666 matches
-
secolul al X-lea d.Hr. În ce privește Septuaginta (LXX), lucrurile se prezintă astfel. Există trei manuscrise vechi - două din secolul al IV-lea, unul din secolul al V-lea d.Hr. -, precum și o serie de ediții Întocmite cu multă grijă, acribie și talent filologic, de către savanții occidentali, Începând cu secolul al XVI-lea. Să nu uităm că, deși concurată de Vechile Itale sau de Vulgata lui Ieronim, LXX a fost utilizată În Occident până la finele secolului al VII-lea. Cele trei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
adevărat un „sistem”, cred eu, deoarece Întreaga „magmă” a scrierilor și ideilor sale se adună, se concentrează, se rotește magnetic, halucinant-magnetic, În jurul câtorva teme și mai ales În jurul uneia singure, Der Wille zur Macht, pe care Heidegger Încearcă cu multă acribie, instinct „poetic”, aș zice, să-l discearnă În amplul său studiu asupra filosofului. Această ciudată „voință de putere” -, care printre altele arată Încă o dată Înrudirea „instinctivă” a lui Nietzsche cu Înaintașii săi, cu Schopenhauer, În primul rând, deși el Îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de contrast, pe Eminescu și eminescianismul. Emil Cioran și mai ales, Constantin Noica constituie exemple semnifi- cative pentru o astfel de înaltă disociere sanitară, iar această perspectivă implică iar un indice de deformare la lectură. Nuanțat, profund, cu o maximă acribie și în orice caz moderat, Horia- Roman Patapievici izolează și analizează savant „virusul” caragialismului ca expresie a unei identități „slabe”, fabricând și antidotul fără să-și facă iluzii că acesta ar putea eradica maladia. Cum foarte bine putem observa, Caragiale
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
precizează o clipă Agamben este cum se iese din prezentul lumii în care trăiești, însă putem bănui că patentul se găsește deja în filozofie așa cum există rupturile de nivel la confiniile cu experiența sacrului, experiență pe care o descrie cu acribie Mircea Eliade, ceea ce nu este cazul aici, pentru că acești contemporani își trăiesc prezentul lumii lor, dar o privesc din afară. Ieșirea din timp o presupune o formă de dezangajare subtilă, o depeizare discretă. Semnificativ, imediat ce a avut mijloacele, Caragiale a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
articolele de ziar și toate acele marginalia care constituie însă sistemul de inserare în economia societății cu care era contemporan, opera sa se dezvoltă pe patru axe. De altfel, în cartea sa, Caragiale și Caragiale, Florin Manolescu a deconstruit cu acribie „jocul cu mai multe strategii” al autorului. Prima este cea a dramaturgiei, din care se detașează o piesă, O scrisoare pierdută, marea reușită care-l impune pe Caragiale drept principalul comediograf al epocii. Cealaltă comedie, O noapte furtunoasă, deși nu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
frazelor de a emancipa națiuni și de a stimula progresul.” Supremația formei asupra fondului angajează astfel o stilistică a excesului ca invocatio, con- jugat unui mimetism magic ca similia similibus evocantur. La rândul său, Antonio Patraș reevaluează cu o maximă acribie dezbaterile din jurul teoriei formelor fără fond în contextul de idei al operei lovinesciene, remarcând inad- vertențele și paradoxurile enunțării. Am putea spune că scriitorul Caragiale le „aplică”, creând acel context al enun- țului paradoxal, ca exces și care reevaluează doxa
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Brânzovenescu a fost silit la o serie de abrevieri și a fost împins către formularea unei concluzii. Concluzia este enunțul paradoxal care sub înve- lișul inepției conține pe deplin mesajul. O deconstrucție a dublului limbaj caragialesc o realizează cu maximă acribie Alexandru Dragomir în eseul pe care-l consacră Scrisorii pierdute. Citit cu atenție acest dublu limbaj definește mai bine un stil în politică, o serie de reflexe mentalitare, și în cele din urmă un complex identitar. O parte din enunțurile
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pe tov. partid din tot rahatul: „Nu-i de ajuns... că de patru ani așteptăm transpunerea În viață a promisiunilor? (subl. În orig.)”. Sic! “Repararea” greșelilor comise de neatenții ziariști de la proaspătul cotidian local „Vremea nouă”, continuase cu cerbicie și acribie pe tot parcursul anului 1968. Astfel, Împuternicitul (cenzorul) Ion D. Zamfirescu trimisese la București o „observație” cu privire la știrea numită „Soli ai județului nostru la Festivalul Mondial al Tineretului și Studenților de la Sofia”, apărută În numărul 139/1 august
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
capitol să fie revăzut, modificat și completat În spiritul indicațiilor partidului nostru (subl.ns.) referitoare la valorificarea critică a moștenirii culturale. Abia În această formă a primit viza <T> (bun de tipar, n.n.)”. Parcă vrând să-i Îmbuneze cerbicia și acribia politică, cineva din redacția ziarului „Vremea nouă”, În numărul 1928/11 iunie 1974, a scris articolul intitulat „Originea și numele orașului BÎrlad”, dedicat falsei aniversări a 800 de ani de atestare documentară, În care un text l-a descalificat ca
