378 matches
-
alun cu care a scos o broască din gura unui șarpe. Se tăvălea pe spate, strâmbându-se și boscorodind tot soiul de descântece. Cică l-au căutat peste tot; parcă l-a înghițit pământul. întreabă dacă nu cumva s-a aciuat la castel. Bătrânul aștepta să audă nu atât ce va răspunde graful, cât tonul pe care îl va folosi. Spune-le să-și vadă de drum; nu aici e omul pe care îl caută, răspunse Jordan fără să șovăie, cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
cumva? Întrebarea, după părerea Mașei, era destul de Îndrăzneață, așa că femeia căută să-și Îndulcească tonul cu acest „mă rog“, rostit cu oareșicare gingășie. - Pentru că dereticatul, ca, de altfel, și orice fojgăială, tulbură spiritele ce vin să-și găsească odihna noaptea, aciuându-se pe lângă casa omului și ascunzându-se prin diferite unghere... - Despre ce fel de spirite vorbiți și despre ce fel de unghere? De ce vreți neapărat să speriați o femeie neajutorată ca mine? - Nu ești chiar atât de neajutorată pe cât pari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
atins și de carne de om. Onisei venise cu un mărfar și coborîse la Hadic; de acolo o luă pe jos până-n Vișani, iar de aici făcu un ocol până-n Șiret, Înnoptând prin lanurile de secară date În pârg sau aciuându-se la marginea pădurii, și ajunse În Brodina abia după două săptămâni. Era atât de lihnit de foame, Încât atunci când Fedosia Zlatausta Îi dădu un coltuc de pâine, Începu să tremure ca apucat de friguri. Spunea că s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
zi ar fi fost Paștele, după care biserica luă foc și arse până-n temelii. Unii puneau incendiul pe seama părintelui Fadei, care, fiind un pic cam abțiguit, se urcase, În mână cu un sfeșnic, În clopotniță ca să alunge cucuvelele ce se aciuaseră pe acolo și la coborâre dăduse foc la niște pânze de păianjen. Alții aruncau toată vina pe umerii pălimarului Condrat, care, după cum se știe, era un necredincios, luând de atâtea ori numele Domnului În deșert, bătând toaca și trăgând clopotele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de a doua tinerețe, babe Înveșmântate În negru și moșnegi cu barbă gălbuie, stând pe lavițe și privind În gol, cu gândurile duse parcă pe altă lume. Cimitirul altădată foarte Îngrijit se transformase Într-o pădurice de nepătruns, unde se aciuaseră dihorii, vulpile, bursucii și alte dihănii. Crucile fuseseră furate și puse pe foc, iar În morminte colcăiau șerpii. Iazurile se acoperiră de mătasea broaștei și se transformaseră În mocirle urât mirositoare. Băile de abur, ca și șurile ce străluceau altcândva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de câine peste fâșia arată, să tragă În aer vreun foc de armă. De fapt, granița nu mai tenta pe nimeni. Satul de dincolo era la fel de căzut În decrepitudine precum cel de aici. Rând pe rând, tinerii părăsiseră Brodina, se aciuaseră mai Întâi În orașul din apropiere, apoi plecară mai departe, se risipiră prin lume, care Încotro. Ce rost mai avea să păzești acum fâșia de pământ ce despărțea o țară de alta, dacă până și granița dintre viață și moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ca și cum afară ar fi fost cuprins de furtună. Or, vremea era liniștită și nu bătea nici un firicel de vânt. Privind frunzele ce se răsuceau neliniștite În vârtejuri, Mașa Își făcu În gând semnul crucii, alungând Necuratul ce căuta să se aciueze lângă casa ei. Mai rosti o scurtă rugăciune, pe care o Învățase de la bunica ei Tatiana, ca s-o ferească de ceasul rău și de ispitele diavolului. Mesteacănul continua Însă să foșnească dincolo de geam. Coroana sa pletoasă se unduia Încolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
rugau fierbinte la icoane, căutând să scape satul de năpastă. Puhoiul de ciori creștea În fiecare zi. Stoluri negre soseau de dincolo de graniță. Poposeau pe stâlpii de telegraf, pe vagoanele de marfă staționate În gară. Înnoptau pe acoperișul școlii, se aciuau În clopotniță, Își curățau pliscurile de crucile Înghețate. Dimineața Își luau zborul, topindu-se la orizont, și seara se Întorceau la cuiburile lor, ce semănau cu niște mușuroaie. Veneau tot mai multe și mai multe. Zadarnic trăgeau clopotele. Zadarnic bătrânii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
