305 matches
-
destinele personajelor au numeroase tangențe cu cele propuse de Camil Petrescu, V.I. Popa sau G.M. Zamfirescu. Femeia cezarului își plasează acțiunea în Bizanțul secolului al V-lea, concentrându-se asupra unor conflicte religioase, declanșate de interese întru totul pământene. Dragostea adulteră și imposibil de împlinit a soției împăratului pentru Paulinus se confruntă cu apriga dorință de putere a cumnatei sale, Pulcheria. Pledoaria dramatică situează datoria femeii de a naște viață înaintea sentimentului. Ucigând rodul dragostei neîngăduite, Evdochia trăiește o dramă a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287860_a_289189]
-
pe cel de Sud (Iuda) sunt ca un contrapunct, scoțând în evidență judecata divină a infidelității. Cartea profetului Osea care, după cum am notat, a fost reelaborată în întregime de Dtr, interpretează această atitudine a poporului folosindu-se de simbolismul femeii adultere, dedată chiar prostituției, pe care profetul, în hainele lui Dumnezeu, continuă să o ierte pentru a o determina să se convertească sau să ajungă la momentul fără întoarcere în care iertarea să înlocuiască judecata. e) Acest fel de reflecție era
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
Marea tema a literaturii franceze este adulterul. Pentru secolul al XIX-lea, acesta este un fenomen de epocă, ce ține de moravurile la modă. "Fascinația adulterului", pentru a relua formulă lui Alain Corbin, obsedează întreg secolul 227. Michèle Sarde denumește adulterul mal français, boala franceză. Mary Donaldson-Evans consideră [p.125] că ceea ce deosebește adulterul Emmei Bovary, de tip provincial, îndreptat spre consumarea unor formule românești, de adulterul parizian este că ultimul urmărește un beneficiu de afirmare individuală ca entitate. În pofida riscurilor
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
la adulter că la o formă a libertății 228. Acest lux, Pariziana și-l permite mai mult ca oricare altă femeie. Libertinajul ridică marile curtezane la rang de regine. Nana devine prototipul femeii galante, precum madame Bovary cel al femeii adultere. Fără o autonomie veritabilă, femeia se deda adulterului că unei șanse de valorizare. Amantul este, de regulă, rezultatul decepției și întruchipează aventură și plăcerea. Mai mult decât oricare altă femeie, Pariziana este plictisita de privirea prea cotidiană a soțului ei
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
clasice. 174 Dramaturgii sunt specialiști în diverse aspecte ale vieții publice (mobilul dramatic al banilor, abuzul funcționarilor, coruptibilitatea ziariștilor, motive politice sau militare), dar mai ales private. Eroii romantici se preschimba în cavaleri ai industriei, în ticăloși și în femei adultere. Acest "teatru util" abordează conflictele și problemele societății imperiale în plină mutație: adulterul (Fanny, 1858 de Feydeau), divorțul (Divorçons!, 1880 de Victorien Sardou), căsătoria și mezalianța (Un beau mariage, 1859 de Augier, Denise 1955 și Une visite de noces 1871
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
prin promovarea nepotismului și patimilor de tot felul, care avea să atingă apogeul în timpul pontificatului Papei Alexandru al Vl-lea Borgia (142-1503). Papă imoral și vicios acesta a fost mai întâi avocat, apoi militar, avea mai mulți copii dintr-o unire adulteră pe care s-a străduit să-i căpătuiască prin procurarea de principate pe care aceștia să le stăpânească. Pe unul dintre ei îl numește cardinal, iar apoi, căsătorindu-l cu o principesă de Franța, ajunge să-i confere demnitatea de
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
care i se oferă, altfel devine blamabilă de cruzime, de insensibilitate și decade din admirația ce i se acordă. Ca și celelalte tovarășe de reculegere în lumea mirifică a poveștii, nici Neifile nu privește cu dispreț acele femei care comit adulter, mai ales dacă au o scuză, așa cum este, deseori, prezența unui soț gelos și posesiv, ci chiar le încurajează, apreciindu le istețimea cu care știu să iasă dintr-o situație mai mult decât compromițătoare. Uneori femeile uită poziția pe care
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
283 logică modernă de comportament uman.1050 Acceptăm observația unui critic literar potrivit căreia: „Femeia protagonistă nu mai este o apariție celestială, ci se materializează în conceptul modern al iubirii. Nu mai există sensul covârșitor al culpei, izvorând din dragostea adulteră, torențialitatea iubirii trecând peste asemenea zăgazuri etice.”1051 Nu putem susține că cei doi scriitori resping, în totalitate, moralitatea sau alterează ideile comune legate de noțiunile de bine și de rău, portretizând mai mult ironic personajul feminin tradițional, donna angelicata
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
