554 matches
-
de progresie proporțională, se introduce în frază prin locuțiuni conjuncționale: de ce, pe măsură ce, pe cât, cu cât, care se constituie în mărci distinctive, fiind cel mai adesea întărite de prezența, în regentă, a unui circumstanțial de progresie liniară, de situarea unui determinant adverbial al regentului sau a regentului însuși la comparativul de superioritate (și chiar superioritate progresivă), de prezența unor corelative: de ce, de aceea, pe atât, cu atât: „Și pe măsură ce ne temeam mai mult, inchizitorii deveneau din ce în ce mai aroganți.” (O. Paler, Viața..., 69), „Cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I. Creangă, 167) • forme verbal-nominale: „Necunoscând că jertfa i-a fost în cer primită, Își socotește truda, mâhnit, neizbutită.” (T. Arghezi, 68) „Ajuns prea târziu acolo, n-a mai găsit pe nimeni...” (M. Preda, Cel mai iubit..., II, 110) • locuțiuni adverbiale: de aceea, de asta: „De-aceea zilele îmi sunt / Pustii ca niște stepe, Dar nopțile-s de-un farmec sfânt / Ce nu-l mai pot pricepe.” (M. Eminescu, I, 175) Observații: Planul semantic concret al locuțiunii adverbiale de aceea este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
II, 110) • locuțiuni adverbiale: de aceea, de asta: „De-aceea zilele îmi sunt / Pustii ca niște stepe, Dar nopțile-s de-un farmec sfânt / Ce nu-l mai pot pricepe.” (M. Eminescu, I, 175) Observații: Planul semantic concret al locuțiunii adverbiale de aceea este conținut de obicei într-o propoziție anterioară, pe care o reia: „Sunt nuci bătrâni, continuă Gavrilescu, de aceea atâta umbră și răcoare”. (M. Eliade, 14) b. dezvoltat; se realizează prin: • construcții gerunziale absolute: „Ce putea fi? o
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
81) f. multiplu: „De necaz, de mâhnire, femeia a lepădat la mă-sa și cât pe-aci să piară de boală și de mizerie.” (I.L. Caragiale, IV, 182) Marcarea identității specificetc "Marcarea identit\]ii specifice" Când se realizează prin locuțiunile adverbiale de aceea sau de asta, identitatea sintactică a circumstanțialului de cauză rămâne implicită în planul semantic al locuțiunii: „Nu e ciudat? Să strigi după ajutor și, tocmai de aceea să vină lupii?” (O. Paler, Galilei, 66) Când circumstanțialul cauzal se
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
îmi repet că, pentru a redescoperi paradisul, trebuie să treci întâi prin infern.” (O. Paler, Viața..., 191), „Ca să vă-nșel privirea am născocit eu timpul. ” (Eminescu) • sintagma predicatului analitic: „Dorea să se facă doctor, ca să salveze viețile oamenilor.” • adverbe (locuțiuni adverbiale) (prin intermediul unui verb): „Sandu juca în pierdere ca să nu se prindă păcăliții.” (E. Barbu, 225) • interjecții: „Hai și noi, măi băiete, să dăm ajutor la drum, să nu zică Vodă, când a trece pe aici, că satul nostru e mai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nu mai are nevoie să stea la drumul mare pentru a ucide.” (O. Paler, Galilei, 164) „Voi umbla primăvara întreagă prin târguri căutând vânzători de sămânță.” (L. Blaga, 229), „Pe urmă cârciumarul a plecat la târguit.” (E. Barbu, 97), • locuțiuni adverbiale: pentru aceea (aceasta), de aceea: „Eu sunt Lixandru, prietenul lui Iozi. Și vreau să știu ce s-a întâmplat cu Iozi și pentru asta am venit la d-ta.” (M.Eliade, 241) b. dezvoltat; se realizează prin construcții infinitivale absolute
