317 matches
-
care ți-l dă un prieten, adaugă. Auzi, de unde mă cunoști tu așa de bine? se răsucește pe călcîie, în timp ce Santinelă încuie poarta cu mișcări sigure, trage cu ochiul afară printr-o crăpătură, e liniște în zonă se gîndește, nici țipenie. Cine nu v-ar recunoaște, dom’ Regizor? Nu sînteți dumneavoastră cel mai tare, numărul unu, Mircea, Moldovan, Selim? O rafală de vînt ridică în aer cîteva frunze uscate, cîteva pungi de nailon, un norișor de praf. Unitatea nimănui, se gîndește
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
furișîndu-se prin întuneric, făcînd colțul clădirii atent la fiecare pas pînă se văzu în fața intrării. Înainte să pășească înăuntru, își mai aruncă o dată privirea în jur să se convingă că nu-l urmărește nimeni. La ora asta nu e nici țipenie, simți nevoia să-și facă curaj în timp ce își lipea palmele de metalul rece al ușii. Împinse scurt, și din două mișcări se văzu în casa scărilor, orbecăind prin întuneric, pipăind de-a lungul și de-a latul pereților căutînd în
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
ați găsit, îi ia Bătrînul peste picior, săltîndu-și roțile din față peste pragul camerei, ca să se facă mai bine auzit. De-aici o să vă ia ca din oală, i se pare. Nu v-a văzut nimeni cînd ați intrat? — Nici țipenie, se aude din nou vocea lui Dendé, e pustiu de parcă ar fi avut loc o catastrofă, spune manevrînd butoanele aragazului. — I-auzi, zice Bătrînul, doar n-o să-mi spuneți că s-au terminat deja toate protestele. — Ba mă tem că
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
eu în mișcare, și m-am întors cît am putut de repede la locul crimei. Din tot cotețul nu mai rămăsese nimic, fusese împrăștiat de la un capăt la altul al bulevardului, făcut terci, măcinat sub șenilele tancurilor. În jur nici țipenie, pustiu ca într-o văgăună. Geamurile sparte de la Dalles aduceau cu niște forme de jivine negre, infernale. M-a cuprins o frică nemaipomenită cînd mi-am dat seama că totul se ducea de rîpă chiar sub ochii mei. Nu mi-
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
eu să mă uit la televizor ca toată lumea, sau cel mult să mă fi strecurat pe șest la Televiziune cum a făcut-o Gulie? Ce, aș fi fost mai puțin erou decît sînt acuma? Dîmbovița părea înghețată, pe străzi nici țipenie, de parcă toată națiunea ar fi fost pusă înaintea plutonului de execuție odată cu cei doi dictatori. Îi tremura piciorul pe accelerație, prefera să tureze motorul la maximum decît să schimbe vitezele de fiecare dată cînd era nevoie. Nu avea nici un act
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
de mână, iar Petru s-a trezit cu un gust de alge pe limbă. A hotărât să Învețe germana.” 5. „Amiază de vară. Merele cădeau În grădini sub greutatea luminii. Drumul pustiu. Cotcodăcitul unei găini disperate de căldură. Cerul albastru. Țipenie de om. În afară de mine care priveam și auzeam toate astea, În iarbă, pe marginea șanțului din fața casei, sub o pălărie de Împrumut.” Ai visat? l-am Întrebat. Nu, mi-a spus el. Nu e vis, ci doar o amintire veche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ani, nici la dreapta, nici la stânga, te puteai baza pe el la o adică. Și totuși nici pomeneală de satelit. Ce să fac? Am ieșit în spațiu să-ntreb pe cineva, să mă lămurească cumva. În spațiu, cum știți, nici țipenie de om. Cât vedeai cu ochii, nu vedeai nimic. Am stat ce-am stat, doar-doar o trece vreo navetă, până s-a trezit tovarășa Smaranda și m-a strigat: „Ce faci, dragule, acolo? Vino, dom’le, înăuntru, că intră frigu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
înfricoșător. M-am trezit speriat și n-am mai putut să readorm. Cum nu reușeam nici să citesc ceva fiindcă literele îmi jucau prin fața ochilor, m-am îmbrăcat și am ieșit să mă plimb prin oraș. Străzile erau pustii. Nici țipenie de om. În gară, a început să plouă, ciuruind întunericul ca pe o haină mâncată de molii. Mai exista încă zăpadă, dar iarna se apropia de sfârșit. Un vânt rece și umed mătura peroanele, încolțindu-i pe cei câțiva călători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în șezut, ridică un deget ca și cum ar fi intenționat să pună, nu știu cui, trei dintre întrebările fundamentale: Colecție coordonată de DAN PETRESCU grafului "Melodia", pe ale cărui cearșafuri nu se mai răsfățase nici nu-și mai trosnise oasele de peste zece ani țipenie