16,963 matches
-
în urmă după un periplu universitar plin de vervă și frenezie (Hochschule für Kirchenmusik din Heidelberg; Hochschule für Musik din Frankfurt; Fachakademie für Kirchenmusik din Bayreuth). Mi-a povestit despre aventura proiectelor ei de acreditare a muzicii românești în mediile academice germane, mult prea puțin familiarizate cu, de pildă, muzica noastră bizantină, cu creația lui Enescu ori a compozitorilor români contemporani. Drept pentru care a purces la o adevărată cascadă de seminarii și colocvii, pe care le ticluiește și pritocește cu
Jubiläumskonzert by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13171_a_14496]
-
este mai puțin tehnic decît acela scris de esteticieni și de criticii de artă profesioniști, el are marele avantaj de a fi mult mai inteligibil și de a vehicula judecăți simple și nuanțate în același timp, lipsite de acea crispare academică pe care specialistul o afișează ca argument nemijlocit în orice tip de construcție critică și istoriografică. Această comunicare (și comuniune) a scriitorului cu artistul plastic nu este, așadar, o simplă analiză de serviciu și nici vreo obligație de a așeza
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
tristețe (a poveștii, a personajelor), fără nimic turistic în el, regizorul fiind interesat nu de geografie fizică, ci de geografii spirituale. Totuși, în ciuda acestor filme realmente interesante, premiul pentru cel mai bun lung-metraj de ficțiune a fost decernat unei pelicule academice și plicticoase - “Mein Name ist Bach”. Este primul lung-metraj al unei realizatoare de 50 de ani, Dominique de Rivaz Knecht, fostă asistentă a lui Alain Tanner și Nino Jacusso și, de mai bine de un deceniu, responsabilă cu presa și
SOLOTHURN 2004: povești elvețiene și povești românești by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13170_a_14495]
-
și cu Europa: dacă se dorește să existe o Europă, se va face, cu toate ezitările, renunțările și deformările care vor apărea în raport cu proiectul ideal. - Întorcându-ne la România, nu vi se pare că în societatea noastră, chiar în mediile academice, există o carență de comunicare ? - Așa este, dar cred că nici eu nu sunt chiar cel mai potrivit pentru a critica o asemenea stare de lucruri, pentru că nici eu nu comunic prea mult. Eu îmi fac treaba mea, o lansez
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
și pe noi. Îl vor lăsa studenții repetent pe Mircea Beuran? Ce notă îi dau studenții “dascălului” Beuran? se întreabă Melania Mandas Vergu într-un editorial din ADEVĂRUL. După cum se știe, medicului Mircea Beuran i-a fost dat înapoi titlul academic de conferențiar universitar, ceea ce îi îngăduie ca după ce a fost dovedit ca plagiator să poată preda studenților de la Universitatea de Medicină și Farmacie din București. Iată ce părere are editorialista despre repunerea în drepturi a lui Mircea Beuran: “Multe sînt
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13179_a_14504]
-
serioasă asupra surselor culturii noastre, asupra muncii individuale, a fiecărei persoane dornice să se autodezvolte și să se autorealizeze, asupra rolului capital al relației personale între maestru și discipol. Constatau, totodată, că filosofia poate fi nu numai o disciplină oarecare academică, un pur exercițiu intelectual, ci - poate în primul rând - un mod de viață. Ca pe vremuri, în cazul lui Platon, Epicur sau Aristotel... Cartea a avut un succes considerabil și recenzii serioase. N.M. - Revenind la atașamentul dvs. față de România... I.K.
Ireneusz Kania: “Cultura română - pasiunea mea” by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13200_a_14525]
-
știință cîtă o pot avea.” Să notăm importanța dată de Maiorescu acestei conștiințe culturale în toate momentele conceperii tezei sale, importanță care explică de ce voia el să dezvolte învățămîntul primar și nu universitățile sau de ce , în calitate de ministru, diminua fondurile Societății Academice și le sporea pe cele destinate instituțiilor din mediul rural. E un mare paradox ca teza de istorie a culturii cea mai discutată de la noi să fie și cea mai prost înțeleasă, cu atît mai mult cu cît confirmarea ei
„Formele fără fond” sau prima bătălie canonică by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13204_a_14529]
-
acceptabil în anumite limite. Există, în acest sens, cel puțin patru dimensiuni care trebuie luate în calcul. Prima este cea mai evidentă: dacă limbajul respectiv aparține unui personaj (care poate fi de joasă extracție, deci ar fi caraghios să vorbească academic) sau autorului însuși. Cum, însă, literatura modernă și mai ales cea postmodernă au spulberat distincția dintre personaje și autori (de regulă autorul este el însuși un personaj, declarat sau nu), cred că putem trece peste acest aspect fără să insistăm
Unde se termină literatura? by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/13206_a_14531]
-
