867 matches
-
decît un actor. Situația opusă, faptul că un actor reprezintă mai multe clase, poate fi înțeleasă numai dacă se decuplează conceptul de "actor" de acela de "persoană": tocmai din acest motiv este evitat termenul de "persoană" cînd se discută despre actanți. Am indicat deja cîteva cauze ale inegalității numerice dintre actori și actanți. Relația dintre subiect și obiect este foarte importantă. Aceasta poate fi orientată către însușirea cuiva sau a ceva ori, de cealaltă parte, a unei calități în sine. În
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
clase, poate fi înțeleasă numai dacă se decuplează conceptul de "actor" de acela de "persoană": tocmai din acest motiv este evitat termenul de "persoană" cînd se discută despre actanți. Am indicat deja cîteva cauze ale inegalității numerice dintre actori și actanți. Relația dintre subiect și obiect este foarte importantă. Aceasta poate fi orientată către însușirea cuiva sau a ceva ori, de cealaltă parte, a unei calități în sine. În primul caz, obiectul este un actor distinct, în al doilea el nu
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
primul caz, relația este obiectivă, orientată către un obiect din afară; în cel de-al doilea, subiectul urmărește însuși obiectul (sau un aspect al acestuia); relația este subiectivă. În unele cazuri, aceasta determină noi scindări sau contopiri între actori și actanți. Contopirea puterii cu obiectul / complementul și a destinatarului cu subiectul apare destul de frecvent. Se poate observa, de asemenea, contopirea puterii cu subiectul, atunci cînd o trăsătură de caracter a subiectului este de o importanță covîrșitoare. Am putea probabil să considerăm
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
în anumite momente din drumul către atingerea țelului său. Tocmai opoziția ocazională este aceea care determină poziția structurală. Un anti-subiect își urmărește obiectul, iar la un moment dat scopurile acestuia se intersectează cu cele ale primului subiect. Atunci cînd un actant are un program al său, niște țeluri ale lui și acționează în vederea atingerii acestora, el este un subiect autonom. Este de asemenea posibil ca o fabulă să aibă un subiect secund, care să nu intre în opoziție cu programul primului
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
adjuvant. Acest adjuvant se dovedește a fi un opozant atunci cînd Lot ajunge să-și înțeleagă predispoziția emoțională și cînd țelurile lui încep să intre în conflict cu cele ale bătrînilor. Se mai întîmplă ca puterea să rezide în doi actanți, unul pozitiv și unul negativ. În romanele naturaliste, observăm adesea opoziția dintre o putere a voinței personale și o structură socială sau o formă de ereditate. Este probabil ca analiza amplă a unei serii de romane naturaliste să ne ofere
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
ofere ca rezultat caracteristic opoziția a două puteri ca formă de intermediere a fabulei între subiectiv și obiectiv, între una orientată către individ și una orientată către lumea exterioară. Competența În afară de opoziții există și alte principii pentru particularizarea suplimentară a actanților. Dacă procesul fabulei poate fi privit ca execuție a unui program, atunci fiecare execuție implică posibilitatea ca un subiect să treacă la execuție. Această posibilitate ca subiectul să acționeze, competența, poate fi de tipuri diferite, ceea ce ne conduce către alte
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
în care subiectul efectiv începe să dorească execuția programului; această fază poate fi văzută ca o introducere în fabulă. Distincția dintre putere/posibilitate și cunoștințe/aptitudini este totuși un principiu de diferențiere funcțional. Căpcăunii, vrăjitoarele și lupii din poveste sînt actanți din prima categorie, pe cînd Tom Degețel din cea de-a doua. Se poate ca lectorul să fi fost mirat de faptul că, în analiza exemplului g), acela legat de Tom Degețel, am acordat puțină atenție căpcăunului. Am menționat doar
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
atît de strîmt, încît ajunge să se dea bătut în fața detectivului, acesta din urmă nu trebuie decît să dispună de puterea de a mobiliza poliția pentru a-și atinge scopul. Valoarea de adevăr Ultimul factor care determină specificările suplimentare ale actanților este valoarea de adevăr. Prin valoare de adevăr înțeleg "realitatea" actanților în interiorul structurii actanțiale. Această precizare este importantă nu numai în privința subiectului, ci și în privința adjuvanților și a opozanților. Adesea aceștia sînt numai la exterior ceea ce par să fie; în
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
acesta din urmă nu trebuie decît să dispună de puterea de a mobiliza poliția pentru a-și atinge scopul. Valoarea de adevăr Ultimul factor care determină specificările suplimentare ale actanților este valoarea de adevăr. Prin valoare de adevăr înțeleg "realitatea" actanților în interiorul structurii actanțiale. Această precizare este importantă nu numai în privința subiectului, ci și în privința adjuvanților și a opozanților. Adesea aceștia sînt numai la exterior ceea ce par să fie; în realitate, ei se dovedesc a fi exact opusul. Un trădător are
