315 matches
-
prin dor și mi-e dorul prin sânge, Mi-e aerul greu și mă hăuie plângeri, Mi-e greu fără tine și arși îmi sunt îngeri, Mi-e șchioapă și umbra, din ochi picur sânge. Din mâini curge gheața în țurțuri tăioși Și ochii-mi aleargă spre tine setoși, Pe gură îmi crește un mușchi ce-ți arată: Din nord te izbește în suflet o piatră. Mi-e iarnă pe buze, mi-e vânt și mi-e ger, Iar plugul se
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
neputințele și cu limitele unui trup firav, necălit. Încet, foarte încet, ajunge destul de sus. Cu cât înaintează, cu atât vântul suflă mai tare. Violetta îl simte dușman nemilos. Îl iartă, îl acceptă, îl înfruntă și urcă. O peșteră întunecoasă cu țurțuri ascuțiți precum niște săgeți i se arată la câțiva metri. Strânge din dinți și, cu un efort care îi paralizează neputința, ajunge în dreptul găurii. Oboseala o doboară. Nici gând, nici rugăciune, nici speranță în glasul și în gândul ei. Fără
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
heart and my heart will go on." Însă când ești singur cu tine, ce îți spui? Îți spui: "Nothing compares to you". Și îți e suficient. Între focul roșu, ce mistuie tot, macină, lasă-n fărâme cenușă gri, sau gheața țurțurii cristalini ce te păstrează intact ce alegi? Viața sau imortalitatea? Iubirea sau moartea? Îți pui privirea pe o luminiță veselă, sclipitoare, încântătoare și vrei să te ducă departe. Îți place exact așa: clipa înghețată. Nu vrei schimbare, vrei iubire veșnică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
-și intersecteze snopurile de raze chiar deasupra lespedei centrale, prin care, tradiția susținea că, o dată la 13 ani, un bărbat suferind putea coborî, întorcîndu- se apoi cu o cârpă umezită, de respirația zăcămintelor ascunse ale Bucureștioarei ori chiar cu un țurțure de apă tămăduitoare. La 20 septembrie 1985 însă, Marele Arhitect, desigur, întrerupsese toată această sfidătoare trambalare a țurțurilor de apă tămăduitoare, răzând complet de pe suprafața pământului mai întîi Capela, apoi întreg ansamblul Institutului de Medicină Legală. Dar de abia la
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
un bărbat suferind putea coborî, întorcîndu- se apoi cu o cârpă umezită, de respirația zăcămintelor ascunse ale Bucureștioarei ori chiar cu un țurțure de apă tămăduitoare. La 20 septembrie 1985 însă, Marele Arhitect, desigur, întrerupsese toată această sfidătoare trambalare a țurțurilor de apă tămăduitoare, răzând complet de pe suprafața pământului mai întîi Capela, apoi întreg ansamblul Institutului de Medicină Legală. Dar de abia la al cincilea ocol dat pe marginile văgăunii, în centrul căreia fusese clădită Capela și cu a cărei clisă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de apă cu var, cu care trebuia să spoiască (pe jumătate da, pe jumătate ba) fiecare copăcel. Fiecare bordură. Fiecare pietricică. Fiecare tulpină de brusture înghețat ce i se ivea înainte. Pe pajiști, supraviețuiseră mustăți de ierburi scrumite. Preschimbate în țurțuri. Pe care aceiași Gogo trebuiau să le pieptene (cu niște piepteni îmbătrîniți, soioși, fără dinți). În așa fel, încît, 279 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Și-au tras pe ei pijamalele de scandaluri, două croite din doc, mai puțin
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
era soarele virtualității. Se gândi să tasteze „Armin-dodo“ și dădu căutare pe acest nume uitat, de alint, de care se despărțise de când fiu-său era băiețel. Îl găsi de îndată, ca pe o stalactită agățată de un tavan plin de țurțuri. Era un tânăr frumos și necunoscut, îi venea greu să creadă că în el fiul lui - un băiat de opt ani - se pierduse cu totul. Găsi și câteva zeci de fotografii cu adolescenți și colegi de școală ai lui Armin
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
jambiere și capișoane oribile care ne stânjeneau mișcările. Ne-a oprit când l-am incitat pe Serghei să exploreze mormanele pufoase și netede de zăpadă care vara erau ronduri cu flori. Nu ne-a lăsat să umblăm pe sub sistemul de țurțuri uriași ca tuburile unei orgi, agățați de streașini și strălucind magnific În lumina soarelui palid. Și a respins, considerând-o nedemnă, una din distracțiile mele preferate (născocite de Miss Robinson) - să stau Întins pe burtă pe o săniuță căptușită cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