o solidă formație intelectuală, ea nu a căzut niciodată, așa cum ni se întîmplă multora, de nenumărate ori, în ierarhizări dogmatice și în exclusivisme grăbite. Deschisă în egală măsură către arta de tip tradițional și către experiment, către gîndirea de tip academic și către aventura limbajelor și a mijloacelor, ea a știut permanent să-și dozeze observațiile în așa fel încît fiecare artist și fiecare tendință să-și dobîndească locul legitim în peisajul larg al expresiilor artistice. Ultimul deceniu, singurul în care
Dispariția unei senioare by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13247_a_14572]
-
există un joc normal al bursei valorilor, nu e firesc ca iconodulia să fie corectată un pic de... iconoclastie? Cu atît mai demne de interes ni se par consemnările lui Gelu Ionescu, cu cît aerul lor e în genere calm, academic, lipsit de inflamări pamfletare, bizuit pe evocarea unor realități (rîndurile referitoare la Goma reprezintă o excepție). Despre duplicitatea și oportunismul lui Marin Sorescu, care de altfel nu formează chiar un secret, comentatorii păstrează o curioasă rezervă, nu și d-sa
Mai mult decît un exercițiu al memoriei (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13281_a_14606]
-
regarde en arrière s...ț ont aggravé à țel point mon ou mes angoisses, que je vis dans un monde infernal”5. Cum ar fi arătat lumea infernala a acestui superangoasat dacă ar fi fost un pictor sârguincios, un pictor academic? Din fericire, Ionesco n-a fost un pictor profesionist și cu atât mai puțin pictor academic. Naivitatea lui, ca pictor, temperează infernul generat de o imaginație demnă de un Bosch. Lumea infernala a pictorului naiv Ionesco e lumea pur și
Infernul bine temperat al unui pictor naiv by Marina Debattista () [Corola-journal/Journalistic/13269_a_14594]
-
vis dans un monde infernal”5. Cum ar fi arătat lumea infernala a acestui superangoasat dacă ar fi fost un pictor sârguincios, un pictor academic? Din fericire, Ionesco n-a fost un pictor profesionist și cu atât mai puțin pictor academic. Naivitatea lui, ca pictor, temperează infernul generat de o imaginație demnă de un Bosch. Lumea infernala a pictorului naiv Ionesco e lumea pur și simplu, lumea de pe stradă, lumea de aiurea. Lumea așa cum o vede oricine: plină de umor, de
Infernul bine temperat al unui pictor naiv by Marina Debattista () [Corola-journal/Journalistic/13269_a_14594]
-
ocupă de primirea soților Ionesco. Înconjurată de litografii, de cărți în ediții bibliofile și de afișele expozițiilor succesive organizate de Galeria Erker, Doamna Noto și-l amintește pe Ionesco că pe un domn bătrân timid, retras, fără pic de morgă “academică”. Mulți scriitori și artiști celebri au luat drumul St. Gallenului, pentru a se întâlni, în chiar inima lui, la Galeria Erker. Inspirându-se reciproc, au scos împreună superbe cărți Martin Heidegger și Eduardo Chillida, Joseph Brodsky și Antoni Tâpies, Emil
Infernul bine temperat al unui pictor naiv by Marina Debattista () [Corola-journal/Journalistic/13269_a_14594]
-
Tot ce pot spune e că în urma „monitorizării” pe care mi-au aplicat-o mă simt profund defăimat. Minciuna potrivit căreia aș fi inventat un citat — acuză de-o extremă gravitate în cazul cuiva care-și câștigă pâinea în mediul academic — nu poate rămâne nesancționată. Din acest motiv, mă văd obligat să mă adresez organizației americane care-i patronează spre a-i aduce la cunoștință modalitatea incalificabilă, întru totul dezastruoasă pentru prestigiul său, în care d-nii Marco M. Katz și Alexandru
Monitorizare sau defăimare? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13275_a_14600]
-
este de cele mai multe ori un autor doar formal pentru că nu-l interesează deloc audiența textelor publicate - poate doar una limitată la un mai mult sau mai puțin variabil și legitim cerc științific de colegi și cerc instituțional furnizor al demnităților academice. În general, profesorul de lingvistică, de pildă, nu simte nevoia să se adreseze cititorului decît printr-un discurs codat care-și ignoră posibila funcție estetică sau chiar culturală. Profesorului de medievistică nu-i pasă dacă ceea ce scrie are vreo relevanță
Știință voioasă pe o temă dată by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13312_a_14637]
-
cum este cu sisificul travaliu hermeneutic asupra vreunui text multă vreme ignorat. Chiar și profesorul de secolul XX poate ocoli o bibliografie recentă necanonizată și cu destin cît se poate de dubios, pentru a nu-și compromite, crede el, investitura academică a discursului pe care-l produce. Cu alte cuvinte, mai puține, rareori profesorul universitar pare interesat de orizontul mundan - cu toate dimensiunile sale - în care se găsește plasat, cu totul altfel motivat să scrie, față de scriitor (fie el romancier, poet
Știință voioasă pe o temă dată by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13312_a_14637]
-
asupra unei prezentări corecte, n-aș avea loc să rezum toate intervențiile, apoi, iar, n-ar avea rost să fac afirmații complezente despre calitatea excepțională a microstudiilor reunite. Spun că, dincolo de o limită a decenței și a unei normale ținute academice, textele autorilor sînt inegale și varietatea mizelor și intereselor este mai degrabă obolul adus de „partea română”, care cuprinde și lingviști, și medieviști, alături de „douăzeciștii” pe care studenții de la franceză îi cunosc foarte bine. Sau, dacă nu, o vor face
