KorAP: Find »[drukola/base=agentă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...11 12 13 ...15 >

358 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324

ai dat jos genunchii? Ai cât, nouzeci de ani? Logan se făcu comod În loc, punându-și un picior pe capul patului. Hai să-ți spun eu cum cred că a fost, bine? Intervii dacă greșesc ceva. Stând tăcută În colț, agenta Watson lua notițe, trecând neobservată. — Geordie Stephenson vine din Edinburgh tot plin de el, căutând să facă o mică afacere. Cât e sus se dă un pic În stambă. Așa face jocurile pariorilor, și pierde serios. Numai că nu-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
acesta era vizibil doar sub forma unor panglici de culoare iridescentă. Ici și colo, lumini stradale de un galben sulfuros clipeau și zumzăiau În aerul Înghețat de decembrie, Împrumutând clădirilor o paloare sumbră. Nici măcar nu era ora cinci. În ciuda așteptărilor, agenta Watson reușise să găsească pentru ei un loc de parcare În fața clădirii În care locuia Norman Chalmers. Tomberonul comun se afla exact În fața ușii. Era un recipient negru, mare, până la Înălțimea pieptului, aplatizat pe lateral și legat cu un lanț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
privea, o față apăru la fereastră, privind În jos la stradă. Preț de o clipă, privirile li se-ntâlniră și fața dispăru, cu o expresie terifiată. O față foarte cunoscută. — Măi, măi, măi..., Logan o bătu ușurel pe umăr pe agenta Watson. Se pare că avem de-a face cu un rebel. Din nou Înăuntru, Watson bubuia la ușa apartamentului cu probleme. Hai, știm că ești acolo. Te-am văzut! Logan se rezemă de balustradă și o privi cum bate la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
ușa vopsită În negru. Adusese cu el teancul de declarații și le răsfoia, căutând-o pe cea care se potrivea cu adresa. Etajul unu În dreapta, numărul șaptesprezece... Un oarecare domn Cameron Anderson. Care venea din Edinburgh și făcea roboți industriali. Agenta Watson Își strivi din nou degetul de butonul soneriei, continuând cu cealaltă mână să lovească ușa. Dacă nu deschizi ușa, să mă ia naiba de n-o dărâm! În ciuda zgomotului din hol, nici măcar o singură față nu trăgea cu ochiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
o presimțire rea În legătură cu asta. — Sparge-o. — Cum? Watson se Întoarse și-i șopti tare, sâsâind cuvintele. N-avem mandat! Nu putem să spargem ușa așa, pur și simplu. Eu nu făceam decât să joc puțin tare... — Sparge-o. Acum. Agenta Watson făcu un pas Înapoi și izbi cu piciorul În ușă, chiar sub broască. Cu o bufnitură explozivă, ușa zbură În lături, trântită În holul apartamentului și, sărind din loc, fotografiile se clătinară În ramele lor. Se grăbiră să intre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
el! Logan Îl examină pe bărbatul care stătea În fața sa, legănându-se Înainte și.Înapoi pe marginea patului, cu ochii și nasul curgându-i fără oprire. Mințea. Se uitase pe fereastra din față și-i văzuse pe Logan și pe agenta Watson În stradă. Știa că nu e Doug Disperatul, venit să-l termine. — Care era mesajul? Cameron flutură o mână, făcând cu ea cercuri aleatorii, pata roșie de pe bandaj lățindu-i-se și mai mult. Nu știu. A zis că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
reușiră să scoată nimic de la el. În schimb, stătură cu toții fără să mai spună ceva până când doi agenți În uniformă veniră să-l ia de acolo. Polițistul care păzea camera lui Doug MacDuff ajunsese la jumătatea romanului când Logan și agenta Watson se iviră la ușă. Avusese parte de o zi plictistoare, cu excepția faptului că flirtase cu două asistente medicale. Logan Îl trimise iar după cafele. Camera lui Doug era Îngropată În semi-Întuneric, iar ecranul licăritor al televizorului Își arunca străluicrea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
ticălos trișor, sergent McRae, spuse Insch, iar Încruntarea se transformă Într-un zâmbet paternal plin de mândrie. Ai văzut ce față a făcut când i-ai zis? Arăta de parcă făcuse-n pantaloni. Logan se pregătea să dezvolte tema când o agentă cu o expresie Îngrijorată alergă pe coridor și le spuse despre Hoitar. Un doctor de la spital sunase la 999. Cineva Îi curmase suferința lui Bernard Duncan Philips. Insch Înjură și-și trecu o mână masivă peste față. — Ar trebui să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
Îi conduse pe străzile cu urme de zăpadă din Rosemount. Privind mohorât pe fereastră, Logan se uita la terasele de granit pe lângă care treceau, cu mintea pe jumătate la Hoitar, pe jumătate la conversația rigidă pe care o purtase cu agenta Jackie Watson când conduseseră pe exact același drum. Când Insch trase mașina după colț, Îndreptându-se către spital, ceva Îi veni În minte lui Logan. Se uita lung la toate casele de la stradă. Un ren de plastic luminat În Întregime

