372 matches
-
decât figura spiritului nostru. Act clar de narcisism. Desigur, ca tot absolutul: o pură direcție, un semn al minții. Dar ceasul adevărat al poeziei trebuie să bată cât mai aproape de acest semn. " EVOLUȚIA POEZIEI LIRICE" DUPĂ E. LOVINESCU Reaua piază aținea drumul Cavalerului Tristei Figuri. Mai urgisit decât dânsul, din calea mea se spulberă până și consistența Morii. Mi-e dat să mă bat azi cu singur Vântul - și nici atât. Ce nume decent pentru Vîntul-căzut, Vîntul-baltă? Aerul care se surpă, incoherent
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
O pune pe gură, și tristă Ea șterge un ftizic sărut. Și ninge Și ninge în orașul mare E noaptea plină de orgii, Iar prin saloane aurii S-aud orchestre, și fanfare. Femei nocturne, singurele La colț de stradă se ațin, Desfrâu de bere și de vin Prin berării, și cafenele. De orbitoare galantare De diamant, și de rubin... Și de averi orașu-i plin, Și ninge în orașul mare!... Plumb de iarnă Și iar... aceeași oră de dimineață... Pe toate mocnind
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Așa de furtunos bătea, de parcă, în fața adunării, luase cuvântul unul dintre prapagandiștii care or fi fiind pregătiți și instruiți, la nivelul unui prim-secretar. Vaca aceea, spuse Vartolomei, rânjind de plăcere, era grasă și frumoasă, ca nevastă-mea. Trandafira se aținea în urma musafirilor, frecându-și mâinile, cum își freacă musca labele din față și măcar că, în carnația sa abundentă, n-ai fi depistat-o pe emotiva, care se adeverea astfel, protestă moale, jenată de exagerarea prețuirii, făcută de față cu atâția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
-l îndemn să fugă. Tu, după el; și după ce li-i ajunge, întoarce-te să-mi povestești cum a fost. CODÂRLIC: Cum, bre omule, cu scârba aceea mică să mă-ntrec eu la fugă? DĂNILĂ: Las' c-o să-ți placă... Ațin-te numai. (chiuie) U-ta-na-naa! Valea, măi urechilă! Efect sonor adecvat. Codârlic pleacă în fugă) Așa, așa drace, aleargă pân' ți-i prăpădi limba pe drum! (Pauza de rigoare. Codârlic revine, suflă greu, se împleticește) CODÂRLIC: Măi, da' sprinten și sprințăroi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
nu să pregătești, timp de șapte zile, gustarea, prânzul și cina Măriei Sale și celor mai înainte arătați. CEAUN: Însă se arată și alții. Dumneata, jupâniță Liana, ești tânără și n-ai de unde cunoaște că pe de laturile mesei Măriei Sale se ațin puzderie de sfetnici și de dregători, care cată a fi îndestulați dacă nu vrei să-i vezi cu sprânceana încruntată. Ba, cu cât au o dregătorie mai măruntă, cu atâta se încruntă mai tare. LIANA: Oricât de tânără oi fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
decora cu beteală din SUA și UK. Doar că, în drumul meu de la piață spre casă, voi izbi cu crengile de brad bătrânele cerșetoare și câinii vagabonzi, femeile de vârsta mea, refuzate la tarabe, poate un pic nervoasă că îmi ațin calea. Dacă nu s-au stins de tot în mine imaginile din trecut, voi revedea ochii plini de speranță ai bunicii mele în seara de Ajun. Mihaela: Despre șanse egale și vorbe goale Deja în nordul Bucureștiului există cartiere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
peste față, mormăie o mulțumire, ridică de jos un pepene scobit, Îl umple cu apă și i-l duce animalului său pentru ca acesta să poată, la rându-i, să bea. În piața negustorilor de fructe afumate, o femeie Însărcinată Îi aține calea lui Khayyam. Cu vălul ridicat, de-abia dacă Îi dai cincisprezece ani. Fără o vorbă, fără un zâmbet pe buzele-i nevinovate, ea Îi șterpelește din mâini câteva din migdalele prăjite pe care tocmai le cumpărase. Plimbărețul nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
dimineața”va fi zămbetul ei. Un zămbet ce poate deschide porțile sufletului,simți că EA este cu tine,căci o porți în inima ta. Să nu o uităm,căci ea a știut să și înscrie trecerea în momente de gr ație,spre a rămăne mărturie peste vreme. Aleargă prin nori Teutz și veghează ți prietenii,ghidează le pașii prin nesfărșite cămpii,unde stăpănă e veșnica primăvara...