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
și diferențele dintre actori în privința "adevărului". "Adevărul" există în coincidența existenței cu manifestarea, a identității cu calitățile unui actor, pe de o parte, și a impresiei pe care o lasă și pretențiile sale, pe de altă parte. Atunci cînd un actant este ceea ce pare, acesta este adevărat. Atunci cînd el nu își construiește o imagine exterioară sau, cu alte cuvinte, ascunde ceea ce este, această identitate este secretă. Cînd nici nu este, nici nu afișează o imagine, acesta nu poate exista ca
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
este ceea ce pare, acesta este adevărat. Atunci cînd el nu își construiește o imagine exterioară sau, cu alte cuvinte, ascunde ceea ce este, această identitate este secretă. Cînd nici nu este, nici nu afișează o imagine, acesta nu poate exista ca actant; atunci cînd pare să fie ceea ce nu este, această identitate este o minciună. Nu doar actanții, ci și scheme actanțiale întregi pot fi catalogate drept adevărate sau false. Situația frecventă în care subiectul aspiră la un țel iluzoriu și finalmente
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
cu alte cuvinte, ascunde ceea ce este, această identitate este secretă. Cînd nici nu este, nici nu afișează o imagine, acesta nu poate exista ca actant; atunci cînd pare să fie ceea ce nu este, această identitate este o minciună. Nu doar actanții, ci și scheme actanțiale întregi pot fi catalogate drept adevărate sau false. Situația frecventă în care subiectul aspiră la un țel iluzoriu și finalmente îl atinge ar putea fi explicată în acest fel. Acest aspect al analizei actanțiale am putea
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
de a înlocui conceptele de opozant și adjuvant cu cele de antiactant și coactant; distincția între anti-subiecți subiecți autonomi ale căror intenții se încrucișează cu cele ale primilor subiecți și oponenți contextuali s-ar pierde. Aș prefera să privesc dublarea actantului principal ca pe o posibilitate, pe lîngă menținerea modelului actanțial original cu șase elemente. O alternativă la modelul lui Greimas este modelul cu șapte componente al lui Souriau (1956), mai puțin sistematic, dar mai bogat în sugestii. Majoritatea modelelor structuraliste
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
un culegător de povești. În acest sens stă ca dovadă rigurozitatea cu care a respectat "normele" privind adunarea materialului folcloric, ulterior formulate în Tribuna de Ion Pop Reteganul. Singura intervenție vădit "personală" e aceea care a avut în vedere numele actanților. Aici însă varietatea onomastică e impresionantă: de la nume mai puțin întâlnite (cu specific "moțesc"), ca Stana sau Costan, la nume aproape inexistente, chiar și în arealul-sursă ca Lăptița (Dicționarul onomastic românesc al lui N.A. Constantinescu notează existența în zona Rășinari
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
În opera lui Slavici există peste două sute de personaje cu nume generice cărora Dimitrie Vatamaniuc le-a dedicat în ultimul volum din Opere. Slavici un dicționar de sine stătător. Criticul l-a denumit oarecum impropriu "dicționar de personaje anonime" atâta timp cât actanții dețin adeseori în țesătura operei un rol principal și doar rareori unul episodic. Deosebit de interesantă e atribuirea de nume ca "omul", "femeia" sau "doamna"; "nărodul", "ghebosul" sau "neamțul". Nimic facil și nimic la voia întâmplării. Alegerea e de fiecare dată
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
care amintește de adolescenții firavi și neliniștiți ai lui Dostoievski. Într-o formulă simplificată, cum ar spune Magdalena Popescu, Iorgovan e slăbiciunea; forța e Șofron. Înțeleasă în această structură duală a desfășurării conflictului, nuvela aduce în fața cititorului pe Iorgovan ca actantul principal al unei drame existențiale familiale și pe Șofron cel greu încercat ca protagonistul unei tragedii care vede obstacolul ca o unică soluție de reabilitate a firescului. Ghiță pare să ofere în luptă o asemănătoare descătușare de energie vitală ca
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
două povestiri, se desprinde rolul important jucat de moașă la naștere. Ea primește copilul la venirea lui pe lume, Îl ridică de lângă mamă. Taie cordonul ombilical, conform unui ritual precis, face copilului prima baie, Îl Înfașă. Moașa este prin urmare actantul principal, căruia Îi revine efectuarea tuturor riturilor implicate În această etapă a obiceiurilor din ciclul nașterii. Primele trei zile după naștere reprezintă un interval critic, de trecere, În care se efectuează o serie de practici pentru influențarea benefică a existenței