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Eminescu, I, 137), „- Luminate împărate, de acum cred că mi-ți da fata, ca să vă lăsăm în pace și să ne ducem în treaba noastră.” (I. Creangă, 242) Marcarea identității specificetc "Marcarea identit\]ii specifice" Când se realizează prin locuțiuni adverbiale, identitatea de circumstanțial de scop este implicită în conținutul semantic al locuțiunii, în împletire cu planul semantic al relației de dependență; acesta din urmă diferențiază circumstanțialul de scop de circumstanțialul de cauză cu aceeași realizare: • scop: De-aceea, s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se realizează prin: • substantiv: În caz de ploaie, rămânem acasă. • pronume: „În locul lui eu n-aș fi fugit numai cu caii și cu oile - aș mai fi luat și ce era în lada aia.” (M. Preda, Delirul, 10) • adverbe (locuțiuni adverbiale): altfel, altminteri, în caz contrar: „Trebuie să-i împiedicăm, altfel ne vom trezi mâine-poimâine concediați.” (E. Barbu, 165), „Trebuie să mergem, adăugă, că altminteri riscăm să găsim poarta încuiată.” (M. Eliade, 410) Observații: Conținutul semantic concret al acestor adverbe rezultă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fanfara dacă cineva nu și-ar fi adus aminte că fanfara nu poate pleca înaintea primului ministru și dacă nu i-ar fi oprit.” (M. Eliade, 195) Marcarea identității specificetc "Marcarea identit\]ii specifice" Când se realizează prin adverbe (locuțiuni adverbiale), identitatea sintactică a circumstanțialului condițional este fixată de împletirea planului semantic al adverbului cu topica lui și cu un element prozodic, pauza; realizând funcția de circumstanțial condițional, adverbele altfel, altminteri preced verbul-predicat: „Slugii să nu-i întinzi mâna și să
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
115) • forme verbal-nominale: „Maica Pulcheria nu înțelegea nici ea vorbele Sabinei, și avu ca o părere că ele, vorbind tot un grai, vorbesc două graiuri deosebite, care nu pot fi tălmăcite unul într-altul.” (T. Arghezi, IX, 121) • adverbe (locuțiuni adverbiale): oricum, totuși, cu toate acestea, în orice caz: „El adormi; cu toate acestea-i părea că nu doarme.” (M. Eminescu, P.L., 20), „Și, oricum, victoria mea asupra lui n-ar fi putut fi decât efemeră.” (O. Paler, Galilei, 128) b
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Orice gând ai, împărate, și oricum vei fi sosit, Cât suntem încă pe pace, eu îți zic: Bine-ai venit!” (M. Eminescu, I, 144) Marcarea identității specificetc "Marcarea identit\]ii specifice" Când se realizează prin adverbele totuși, oricum și locuțiunile adverbiale cu toate acestea, în orice caz, identitatea circumstanțialului concesiv este implicită în planul lor semantic: „Și cu toate acestea repertoriul ei nu seamănă cu al nimănui.” (M. Eliade, Dionis), „Surâsul tău era foarte inocent, l-am putea numi, și totuși
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
îngrijească de casă...” (I. Creangă, 167), • adjective: „Ei se arătaseră lacomi de învățătură, plăcuți la vorbă și meșteri în condei, isteți și destoinici, dar fără șir în ce făceau, cu trăsneli toți și cu toane...” (M.Caragiale, 110), • adverbe (locuțiuni adverbiale) (prin intermediul unui verb): „Astfel mie îmi pare să fi observat că Slavici a început să scrie mai rău în ce privește literatura, mai bine în ce privește politica.” (M. Eminescu, Despre cultură, 247) Tipuri semanticetc "Tipuri semantice" Sub aspect semantic, circumstanțialul referinței dezvoltă două
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lirice ale dramei fac din acestea niște adevărate pietre scumpe ale literaturii române.” (M. Eminescu, Despre cultură, 206) • pronume: „Pe lângă acestea mai avea strânse și părăluțe albe pentru zile negre...” (I.Creangă), În afară de cei doi, a mai apărut unul. • locuțiuni adverbiale: plus de asta, (în) afară de asta, pe lângă asta, (în) afară de aceea: „Afară de aceea, cu propășirea realismului modern, se șterg legende și povești, proverbe și locuțiuni, adevărate nestimate ale gândirei poporului românesc.” (M.Eminescu, Despre cultură, 64), „A! Dar nu numai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