vinul nohan. Au început discuțiile, pe prispă tronând cana de vin și pahare mari cu picior. Au început să apără și neamurile din sat. Discuții, snoave, povestiri, mâncare și băutură. Târziu în noapte, oaspeții au început să plece. Ne-am aciuat în camera mare și, obosiți de drum, de pățania cu porcii mistreți, dar și de vinul băut, am intrat în lumea viselor. Ne-am trezit a doua zi destul de târziu. Sora și cumnatul știau că plecăm, așa că totul era pregătit
Locurile natale by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83211_a_84536]
-
accidente. Tramvaiul urca aproape În ritmul unei plimbări, mîngîind umbra șirului de arbori și iscodind peste zidurile și grădinile unor locuințe asemenea unor castele, pe care eu mi le Închipuiam populate cu statui, fîntîni, grajduri și capele secrete. M-am aciuat pe o latură a platformei și am deslușit silueta turnului de la „El Frare Blanc“ decupîndu-se printre copaci. Apropiindu-se de colțul de la Román Macaya, tramvaiul Își Încetini mersul pînă cînd se opri aproape cu totul. Conductorul sună din clopoțel, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
turnului clopotniță și, cu pași mărunți, pornește către mine...Pe măsură ce se apropie, bag de seama că ochii și fața i se luminează într-un zâmbet timid. Când ajunge la doi pași, îi aud glasul: Sărut mâna, conașule! Iaca m-am aciuat și eu oleacă la umbra porții sfintei mănăstiri și...te așteptam să vii, boierule. Știam că ai să treci pe aici. Abia acest glas cântat mi-a deschis mintea și mi am dat seama că era țiganca pe care am
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
eu între brazdele de fân abia cost, apoi la umbra căpițelor clădite din fânul proaspăt adunat, sub dogoarea soarelui...Acum nu s-a întâmplat altceva decât să-mi amintesc de acele zile... Am încetinit pasul și până la urmă ne-am aciuat la umbra unui stog mai retras...De undeva se aude zvon de muzică...Întorc capul către bătrân. El îmi face semn că zvonul vine de la Curtea domnească...Asta m-a făcut să-mi aduc aminte de cele citite despre o
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
întâmpinare și întreabă cu mare plecăciune: Care-i pofta sfinției tale, părinte? Ne-o pălit oleacă de sete și ne-am gândit la o ulcică cu mied. Facă-se voia sfinției tale. Îndată pe prichiciul ferestrei lângă care ne-am aciuat se hodineau două ulcele pântecoase, pline ochi cu mied. Îndată bătrânul a ridicat una și, fără prea multă codeală, a prins a bea. Se vedea bine că l-a biruit setea. Când s-a oprit, mi-a făcut semn să
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
a cerut părerea lui Daniel Mărăcinescu, așa a rămas, cum ne-am sfătuit, iar eu am fost ales comandant: cum hotărăsc eu, comandantul, așa rămâne și ceilalți se supun și execută Deci, cu această problemă pusă la cale, ne-am aciuat și noi, iarăși, care pe unde putea: unii pe geamblacul sondei, alții iar în scrânciob, curmându-și spinarea în frânghii Iar în tăcerea, cu foșnet de ape și de catran, l-am auzit pe Braiu căscând mai tare decât toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
caute pe aici? se întreabă el. Doar solitari suspecți, prin însăși nepăsarea cu care se aventurează în acest tărâm al dărâmăturilor. Sfiicios față de singurătate, Mircea nu ar fi vrut, totuși, să nimerească nici la vreun atelier improvizat al țiganilor-argintari (se aciuaseră, pe aici, se zicea, vreo câțiva pripășiți din această etnie, hoinari veniți din stepele răsăritene) foarte pricepuți să te momească, smulgându-ți, cu vocea lor gâjâită de asiatici, o comandă de lucru în metal prețios. Mircea chiar nu știa dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de zăpadă, pentru a se pierde în restul de pădure provenind din risipitul codru de altădată al Vlăsiei. Ieși și el în aerul rece, de afară, cu carafa de whisky în mână, asistând la manevrele Svetlanei, care izgonea pisicile agresive, aciuate prin cotloane de marmură, cu lovituri de mătură. Svetlana era înaltă și călită, având o inteligență aproape de paranormal, precum și o îngustime de vederi moștenită din familie. Fusese educată la Academia Ștefan Gheorghiu, însă vocația de comandant și severitatea prejudecăților izvorau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
domnul Gaston! Dar eu am vești proaste pentru el. Un hingher i-a prins câinele astăzi. Am să-l întristez cu siguranță. Higurashitei vorbea de parcă el era vinovat de incident. Din noaptea în care a dispărut Gaston, câinele s-a aciuat pe lângă bătrân. Ziua stătea pe stradă, în fața barurilor, și barmanițele îi dădeau resturi de orez și cozi de pește. Seara, când pleca Higurashitei la treabă, câinele șchiopăta în urma lui. — Bătrâne, e câinele dumitale? îl întrebau clienții barurilor când îl vedeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