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
că, am mai spus-o cândva, chiar și măturătorii de stradă sau vidanjorii closetelor particulare sau de stat se ghidau și Își luau lefurile după planuri prestabilite. Iată că nici cenzorii presei nu făcuseră abstracție și de aici, poate, colosala acribie a acestora, vecină cu paranoia. Colectivul vasluian reunit sub semnătura boss-ului Ion Andrei, a emis la finele anului 1972 un „Plan de măsuri În scopul realizării sarcinilor pe anul 1973”. Iată doar câteva dintre ele: „1. Îmbunătățirea pregătirii politico-profesionale
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
mari afinități cu româna, a fost desființată de Philippide ca spațiu romanizat. Astfel s-a încercat minimalizarea rezultatelor celorlalți cercetători care au analizat în manieră neogramatică limbile balcanice. Iorgu Iordan, elevul excepțional care a putut prelua de la profesorul său doar acribia cercetării, explică în felul următor credința fanatică a lui Philippide în baza de articulație a străbunilor balcanici ai neamului românesc. În 1888, după ce intrase în conflict cu Hasdeu pe problemele istoriei limbii române, Philippide pleacă, pe speze proprii, la Halle
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și vieții pariziene, Cristina a primit un al doilea dar al totuși durei emigrații - deschiderea În fața ei a universului uriaș al picturii renascentiste și postrenascentiste, italiene, flamande, germane, franceze până la impresioniști și postimpresioniști, din care, În ultimii ani, cu o acribie și o gravitate „ne-românească”, Își pregătește o lucrare de doctorat poate sau doar un volum amplu asupra originalei teme a „psihologiei creației”. Pentru a treia călătorie Însă, pentru amarnica viză, Cristina a trebuit să lupte șase luni, de parcă „forurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
învățământului în limba română, grav periclitat în Transilvania de legislația școlară maghiară din 1907. Această campanie este susținută și de meticuloase cercetări asupra istoriei bisericilor și școlilor românești din Transilvania. Remarcabilă este Din istoria literaturii didactice românești, care, lucrată cu acribie, se arată utilă și astăzi. Răscolirea bibliotecilor și a arhivelor a condus, de altfel, și la descoperirea unor prețioase manuscrise și tipărituri interesând folcloristica ori istoria culturii românești în genere. Experiența acumulată acum i-a servit mai cu seamă în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287252_a_288581]
-
produs cu dată de expirare dincolo de care nu este recomandabil consumul), nu văd de ce ne-am întoarce la el periodic ca formulă artistică viabilă în orice moment. (Nabokov are un curs briliant despre Madame Bovary, în care explică și exemplifică acribia fenomenală a lui Flaubert într-o descriere de natură, mergând până la caracteristicile plantelor ! Sugestia lui Nabokov : tocmai „realismul detaliilor” face dintr-o pagină de Flaubert o operă de artă, capabilă deci să rezoneze cu un orizont de așteptare diferit, eventual
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
o bunăvoință ironică, în care portretul pitoresc nu atenuează accentele demolatoare ale criticii. Îndrăgostit de cultura Antichității, V. face din aceasta aproape unica sursă a inspirației sale poetice. Dotat cu o memorie prodigioasă, dascălul de elină și germană notează cu acribie până și sursa informațiilor, făcând din pagină un fel de muzeu itinerant, în care figurile mitologiei grecești, legende, rituri și obiceiuri domestice ajung sub ochii cititorului neînsuflețite de vreo trăire lirică: „La Orope în Hellada/ I s-a ridicat un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290427_a_291756]
-
în Editura Minerva. Colaborează la „Adevărul”, „Libertatea”, „București magazin” ș.a. Formată la școala de la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, unde se afirmă principalii editori din perioada postbelică, S. se manifestă ca o foarte bună specialistă, caracterizată de o acribie exemplară. Autorul asupra căruia s-au concentrat eforturile editoarei este E. Lovinescu. Începe cu îngrijirea volumului T. Maiorescu (1972), urmat de T. Maiorescu și contemporanii lui (I-II, 1974, în colaborare cu Z. Ornea), cea mai importantă realizare fiind ediția
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289686_a_291015]
-
Vasile Alecsandri, Ion Ghica, Mihail Kogălniceanu și alții. Remarcabilă este și ediția corespondenței dintre Costache Negri și Al. I. Cuza, ca și aceea dintre cei doi, pe de o parte, și Arthur Baligot, secretarul domnitorului, pe de alta, restituită cu acribie filologică și atent adnotată. SCRIERI: Alecu Russo. Omul, opera, București, 1948; Noțiuni de teoria literaturii. Genul liric, București, 1950. Ediții: Costache Negri, Scrieri, I-II, introd. edit., București, 1966, Scrieri social-politice, introd. edit., București, 1978; Alexandru Ioan Cuza - Costache Negri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285801_a_287130]