amintirile trecutului și de opere de artă.” (N.D. Cocea), „Lasă că fac mișelii și umblă ca bezmeticii pe uliți (...) dară azi să iasă ei din biserică...” (P. Ispirescu) Marcarea identității specificetc "Marcarea identit\]ii specifice" Când se realizează prin locuțiuni adverbiale: plus de asta, afară de asta (aceea), identitatea complementului cumulativ este implicită în planul semantic al sintagmei: „Ș-apoi afară de aceasta omul acela era ceva de spăriet: avea niște urechi clăpăuge și niște buzoaie groase și dăbălăzate.” (I. Creangă) Când se
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
plan semantic, o anumită succesiune în timp: „Întors în țară, e spătar sub Moruzi, vistier și mare ban în anii următori.” (I.L.R. II, 170) sau o anumită ordine, în funcție de importanța acordată de subiectul vorbitor, ordine fixată de adverbe și locuțiuni adverbiale precum apoi, întâi, în primul rând etc: „Nu puteau toți să ia același drum, întâi fiindcă drumurile erau mai multe și al doilea fiindcă locurile de scăpare erau așijderea mai multe.” (G. Galaction, I, 111), „Om învățat e întâi cine
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dactile?” (M. Eminescu, I, 137), „Hangiul a încuiat ușa, a mai aruncat o răgălie în sobă, a mai băut un păhăruț, a mai cotrobăit prin odaie...” (I.L. Caragiale, IV, 374) Observații: Termenii juxtapuși pot fi precedați toți de conjuncțiile, întrebuințate adverbial, nici, și: „Nici cântecul, nici ruga n-au descremenit Zarea de granit. ............................... Vii. Nici nu simți, nici nu știi.” (T. Arghezi, 192) „În adâncuri se pătrunde, Și de lună și de soare, Și de păsări călătoare, Și de lună și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
întâmplase demult și lui, adică lui Viișoreanu...” (C.Țoiu, 179), „Înțelesem că nu mai putem intra în sat, dacă ipoteza lui Zamfira era justă, și anume că rușii schimbaseră direcția după atacul aviației germane.” (M. Eliade, Dionis, 416) sau locuțiunile adverbiale într-un cuvânt, pe scurt, în sensul că etc.: „Ei se confundă și între dânșii, în sensul că fiecare poate să creadă că e unul din ceilalți trei...” (T.Arghezi, IX, 75) Variabile sunt mărcile derivând din funcția sintactică reluată
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Sub aspect structural, enunțul de bază poate fi un enunț sintactic, o frază sau o propoziție. Enunțul incident poate avea orice natură și orice dezvoltare: • unități lexicale (substantive sau adjective substantivizate, pronume, în vocativ, adjective în nominativ, adverbe sau locuțiuni adverbiale, interjecții). Substantivele în vocativ pot fi însoțite de interjecții, adjective sau substantive exprimând diferite raporturi sociale, cu care nu intră în relație sintactică: „- Știi, Stoico, de ce te-am adus aici? - Ascult, Măria-ta.” (Al. Odobescu, 14), „Ne ducem, dar gândește
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
solo, tipo, trotteur, țurlu-burlu. Modificările de încadrare morfologica sunt de diverse tipuri: consemnarea unor adjectivizări ale substantivelor mai vechi sau mai noi: auto, cacă, candel, caramel, cicero, cloș, dictando, guarani, sepia, solo, tipo; consemnarea uzului adjectival al unor adverbe/locuțiuni adverbiale: ad-interim/ad interim, ad libitum, ad litteram, ad valorem, a fortiori, a fresco, a giorno, angro, aparte, buzău, coz, dinainte, dinapoi, dinăuntru, dindărăt, doldora, gratis, incognito, niznai, țurlu-burlu2; consemnarea unor adverbializări ale adjectivelor invariabile: aievea, aiurea, anevoie. 3. TIPOLOGIA ADJECTIVELOR
