1,639 matches
-
forma a două spirale, ale evoluției sau involuției umane. Pare paradoxal, dar noi, occidentalii, chiar nu putem înțelege cum omul ultimei epoci poate fi o ființă involuată. Noi, dimpotrivă, credem că omul ultimei faze, dacă există o ultimă fază în accepție fizică, este un om definitiv creat și cizelat, șlefuit de către natură și societate. Este vorba despre o percepție asupra lumii în care necunoașterea este atribuită unui om superior, iar cunoașterea unui om inferior"19. Lumea, în filosofia orientală, nu are
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
procesul de devenire a lumii în mod ciclic, în funcție de fazele predeterminate ale evoluției: naștere, maturitate și moarte. Moartea poate fi numită ca fiind criza ultimă și definitivă a ființei umane, o criză implacabilă. Criza poate fi numită, într-o asemenea accepție, ca fiind punctul final, dar și începutul unui nou ciclu. Tot astfel se întâmplă și în lumea socială, criza este finalul, dar și începutul unui ciclu, punctul de inflexiune al unui sistem social. Trebuie să mai spunem că nu lumea
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
e darwinist, www.fahayek.ro. 304 Anthony Giddens trasează limitele conceptului de ,,cultură": ,, Atunci când folosim cuvântul ,,cultură" într-o conversație zilnică, obișnuită, ni-l imaginăm adesea ca fiind echivalent pentru ,,lucrurile superioare de minte" - arta, literatura, muzica și pictura. În accepția dată termenului de către sociologi, el include atari activități, dar, totodată și foarte multe altele. Cultura se referă la modurile de viață ale membrilor unei societăți sau ale grupurilor aparținând unei societăți. Ea include modul în care aceștia se îmbracă, tradițiile
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
în care procesele conștiente și cele inconștiente, prin discordia concors, nu se exclud, ci se completează unele pe altele într-un tot. În chip identic, insolitul operei unuia dintre cei mai importanți filosofi ai universului imaginar, G. Bachelard, rezidă, în accepția lui Georges Poulet și Jean Starobinski, în felul cum aceasta decelează un raport de determinare intre lumea conștiinței și cea a imaginarului imanent vieții psihice: "De aceea, meritul excepțional al lui Gaston Bachelard este de a fi întemeiat, în faptul
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
vis este cifrul prin care apare o anumită dorință secretă, care-mi orientează tot comportamentul; descifrând visul acesta, dezvălui "realitatea" dorinței și "adevăratul" sens al comportamentului meu."16 Sunt aici suficiente date pentru o psihanaliză de tip existențialist care, în accepția noastră, nu poate fi aplicată în opera camilpetresciană decât dinspre textele cu tentă autobiografică (jurnalul, fragmente disparate din Doctrina substanței, ca și confesiunile din câteva interviuri și conferințe) spre lumea ficțiunii. Notele zilnice ne apar de o aparent dezarmantă monotonie
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
provocat, pe front, surditatea combatantului, infirmitate frustrantă ce a făcut din Camil Petrescu un retractil în societate. Să admitem, oricum, că oamenii excepționali, pe care și-i dorește autorul, nu pot trăi decât dublați de o energie psihică (libido, în accepția lui Jung) pe măsură. O atare fascinație a masivității și mașinismului devine congruentă cu una din imaginile care l-au frământat pe scriitor de-a lungul vieții: "Dealtfel, și ca literatură imaginea trenului deraiat din cauza omizilor nu m-a părăsit
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Arcis pe potecă, (respiră greu) prin soare, să mă chemi la masă..."33 Procesul în desfășurare al desfacerii din increat traduce, în termeni filozofici, prelungirea devenirii. (De ce nu? a devenirii întru ființă.) "Întru" este un proces în evoluție, adică, în accepția lui C. Noica "spațializatorul nespațializat", infinitudine.34 Nu stă sub semnul aleatorului intenția lui Fred Vasilescu de a bate recordul de distanță, în zbor. Inconștientul creator al autorului lucrează după o logică specifică, aerul și dorința de a zbura fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
În această luptă pentru captarea energetismului solar, poetul își are drept singur vecin șarpele. Citind strofa următoare în abisurile ei mitologice, se înțelege că șarpele și poetul sunt înfrățiți întru destin: pentru ambii, apropierea crepusculului este echivalentă cu preludiul morții. Accepția mitică impune conotația: jertfă prin sacrificiu. Puterea acestui animal este misterioasă și reprezintă rezolvarea conflictului contrariilor. Stranie și complexă legătură cu titlul conferinței care încheie și încununează, asemenea unei "ore astrale a omenirii" întregul roman: Soarele care moare! Floarea de
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