-o cu tata și un anume Volgin - ultimul și cel mai prost preceptor - schiind pe pământul Îngropat sub zăpadă din jurul moșiei, sub un cer albastru intens, aproape violet. Bătrânul nostru prieten ne invitase În locuința lui din clădirea școlii cu țurțuri atârnați de streșini, la ceea ce el numea o gustare; de fapt a fost o masă În toată regula, plănuită cu dragoste. Parcă văd și acum fața lui surâzătoare și Încântarea splendid simulată cu care tata a Întâmpinat un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
și o piață a bisericii imaculată. Călătoria noastră fusese epuizantă - luaserăm un zbor de noapte către Paris și apoi o cursă foarte devreme dimineața spre Geneva, dar a meritat efortul atunci când, În cele din urmă, am ajuns la destinație. Cu țurțuri unul lângă altul, căbănuța noastră părea desprinsă din povestea Hansel și Gretel. Înăuntru, salonașul de primire fusese mobilat cu canapele decolorate și carpete din blană de oaie, iar dormitorul nostru era atât de romantic, că mă Întrebam dacă vom ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
fix, carillonul începea să cânte. Nicu se străduia să prindă întâlnirea cu dorobanțul. Nu era ușor, pentru că se orienta numai după soare și umbră. De data asta atenția băiatului se îndreptă spre altceva. Pe jos, chiar în fața lui, era un țurțure splendid, de vreo doi coți lungime, numai bun de spadă. Îl culese pe loc, îi mângâie suprafața ușor vălurită fără să-i pese de răceala gheții, îl duse cu ambele mâini la șold, apoi îl ridică, tot cu două mâini
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
loc, îi mângâie suprafața ușor vălurită fără să-i pese de răceala gheții, îl duse cu ambele mâini la șold, apoi îl ridică, tot cu două mâini, și făcu, răcnind, o mișcare de spadasin spre un dușman nevăzut. Din nenorocire, țurțurele, obișnuit pesemne cu mai multă liniște la marginea de acoperiș pe care crescuse, nimeri prost: un ins cu uniformă militară și baston cu cioc de argint, un domn de statură mijlocie care tocmai ieșea pe ușa clădirii cu ceas. Era
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
e foame? — Nu! Cu atât mai bine. Povestește-mi de-a fir a păr ce ai vorbit cu străinul pe care l-ai întâlnit ieri în fața Bisericii Icoanei. Nicu oftă și-și descheie surtucul: vasăzică asta era. Nu accidentul cu țurțurele și nici portmoneul, care n-ar fi vrut să intre în atenția Poliției, fiindcă atunci nu și-ar mai fi primit recompensa. Și nici maică-sa, cu vreo boroboață. Era prima dată că vorbea cu conu Costache, și de-aproape
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
așa ușor: dacă râde, cu siguranță că au câștigat. Dar portarul îi arătă, în loc de numerele la loterie, o poză mare. Era Calea Victoriei, tocmai pe unde venea în fiecare zi, într-o zi cu soare, cu multe trăsuri și birje și țurțuri lungi la case. Și ceva mai jos de clădirea ziarului Indépendance, un domn, o, îl cunoștea, era conu Costache, mânios, cu bastonul ridicat amenințător. Iar de cealaltă parte, printre trăsuri, un băiat alergând speriat, gata să fie lovit de niște
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
regăsești pe frumoasa doamnă de Bethlen. Cum? Simplu. Te ridici în șezută așa, acoperit cu plapuma până-n barbă și, până să aprinzi focul în sobă, dis-de dimineață, te uiți spre ușa care dă spre hol, acolo unde se formează iarna, țurțure de gheață, de să-l spargi cu toporul, nu altceva, și încerci să-ți distingi umbra ca o mogâldeață, mișcând aiurea, din care aștepți să apară, la o proximă mișcare a corpului tău, încă o umbră ceva mai mică și
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
suflet. Se distanțează... de aceea e atîta răceală în lume: ne pîndește un îngheț general... eu deja am ajuns zilele astea să tușesc de o sută de ori pe minut... i-am spus că e vina ei, că îmi trimite țurțuri prin email... sigur că mă jucam, dar un adevăr tot este aici. Înghețul exterior al iernii se reflectă în suflete... sau invers... cine știe... Te-am visat azi noapte, i-am spus la un moment dat. Da? Și ce făceam
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
