631 matches
-
Este ideal pentru flori. Aude un glas iritat: — Ai întârziat, mamă! — Cred că mai potrivit ar fi un „bună dimineața“, îi repro șează ea cu blândețe. Herius răspunde plin de arțag: — Da’ ai zis... — Taci! se enervează Vipsania. Suspină apoi, abătută: — Zău, nu știu ce te învață preceptorii ăia ai tăi pe care-i plătim cu parale multe, cu siguranță nu bunele maniere. Bosumflat, adolescentul privește ostentativ în altă parte. Mama îl învăluie cu o privire critică. Nu e nici pe departe atât
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
văd și nu simt. Își răsucește absentă inelul pe deget, cu toate fibrele corpului în alertă. Primejdia este aici. Organismul ei o percepe. Dacă ar putea-o dibui îndeajuns de repede, poate ar ști cum să se apere. Își lasă abătută bărbia în piept. De obicei se dumirește când e deja prea târziu. Cu un efort de voință, încrucișează mâinile pe piept și încearcă să-și potolească bătăile inimii. Se forțează să-l urmărească pe poet. — De ce să mă tem că
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și durabile ați vrea să obțină după o singură citire? — Aclamații trecătoare, morfăie disprețuitor unul. — Elogii deșarte și bucurie fugară, completează celălalt. Cum au ajuns ăștia aici? se mânie și mai rău Vipsania. De unde au primit invitații? Își pleacă fruntea abătută. Știe răspunsul. Quintius. S-a lăsat cumpărat ca toți ceilalți și implicat în jocul ăsta scârbavnic. Suspină descurajată. Oare cât mai valorează în ziua de azi conștiința unui om? Trei denari ajung probabil pentru unul ca el. Cu cât urci
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fost eliberat oficial, individul ar fi avut statutul de dușman supus. Legea îi transformă pe astfel de sclavi în peregrini deditici. Aidoma celor ce au ridi cat armele împotriva poporului roman și care, abia învinși, s-au predat. Libo murmură abătut: — Am vrut să-l scap. De asta am recurs la eliberarea neoficială. Agită din brațe. Avea afaceri aici, și dacă s-ar fi dovedit că a încălcat dispo ziția... Gallus nu l lasă să-și termine fraza. Știe despre ce
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cu toate acestea, autoritățile sunt pline de îngăduință și nu-i expulzează din Roma ori din Italia, nici nu le iau înapoi cetățenia romană, chiar dacă ei arată că o prețuiesc mai mult pe cea iudaică. Lângă el, Herodes Agrippa murmură abătut: — Câți dintre cei de-aici n-ar pune cu dragă inimă umărul la anihilarea rasei noastre... Își mușcă consternat buzele și tace. Nu-i poate spune, dar știe de la Drusus că Aelius Seianus complotează împreună cu taică-său, Seius Strabo, și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
să călătorească, nici să ia medicamente, ori pur și simplu să bage ceva în gură fără să consulte astrele, dar... Râde forțat: — Dar sunt momente când vechea noastră divinație mi se pare prea... prea... — Seacă? îi sugerează evreul. Germanicus încuviințează abătut. Agrippa se ferește să-l contrazică. Și pentru el știința augurilor, atât cât o pricepe, este prea searbădă, bazată pe observație, fără nici o urmă de inspirație. Ori de fanatism. Își iscodește cu coada ochiului tovarășul. Ce te frământă? ar vrea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
întîmpla, o umileam, o disprețuiam. Găseam cuvinte savant combinate care s-o doară. De la tatăl meu, care înjura birjărește, și până la mine, care căutam și în mânie să mă exprim interesant, era un progres mare. Când o vedeam așa de abătută, mă cuprindea mila, și o târam cu aceeași frenezie spre camera unde ne întîlneam de obicei, și acolo ne grăbeam sa ne îmbrățișăm pătimaș, ca să nu mai avem vreme să ne gândim la ceea ce a fost. La urmă plângeam încetișor
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
alt procedeu, care astfel avea să mă copleșească mai sigur. Dar contase prea puțin pe nevoi și pe sînge: întîi doar câteva vagi tresăriri, apoi respirația tot mai apăsată și mai inegală, și la urmă zbuciumul complect. Ne-am regăsit abătuți, stânjeniți unul față de altul. Am spus ca să încep într-un fel: - S-a făcut frig în odaie! M-am dus să mai pun lemne pe foc, apoi am reîncălzit apa de ceai și am reumplut paharul cu un capăt de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