nesigur pe mișcările mele, picioarele mă urmează cu greutate. Ar fi trebuit să mă întorc din drum, să mă-nfund eventual într-o bombă. Ce caut? Compania semenilor? Înțelegere? Ce-aștept? Să-mi plâng de milă, s-agăț vreo japiță aciuată pe-aici? Să mă descarc de stres, nu? Păi, să-mi fie rușine! Dar nu-mi este. E o lumină ca săpunul, fumul de țigară iese în vălătuci pe sub ușă și prin crăpături. Bat, dar nu-mi răspunde nimeni. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
-i vorba acu'. Mă uit împrejur și nu mă pot mira îndeajuns: de-atâta amar vreme, de când trăim noi laolaltă, ce-am înjghebat? Căsuța asta, care-i ca vai de lume, și-o șură mare și goală, unde ne-am aciuat boișorii. Și pe urmă? DĂNILĂ (leapădă din mână surcelele adunate): Da' fie, Smarandă, că boi ca ai noștri nu găsești să cutreieri șapte sate: porumbi la păr, nalți la trup, țapoși la coarne, amândoi cudalbi, țintați în frunte, ciolănoși și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
mai mari și mai mici decât mine, stau pe fundul bălții cu ochii holbați și așteaptă să pleci de-aici. Mai ieri noapte ne-am bucurat c-ai venit. Acuma ne stai ca un ghimpe-n talpă. Că ne-am aciuat la o margine de lume de răul altor draci, mai vechi și mai pricepuți, care ne ardeau și ne frigeau de n-aveam nici un spor în ochii Tartorului cel bătrân. Așa că, năpăstuiți și fugari fiind, și după ce-o ducem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
la Hollywood...) Lionel privește lung spre ușa care se închide și se îndreaptă, cocârjat, spre propria garsonieră. E ora 10. Roman, cu o canistră galbenă în mână, se îndreaptă, pe două cărări, spre fostul teren viran pe care s-a aciuat șatra de țigani - e prea beat ca să mai fie politically correct. Aude scârțâitul viorilor, lătratul câinilor și nechezatul cailor, dar nu vede globul strălucitor care să indice rulota. Pe locul pe care se aflase ieri seară, acum e un dreptunghi
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
a maestrului avocat Pârțângău. La ultima eliberare din pușcărie i-o adusese în casă chiar avocatul. Băcănel intenționase chiar să se căsătorească oficial cu Caliopeea, dar femeia tot îl amâna din motive numai de ea știute. De câtva timp, se aciuase pe lângă el o tinerică, Mantinela, din neamul Brandaburlenilor, dar nu prea o trăgea inima la nevoile bătrânului. Fata făcuse doi ani de liceu. La începutul anului trei, avusese niște probleme cu un coleg de clasă. Cică acela ar fi violat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Cangurașu Brandaburlea. Nu s-a putut descoperi autorul unei asemenea tăreșenii. În trei luni, Trocaru și-a lichidat firma și s-a tuns întru monahism la mănăstirea Mândraia, din pădurea de la Obancea. Încercase și Andromanda Brandaburlea, bătrâna ghicitoare, s-o aciueze pe lângă ea, să o inițieze în secretele tăinuite de cărțile destinului, de ghioacele drumurilor și răscrucilor, să-i transmită parte din puterile de a chema la miez de noapte neveniții din cotloanele lor și, mai ales, silnica datorie de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
viață, din copilărie și până l-a luat partidul comunist sub aripa lui ocrotitoare. Crescuse mai mult pe stradă. Îl luaseră legionarii în grijă. Unul, Iosif Pârțângău, nepot de-al tatălui avocatului, era șef de cuib în mahalaua unde se aciuase tânărul Lavrentie. A încercat Iosif chiar să-l dea la școală, dar junele Goncea nu prea avea îndemnare de inimă spre învățătură și studiu. Se trăgea mai mult pe lângă lingurarii lui Brandaburlea, din cătunul de peste deal. Acolo, în sălașul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
dar junele Goncea nu prea avea îndemnare de inimă spre învățătură și studiu. Se trăgea mai mult pe lângă lingurarii lui Brandaburlea, din cătunul de peste deal. Acolo, în sălașul lor, se simțea cel mai bine. Când a mai crescut, s-a aciuat pe lângă legiunea de jandarmi și, până la urmă, l-au trimis la o școlă la Pitești. A făcut și ultimul an de război, tot la jandarmi. Acolo i-a descoperit pe comuniști, prin inermediul adjutantului Cornel Mingioacă, ilegalist, devenit după 1944
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]