1,099 matches
-
celor ce ar fi voit așa de mult să plângă și n-au putut.” (L. Blaga) • dativ: completivă indirectă: „Iar celui ce cu pietre mă va izbi în față Îndură-te, stăpâne, și dă-i pe veci viață!” (M. Eminescu) • acuzativ: însoțit de morfemul pe: completivă directă: „La jugu-i el silește pe cei ce l-au urât.” (M. Eminescu), precedat de prepozițiile despre, la, pentru: completivă indirectă: „Nu poți vorbi oricum despre cel ce ți-a pus creionul în mână.”, precedat
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o anumită funcție sintactică (complement direct sau indirect) fixează identitatea acestei funcții. Astfel, în versurile eminesciene: „Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, și în odaie/Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie.”, anticiparea pronumelui le prin substantivul în acuzativ perdelele marchează situarea acestei forme scurte în acuzativ și identitatea ei funcțională de complement direct. În schimb, în versurile „Vara doina mi-o ascult/ Pe cărarea spre izvor,/ Ce le-am dat-o tuturor,/Împlându-și cofeile/ Mi-o cântă femeile
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fixează identitatea acestei funcții. Astfel, în versurile eminesciene: „Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, și în odaie/Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie.”, anticiparea pronumelui le prin substantivul în acuzativ perdelele marchează situarea acestei forme scurte în acuzativ și identitatea ei funcțională de complement direct. În schimb, în versurile „Vara doina mi-o ascult/ Pe cărarea spre izvor,/ Ce le-am dat-o tuturor,/Împlându-și cofeile/ Mi-o cântă femeile.”, dativul pronominal tuturor marchează situarea formei le în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în interiorul categoriei gramaticale a cazului este, însă, determinată, cel mai frecvent de funcția sintactică a propoziției pe care o introduce: - dativ; când propoziția este completivă indirectă: „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris, Încet gândită, gingașă cumpănită.” (T. Arghezi, 35) - acuzativ; când propoziția realizează funcția de complement direct: „Poruncile aveau să îmbrâncească pe cel ce trebuia îmbrâncit, să ucidă pe cel ce trebuia ucis ...” (O. Paler, Viața ..., 13) Când propoziția este o atributivă, poziția cazuală a pronumelui relativ este determinată de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
decât nominativul. Într-un enunț precum: „ Ah ! Sunt printre voi de-aceia care nu cred tabla legii.” (M. Eminescu. I. 48) de din componența subiectului de-aceia nu este, de fapt, prepoziția care, marcând o relație de dependență, să ceară acuzativul, ci este un mijloc de exprimare a sensului „partitiv”. Subiectul impune numelui predicativ din structura predicatului analitic cazul nominativ, indiferent de poziția sa în interiorul categoriei gramaticale a cazului: „Ușor nu e nici cântecul. Zi și noapte - nimic nu-i ușor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
baciului Alexa.” (M. Sadoveanu, X, 518) În strânsă legătură cu constituirea planului semantic al predicației, în structura numelui predicativ pot intra o serie de prepoziții, care-i impun diferite poziții cazuale: • genitiv: „Pesimistul va fi împotriva acestei iluzii.” (G. Ibrăileanu) • acuzativ: „Oamenii noștri, zic eu, sunt de-un cosmopolitism sec, amar, sceptic...” (M.Eminescu) „Orice frumusețe e ca o urnă De a căreia coapsă privirea se prinde.” (L. Blaga) Acordul Categoriile gramaticale implicate în desfășurarea acordului diferă, în parte, în funcție de tipul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Moromeții.”, „M. Preda a scris romanul Moromeții.”, în timp ce complementul indirect îl introduce, adesea, prin intermediul unui complement direct: „El a citit/a scris despre romanul Moromeții o recenzie.” „Am cumpărat ¬ flori ¬ pentru Doina.” În planul expresiei, complementul direct intră direct, prin acuzativ dezinențial, în relație cu regentul, în timp ce complementul indirect este introdus de o prepoziție (prin acuzativ prepozițional) sau intră în relație cu regentul, prin dativ dezinențial, caz oblic, „indirect”: „Mi-am amintit întâmplarea...”/„ Mi-am amintit de întâmplarea...” Când verbul se
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
complement direct: „El a citit/a scris despre romanul Moromeții o recenzie.” „Am cumpărat ¬ flori ¬ pentru Doina.” În planul expresiei, complementul direct intră direct, prin acuzativ dezinențial, în relație cu regentul, în timp ce complementul indirect este introdus de o prepoziție (prin acuzativ prepozițional) sau intră în relație cu regentul, prin dativ dezinențial, caz oblic, „indirect”: „Mi-am amintit întâmplarea...”/„ Mi-am amintit de întâmplarea...” Când verbul se caracterizează prin tranzitivitate indirectă sau când regentul este un adjectiv, în plan semantic, distincția complement
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
