362 matches
-
-i era dat... Încă era lumină, încă amurgul abia începea să se prefire prin aer când Auta zări un turn ascuțit și înalt de vreo sută de coți ieșind din lanul de grâu. Strălucea, dar nu ca argintul, ci mai aburit (sau pentru că nu mai era soare?)... În jurul turnului nu era nimeni, nici zei, nici oameni. Auta privi încordat. Apoi se frecă la ochi, crezând că poate i se năzare din pricina oboselii. Tot drumul încoace, sfâșiat de neastâmpăr și de dorința
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tămăduiește-ne, pentru asta am îndrăznit să venim! Auta, zărind-o pe Nefert lângă el, o rugă să fugă după Maat. Venind după scurt timp, Maat se uită în jur îngrozită. Se uită apoi la Hor care tăcea, cu ochii aburiți. - Auta, ce au oamenii aceștia pe spinări? Sînge? întrebă ea. - Au fost bătuți, Maat. Și au cărat poveri prea grele... - Bătuți? De cine? - De stăpâni. - Adică de oameni? Cum pot să bată oamenii pe oameni, Auta? Și Maat se duse
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
seama că lucrurile pot fi privite și de pe partea cealaltă a geamului. Că, la urma urmei, există un regret la fel de marcat și al celui care n-a prins trenul. Rămas pe peron, se alege doar cu lacrimile neputinței, În timp ce geamul aburit pare să ascundă cine știe ce taină ori fel și fel de promisiuni În compartimentul aflat deja În mișcare. Pendula și frunza În fața mea, o frunză galbenă de arțar se balansa periculos, gata să cadă. Apropiindu-mă am văzut că avea totuși
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
Gheorghe Crăciun, Frumoasa fără corp, la un moment dat fraza se telegramează treptat până la înșiruirea de termeni care condensează existența cotidiană a naratorului profesor și scriitor: Decembrie. Acum ninge. E dimineață încă, ora 10 și. Mișcare albă, fărâmițată, prin geamul aburit. Platanul pick-up-ului învârtește un L.P. cu Bob Dylan. Pofta de scris se instalează după o baie fierbinte, ușurătoare. Zi de libertate azi, fără ore. Teancuri de teze, de extemporale, de bibliografii, în continuare, pe masă. Carpați fără. [...] Școală, clase, caiete
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
gemând, stăteam mai departe dezgolit, venindu-le cu creștetul până la piept, acoperindu-mi cu palmele sexul care atârna în receptacolul de faianță murdară. Acum e dimineață și te privesc iar în ochi. Cuvântul pe care îl desenasem ieri pe oglinda aburită se mai vede foarte puțin, doar dacă privești dintr-o parte. îl mânjesc iar cu pastă de dinți. Singurătatea are în ea sămânța nebuniei, chiar dacă ai trăit toată viața așa, chiar dacă ești adaptat la singurătate și la frustrare. Singurătate. Frustrare
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
rotile și saci de gunoi proaspeți deasupra cadavrului. Ai fi zis că stătea să se dezintegreze În orice clipă, sfărâmat de vântul șuierător, dar reușea să țină ploaia departe. Unde naiba or fi? Logan șterse un mic hublou pe parbrizul aburit. Starea de spirit i se Înrăutățise simțitor În timp ce se luptaseră cu sacii negri din plastic Încurcați și cu pubelele necooperante. Calmantul pe care Îl luase la prânz Își pierdea efectul, așa că simțea dureri la fiecare mișcare. Scoase bombănind flaconul, luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
informații despre progresul investigației, se plânse că era deja al doilea copil ucis găsit În atât de puține zile, dădu de Înțeles că era doar vina lui Logan și trase câteva Înjurături. Logan așteptă să se afle la adăpostul ferestrelor aburite ale mașinii Împreună cu Watson până să exprime ce ar fi vrut să Îi facă procurorului cu un cactus și un flacon de Ralgex. Avură nevoie de mai bine de o oră să ajungă de la capătul Niggului până la imensul Tesco din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
domnule. — Am mai pierdut un copil. Mașina se Încingea prea repede pentru ca radiatoarele să poată face față. Logan le pornise, la fel făcuse și cu Încălzirea, la maximum, dar lumea de afară se vedea În continuare În ceață În spatele geamurilor aburite. Inspectorul Insch stătea pe scaunul pasagerului, mestecând gânditor, În timp ce Logan privea prin parbriz străzile Întunecate și inundate de ploaie, Încercând să străbată orașul către Hazlehead, acolo unde dispăruse ultimul copil. Știi, spuse Insch, de când te-ai Întors la lucru, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Laz! spuse el, Întinzându-i o mână. Mă bucur să te văd. Îmi place cum v-ați amenajat aici. Își roti mâna În jur pentru a indica zona Înghesuită și aburindă a recepției, cu vizitatorii ei uzi și cu ferestrele aburite. — Numele meu este McRae. Nu „Laz“. Colin Miller Îi făcu cu ochiul. — A, da, știu. Am făcut și io niște cercetări de ieri de când ne-am văzut la budă. Iar agenta aia a ta, e o bucățică pe cinste, apropo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