-
colecției „Biblioteca pentru toți“, director general al Editurilor și patrimoniului național în Ministerul Culturii, redactor-șef, apoi director al Editurii Minerva. Din 2001 a lucrat la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu“, unde s-a ocupat cu inegalabilă acribie de întocmirea unor ediții critice din operele literaturii române clasice. Volumele din , rodul a peste zece ani de cercetare și docu mentare, au fost elaborate împreună cu regretata editoare și traducătoare Aristița Avramescu. Precizările necesare privind acest tom al lucrării memorialistice
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
care își are rădăcinile în Pungești, „Metrica lui Vrânceanu” fiind astăzi cunoscută și aplicată în lumea științifică. Toate constituie o dovadă că “Rădăcinile continuității” s-ar putea să dea și alte ramuri... O carte născută din arhive și amintiri, cu acribie plămădită, de loc vitriolată, ba și cu umorul trebuitor, este o surpriză plăcută pentru mine care, până acum nu demult timp, nu-l știam pe Ștefan Boboc-Pungeștianu decât ca un însuflețitor al Cenaclului cu umoriștii lui “Păstorel”, des prezentat în
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
definirii spațiului critic, așadar, ajunge să fie, ca la Virilio, una deosebit de grea, întrucât nu perspectiva accelerată, anamorfoza, pare a fi falsă, ci profunzimea însăși a comunicării în timp real, a percepției realității, a jocurilor dintre real și imaginar, a acribiei sugestiei. Omul actual este definit de transa hipnotică, chiar de imersia în mai multe spații hipnotice adeseori antagonice ele însele și care îl înscriu în evidențele unor conexiuni pe care nu el le mai controlează. Dacă în această paradigmă identificăm
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
arborescentă dar plină de celeritate, cu nu mai puțin de 15 capitole bogat ilustrate, lucrarea impresionează de la primul contact cu ea prin puterea sa referențială, prin informația bogată, diversă și actuală, prin acuratețea și sobrietatea relatării, prin stilul marcat de acribie și putere evocatoare. Firește, nu îmi propun aici o trecere în revistă a întregului conținut al lucrării fiind convins că fiecare dintre cei care vor avea în mână această carte vor identifica rapid aria lor de interes. Voi insista, cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
publicului, cel pe care nu trebuie să-l trădezi niciodată, începînd prin a nu trăda propriul adevăr. Actrița îi spune la plecare: "Sunteți un om bun". De cealaltă parte a baricadei, scena este la fel de dramatică, superiorul său îi explică cu acribie, citîndu-i dintr-o lucrare doctă, natura specifică a artiștilor și scriitorilor, care fac parte din cea de-a patra categorie a rezistenților, cea mai dificilă, pentru că este intratabilă. Cu ei trebuie procedat după strategia: totul sau nimic. Specialistul constată în
Sonată pentru oameni buni by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9779_a_11104]
-
acum se observă că, în general, ambasadorii români realizau informări corecte, opiniile mai radicale aparținând, adesea, unor surse citate. Dar, o dată cu accelerarea transformărilor, apar și note personale: în contextul referirilor din ce în ce mai frecvente la problema minorității maghiare din România (consemnate cu acribie), ambasadorul român la Budapesta anunță, la 2 decembrie 1989: „Simt de datoria mea ca, în aceste împrejurări grele, deosebite, care au depășit de mult limita normală a relațiilor dintre două țări, să vă prezint pericolul situației existente, în vederea analizării și
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
câteva dintre ele sau să le ierarhizezi, fără să comiți nedreptăți. Cu toate riscurile, voi face o astfel de operațiune de cititor. Cartea este un survol cvasi-complet asupra scrierilor utopice, de la antici până la socialiștii de secol XIX, survol realizat cu acribie, cu spirit selectiv și analitic, bine documentat în literatura universală, dar și cu ancorarea în exegezele produse în ultimele două decenii în spațiul românesc. Primul capitol al volumului este o microistorie pe care, citind-o, ajungi să te miri de
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
O plachetă, Dă-mi o fărâmă de lumină (1942), a trecut neobservată. M. își face o preocupare de o viață din cercetarea și editarea operei lui B. Delavrancea. Primul rezultat al acestei trude în care a pus pasiune, știință și acribie filologică este studiul Barbu Delavrancea. Om, literat, patriot, avocat (1940). Au urmat volumele Barbu Delavrancea. Studiu biobibliografic (1958) și Delavrancea (1975). M. a alcătuit seria Opere de B. Delavrancea (I-X, 1965-1979); volumul VIII, cuprinzând discursurile parlamentare ale lui Delavrancea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288141_a_289470]