din partea demonilor pe care are să le întîmpine Sufletul ce se duce la cer. Este cercetat pe rînd pentru: asprime, calomnie, mînie, minciună, cruzime, necuviință, neascultare, cămătărie, iubire de avuție, necumpătare, ură deșartă, magie, vrăjitorie, îmbuibare, vrăjmășie, ucidere, furt, împietrire, desfrînare, adulter. Și cînd acel Suflet nefericit se înalță de pe pămînt la cer, Sfinții îngeri luminați sînt departe de el și nu-i sînt de nici un ajutor. El trebuie să răspundă singur prin căința sa și prin faptele sale cele bune, mai
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
versurile sale: "Perdiderint cum me duo crimina, carmen et error, / Alterius facti culpa silenda mihi / Nam non sunt tanti renovem ut tua vulnera, Caesar, / Quem nimio plus est indoluisse semel. / Altera pars superest qua turpi carmine factus / Arguor obsceni doctor adulterii" (Tristia II, 207-212). După cum se vede, poetul se abține să dezvăluie conținutul termenului error pentru a nu deschide rănile împăratului. Delictul săvârșit a fost calificat de poet ca error, nu ca scelus, iar în alte versuri a fost numit culpa
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
fovendis, Tomis, 1972, Typis Universitatis Bucarestiensis, 1976, p. 385. 5 R. P. Olivier, The first edition of the Amores, TAPhA, 76 (1945), p. 192. 6 Suet., Aug. 65, cf. Tac., Ann., 4, 71: "Iulia mortem obiit quam nepotem Augustus convictam adulterii damnaverat proiceratque in insulam rimerum haud procul Apulis litoribus". 7 G. Boissier, L'opposition sous Césars, Paris, 1975, p. 151, L. P. Wilkinson, Ovid recalled, Cambridge, 1955, pp. 299-300 și W. H. Alexander, "The culpa of Ovid" în CJ, 53
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
putea determina exilul poetului. Merită, așadar, să ne îndreptăm atenția maximă asupra acestei probleme foarte dezbătute. Dar, tocmai de aceea, în baza unui astfel de raționament, nu credem că se poate accepta cu ușurință teza complicității lui Ovidiu la iubirea adulteră dintre Iulia minor și Decimus Silanus: chiar dacă poetul ar fi numai complice, exilul sulmonezului la Tomis ar fi o pedeapsă mult mai gravă decât cea a autorilor adulterului, condamnați la alte locuri de exil mai puțin aspre. Ar fi fost
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
intrat în casa lui Tarquinius Collatinus și a constrâns-o pe virtuoasa și frumoasa soție Lucreția, pentru care făcuse o pasiune amoroasă violentă 251, să se supună dorințelor sale, amenințând-o că o acuză de adulter cu un sclav falsus adulterii testis adulter ero252 (v. 808) Lucreția cedează în fața forței și vicleniei acestuia, dar, nevrând să supraviețuiască acestei rușini, se străpunge cu un pumnal. În timp ce tatăl și soțul, sosiți în grabă la căpătâiul ei plâng, îi ajunge din urmă Brutus, prieten
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
casa lui Tarquinius Collatinus și a constrâns-o pe virtuoasa și frumoasa soție Lucreția, pentru care făcuse o pasiune amoroasă violentă 251, să se supună dorințelor sale, amenințând-o că o acuză de adulter cu un sclav falsus adulterii testis adulter ero252 (v. 808) Lucreția cedează în fața forței și vicleniei acestuia, dar, nevrând să supraviețuiască acestei rușini, se străpunge cu un pumnal. În timp ce tatăl și soțul, sosiți în grabă la căpătâiul ei plâng, îi ajunge din urmă Brutus, prieten de încredere
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
latina, UTET, 1952, vol. II, p. 180. 69 Heroides, 4, v. 129-132. 70 Cf. A. ROSTAGNI, Storia..., p. 184. 71 Poetul se recunoaște vinovat de a fi dat lecții de indecență și de adulter: ... turpi carmine factus Arguor obsceni doctor adulterii. (Tr., II, 211-212; cfr. și Tr., II, 498 și urm.; Ex Ponto, III, 57-58). 72 Cfr. Eseul despre sublim, XLIV, 10: "De aceea poate, pentru oamenii de felul nostru, e mai bine să fim supuși decât liberi: căci altfel, dacă
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
nu e suficient doar postul ci, trebuie să-i preceadă căința inimii însoțită de rugăciune (cap. 1). De la inimă pornește vindecarea, cum tot de la inimă izvorăsc și păcatele, dacă avem în vedere cuvântul Domnului: ,,Din inimă ies gândurile rele, ucideri adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase” (Matei 15,19). Mai apoi, Cassian arată că experiența dovedește faptul că războiul împotriva patimilor desfrânării este mai presus de puterile noastre și, în acest fel, ajutorul lui Dumnezeu este indispensabil. Ispitele cărnii sunt înăbușite fie
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
lipsea fostul s]u prieten. O diplomație subtil] a revelat dorința cuplului de a se reîntoarce și de a încerca un aranjament f]r] precedent de tipul ménage à trois. Poliandria era o practic] total necunoscut]; p]rea a fi adulter, dar era, din moment ce era acceptat] tacit de toate p]rțile implicate? Soluția a fost acceptat] tacit de toat] lumea, nu a fost considerat] adulter, iar grupul, cuplul și soțul p]r]sit au tr]it mai fericiți. În ciuda entuziasmului lor
