1,168 matches
-
vers, auzi că și oamenii lui, în spate, lălăiau încet, legănați de cai. Atunci bătrânul porni să cânte tare, iar cazacii îl întovărășiră, în canon, umplând întinderea stepei de-o melodie divină. Mai merseră vreo două-trei ceasuri și atamanul, după ce ațipise nițel, simți boarea Nistrului. îl trecură în tăcere, deși unul din ei, făcut praștie, căzu de pe cal în apă și-abia îl aburcară în șa. Nistrul i se păru atamanului cam mic, dar cu seceta asta... în sfârșit, la prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cer, ci aburoase reverii ce se apropiau ușor de pragul somnului. O tufă de coacăze în care se împiedică, fiind gata să se răstoarne, îi atrase atenția sfântului părinte că părăsise fără să vrea cărarea și că e pe cale s-ațipească. Se-așeză pe o bancă de marmură și-și frecă încet cu podul palmei ochii obosiți, căprui. Dintr-un Fraxinus excelsior pogorî în zbor frânt un sticlete și i se așeză pe un genunche, ciripind. Papa îl mângâie pe cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bunul nostru Metodiu primi cabina secundului, care la Beci părăsise echipajul pentru o slovacă nurlie, renunțând - poate prea ușor, după opinia unor mateloți - la însorita Grecie, la o familie numeroasă și la asuprirea turcilor. După ce-și curăți hainele și ațipi vreme de vreo trei sferturi de ceas, Metodiu ieși pe punte. Soarele trecuse de crucea amiezii, coborând spre Habsburgi. Vasul luneca încet pe Dunăre la vale, înspre Buda. La proră stătea cel ce părea a fi stăpânul corăbiei și căpitanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și când om pune mâna pe carte... Episodul 228 SOMNUL DE CAMPANIE După această discuție, comandantul turc păru a se domoli și-l lăsă în pace pe căpitanul Georgios. S-ar fi putut spune că la un moment dat chiar ațipise, cum stătea rezemat cu spatele de parapetul bordului, însă ideea de somn era alungată, pentru cine-l privea, de faptul că osmalâul își ținea mereu un ochi deschis, cu schimbul, când stângul, când dreptul, așa încât nu te puteai împiedica să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
acelor nefericiți aveau să vină să-l întrebe de ce nu se agitase pentru ei așa cum făcuse pentru o mână de motocicliști idioți. Nu mi-ar plăcea să fiu în pielea lui, murmură, apoi își sprijini capul de spătarul scaunului și ațipi... Dar nici într-a mea nu-mi place să fiu... Când soarele se înalță pe cer, bătându-i drept în față și făcându-l să transpire, deschise ochii, mârâi nemulțumit, întinse mâna spre micul frigider și scoase o bere. — Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
altfel îți prezic un viitor negru... Continuară să înainteze repede până când soarele începu să ardă ca plumbul topit. Atunci tuaregul căută umbra unei ieșituri de stâncă sub care obligă animalele să îngenuncheze, în timp ce italianul se trânti într-un colț și ațipi. Pantofii săi scumpi, gândiți pentru a conduce o mașină și nu pentru a merge atâtea ore prin pietrele ascuțite ce tăiau ca niște cuțite, se făcuseră ferfeniță și, în cele trei ocazii când a încercat să continue călătoria pe spinarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cazul unei mari hemoragii, apoi s-a retras mulțumită. Eu am spălat totul în casă, chiar și scările care duceau la un pod vechi. La urmă, frântă de oboseală, m-am așezat în pat așteptându-l pe doctorul Amorel. Am ațipit, apoi i-am auzit pașii. Eram îngrozită, tremuram din tot corpul. Profesorul Amorel era mic de statură, îmbrăcat într-un costum negru demodat, care altădată fusese poate tot ce avea el mai elegant. Pe cap avea o pălărie cu boruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Edith în mod solemn că niciodată nu vor mai călători la Oceanul Indian. Jacopo fusese angajat la tipografie și afacerile mergeau bine. În apropierea vacanței de vară, toată familia se hotărâse să meargă la munte. Cu două zile înaintea călătoriei, Beppo ațipise ca de obicei pe sofaua albastră din tipografie și nimeni nu-l mai putu trezi niciodată. Toți au fost șocați de moartea lui Beppo. O moarte fulgerătoare. - Era sănătos, de ce o fi murit atât de repede? - Dorul de apa oceanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