timizi, vrând să ia cuvântul. Unul, mai ales, înalt și deșirat, cu fața scheletică, încadrată de o barbă scurtă și cârlionțată, veni înaintea celorlalți, oprindu-se la un pas de abate, care, încă nemișcat în prag, contempla cu o privire abătută masa aceea de disperați. Frământându-și mâinile cu un gest de stânjeneală, bărbatul își drese glasul și începu să vorbească: — Iartă-ne, părinte sfânt... Hunii au luat Vesontio. Arătă în spate, în direcția porții larg deschise ce dădea în drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
primul lor contact față în față. Și, în ciuda aspectului ei palid, se simți impresionat. Era ceva în ochii ei, o demnitate și o forță, o maturitate care-l descumpăneau. După această primă impresie, vocea ei ștearsă îl surprinse. Părea mai abătută decât arăta. Anrella Craig rosti: - Eu vreau să vă spun. Lesley se ascunde în deșertul californian. Ferma este situată la vreo patruzeci de mile la nord de satul Mountainside. Se întrerupse. - Vă rog să nu mă întrebați în ce circumstanțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
generalului englez care ne vizitează. Am pierdut trenul de 5.52 și am întârziat cu un ceas la întâlnirea cu Muriel. Am luat cina la Lun Far pe Fifty-eighth Street. Muriel, irascibilă și gata să plângă pe parcursul întregii cine, realmente abătută și speriată. Mama ei crede că am o personalitate schizofrenică. Se pare că a discutat cu psihanalistul despre mine și acesta a fost de acord cu părerea ei. Doamna Fedder i-a cerut lui Muriel să se intereseze discret dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
de noi lucrări, riscând libertatea, de nopțile cu coșmaruri și somn chinuit, nu valorau nimic În fața acelui „Porc Îngrășat”, care făcea pe deșteptul judecând cu picioarele! „Un necioplit...! - se adresă el Șefului de Șantier care la rândul lui era destul de abătut. Bine Șefule, cum Își permite să țipe la mine, să mă insulte amenințându-mă cu Închisoarea, un activist de partid care precis nu a terminat nici școala elementară...!?” Șeful Șantierului făcu o confidență. „Sunt membru al Pardidului Comunist Român În
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
oricum, așa cum stăm și așteptăm aici. — Bine, Angela. Putem foarte bine să discutăm, În cazul ăsta. Nu că aș vrea să-ți creez dificultăți În plus... Tocmai am văzut ceva extrem de dezgustător venind Încoace. Parțial din vina mea. Mă simt abătut. Dar spuneam că tatăl tău a avut sarcinile lui. Soț, medic - a fost un doctor bun - familist, de succes, american, om avut la pensie, cu un Rolls Royce. Toți avem sarcinile noastre. Sentimente, bună dispoziție, sociabilitate, bunătate, inimă - toate aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
de icnete de teamă. Tot ceea ce fusese scris despre ea în romanul ăla înfiorător era adevărat. Chiar și capitolele despre Alice - despre depresia ei și despre tentativele de sinucidere - nu erau melodramatice; Alice fusese dintotdeauna un dezastru. Fusese încăpățânată, dar abătută, mereu plină de speranță și astfel constant dezamăgită. Alice nu era o piesă de senzație apărută peste noapte. Scria de cincisprezece ani, iar asta se vedea. Sertarul ei cu farduri era jalnic, hainele ei erau o caricatură de nădragi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
m-am Îndreptat spre mașină. Motorul dădu cîteva rateuri. Dacă toate ar fi mers așa cum mi-aș fi dorit eu, acum mi-aș fi claxonat triumful și m-ar fi auzit și ea, dar așa cum stăteau lucrurile, mă simțeam tare abătut. Dacă ceea ce susține ea este adevărat, mie nu-mi rămîne decît să pornesc de la acest adevăr. O fotografie și o cutie veche cu chibrituri. Prea multe spații goale pe hartă... dar nu eram obligat să le umplu. RAPORT 12 februarie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
spun, dar nu puteam). La avocat, răspunsei. - Nu vă supărați, am avut impresia că ați vrut să cerem unele lămuriri avocatului, erați pe gânduri. La sfârșitul ședinței, când părăsirăm sala de judecată și intrarăm în cabinetul său, mi se păru abătut. - Păreți obosit, îi spusei. - Mai mult mâhnit, îmi răspunse, întristat de oamenii aceștia dintre care cei mai mulți își găsesc singuri conflicte. Ți-e silă să faci dreptate când ea este atât de evidentă că și-o puteau face singuri, omenește, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Eu m-oi hodini aici. Țâhnitul copoilor străini suna departe încă, subțire și cu răsunete ciudate. Dăvidel își lepădă iute săculețul, trase cucoșul puștii ș-o luă pe sub piciorul țancului. Bătrânul, rămas singur, asculta cu luare-aminte. Părea însă apăsat și abătut, ca și șihla neclintită. Îi zvâcnea inima în piept rar și tare, parcă-i ciocănea coastele, ș-avea în toate mădularele o trudă, o răceală, o neliniște. Ajuns în țiitoare, Boghean se rezemă de o tisă bătrână. Lipa și Cața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