În amintirea Teodorei Mareș by Iulia Bostan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/489_a_850]
-
ori Ce-a spus veacuri dup-olaltă, ce va spune veacuri încă, Pîn-ce soarele s-o stinge în genunea cea adâncă. Ce? Când luna se strecoară printre nouri, prin pustii, Tu cu lumea ta de gânduri după ea să, te ații? Să aluneci pe poleiul de pe ulițele ninse, Să privești prin lucii geamuri la luminile aprinse Și s-o vezi înconjurată de un roiu de pierde-vară, Cum zâmbește tuturora cu gândirea ei ușoară? S-auzi zornetul de pinteni și foșnirile de
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
mă simt Nemuritor și rece". {EminescuOpI 182} DOINA De la Nistru pân-la Tisa Tot Românul plînsu-mi-s-a Că nu mai poate străbate De-atîta străinătate. Din Hotin și pân-la Mare Vin Muscalii de-a călare, De la Mare la Hotin Mereu calea ne-o ațin; Din Boian la Vatra-Dornii Au umplut omida cornii Și străinul te tot paște De nu te mai poți cunoaște; Sus la munte, jos pe vale, Și-au făcut dușmanii cale, Din Sătmar pîn-în Săcele Numai vaduri ca acele. Vai de
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
nu m-ai invitat la tine de când v-ați despărțit. Mă privește în ochi. E chiar mai rău decât am crezut, susține el. Mai sunt și în restul casei? — Nu, doar aici, crede-mă... Davey se îndreaptă spre dormitor. Îi ațin calea. Am băut deja jumătate de pahar, așa că nu vărs nici o picătură. A fost destul pentru o zi. —Nu intra acolo, îl implor. Te rog, Davey. Voi da toate fotografiile jos, promit. Aveam de gând, pe cuvânt... —Rebecca, lasă-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
accepta ca pe un dat care hrănea substanța romanului Soarele Negru. Nu luă în seamă încă o umbră care se simțea tot mai îndărătnică în calea sa. Cu greu se trezi din teoremă, consfințind până la urmă că aceea care-i aținea calea era o femeie. Bântuia printre foșnete, speriată și umilă. Cum toate animalele au dublul feminizat, Nilă o lua sub protecție și o numi... Nilă! Și poate din acest motiv Nilă deveni volubil. El, care făcea apologia tăcerii ca atribut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ce magazine de mâna a doua te duci tu ? E o fată pe care nici măcar n-o recunosc. Fiindcă mie mi se pare că ești foarte bine Îmbrăcată mereu... — Și eu mor după păpușile Barbie ! Carol Finch de la contabilitate Îmi aține calea. Ce zici, Emma, punem de un club Împreună ? — Eu... trebuie să plec. Mă retrag câțiva pași, apoi Încep să fug pe scări. Dar lumea mă acostează, din toate direcțiile. Nu mi-am dat seama că sunt lesbiană decât la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
nu mai știu bine, căldura-ntre noi e o dungă subțire ce tremură clorotică-n vânt, se-ndoaie, se clatină dar nu se rupe, e singura care ne mai conține, ne abate din drumul cel scurt pe care, neabătut, ne aținem. în trunchiul cel verde al luminii sorbiți, coborâm sau urcăm, nu mai știu bine, ne ducem, venim, în frig ne topim? în căldură aburim? cerșetorii pentru ei iarna e o hârtie mototolită în care se îmbracă aidoma unor regi, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
umăr de nădejde, ca un stâlp de rezistență. Plină de momente tensionate, care te țin cu sufletul la gură și te îndeamnă să o citești până la capăt, cartea lui Vasile Ilucă te ia părtaș la călătorii de pe vremea când lotrii ațineau calea rădvanelor cu mirodenii sau cu alte mărfuri de preț; la evenimentele dramatice ale războiului; la viața din lagărele de prizonieri din inima Siberiei, cum și la cea din lagărele românești, tot de inspirație sovietică; la confruntările dintre „bolșăvicii” autohtoni
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
și eu un ban de-o parte, că nu se știe ce vremuri or mai veni... Ce să-i fac, însă, muierii, ca să se liniștească? Da’ vulpea tot vulpe rămâne. Ce mai? Dacă s-o înădit la găini, degeaba îi ații calea, că găsește ea altele... Da’ nici să mă creadă prost! Nuuu! Asta n-o vreau! Fie ce-o fi! Am să-i urmăresc. Și dacă dau de ei... Trag!!! Trag și gata!!! Îmi iau de-o grijă!”... Cu acest
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
aprigă. Oștenii se opriră lângă casa cea mai mare din sat, descălecând și lăsând caii să pască. Căpitanul Grigorie încercă poarta din lemn, fiind întâmpinat cu un potop de lătrături: Marș javrelor, strigă el la cei doi dulăi fioroși ce ațineau deschiderea porții. Nu te opune, căpitane, că te pun îndată la pământ! rosti molcom un bătrân îndoit de șale, încercând să potolească paznicii ogrăzii. Dumneata ești starostele? întrebă amenințător oșteanul. Eu sunt starostele. Ați venit să-l cătați pe Radu