[Corola-publishinghouse/Science/85012_a_85798]
-
derivate - miștocar, miștocărie, miștocăresc - și a unor locuțiuni - a lua la mișto (pe cineva), a face mișto (de cineva/ceva). Tot în limbajul argotic se folosește și mai recentul nașpa, antonimul lui mișto, și el invariabil, forma extinsă de la folosirea adverbiala (a lua pe nașpa, a sta pe nașpa, a intra pe nașpa, contracte date pe nașpa etc.) la cea adjectivala (meci nașpa, emisiune nașpa)6. Atât mișto, cât și nașpa admit și antepunerea în exprimări exclamative: Mișto carte!, Nașpa poezie
[Corola-publishinghouse/Science/85012_a_85798]
-
tagalog, tai, tamil, thai, urdu, zulu8. 3.6. Compusele neologice savante din latină Marcate cu semn distinctiv în DOOM2, pentru a se accentua faptul că s-au produs modificări față de ediția din 1982, continuă să fie folosite, atât cu valoare adverbiala, cât și ca adjective invariabile, compusele neologice savante din latină. Au un numar restrâns de regenți, apărând mai ales in limbajele științifice, în cel filosofic, în stilul juridico-administrativ, extinzându-se și în limbajul jurnalistic. Topica este fixă (postpunere), ceea ce înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/85012_a_85798]
-
rezumatului narativ și a prezentării scenice. În plus, prezența timpului prezent la începutul primei propoziții (următorul verb este unul la trecut) și construcția temporală "în urmă cu mulți ani" nu ar fi compatibile. Orientarea temporală într-un rezumat prin intermediul formelor adverbiale temporale ridică într-adevăr o problemă dificilă. Nici în această privință nu au fost întreprinse cercetări complete. Ar trebui să vedem, de pildă, în ce măsură cele două mijloace primare de orientare temporală se manifestă prin situația narativă curentă (centrul temporal de
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de pildă, în ce măsură cele două mijloace primare de orientare temporală se manifestă prin situația narativă curentă (centrul temporal de orientare din prezentul narativ al unui narator sau din prezentul experiențial al unui personaj din roman) sau prin folosirea anumitor forme adverbiale temporale precum "ieri", "astăzi", "mîine" sau "alaltăieri", "în această zi" sau "în ziua următoare". De regulă, "astăzi", "mîine" și alte adverbe de același gen care fac referire la experiența temporală a unui personaj ficțional par potrivite într-o repovestire vie
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acolo în spate" (dort hinten)428. În primul citat acesta indică în mod clar punctul de vedere al lui Spinell. Propoziția care începe cu "Ușa de acolo din spate" este în stilul indirect liber, reflectînd percepțiile lui Spinell. Recurența construcției adverbiale deictice "acolo în spate", după ce Spinell s-a mutat de la pian ("aici") la ușă ("acolo, în spate"), atrage atenția cititorului. Potrivit lingvisticii textuale, această a doua folosire a construcției adverbiale deictice este, într-adevăr, inconsistentă. Dintr-un punct de vedere
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
în stilul indirect liber, reflectînd percepțiile lui Spinell. Recurența construcției adverbiale deictice "acolo în spate", după ce Spinell s-a mutat de la pian ("aici") la ușă ("acolo, în spate"), atrage atenția cititorului. Potrivit lingvisticii textuale, această a doua folosire a construcției adverbiale deictice este, într-adevăr, inconsistentă. Dintr-un punct de vedere literar, inconsistența are o funcție precisă: este menită să producă un fel de distrugere a orientării spațiale a cititorului. Prin această tehnică, autorul probabil că indică o corespondență tematică între
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]