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
activ cauza s]racilor vor înțelege credință creștin]. Iisus a opus standardele societ]ții, celor ale Împ]r]ției lui Dumnezeu, fapt ilustrat prin atitudinea fâț] de s]răci, eretici și schismatici (samarinenii), cei lipsiți de moral] (desfrânatele și soții adulteri), cei compromiși din punct de vedere politic (vămeșii), cei respinși de societate (leproșii), cei marginalizați din punct de vedere social și fâț] de femei. Care este înțelesul iubirii la care s-a referit Iisus când a spus c] Vechiul Testament (Tora
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
a se consolă prea mult, ar trebui s] poarte o discuție cu un african care știe c] este greșit că negrii s] pretind] egalitate cu albii sau cu un musulman fundamentalist care știe c] este corect s]-si lapideze soțiile adultere. Referințe Aristotle: Nicomachean Ethics. Austin, J.L.: Philosophical Papers (Oxford: Oxford University Press, 1961). -: How to Do Things with Words (Oxford: Oxford University Press, 1962). Hâre, R.M.: Freedom and Reason (Oxford: Oxford University Press, 1963). -: „Wanting: some pitfalls”, Agent, Action and
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
marginalilor: femeile, copiii, slugile). În ambele forme se regăsește dihotomia (teoretizată de Eliade) profan-sacru, astfel încât, în panoplia de personaje care populează lumea imaginarului, regăsim atât modelul ideal feminin (Fecioara, sfintele martirizate), cât și anti-modelul (Eva sau, în variantă socială, vrăjitoarea, adultera, păcătoasa), atât modelul "cruciatului", cât și contra-modelul, respectiv trădătorul sau "turcitul". Un al doilea nivel pe care îl străbat cele două registre este cel al structurilor simbolice și fantastice. Iau naștere: un imaginar al unităților-reper timp și spațiu, cronotopoii (Durand
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
salonul acela strâmt, aerul e greu, flacăra lumânărilor care alungă umbrele serii - cețoasă. Femeia așezată în fața oglinzii tocmai și-a părăsit tânărul amant și acum se pregătește să se întoarcă acasă. Da, am ghicit ce putea să simtă o femeie adulteră, seara, la coafor, între ultima sărutare de la o întâlnire la hotel și primele cuvinte, foarte banale, pe care va trebui să i le adreseze soțului ei... Fără ca eu însumi să pot să-mi explic, auzeam parcă vibrând o coardă în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
reprezintă și mijlocul cel mai sigur de a Împiedica un charivari să dureze nouă zile (N. Belmont, 1981, p. 16). În antiteză cu o asemenea ceremonie veselă și carnavalescă, alți autori menționează charivari mult mai violente. În Franța medievală, persoanele adultere erau puse să defileze, dezbrăcate, prin oraș: În Coutumes de Clermont-Dessus (1262) se spune că „cei vinovați vor parcurge orașul dezbrăcați, femeia mergând Înainte, trăgând după ea bărbatul, cu o sfoară legată de testiculele acestuia și strigând: Cine va face
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de Clermont-Dessus (1262) se spune că „cei vinovați vor parcurge orașul dezbrăcați, femeia mergând Înainte, trăgând după ea bărbatul, cu o sfoară legată de testiculele acestuia și strigând: Cine va face ca noi, ca noi să pățească!»”. În Lyon, femeia adulteră trebuia să alerge goală după o găină până ce reușea să o prindă, iar complicele ei, de asemenea dezbrăcat, trebuia să adune fân și să facă din acesta o cizmă. În Languedoc, În secolele al XIII-lea și al XIV-lea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
să alerge goală după o găină până ce reușea să o prindă, iar complicele ei, de asemenea dezbrăcat, trebuia să adune fân și să facă din acesta o cizmă. În Languedoc, În secolele al XIII-lea și al XIV-lea, femeia adulteră trebuia să parcurgă goală străzile orașului, la fel ca și bărbatul adulter, dar acesta putea fi, În plus, biciuit de femei (H. Rey-Flaud, 1985, p. 133). Autorul citat vede În aceste rituri o evocare teatralizată a haosului, prin reîntoarcera la
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
complicele ei, de asemenea dezbrăcat, trebuia să adune fân și să facă din acesta o cizmă. În Languedoc, În secolele al XIII-lea și al XIV-lea, femeia adulteră trebuia să parcurgă goală străzile orașului, la fel ca și bărbatul adulter, dar acesta putea fi, În plus, biciuit de femei (H. Rey-Flaud, 1985, p. 133). Autorul citat vede În aceste rituri o evocare teatralizată a haosului, prin reîntoarcera la nuditate și prin inversarea rolurilor femeii și bărbatului: prima Îl ținea În
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]