la viață a stației. Mai găsiseră un cadavru. Se Întunecase până să ajungă Logan la mica fermă din Împrejurimile Cults-ului. Poarta era deschisă, o mașină de patrulă parcată alături, cu doi agenți cu mutre nefericite care se vedeau prin parbrizul aburit. Blocau accesul la drumul spre fermă. Logan se opri lângă ei și lăsă În jos geamul. La fel făcu și agentul de la volan. — Bună ziua, domnule. — Care-i treaba? Inspectorul Insch e aici, la fel și procurorul. Doctorul de serviciu abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
aburindă. De lângă tacâmuri unde stătea, șeful poliției le strângea tuturor mâinile și le spunea ce treabă bună făcuseră Împiedicând problemele să apară. Logan acceptă supa și strângerea de mână cu același entuziasm, apoi se Înghesui la o masă de lângă fereastra aburită. Supa era fierbinte și gustoasă, și cu mult mai folositoare decât strângerea de mână. Dar măcar supa era gratuită. Un inspector Insch Încântat se trânti de cealaltă parte a mesei, Între doi polițiști uzi până la piele. Stătea și se uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
aici. Își lăsă mâna să cadă Într-o parte. Avem patru echipe de căutare pe-aici, care scotocesc sub fiecare tufiș, pod, În fiecare debara. Unde vrei tu. Alte două echipe sunt acolo, În... Insch arătă cu capul spre sticla aburită, indicând parcul de afară. O să punem mai multe echipe În parc imediat ce ajung. Logan Încuviință din cap. — Ce crezi? Insch se aplecă Încet Înainte, cu coatele pe marginile podului de lemn, cu fața Închisă, privind la peștii care Înotau lasciv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
mele se Înalță Încet, ajung la umerii ei, la gât, Îl Înconjoară alene pline de tandrețe, unde este mai fragil, Îl mângâie cu pasiune latentă; o mai văd cum mă urmărește, răpită, turmentată de vârtejul clipei, buzele umezite, ochii ușor aburiți, nasul dilatându-se senzual, gura Întredeschisă, ochii, fața albă, palidă; pieptul ei tresărind, zbătându-se să nu se trădeze, să nu se sufoce de presiunea lăuntrică; mă scutur ca de o amețeală, mă descopăr chiar În gestul suprem. „Ce vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
luă la propriu romanul Pădurea spânzuraților din raftul cel mai apropiat, se vede că-l ținea la Îndemână, ca pe un scriitor preferat.) „Uite cum Începe acest roman.“ Citește: „Sub cerul cenușiu de toamnă ca un clopot uriaș de sticlă aburită, spânzurătoarea nouă și sfidătoare Înfiptă la marginea satului Întindea brațul cu ștreangul spre câmpia neagră...“. „Uite cum sfârșește“ (acum trece la sfârșitul cărții și citește): „Crestele munților se desenau pe cer ca un ferăstrău uriaș cu dinții tociți. Drept În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
intactă a pilotului aflat la conducerea avionului. Unde era oare pilotul acum? Jim se prefăcu, preț de cîteva clipe că manevrează aparatele, ca și cum gestul acesta de empatie ar fi putut invoca spiritul aviatorului mort de mult. Sub unul dintre cadranele aburite, o bandă metalică, avînd pe ea un șir de caractere japoneze, fusese prinsă la bord. Era o listă de indicații pentru pilot. Jim jupui banda de pe niturile mîncate, apoi se ridică și o strecură În buzunarul pantalonilor săi de catifea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
și manșonul. Ne-am întors să luăm piesele de schimb. Mecanicul m-a lăsat în fața atelierului, a aruncat în portbagaj sculele trebuincioase și a plecat din nou. M-am învârtit încoace și încolo, cu cămașa udă de transpirație și ochelarii aburiți, fără să-mi mai pese de căldură. Indiferența pe care mi-o dăduse alcoolul coincidea însă cu o dorință mai intimă. Trăsesem din greu în acel ultim an de succese, eram mereu prezent, mereu la datorie. Pur și simplu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