indirect: El a îngrijit casa/copilul/florile - complement direct El s-a îngrijit de casă/de copil/de flori - complement indirect Expresiile impersonale (relative) de tipul a-l durea capul (inima etc.), conținând în structura lor un pronume personal în acuzativ, expresie a „obiectului” (de esență umană) căruia i se atribuie prin verb o stare (fizică sau psihică) și în același timp modalitatea sintactică de situare a expresiei în perspectiva gramaticală a persoanei 31, nu pot avea decât complement intern, prelungire
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o stare (fizică sau psihică) și în același timp modalitatea sintactică de situare a expresiei în perspectiva gramaticală a persoanei 31, nu pot avea decât complement intern, prelungire sintactică, redundantă, a formei scurte, prin forma lungă a pronumelui personal în acuzativ sau prin pronume nepersonale sau substantive, care trimit, prin planul lor semantic, la aceeași realitate extralingvistică: Pe tine te dor vreodată ochii?, Iar o doare inima pe Maria. Fiind o complinire necesară, cerută de verbul tranzitiv, nerealizarea funcției de complement
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al funcției în strânsă legătură cu o particularitate specifică sintaxei pronumelui în limba română: forma lungă (accentuată) a pronumelui personal nu poate fi întrebuințată în absența formei scurte, decât în condițiile dezvoltării unor valori stilistice. Realizat prin forma scurtă de acuzativ a pronumelor personale, complementul direct este în mod frecvent reluat sau anticipat prin forma lungă a acelorași pronume, prin pronume nepersonale, prin substantive sau prin propoziții: „Lumea-l crezuse mort pe FătFrumos.” (M. Eminescu) „Apoi ca frunza cobori. Și țărna
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ce-i salvase viața.” Propozițiile completive directe introduse prin pronume relative pot fi reluate prin pronumele nehotărât toți: „Câte drăcării le vin în cap, toate le fac.” (I. Creangă) Complementul cu structură analitică Când se realizează prin forma scurtă de acuzativ a unui pronume personal la plural, complementul direct poate fi reluat printr-un complement multiplu analitic; sfera semantică a pronumelui personal de plural este analizată în componentele sale: „... N-o să fie bine, te avertizez, oricât de mare e ștabul cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
identității complementului direct simplu (sau multiplu, constituit din termeni simpli). Întrucât complementul rezultă din desfășurarea unei relații de dependență extrinseci, flexiunea se subordonează numai principiului recțiunii; regentul impune termenului subordonat, prin care se realizează concret-lexical funcția de complement direct, cazul acuzativ, marcat prin : a. dezinență; când complementul direct se realizează prin substantive comune (cu excepția unor categorii delimitate semantic; vezi mai jos): „Sfărmați palate, temple, ce crimele ascund, Svârliți statui de tirani în foc...” (M. Eminescu) b. dezinență și morfemul pe32, când
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realizează prin: • substantive proprii antroponomastice: „Îl socotea pe Ghiță om cinstit și vrăjmaș al lui Lică.” (I. Slavici) • substantive comune exprimând realități umane: „Această mișcare a omului o înfurie și mai rău pe femeie.” (M. Preda) Observații: Întrebuințarea morfemului pe la acuzativul substantivelor comune desemnând realități umane stă în legătură cu articularea substantivului prin care se realizează, cu determinanții săi sintactici și cu anticiparea sau reluarea complementului direct prin forma scurtă a pronumelui personal. Când lipsește pronumele personal (de anticipare sau reluare), morfemul pe
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe patru / Totuși tu ghici-vei chipu-i.” (M. Eminescu) Observații: Unele pronume demonstrative, nehotărâte și negative, când nu trimit spre realități umane și nici nu sunt anticipate (sau reluate) prin forma scurtă a pronumelui personal, se întrebuințează uneori la acuzativ fără morfemul pe: „Nu-i nimic, am să cumpăr altul.”, „Eu n-am văzut niciunul (din cele două filme).” c. morfemul-rădăcină; când se realizează prin pronume personale (forma scurtă): „O rămâi, rămâi la mine, / Te iubesc atât de mult! Ale
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să le-ascult.” (M. Eminescu) d. morfemul-rădăcină și morfemul pe33, când se realizează prin forma lungă a pronumelor personale sau reflexive: „Ca să pot muri liniștit, pe mine / Mie redă-mă!” (M. Eminescu) Expresie concretă a orientării flexiunii de către principiul recțiunii, acuzativul neprepozițional (precedat sau nu de morfemul pe) se impune ca marcă distinctivă a funcției de complement direct. 2. Topica este modalitatea pin care se marchează identitatea funcțională a complementului direct realizat prin substantiv sau pronume nepersonal, când opoziția nominativ-acuzativ se
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
deosebită, ar funcționa ca subiect: „Vulpea a vrut o fetiță.” Forma de dativ a pronumelui personal lor stabilește identitatea de complement indirect a pronumelui le pe care îl reia: „Le-am lăsat lor și albumele de artă.”, în timp ce reluarea prin acuzativul pe fete marchează funcția de complement direct cu situarea în acuzativ a pronumelui le: „De-aceea le-am lăsat și eu pe fete să râdă până li s-a duce gura la urechi...” (I.Creangă) 4. Elementele de relație intervin