era vreo urgență. Dar, în ciuda tuturor eforturilor sale de a le stimula, nu apăruse nici o urgență. —Du-te, dispari, cu acele tale cu tot! Nu mai bate lumea la cap. Trebuie să înceapă dansul. —OK, mami Walsh. Gaz a plecat, abătut, cu borseta cu accesorii, cât pe-aci să dea peste un pâlc de fetițe, cărora li se dăduse drumul de la masa copiilor. Francesca m-a asediat. —Mătușică Anna, o să dansez cu tine pentru că soțul tău a murit și n-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
preț, doar un Coran și merinde pentru drum. A sosit apoi luna dhul-hijja, cerul s-a acoperit de nori, iar nopțile au devenit mai răcoroase. Tatăl tău încă se îndărătnicea, petrecându-și zilele între dezrobitor și genovez, întorcându-se seara abătut sau iritat, preocupat sau senin, dar fără să scoată o vorbă în legătură cu plecarea. Apoi, dintr-odată, când erau mai puțin de două săptămâni până la Anul Nou, a fost cuprins de o febrilitate derutantă: voia să plece imediat, trebuia să ajungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cu o față tinerească și aceiași ochi bătrâni pe care-i aveau dintotdeauna cei de pe insula Calf. în prezent acei ochi păstrau în ei o privire de-o plictiseală infinită - o păstrau ca și cum ar fi fost obișnuiți cu ea. Ușor abătuți, ei se uitau în jos, la mâinile-i bătătorite care smulgeau picioarele unui păianjen cu gesturi scurte și hotărâte. Omul cel elegant se numea Vânătorul. Numele său complet era Anthony St. Clair Peyrefitte Vânătorul, dar tovarășul său îl numea Puștiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
patru ani. Și știu că nu m-ai lua la tine dacă o părăsesc. — Sigur că nu. Nu sunt făcută pentru viața casnică. Și-apoi, asta ne-ar compromite amândurora cariera dintr-un foc. Exact, spuse el, pe un ton abătut. Hai, las-o baltă, Hawkins, am zis pierzându-mi răbdarea. Majoritatea bărbaților ar fi al dracului de recunoscători să aibă ce ai tu. Poți să mi-o tragi de fiecare dată când ai chef, după care să dai fuga acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
din reclamele pentru șampon și mai deschis ca de obicei. —E mai bine? Își drese vocea. — Da, mulțumesc. Își aplecă din nou capul deasupra blatului de tocat. — Ce ai zice să mai faci încă un gin tonic? M-am îndreptat abătută să umplu paharele. Trebuia să fac ceva, altfel am fi mâncat crostini, bucăți mari de ton și Dumenzeu știe ce la desert înainte să treacă un interval decent ca să putem sări unul pe altul. Trebuia să sparg gheața. Și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
mîngîindu-i părul, acoperit de bandaje, cataplasme și feșe. Chipul său vădea o stîlceală ce durea numai cînd te uitai la el și din care se ridicau năsoiul nevătămat, două urechi ca niște antene de releu și niște ochi de șoricel abătut. ZÎmbetul edentat și brăzdat de tăieturi era triumfător și ne primi ridicîndu-și mîna dreaptă cu semnul victoriei. — Cum te simți, Fermín? am Întrebat. — Cu douăzeci de ani mai tînăr, zise el În șoaptă, ca să n-o trezească pe Bernarda. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să te las, Clara, a intrat un client. Te sun Într-o zi, săptămîna asta, și stabilim cu masa. Felicitări Încă o dată. Am pus telefonul În furcă și am oftat. Tata s-a Întors de la clientul lui cu o Înfățișare abătută și cu prea puțin chef de conversație. A pregătit cina În timp ce eu așterneam masa, fără să mă Întrebe de Fermín sau de ce se mai Întîmplase la librărie. Am cinat cu privirea adîncită În farfurie, adăpostindu-ne În trăncăneala știrilor de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de-o parte și de alta a scaunului. Buzele Îi tremurau. L-am Întrebat cine era omul acela și ce voia. — Era Fumero. A venit să aducă vești despre Julián. — Ce știe el de Julián? Miquel m-a privit, mai abătut ca niciodată. — Julián se Însoară. Vestea m-a lăsat fără grai. M-am lăsat să cad Într-un scaun și Miquel mi-a luat mîinile. Vorbea cu greu, ostenit. Înainte să apuc să spun ceva, Miquel mi-a rezumat faptele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]