pat. Retrăise în memorie evenimentele petrecute, dar ideea refuza să iasă la iveală. Era sigur că informația se afla acolo, în mintea lui, numai că n-o putea scoate la lumină. Oboseala îl doborâse și somnul îl furase pe nesimțite, ațipind fără să vrea. Se trezise speriat, sărind imediat în picioare. Se repezise la fereastră, privind cu teamă afară. Nu întâr ziase, încă era lumină, seara nu începuse să coboare peste munți. Ieșise în mare viteză din casă, salutând-o printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
așa. E mult de spus. Am timp. Sunt deja două zile de când nu te-ai odihnit și nici în noaptea asta nu cred că vei dormi. Lasă, dădu Cristian din mână, sunt obișnuit! După ce terminăm de vorbit, voi încerca să ațipesc puțin. Cum vrei, rosti Ileana dându-și seama că nu-l va putea convinge. Nu știu cum să încep. Cu începutul! Explică-mi mai întâi care este relația ta cu zeii. Nici una. Nu există așa ceva. Și atunci, ce rol ai tu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pe iarba din poienițe privind cerul înstelat. Aștepta cu nerăbdare să vadă urma luminoasă a unui meteor, șoptindu-și apoi, repede, în gând, o dorință, așa cum îi spusese maică-sa că trebuie să facă. Amintirile îl năpădiseră, ori poate chiar ațipise fără să-și dea seama. Tresări, devenind dintr-o dată atent. Ceva se schimbase, întunericul devenise mai puțin dens. Răsăritul era aproape, în dreapta, dincolo de creasta muntelui prinsese a se lumina. Nici greierii nu se mai auzeau, pădurea devenise tăcută ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
plece de acasă. Se rezemă ușor de zidul casei, respirând adânc. Parcă avea nisip sub pleoape, era nedormit de multă vreme și îl ajunsese oboseala. Își scutură repede capul, străduindu-se să rămână cu ochii deschiși. Nu avea voie să ațipească nici o clipă. Tresări, devenind dintr-o dată atent. De dincolo de ușă răzbă teau niște lovituri înfundate. Nu auzise pașii bătrânului, zgomotul făcut de toiagul în care acesta se sprijinea îi atrăsese atenția. Ușa se deschise brusc și Moș Calistrat ieși în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
tot mai vie - „distruge orice orînduire, Întrucît legiferează dreptul la revoluție și aruncă societatea Într-un război declarat Împotriva autorității și chiar Împotriva lui Dumnezeu. Este principiul Întrupării forței. Care preface poporul Într-o bestie Însetată de sînge, care mai ațipește de cum se aghesmuiește cu sînge și atunci poate fi ușor ferecată În lanțuri“. Afară era o blîndă noapte mediteraneană, iar X vedea Învolburarea fulgilor mari de nea și În tihna nopții din Istanbul, auzea nechezatul cailor cazacilor. Apoi Îl zări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Încredințat că Într-o zi avea să treacă În mîinile mele. Am copilărit printre cărți, făcîndu-mi prieteni invizibili În pagini care se descompuneau În pulbere și al căror miros Încă Îl mai păstrez pe mîini. De mic mă obișnuisem să ațipesc În timp ce Îi explicam mamei, În penumbra camerei mele, Întîmplările de peste zi, peripețiile mele de la colegiu, ce Învățasem În ziua aceea... Nu puteam să-i aud glasul ori să-i simt atingerea, Însă lumina și căldura ei ardeau În fiecare colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
În bucătărie și mi-am turnat un pahar cu lapte rece. M-am Întrebat dacă Fermín o fi fost În siguranță la pensiunea lui. Întorcîndu-mă În camera mea, am Încercat să-mi alung din minte imaginea polițaiului. Am Încercat să ațipesc la loc, Însă am priceput că pierdusem trenul. Am aprins lumina și am Început să examinez plicul adresat lui Julián Carax pe care i-l sustrăsesem doñei Aurora În dimineața aceea și pe care Îl aveam În buzunarul jachetei. L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cu un fior la felul În care se exercita justiția În acel oraș. - Poate că n-ar fi rău să Îl ascultăm. Vreau să Îl interoghez. Ai grijă să nu plece. La Priorat, În primele ore ale după-amiezii Probabil că ațipise pentru câtăva vreme, Învins de oboseală. Se ridică din pat cu mintea Încă Învolburată, stăpânită de imaginile din vis. Deschise larg poarta chiliei și ieși În portic, respirând cât Îl țineau plămânii. În aerul după-amiezii Începea să se simtă ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care o așteptase cu plăcere, s-a dovedit a fi o materie plictisitoare - plină de reacții musculare și de sintagme din biologie, și mai puțin un studiu al personalității și al influențelor interumane. Cursul se ținea la amiază și Amory ațipea În mod regulat. Descoperind că putea răspunde la aproape