cu teamă): Nu...mi-e frică...E prea mare și prea amenințător...Pe bulevard, lumea-l privea încă dinainte de apusul soarelui, comentând speriată...Vestește nenorociri."220 In mod similar, conferința Soarele care moare însoțește sinuciderea lui Ladima ("frate bun" în accepția lui Fred ), anunțând și prăbușirea fatală din epilogul romanului. In piesa Danton, considerată de către autorul însuși o reconstituire istorică și demonstrând o dată mai mult apetența pentru autentic, există o scenă în care referirile la Hamlet sunt explicite. Lameth, regalist convins
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
extrem de riscant, însă considerăm că aceste două arhetipuri, fundamentale, ale umanității irizează o serie întreagă de opere din toate domeniile și din toate spațiile culturale. Ca argument, să invocăm aici eseul Invitație la ridicol al lui Mircea Eliade 270. În accepția tânărului (pe atunci) istoric al religiilor, orice operă bine scrisă, temeinic argumentată, durează în conștiința contemporanilor o scurtă perioadă de timp. Aceasta va fi elogiată, comentată, preluată de către alții, după care va fi, inevitabil, predestinată uitării. Tot ce este rațional
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
ca morfologie și ca sintaxă; b) stilul, tratat ca stil în genere și ca imagine și c) versificația, discutată ca ritm, măsură, cezură, rimă și strofă” (Papadopol, 1925: 119). XVIII. Exerciții de critică școlară Papadopol descrie această activitate, precizând inițial accepția termenului „critică”, continuând cu descrierea efectivă a metodei de lucru. Ceea ce ni se pare relevant în contextul discuției de față este fișa de observație, numită Critica lecturii, pe care Papadopol o reproduce în Didactica sa, ca o recunoaștere a experienței
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
ne privește, credem că abordarea lui Papadopol este mult mai proprie scopului unei lucrări de didactică specială. XXV. Principiile pedagogice Referiri exacte la problema principiilor pedagogice, nu am găsit la Papadopol, deși când acesta utilizează termenul, o face într-o accepție ușor improprie, cf. „Iată - prin urmare - un mare principiu pedagogic: ochii, urechile, mâinile și coardele vocale trebue să fie căile prin care ortografia va intra în deprinderea elevilor” (Papadopol, 1925: 86), iar când nu-l întrebuințează trimite exact la anumite
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
utilizează inițial termenii de „capitol și lecții”, (2003: 27) vs. unități de învățare, dar mai târziu acesta se oprește asupra conceptului de unitatea de învățare pe care îl explică: „o unitatea de învățare (unitate de instruire) reprezintă, de obicei, în accepție didactică, o structură didactică flexibilă, deschisă și unitară [sic]”, adăugând că „în înțelegerea noastră, izvorând din practica specialității, unitatea de învățare trebuie centrată și pe conținuturi (nu doar pe elevi). Ea este cuprinsă în lecție (și în proiectul de lecție
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
nr. 1036. [66] STANCA, ILIE, Receptarea vorbirii între elevii surzi în procesul de învățământ, PedSpec, 12, nr. 2, 1970, 11-36. [67] STATI, SORIN, Limba română în școală, în Contemporanul, nr. 51, 1970, 8. [68] TÂRDEA, VASILE, Noțiunea de demutizare în accepția cerută de complexitatea procesului de învățare a limbii ca formă vie de comunicare de către surzi, PedSpec, 12, nr. 2, 1970, 131-176. [69] TROFIN, A., Predarea limbii prin mijloace lingvistice, STUBB, 15, fasc. 2, 1970, 77-84. [70] VLAD, VALERIU; VLAD-BUDOIU, VOICHIȚA
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
calea spre interogațiile privind construcția memoriei sociale. Studiul ei a fost inițiat de M. Halbwachs (1925), cu precizarea că reprezintă cunoașterea actuală a trecutului, dar nu printr-o „conservare” a imaginilor, ci printr-o „reconstruire” a lor. Într-o primă accepție, depinde în principal de limbaj și de „cadrele sociale”, având o „funcție simbolică” datorată unor idei generale pe care le avem. Astfel, memoria socială poate fi definită ca memorie a societății care le oferă indivizilor limba și categoriile gândirii. În
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
de oameni care preferă să moară sau să fie arși pe rug decât să-și modifice o „propoziție de credință”. Numai sugestia devenită autosugestie ne poate influența deciziile și comportamentul, fără a mai fi conștienți de procesul prin care o accepție din trecut ne influențează, fără să știm, viața. O sugestie sau o influență externă nu poate avea un efect asupra noastră dacă nu a depășit cenzurile interne, iar emoționalitatea joacă un rol important în „tulburarea apelor” procesuale. Ea perturbă sau
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Tendința perversiunii poate fi controlată în plan individual; aceasta presupune însă o introspecție sinceră și a realiza un fel de „curățenie” interioară sau calibrare a pulsiunilor de tot felul. Un alt aspect este pericolul pe care-l reprezintă trecerea unor accepții cu efect autodistructiv în inconștient, fapt care poate influența, mai devreme sau mai târziu, unele decizii și alegerea unor piste false sau închise. Orice decizie poate fi privită prin această grilă. Cenzura internă nu este numai un produs al conștiinței