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
aștepta la compătimire, dar nu reușea decât să fie ridicol. Se purta într-un mod cu totul nepotrivit. Știind la ce oră își face nevastă-sa cumpărăturile, într-o zi, nemaiputând îndura chinul de a n-o vedea, i-a aținut calea pe stradă. Ea a refuzat să-i vorbească, dar el a insistat. I-a bolborosit tot felul de scuze pentru orice păcat pe care l-ar fi făcut împotriva ei. I-a spus că o iubește cu patimă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Apoi trecură doi ani - sau poate chiar trei, căci în Tahiti timpul se scurge pe nesimțite și e greu să nu-i pierzi șirul. Dar într-un târziu i se aduse doctorului Coutras mesajul că Strickland e pe moarte. Ata aținuse calea șaretei care ducea poșta la Papeete și-l implorase pe vizitiu să se ducă imediat la doctor. Însă când sosi chemarea, doctorul era plecat și află vestea abia seara. Era imposibil să mai pornească la o oră atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
care mai poate ajunge cineva? Numai că cele mai înfricoșătoare momente par să nu fi venit încă pentru bietele suflete, de vreme ce umbre hidoase și alungite fără noimă se apropie de fiecare dintre noi, cei vinovați, împresurându-ne ca șerpii și aținându-ne calea. Cred că ar trebui să ia naiba, dacă se mai poate acum, scheleții ăștia aburinzi care plutesc nicicum și carcasele astea zburătoare care-au fost poate cândva gazde sufletelor noastre nebune și sfinte! Nu poate fi spirit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
pe ușă. Capul zâmbi, apoi se retrase. Cerșetoarele rămaseră cu ochii căscați și împietrite de data asta. Unul dintre copii mă trase de poala hainei, de parcă ar fi vrut să-mi reîntoarcă atenția asupra doamnei din tronul ei de catifea. Aținându-mi privirea, Caduta își desfăcu volanele cămășii. Deschise agrafa care marca despărțitura din sutienul masiv. — Haide, John, spuse ea. M-am ridicat, am înaintat, am îngenuncheat. Îmi trase fața spre inima ei. Am simțit agitația puternică venind din adâncul grăsimii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
în forul ei intim un sentiment ciudat, necunoscut până atunci. I se părea că i se deschisese o fereastră spre o altă lume, prin care putea să vadă un bărbat cu alți ochi. Își imagina că într-o zi, tot aținându-i calea, va fi în stare să o îmbrățișeze și chiar să o sărute. Ar fi peste poate, dar... Aici i se opreau toate prezumțiile, nefiind În stare să chibzuiască cum ar putea reacționa într-o asemenea situație. Mai avea
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
un tăinuitor *, să nu știe nimic. Cabala a trei intrări. Să citesc din nou pe Casanova și să duc viața lui. [7] 2267 își spală instrumentul, [î]l parfumează. și pleacă 2292 [8] Să iau * numai grabnic * mireasa * cu mine Aține-te băiete *! [9] Cabala*** acid fenic cimbistra bumbac perie de dinți pânză scobitori lămâie 402 {EminescuOpXV 403} unt de uns pe cap pieptene cameșa de noapte *** papuci halat [REPROȘURI] 2292 [1] Nu ți-i rușine madam S.? Am arătat * servitoarei
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
inscripția. Statuia se găsea pesemne într-o încăpere privată a palatului, fiindcă inscripția spune: „Amant incomparabil“. Germanicus îi șopti fiului său: — Marcus Antonius i-a scris lui Augustus: „Tu te-ai distrat cu toate târfele din Roma și le-ai aținut calea tuturor soțiilor cinstite. Eu m-am căsătorit cu o regină“. — După ce totul a fost devastat, spuse preotul, romanii au celebrat rituri magice, au adunat laolaltă mobilele, le-au dat foc, iar deasupra rămășițelor au presărat sare. Dar un oraculum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
structuri gigantice din lemn pe mal și continuau să lucreze. Iar într-o dimineață, păstorii din Aricia și din Lanuvium dădură fuga, strigând că enormele schelete de lemn alunecaseră pe apă și pluteau; erau două corăbii. Iar napolitanul Euthymius, care aținea calea tuturor fetelor, venise să cumpere vin pentru oamenii lui. Invitație pe Palatinus La puțină vreme după aceea, senatorul Calpurnius Piso, „nepotul otrăvitorului“, hotărî să se recăsătorească, la cincizeci de ani, cu o tânără celebră pentru trupul ei superb - „un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]