de film străin, pe deasupra menajeriilor subterane ale înduioșătorului Circ de Stat, unde aceeași criză generală de valută preschimbase siluetele contorsionate ale tigrilor și cămilelor în mogâldețe, aducând izbitor a oi, câini sau pisici, clătinate dintr-o parte într-alta a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe numerele, cu soț sau fără soț, de la trăsuri, și pun rămășaguri cam câte minute n-o să se vadă pas de femeie neînsoțită pe stradă. Câștigă hăndrălăii care se "aruncă" mai mult. În zorii zilei, seara, nopțile, pe bulevarde nici țipenie de om. 175 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Câtva timp, bogăția și densitatea tezaurelor monetare, a paftalelor, a statuetelor turnate, a medaliilor, a obiectelor de cult și de podoabă împinge în umbră ceramica. În fond, socotește cineva, leafa unui
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Încetinea viteza pentru a opri Într-o altă gară când Ochenoaia Își trezi cu delicatețe, Îngrijorare și cu teamă nepotul, Își luă sacoșa cu micul lor bagaj și nepotul de mânuță pentru a coborî din tren. În gara Itești nici țipenie de om, noaptea era fără lună, Întunericul și liniștea nefirească dar mai ales o umbră, imaginară sau aievea, care semănă la contur cu „ganu’” din tren o făcu pe viteaza Ochenoaie să intre În panică, să sufle din ce În ce mai greu, să
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
clubul de sport. E pe jumătate o ruină, dar are potențial. Am trecut de port și am intrat În curtea din față a clubului de sport. O singură mașină era parcată la intrare, dar În clădire nu părea să fie țipenie de om. Am coborît amîndoi din Porsche și am luat-o pe lîngă piscina goală, uitîndu-ne la pardoseala Înclinată care-și prăjea la soare dalele prăfuite. O colecție de ace de păr și pahare de vin se adunase În jurul gurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
de sus, se vedeau cărări peste piatră, precum niște vene deschise. Nu mai adia pic de vânt, arșița era grea, parcă o vedea atârnând sub cer. Privi mai departe, prin deschizătura din zid, în timp ce raspi-ul scurma cenușa. Nu era nici țipenie pe pavi-urile îngrijit măturate ale templului, așa că ceremonia getig-kharid avea să se piardă în singurătate. Toată fața mobed-ului, aplecată spre flacără, se făcu pentru o clipă portocalie. Avea padan-ul pe gură și peste nări și spunea cu ochii închiși cele
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
câmpul întins și pustiu al Cuțaridei, mai răzbeau înjurăturile căruțașilor. Glodul răsuna sub copitele cailor. Într-o parte se deslușeau câteva străzi înguste cu case joase. Când își adusese Grigore nevasta și lopata să-și sape bordeiul, împrejur nu era țipenie de om. Un an de zile păzise singur tinichelele gropii și gura ei adâncă. De primăvara până dădea viscolul, mai schimba o vorbă, două cu gunoierii. Ăștia erau niște drăngălăi de la țară, cam leneși și hoți, slugărind Bucureștiul, cărând tot
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Liftul era la parter, nu trebuia să-l cheme. Acum urcă, își va lăsa încărcătura la etajul al paisprezecelea, acolo, înăuntru, o succesiune de inconfundabile țăcănituri spune că o armă e gata să tragă. Pe coridor nu se vede nici țipenie de om, la ora asta birourile sunt deja închise. Cheia alunecă suav în broască, aproape fără zgomot ușa se deschise. Comisarul o împinse cu spatele, aprinse lumina și acum va străbate toate dependințele, va deschide toate dulapurile unde ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
cel mai bun prieten al meu, Într-un fel. Milton era obsedat de ideea de a merge În salonul privat de la Harry’s Downtown 1, chiar dacă eram În 12 august sau așa ceva și eu știam că nu va fi nici țipenie de om acolo. Eram Îmbrăcată din cap până În picioare În negru, Într-un Lanvin uzat, și aveam În păr agrafa de fildeș a străbunicii mele. Credeam că am o ținută potrivită, dar, când privesc În urmă, e ca și cum aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
scurgea pierzându-se în infinit ca un suspin de lebădă rănită și uitată în singurătate până când, o liniște profundă și înspăimântătoare se instală brusc. Se pomenise singur-singurel într-un spațiu total necunoscut. În jur nimeni și nimic. Nici un zgomot, nici țipenie de om, nici o altă ființă vie, fie ea cât de mică, o musculiță, un gândăcel, nici o singură floare, nici un firicel de iarbă: nimic, nimic, nimic. Sub el un sol plin de mistere, pustiu, sumbru, necunoscut, instabil și înfricoșător, deasupra căruia