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
pitorescului și al etosului popular, sceptic-ironic, amar ludic, al orizontului estetic bogat în posibilități, propriu unei rafinate poetici a stilizării, a ambiguității și a tensiunilor oximoronice fecunde. B. literar românesc este o realitate culturală complexă, de delimitat, înainte de toate, față de accepția curentă, doar negativă, a vocabulei. Acest din urmă sens vizează mentalități considerate dominante în sud-estul Europei, mai cu seamă un comportament lipsit de principii morale ferme, corupt, pervertit, versatil și tranzacțional, și nu numai la nivel individual, interuman direct, ci
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
si astfel, "o serie de coduri care va permite ca persoana să atribuie semnificație semnului"60. Codurile sunt sisteme de direcționare, care sugerează alegerea semnificanților și grupul de cuvinte corespunzător transmiterii sensurilor intenționate, în modul cel mai eficient. În atare accepție, codurile reprezintă un cadru de in-terpretare larg, utilizat deopotrivă de adresanți și de adresați pentru codificarea-decodificarea mesajelor.Comunicarea în forma ei ideală presupune că, atât emițătorul, cât și receptorul să utilizeze exact același cod. Din moment ce semnele pot avea mai multe
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
Potrivit DEX-ului, "comportament: 1.Modalitatea de a acționa în anumite împrejurări sau situații; conduită, purtare, comportare. 2.Ansamblul manifestărilor obiective ale animalelor și ale oamenilor prin care se exteriorizează viața psihică"55 Interesează, aici, doar cea de-a doua accepție. Perceperea unui stimul, respectiv transmiterea unui gând, a unei idei etc., ne poate provoca zâmbetul, încruntarea, ridicarea sprâncenelor în mod întrebător, o grimasa, frământarea degetelor de la mâini, ridicarea umerilor, gesticulări excesive ale mâinilor, bâțâitul/bătutul din picior etc.; prin toate
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
considerată ca fiind un deficit aparent și reversibil al inteligenței care apare la subiecții cu potențial intelectual normal, sesizabilă atât la probele de performanță, cât și la cele de raționament verbal. Pseudodeficiența mintală reclamă cel puțin două accepțiuni: a) prima accepție evidențiază diagnosticul eronat, corespunzător cazurilor în care falsa deficiență poate fi o consecință a unor deficiențe senzoriale, a unor carențe afective, a unor incapacități fizice, a unei atitudini sau strategii greșite a evaluatorului în etapa stabilirii diagnosticului, a utilizării unor
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
etapa stabilirii diagnosticului, a utilizării unor probe de evaluare inadecvate etc.; în acest caz, evoluția ulterioară a subiectului contrazice prima impresie clinică, fapt care, în opinia unor specialiști, acordă erorilor de diagnostic un statut de entitate clinică; b) a doua accepție evidențiază confuzia datorată asemănărilor multiple între simptomatologia deficiențelor mintale și a pseudodeficienței mintale; în schimb, etiologia lor este diferită. Simptomatologia pseudodeficienței mintale este destul de variată, cele mai relevante aspecte fiind: - un retard semnificativ în volumul de informații, cunoștințe, abilități, care
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
Moromete are ca model, desigur, nu New York-ul, dar fără îndoială Atena. DESPRE UN SPIRIT CITADIN Am scris așadar că Moromeții reprezintă în literatura noastră specimenul exemplar al romanului citadin, fiindcă satul de acolo are o structură de „cetate” în accepție clasică. Relațiile sunt în acest roman de o natură perfect civilă, în înțelesul juridic (și balzacian) al termenului și totodată perfect civică, adică politică în sensul lui Aristotel (amintesc că cei doi termeni înseamnă, în limbile clasice respective, exact același
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
citatul de mai sus, comedia shakespeariană emană un fel de beție. La Molière nu există și nu poate exista nimic de natura vreunei „Beräuschung”. Tipurile din comedia shakespeariană sunt de esență humorală, sunt temperamente. Ale lui Molière sunt caractere, în accepția strictă a termenului, adică: marcă, amprentă, semn gravat, deci ceva statornic, neschimbător și cu funcție oarecum de avertisment. Shakespeare putea spune ca și Montaigne: „Je ne peints point l’estre. Je peints le passage”. (Ess. III, c. 2). Molière, deși
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
de aceea el se manifestă rezumativ și univoc, ca o sentință... Cum spune într-un loc Pascal: beauté d’omission, de jugement. Din realitatea empirică arta lui Molière extrage realul, adică esența ontologică a acelei realități. Realismul lui are, pe lângă accepția curentă, și pe cea de universalia in re. De aceea, dacă Harpagon, Tartuffe și celelalte creații molierești au parcă mai puțină carne și mai puțin sânge decât Falstaff, au, adică, o încărcătură umană mai sumară, poartă în schimb acel semn
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]