orice Întrebare cu „obiectiv și subiectiv, domnule profesor“, folosea această Împerechere de cuvinte În orice Împrejurare, iar ea deveni o glumă a grupei, fiindcă atunci când i se adresa direct o Întrebare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mă Întorc și am intrat În pădure. N-am urmat neabătut poteca prin pădure, ba chiar am intrat printre copaci până n-am mai simțit nici urmă de teamă, iar Într-o noapte m-am așezat pe iarbă și am ațipit. Am știut atunci că am terminat-o cu frica de Întuneric. — Dumnezeule mare! a inspirat Amory. Eu, unul, n-aș fi rezistat. Aș fi parcurs jumătate din drum, dar la prima trecere a unui automobil, care-ar fi Înăsprit bezna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
În viață, pentru că voi Înghiți excrementele acestei femei frumoase și am să-i beau urina. Dispari mai repede din fața mea!“... Am Început să intru În panică. La fel ca atunci când Încerci să te trezești dintr-un coșmar când abia ai ațipit, simțeam cum mă zbăteam să-mi alung cu forța eul rațional dinlăuntrul ființei mele. Odată debarasat de acesta, am realizat dintr-odată că nu mai eram În stare să-mi confirm propria existență. Exact În momentul acela m-am zărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
să fie de aceeași natură ca acel ceva pe care, dacă l-aș abandona când mă găseam față În față cu Keiko Kataoka, m-ar face să am o erecție instantanee. În timp ce mă gândeam la toate astea eram gata să ațipesc când o rafală de vânt rece mi se strecură pe sub gulerul bluzonului, Înfiorându-mă până la măduva spinării. M-am trezit brusc din toropeală. Mi-am dat seama că aveam gâtul extrem de uscat. Am pornit spre cafeneaua În care băusem cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
limuzină, un Volvo albastru-Închis. Șoferul era asiatic. L-am Întrebat În engleză din ce țară era și mi-a spus că din Vietnam. Conducea cu o sută optzeci de kilometri la oră pe autostrada ce ducea spre centrul orașului. Am ațipit pentru un scurt moment, timp În care am avut un vis neliniștitor. Când am deschis ochii, am văzut În fața mea un monument de piatră imens. Mi-a trebuit ceva vreme până să-mi dau seama că era faimosul Arc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
îmi zic și mai verific o dată coordonatele, traiectoria, o verific și pe tovarășa Smaranda dacă n-a umblat la butoane, că știți cum sunt ele, le atrage să apese, dar nu găsesc nimic. Coordonatele erau bune, traiectoria optimă, tovarășa Smaranda ațipise puțin, totul era în regulă, numai satelitul nicăieri. — Nu se poate! spuse Iuliu Corodan. — Așa mi-am zis și eu, că doar ăsta era un satelit natural, docil, avea orbita lui, nu se mișcase de pe ea de mii de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
exerciții, antrenament... Noi, ăștialalți, ne mulțumim cu un somn normal, fără vise. Și unde dormiți? Aici, arătă tânăra spre șirul de barăci. Aici sau, vara, afară, în aer liber, pe câmp, unde ne-apucă goarna. Odată n-am putut să ațipesc, mă durea capul, îmi făcuse curte cineva, și-am ieșit să mă plimb, de veghe. A fost un spectacol fascinant: toată planeta noastră dormea. Vă dați seama? Sute, mii dormind în cele mai variate poziții, neștiutori de nimic și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
geruri albe, o carne înnorată Porni, în melc de abur, pe când dezgrădinată Se lămurea din noapte o inimă de foc. Statornic gâde, Umbra, mâner masiv și dâre, Căzu peste jeratec cu grelele satâre Și luminosul bulgăr îl despică, felii. Pământul ațipise. Răzleț, nici un centaur, Dar de nestinsul ropot al clarei herghelii În zăcăminte sună filoanele-i de aur. MĂCEL Înghemuiți sub brâul acestui dâmb de cridă Am ascultat o noapte și-o zi, pe vânt adus, Roitul săgetării, cu zbârnâiri de
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
de ani. În lumina galbenă, aproape mistică, ce cădea din fereastră, simplicitatea lucrurilor din jur căpăta nu știu ce omogenitate, ce unitate severă. Orice podoabă ar fi fost de neîndurat, o incongruitate și o pată de stil. Iată jilțul în care a ațipit de veci; aici gherocul lung, descris de Dedekind, în care apărea studenților; mai departe, pupitrul alb, de mesteacăn, pe care supunea adevărul. Impresia e copleșitoare. Această cameră, ce a conținut, în putere, matematica unui veac întreg, mi-a apărut însăși
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]