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
lemn. După toate aparențele, era o cutie de rezonanță a unui contrabas sau violoncel. Aceasta, se îndrepta direct spre jetul amenințător care ar fi înghițit-o cu tot ce era în ea într-o fracțiune de secundă. În jur nici țipenie. Era singur, într-un smârc dens, murdar și lipicios care nu-i dădeau voie să pășească. De undeva, din interiorul cutiei cufundată pe jumătate în apa lacomă și amenințătoare, se auzea un scâncet sinistru și înduioșător de copil nou născut
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
apropiată. Apoi se întoarse la biserica în ruine, verifică încă o dată starea armelor și așteptă răbdător, sprijinit de perete, încercând să nu se gândească decât la drumul pe care îl avea de făcut ca să ajungă la Palat. Nu era nici țipenie în acea casbah cufundată în noapte când o străbătu în tăcere, speriind pisicile, și un orologiu înșiră lent trei bătăi sonore, când ajunse la prima stradă asfaltată. Ridică privirea spre cadranul luminos, care îl observă ca un ochi mare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Vezi să nu-ți cadă în cap, din cer, vreo mortăciune de rață sălbatică..." Și mă lasă moale, prietenește, ca pe o cârpă de Sahara, cu botul în izvor; omenos. Cel puțin așa am apreciat atunci... Trece o eternitate. Nici țipenie de om. Soarele iar îmi topește ființa. Nu se poate să mă fi părăsit norocul. Înalț cu greu privirea. Cortul este destul de aproape. Mă târăsc. Mă odihnesc. Aproape adorm. Iar mă târăsc și îmi vine să strig de bucurie: cortul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
slabă ce abia reușea să treacă dincoace de geam dovedea că lampa era aprinsă. Am grăbit pasul. Ajuns la ușă, m-am oprit cu urechea la pândă, gândind că aș putea prinde vreun zvon... Liniște deplină, însă. Am deschis ușa. Țipenie! Doar șervetul înflorat de pe masă mi-a atras atenția... Când m-am întors să închid ușa, două palme moi, venite din spatele meu, mi-au acoperit ochii... Cu inima gata să iasă din piept, m-am întors! În clipa următoare, eram
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
se văd, se uită”... Iată-mă-s în portița dincolo de care stă pitită misterioasa căsuță a bătrânului. Înainte de a bate în poartă, îmi acord câteva clipe pentru a mă reculege și pentru a prinde vreun zvon din interior. Nimic deosebit. Țipenie. Doar ultimele raze de soare se reflectau în ferestrele casei pitice. În cele din urmă, am bătut în poartă. După clipe lungi de așteptare, ușa căsuței s-a deschis și în prag a apărt bătrânul călugăr. În timp ce se apropie de
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
În depărtare, se auzeau sunetele unui drum aglomerat - huruit continuu de motoare, hurducăit de camioane și, din când în când, o zdrăngăneală de difuzare. Dar - mi-am lipit nasul de sticlă și m-am uitat în stânga și-n dreapta - nici țipenie de om. Era o zi înnorată, mohorâtă și nemărginită. Și eu mă simțeam nemărginit. Am simțit pe dată pornirea de-a ieși val-vârtej din casă, strigând după ajutor și alergând cât mă țineau puterile, așa încât cineva să mă vadă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
nori mici de praf. Noroc că la 13.35 cade zilnic o aversă care scoate orașul din amorțeală. Noi am ajuns în Băneasa imediat înainte de aversă. Poarta era zăvorâtă. A trebuit să sar gardul de tablă verde. În curte nici țipenie. La WC cartonul era întors cu Gică Petrescu în afară - liber. Am intrat în casă și șoarecii au zbughit-o în toate părțile. Unul singur s-a încăpățânat pe aragaz, concentrat să adulmece nu știu ce. Sabina a rămas nemișcată într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
groparii aleargă la Soliman fără să mai aștepte vreo răsplată, spălară putina și ei. Știau o scurtătură. Cerul se plumbuise de tot. Mai lumina doar stejarul în care își frânsese gâtul Bizonul Alb. Nu se auzea nimic, nu era o țipenie. Ciorile fâlfâiseră către îngropăciunea bulibașei. Rămăseseră doar castanii negri, despuiați. Cristina strivi țigara lângă mormânt. Spuse cu o voce hârâită: - Am de ridicat niște CD-uri cu Whitehorse. Vii și tu? Bem o cafea...ceva ca un fel de pomană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]