două găuri, îmi vâr înăuntru degetele mari. S-a terminat apa de la masă, mă ridic să umplu carafa. Deschid robinetul, apa șterge vocile de dincolo. Familia conversează, își mișcă fețele, mâinile. Pentru mine sunt deja în spatele unui geam, obișnuitul geam aburit unde se oprește lumea când eu n-am chef de ea și ea n-are chef de mine. Elsa vorbește cu tatăl ei, îi atinge brațul. O văd izolată, ca decupată din aburi, o văd foarte bine. S-a întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cu mențiunea că, pentru exilatul Unamuno, totul este însă, și încă dintotdeauna, politică, politică concretă, cum observa Zubizarreta, adică existență inevitabilă în, cu și împotriva istoriei și sub geana arzătoarei dorințe de nemurire în trup. Istoria apare ca o oglindă, aburită adeseori, a nemuririi, și nemurirea însăși nu este decât o străfulgerare a istoriei asumate în curgerea sa tragic limitată. A scrie un „roman“ în acest spirit înseamnă a-ți suprinde viața intimă în desfășurarea ei, a o lăsa să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
un năvod, Aș fi putut să cumpăr cu câteva bancnote Fecioara, și să isprăvesc suavul episod. Ferdinand Sinidis „...O carte despre suflet, nu că nu face să fie scrisă, obiecta Ferdinand Sinidis, dar literele paginilor ei sunt câteodată atât de aburite, încât trebuiesc citite pe dedesubt, ceea ce nu se prea obișnuiește. E a treia față din tripticul care trebuie împlinit din carne, vin și duh, și se poate încheia, cocoțat pe muchia unui povârniș de munte. Prin fereastra larg deschisă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
jos, pe pământul moale care rămâne lipit de tălpi; o tortură care-l aprovizionează pe recrutul mascat cu o ură care să-i ajungă toată viața. Așa cum e de presupus, îmi voi fi elaborat răzbunarea bocind în spatele lentilelor rotunde și aburite ale măștii de gaze, repetând-o în cele mai mici detalii. Pe drumul de întoarcere de la baraca în care e bucătăria mă opresc, sunt acoperit de brazii încărcați de zăpadă. E drept că văd licărind conacul în depărtare, dar conacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și ea o poveste-două și am adormit, frânt de oboseală. Dimineața, după un somn bun, m-am trezit odihnit. Am coborât din pat și am dat fuguța la fereastră să văd dacă a nins mult în timpul nopții... Am șters geamul aburit Să privesc afară, Să văd drumu-nzăpezit Și fulgii cum zboară. Mare a fost surpriza mea, Privind spre ogradă, Să văd proaspăt înălțat Un om de zăpadă! Avea ochii din tăciuni Și pe cap o oală Iar din câlți avea perciuni
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
adormitor, întunecat al ploii ce i se părea nesfârșită, aducătoare a potopului ce va pune capăt lumii. Din patul-ei-leagăn vedea marginea de sus a ferestrei sau, dacă ridica mai mult capul, făcându-și perna ghemotoc sub ceafă, întreaga fereastră ușor aburită, cu dâre subțiri, neregulate, șiroind, schimbătoare mereu, de sus până jos, ori stropi grei zdrobindu-se în pulbere de picuri ca niște păsări bete izbite într-un perete de stâncă, cerul jos și întunecat, închis, ermetic și străin, apăsând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nu e veșnic. În clipa următoare s-ar putea să nu mai existe, dar nu se putea împotrivi, încât, culcată pe spate și neputincioasă, nu poate fi decât răbdătoare, obligată să accepte totul. După îndelungă vreme în care privise geamurile aburite, tăcută și incapabilă să înregistreze celelalte zgomote ale spitalului, începuse să accepte condiția ei de neputință în patul-leagăn - din care e posibil să se ridice, cum e posibil și contrariul. Adică simțea că ar fi fost în stare să discute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
burduhănos și am băut zdravăn, în vreme ce priveam, din dreptul ferestrei, ștearsă cu dosul mâinii, nămeții albăstrii de afară. Câteva crengi încărcate cu zăpadă ajungeau până deasupra ferestrei. Lumina gălbuie a felinarelor părea ireală. Am șters din nou cu mâna geamul aburit și prin gaura lărgită în sticla apoasă am văzut strada mocirloasă, trotuarul de peste drum, troienit, cu o cărare prin mijloc pe care oamenii rari mergeau în șir indian. Auzeam glasurile în spatele meu, muzica din camera de alături. Dar peste toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
redactori pe care mă străduisem să le memorez cuvântul dansând desperecheate. Undeva, În fundul minții, eram sigură că sălășluia și acel nume - În fond, cine nu-i știa numele? Dar acest nume nu voia nicicum să se alcătuiască În creierul meu aburit. — Ăă, păi se pare că nu-mi amintesc numele momentul de față. Dar Îl știu, bineînțeles că Îl știu. Toată lumea Îl știe! Doar că, ăăă, exact acum nu pot să mi-l amintesc. M-a fixat o clipă la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]