spălat, dând apoi drumul la centrifugă. Ochiul drept o tulise spre bărbie, celălalt se pitise sub streașina arcadei, probabil În Încercarea de-a se pune la adăpost de mătreața care-i fulguia din sprânceană. Nasul i se scurgea ca un țurțure topit spre jgheabul colector al buzei de jos, iar un neg cât o stafidă trona demn pe unul dintre versanți și dădea semne că va Începe să fluiere strident, dirijând circulația prin acel sens giratoriu dezordonat. Al doilea individ stătea
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
și care oameni puneau niște sâmburi În câmpie ca să crească de acolo un fel de fructe tocmai bune de mâncat. Apoi, iar aduse vorba despre Vinas. - Și... te-ai Înțeles cu ea și pentru chestia cealaltă? Am simțit cum un țurțure subțire de tot Îmi urcă prin burtă. Ce mai vroia Enkim? Ce știa el? - Care chestie? Nu răspunse. Se Înroși la față precum racul, dar nu-l ținu mult. - Ți-am zis că cel mai mult Îmi place să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ele dacă-s așa de pricepute? - Nimeni nu rămâne alături de ele. Dar, dacă mă mai lăsai o noapte cu Runa, sunt sigur că ar fi venit ea cu noi ca să ne arate unde trebuie să ajungi... Iarăși am simțit acel țurțure subțire cum Îmi scociora prin mațe, dar Enkim pufni În râs. - În afara mea, măi Krog, măi, tu n-ai mai avut nici un prieten. Nu știu eu prea limpede ce urmărești tu, dar chiar și după ce o să aflu tot, să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am vârât sub o stâncă și, deși era miezul verii, Începuse să se facă frig, așa că ne-am vârât unul În altul ca să adormim. Bun Înțeles, niciunul n-a deschis vorba despre foc. La ivirea zorilor, ne-am trezit cu țurțuri la nas - un văl subțire de zăpadă ne acoperise și Înghețase peste noi, dar nici că se trezise vreunul, atât eram de obosiți. Eram morți de foame și de sete, dar Runa ne dădu să mestecăm din ierburile ei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pufoaică proletară, pe cap purta o căciulă grosolană, cu apărători pentru urechi. Asta era tanti Cucu, cunoscută în mahalale drept Piratu’. Cealaltă era sugrumată de un fular care-i atârna până la călcâie. Nemaipomenit ce semăna cu Cristina. Amândouă mogâldețele aveau țurțuri la nas și promoroacă pe gene, pe sprâncene. Mă fixau ciudat, ca niște vârcolaci. Le-am explicat că eu nu văzusem pe peron decât doi muncitori sau boschetari, ce-or fi fost. Piratul, care-și luase iar înfățișarea de Mike
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
pornească prin noaptea de iarnă, singur, mult după trecerea ultimului autobuz. E de mirare cum izbutește să doarmă cu burta pe zăpadă, pe gerul ăsta, fără să-i pese. Răsuflarea i se încheagă în perii din blană, încununând-o cu țurțuri străvezii. Oamenii îl lasă mai departe să doarmă, se uită doar la el. Își suflă în pumni, își trag căciulile și mai bine peste urechi, se bat peste brațe, tropăie. Deși nu s-a luminat, felinarul se stinge. Poate s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
grâne sau de cidru sau lângă un baraj, și Îi apărea Întotdeauna când stătea la foc, afară. Orașele În care locuise el, pe astea taică-su nu le știa. De la cinșpe ani nu-i mai Împărtășise nimic. Taică-su avea țurțuri În barbă când venea frigul și transpira foarte mult vara. Îi plăcea să muncească la fermă, În soare, pentru că nu trebuia să facă asta, și pentru că-i plăcea să lucreze cu mâinile, ceea ce lui Nick nu-i plăcea. Nick Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
toate lipite de peretele din stînga, cum intrai. Asta Îl făcea să se simtă mai sigur pe sine decît la The Index, unde erau Împrăștiate, pentru că era mai mult spațiu. În noaptea aceea era foarte frig și, cînd intră, avea țurțuri agățați de mustață și niște pojghițe mici pe gene și n-arăta prea bine. PÎnă și mirosul Îi era Înghețat, Însă asta n-a ținut prea mult - cum a Închis ușa, a și Început să se simtă. De obicei mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Smooth jazz, la ore pierdute prin întunericul unei alte nopți, pe o scenă asupra căreia cădea lumina unui singur proiector, în mijlocul unui fals anotimp, când cald, când rece, predispus la bocet prelungit printr-un potop neprevăzut sau chiar la înfigerea țurțurilor în streșinile indiferente și la hârjonire aproape hibernală cu termometrele timorate, luate prin suprindere, în plină vară. Câteva mese mici, rotunde, îmbrăcate în alb, pe care chelnerul de serviciu așezase boluri roșii din interiorul cărora pulsau flăcările unor lumânări parfumate
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]