Știință voioasă pe o temă dată by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13312_a_14637]
-
ori aflate într-un cuceritor balans între detaliul revelator și scînteia speculativă, ca la Ioan Pânzaru, autorii spun foarte multe despre ei înșiși, reușesc să fie autentici și să lase în urmă, fără s-o uite nici o clipă însă, convenția academică. Cei doi ar fi putut fi, în viață, scriitori. Textele lor se citesc întotdeauna cu plăcere, sînt provocatoare intelectual, au un mod de adresare personal care devine stil. Poți să le refuzi concluziile - și atunci tot ele te obligă să
Știință voioasă pe o temă dată by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13312_a_14637]
-
semnificație culturală (provenind din Istoria ieroglifică a lui Cantemir), intrat în uzul actual cu un sens bine precizat, dar nu transparent; căruia este deci de presupus că o serie de vorbitori ar simți nevoia să-i caute definiția. În dicționarul academic - DLR, tomul X, Litera S, partea a 5-a, 1994 - forma struțocămilă e înregistrată, dar ca simplă variantă a substantivului stratocamil. Stratocamilul sau stratocamila - variante care atestă filiera slavonă de pătrundere în română a termenului grecesc pentru struț (strouthokamelos) - sînt
Struțocămila by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13326_a_14651]
-
În loc de compliment adus lumii din care provenim și unii și alții, le declar fetelor într-o franceză profesorală: Noi, dragele mele domnișoare, așa cum trăim noi în Est, suntem oricum mai aproape de natură, asta e!... Era aproape ca încheierea unui discurs academic. Amândouă aplaudară, libere și radioase, sub ochii celorlalți ce ne priviră reci, deși binevoitori. (va urma)
La doi magoți by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13363_a_14688]
-
avut-o vreodată, dar în 1971 contractul meu a expirat și am fost nevoit să-mi găsesc altceva. M-am mutat la un colegiu, la distanță de o oră de mers cu mașina de Duke. Aici, avînd mai puține responsabilități academice, am avut timp să studiez româna. Astfel, „ghinionul” meu m-a condus spre lucruri pe care altfel nu le-aș fi făcut. Lui Eliade i-au plăcut unul sau două articole pe care le-am scris despre el. I-am
Prof. Mac Linscott Ricketts: „Mircea Eliade e produsul culturii românești” by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/13329_a_14654]
-
de cuvinte despre cartea Alexandrei Lavastine - numai despre părțile referitoare la Eliade. Nu găsesc nimic apreciativ de spus despre acest lucru, după cum nici ea nu a avut nimic bun de spus despre Eliade. Este falsă, induce în eroare, nu e academică, e foarte periculoasă. Pînă acum, nu cred că această carte a fost citită în S.U.A., dar va fi. Sînt atît de plictisit de acest lucru, încît nu mai vreau să mă gîndesc la asta acum. Am pierdut aproape șase luni
Prof. Mac Linscott Ricketts: „Mircea Eliade e produsul culturii românești” by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/13329_a_14654]
-
puține ori plin de umor, are deci aceeași amprentă stilistică inconfundabilă ca toate textele semnate Andrei Pleșu. Pentru a vorbi despre o lume inaccesibilă simțurilor, despre o via sacra, autorul nu-și schimbă costumul, nu îmbracă nici sutana, nici roba academică, rămîne el însuși, își alege exemple din lumea de azi, din imediatul zilnic, din filmele americane sau din politică, lucru care dă cititorului sentimentul reconfortant al perfectei actualități a textului. Îngerii nu trebuie refăcuți dintr-un oscior, ca dinozaurii, nu
Îngerii domnului Pleșu by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/13359_a_14684]
-
coregrafia semnată de Francisc Valkay, el însuși foarte bine în rolul creat de regizor, bătrânul tăcut contemplând, dintr-un alt timp, o experiență a vinovăției involuntare care pândește etern destinul uman. Dar vocabularul coregrafic, figurile aici minimal expresive ale dansului academic sunt în permanentă divergență cu flexibilitatea ritmurilor, cu suplețea evoluțiilor armonice, cu provocările solo-urilor instrumentale, cu ceea ce muzica are de spus odată cu vocile. Poate dans contemporan, mișcări auster stilizate, balerini obișnuiți “să audă” o partitură cu totul deosebită de
Două perspective by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13371_a_14696]
-
de istoria și metodologia criticii de artă la Academia de Arte Frumoase Brera din Milano și autoarea numărului 133 dedicat lui Umberto Boccioni din aceeași serie Art Dossier, își începe studiul cu două afirmații oarecum neobișnuite pentru structura și stilul academic al seriei: "Constantin Brâncuși face parte dintre acei artiști care au lăsat în urma lor amintiri puternice despre aspectul lor fizic și atelierul în care au lucrat. Aceasta se datoreaza probabil și folosirii constante de către Brâncuși a tehnicii fotografice, intuind că
Brâncuși în secolul XXI by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12012_a_13337]