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
nivele de analiză, cît și pe necesitatea unei tipologii ierarhizate de unități. El propune trei nivele majore în structura narativă: 1. funcțiile (ca în Propp, Bremond) 2. acțiunile (referindu-se aici la personaje , așa cum Greimas - discutat mai jos - îi numește actanți) 3. narația (echivalentul a ceea ce am numit discurs, discours sau sjuzhet) Ceea ce urmează are de-a face aproape în întregime cu primul nivel, acela al funcțiilor, cel ce antrenează narațiunea. Esența funcției este exprimată astfel: „sămînța plantată în narațiune, un
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
satul”. O altă variantă, mai precisă, ar fi folosirea lui „ca și cum”. Multe dintre aceste elemente pot fi grupate și denumite „cuvinte de distanțare”, deoarece prin ele naratorul este plasat în afara evenimentelor, povestirea realizîndu-se fără ca acesta să aibă acces la gîndurile actanților. În astfel de texte poate predomina un ton de îndoială, circumspecție și chiar dezorientare sau alienare: narația cu modalitate negativă aparține unui narator care nu este sigur de controlul său asupra povestirii, ci rămîne ezitant, confuz, oarecum depășit de situație
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
și nonmimetică în arta narativă. În cuvintele memorabile ale lui Weinsheimer (1979:187): Emma Woodhouse nu-i femeie și nici nu trebuie descrisă ca fiind femeie. Există diferențe reale de prezumții esențiale care separă psihologul caracterului de analistul structuralist al actantului. Dar, o dată ce am recunoscut aceste puncte de vedere contradictorii, e adesea suficient de spus că ele adoptă criterii cu totul diferite pentru lectura narațiunii și pentru identificarea marii narațiuni. O perspectivă duală poate face loc amîndurora: În text, personajele sînt
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
31 de funcții centrale sau tipuri de evenimente pe care le-a văzut ca dinamică principală a tuturor basmelor. Greimas propune o inversiune: evenimentele sînt subordonate personajului. Drept categorii generale ce subliniază toate narațiunile, el sugerează doar șase roluri sau actanți, ele cuprinzînd trei perechi inter-relaționate. Cele șase roluri sînt de obicei întîlnite în diagrame cum ar fi. Un astfel de model este cum nu se poate mai potrivit pentru folclorul tradițional și pentru basme: subiectul sau eroul, poate un tînăr
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
de supra-ajutor va dăinui de-a pururi în bună parte din narațiunile noastre de zi cu zi. Una din multele exemplificări ale schemei greimasiene cu șase roluri o întîlnim la Vestergaard&Schroder (1985); ei demonstrează, în termenii limbajului publicitar, că actanții citați se pliază perfect unor roluri dintr-o reclamă pentru tabletele multivitamine. Destinatarul "tu” este în același timp subiect și destinatar, obiectul fiind o sănătate bună constantă, iar pentru atingerea acestui scop ești de regulă ajutat de vitaminele și mineralele
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
să nu-i fi frământat imaginația cu multă vreme înainte. Textele de la care pornește criticul sunt mărturii ale creației, acele „interpretări originare” care creează specificitatea oricărei modernități: autoreflexivitatea, capacitatea autorului de a se dedubla și de a urmări atât în calitate de actant, cât și în cea de spectator, procesul misterios al creației. Din această perspectivă Rebreanu apare ca un „faur nocturn” care „trădează sensibilități și curiozități de poet”, Camil Petrescu drept un creator „pasional” și „demoniac”, iar Ionel Teodoreanu ca un romancier
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288554_a_289883]
-
lume scindată prin bariere invizibile, dar imposibil de trecut este și aici accentuată de contrucția textului prin secvențe enumerative sau repetitive ("lămpile ardeau în gol", "ardeau luminile în gol", "dar nimeni nu intra"). Alternanța ipostazei observatorului neutru cu cea a actantului pune în lumină absorbirea eului în universul fictiv. Poemele declamatorii accentuează artificialitatea lumii descrise, cititorul e ca în fața unui panoptic și se identifică aproape cu eul liric care-l conduce în explorarea sa, accentuând elementele asupra cărora privirea întârzie, cele
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
unuia al deșărtăciunii, viața reală este efemeră și supusă uitării așa cum și noi îi trecem în uitare pe cei pe care i-am cunoscut. Ochiul real nu cunoaște, ci doar vede, ochiul căutătorului poate să o facă, este, de fapt, actant, își decide calea. Ambiguitățile, aparentele contracții trebuie să materializeze acest tărâm imaginar, "Cetățile albe sunt peste munții albi,/ Peste nourii albi, unde sunt?", interogațiile care cristalizează neputința de a oferi o imagine concretă unui spațiu abstract redau veșnica peregrinare a
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]