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de dativ a pronumelui personal lor stabilește identitatea de complement indirect a pronumelui le pe care îl reia: „Le-am lăsat lor și albumele de artă.”, în timp ce reluarea prin acuzativul pe fete marchează funcția de complement direct cu situarea în acuzativ a pronumelui le: „De-aceea le-am lăsat și eu pe fete să râdă până li s-a duce gura la urechi...” (I.Creangă) 4. Elementele de relație intervin în planul expresiei în desfășurarea relației de dependență, când funcția de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
au, cel mai adesea, două limite: una, interioară, a „subiectului” stării, descrisă de pronumele personal (substantiv) în dativ, și o alta, exterioară, a „obiectului” în care își are „originea” starea, descrisă de conținutul semantic al unui substantiv (pronume etc.) în acuzativ prepozițional: „Tu știi că mie-ntotdeauna mi-a fost milă de voi...” (G.M. Zamfirescu, 175) Dacă verbul are dublă tranzitivitate (directă și indirectă), realizarea concomitentă a ambelor complemente (direct și indirect), expresie sintactică a celor două limite exterioare, este obligatorie
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Când complementul indirect se realizează substantival sau pronominal, prepozițiile impun termenului subordonat diferite poziții în interiorul categoriei gramaticale a cazului: • genitiv: „Nu pe patul de moarte trebuie să luptăm împotriva morții ci de-a lungul întregii vieți.” (O. Paler, Galilei, 63) • acuzativ: „Eu nu uit ce-ai fost pentru mine.” (Caragiale, IV, 140) „De din vale de Rovine / Grăim, Doamnă, cătră tine.” (M. Eminescu, I, 149) Observații: În interpretarea Gramaticii Academiei, când se realizează prin adjectiv posesiv, complementul indirect stă în cazul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Eu nu uit ce-ai fost pentru mine.” (Caragiale, IV, 140) „De din vale de Rovine / Grăim, Doamnă, cătră tine.” (M. Eminescu, I, 149) Observații: În interpretarea Gramaticii Academiei, când se realizează prin adjectiv posesiv, complementul indirect stă în cazul acuzativ, chiar dacă este precedat de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) care cer genitivul: „Asupra noastră fulgeră, trăsnește și bat puhoaiele.” (M.Sadoveanu, X, 514) „Crezi că se vor mulțumi să se răzbune împotriva ta?” (O. Paler, Viața..., 114). De fapt, în asemenea structuri
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintetică: „Fetele se priviră între ele cu înțeles, apoi izbucniră toate în râs.” (M. Eliade, 21) Când complementul de reciprocitate are structură dezvoltată, analitică, relația de dependență este marcată la nivelul celui de-al doilea component: • prin prepoziții care cer acuzativul: cu, în, la, pe: „La aceste vorbe, țăranii ceilalți au început a strânge din umere, a se uita lung unul la altul și a zice...” (I. Creangă, 109) „Îmi pare că cineva îmi scutură zilele mele frumoase, ce n-au
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
locuțiuni prepoziționale): „Mai e mult până acolo?” Prepozițiile (locuțiunile prepoziționale) impun termenului prin care se realizează circumstanțialul spațial situarea în cazurile: • genitiv: deasupra, în jurul, în spatele etc.: „În fața hotelului tocmai se oprise o mașină și Emanuel grăbi pasul.” (M. Eliade, 86) • acuzativ: în, la, din, lângă, spre etc.: „Nimeni nu poate pătrunde în locuința unei persoane fără învoirea acesteia...” Câteva verbe: a sta, a se așterne, a rămâne etc. impun, în structuri ca și fixe (unele cvasilocuționale), substantivului-circumstanțial spațial cazul dativ: „Rămăsei
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prepoziției asemenea, care cere cazul genitiv sau, în forma asemene, cazul dativ: „Nu e nimic și totuși e / O sete care-l soarbe, E un adânc asemene / Uitării celei oarbe.” (M. Eminescu, I, 176), toate celelalte prepoziții impun substantivului cazul acuzativ. Circumstanțiala modală de calitate se introduce în frază prin locuțiunile conjuncționale fără (ca) să, așa cum, precum și adverbul relativ cum: „Orice-a gândit un om singur fără s-o fi citit sau s-o fi auzit de la alții cuprinde o sămânță
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dezvoltare infrapropozițională, se subordonează termenului regent prin prepoziția după, și prin locuțiuni prepoziționale specifice: potrivit (cu), conform (cu), în conformitate cu, care impun substantivului determinant cazurile: • dativ: „Aceasta și-a construit Programul potrivit principiului: Cu doi martori ticăloși faci din minciună adevăr.” • acuzativ: „Apoi nurorile, după sfătuirea celei cu pricina, așezară baba într-un așternut curat...” (I. Creangă, 131) „El a reacționat potrivit cu dreptul fiecăruia la adevăr.” Circumstanțiala modală de conformitate se introduce în frază prin: • locuțiuni conjuncționale: așa cum, după cum, precum: „Uscățiv așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]