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
apartamentul lui, iar Logan privi cum mașina se depărtează cu atenție În jos pe stradă și dispare Înainte ca el să fi intrat. Beculețul roșu al robotului telefonic clipea. Preț de o clipă, Logan se gândi că trebuie să fie agenta Jackie Watson, dar când apăsă pe butonul Play, vocea lui Miller ieși din difuzor. Auzise că Hoitarul fusese Înjunghiat și voia o relatare exclusivă. Încruntându-se, Logan apăsă pe DELETE și se băgă În pat. Ziua de miercuri Începu așa cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
curent cu evenimentele nopții trecute, atât cele de la spital, cât și din camera de interogatoriu numărul trei. Tema zilei avea să fie mersul din ușă-n ușă. Din nou. Logan rămase În urmă la finele ședinței, Împărțind un zâmbet cu agenta Watson când aceasta ieși să se apuce de interogat doctori, asistente și pacienți. Încă Îi era dator cu o halbă. Insch se parcase În locul său obișnuit, pe marginea biroului, cu o fesă suită pe partea de lemn, scotocindu-și buzunarele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
În orice caz, zise Insch, aruncând declarațiile În dosarul cazului și căscând larg, mai avem destul chestii pe cap pentru care să ne facem griji. Hoitarul. De data aceasta se duseră la spital cu una dintre mașinile de serviciu, cu agenta Watson la volan. Infirmeria Regală Aberdeen era mult mai aglomerată decât fusese În seara de dinainte. Ajunseră chiar la timp să vadă cum se servea masa de prânz: ceva fiert cu cartofi fierți și cu varză fiartă. — Să-mi aduci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
rezemându-se de balustrada dinăuntrul ascensorului. Ce zici de diseară? — Diseară? Logan simți cum roșeața Începe să i se urce În obraji. Dacă ești ocupată, e-n regulă. Știi, lăsăm pe altă seară... Idiotule. Liftul se zgudui oprindu-se, iar agenta Watson Îi zâmbi. — Diseară e bine. Logan era prea fericit ca să mai spună ceva până să ajungă la camera de pază. Aceasta era compactă: un birou negru lung, cu un perete de ecrane mici de televizor deasupra lui. Un amsamblu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
de pază. Criticară ziarul și decizia acestuia de a-i da lui Gerald Cleaver bani pentru povestea sa. Tânărul pătat În uniforma cea maro-căcănie era pe cale să plece la acțiune, trăgându-și mai bine pe cap șapca țuguiată. — Probleme? Întrebă agenta Watson. — Cineva fură batoane de Mars de la magazinul de cadouri. Îl priviră cum dispare după colț, cu picioarele și coatele zburându-i În toate părțile În graba lui de a ajunge la locul delictului. Watson zâmbi sarcastic. — Cum trăiește cealaltă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
Logan se plictisea. N-aveau să găsească nimic pe casete. Și atunci reveni În cadru sora Henderson, cu ochiul vânăt mult mai vizibil. Logan se-ncruntă și opri banda. — Ce-i? Watson se chiorî la imagine. — Nu observi ceva neobișuit? Agenta Watson admise că nu observa nimic, așa că Logan ciocăni ecranul chiar deasupra asistentei Henderson, care Încă mai avea În spate sacul cu lucruri personale. — E-n uniformă. — Și? — Pe caseta cealaltă avea hainele de civil. Watson ridică din umeri. — S-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
Îi zâmbi și ea, bucuroasă că l-a putut ajuta. Dacă mai putea face și altceva pentru el, putea s-o sune. Oricând. Ba chiar Îi dădu și o carte de vizită. Norocul lui Logan fu că nu văzuse privirea agentei Watson când o acceptase. — Ei? Întrebă ea, când coborau cu liftul spre parter. — Henderson termină la nouă treizeci. La nouă cincizeci e pe bandă, schimbată și gata să plece acasă. La zece și jumătate e iar În uniformă, părăsind clădirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
s-a-ntâmplat aseară. Își mușcă buza și-i privi pe toți patru, semânând cu niște ciori ce se hrănesc cu Hoitaruluri, În ninsoare. Nu, le spuse. Nu pot. Trebuie să mă pregătesc pentru serviciu. Încercă să Închidă ușa, dar agenta Watson Își strecurase deja gheata În crăpătura cea mică. — Deschideți sau o sparg. Doamna Henderson o privi alarmată. — Nu poți face așa ceva, Îi spuse, strângându-și mai aproape gulerul halatului. Logan clătină din cap și scoase sintr-un buzunar interior o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
Bridge of Don. Nici un parc. — Am mai vorbit despre asta! se burzului Insch. — Da, dar atunci aveam doar două dispariții. Poate nu erau destule cât să vedem un tipar. Ușa se deschise În lături, făcând loc unui vânt urlător și agentei Watson. Se chinui să o Închidă și-și scutură picioarele, producând o furtună miniaturală de zăpadă pe linoleum. — Doamne, ce frig e! spuse ea, cu nasul ca o cireașă, obrajii ca merele și cu buzele ca două fâșii subțiri de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
de asta. Dacă se-ntoarce aici Strichen, vreau pe cineva care poate să facă ordine. Agentul Rennie păru din nou jignit, dar Își ținu Înțelept gura. Inspectorul Își Încheie la loc haina. — Bine, Logan, tu vii cu mine. Și plecară. Agenta Watson privi ușa Închizându-se În urma lor cu o grimasă nemulțumită. Simon Rennie Ticălosul se insinuă lângă ea. — Vai, Jackie, zise cu un accent american plângăreț. Ești așa mare și specială. Mă aperi tu dacă se-ntoarce nenea ăla rău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
am destul pe cap pentru care să-mi fac griji. Spre Peștera Liliacului! Cu o mână grăsuță, indică direcția sediului general al poliției. Logan scoase mașina de patrulare În viscol, părăsind casa de la numărul 25 de pe Howesbank Avenue și pe agenta Watson din ea. 36 Toate mașinile de patrulă din oraș erau afară, căutându-l pe Martin Strichen, toate Înarmate cu detalii despre Fordul lui Fiesta jegos. Cei de la criminalistică găsiseră sânge pe foarfecele de grădină, adunat la punctul de Îmbinare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
adăpost bucolic, izolat de zumzăitul traficului de pe drumul cu două benzi de mai jos. Dar nimic din toatea astea nu se putea vedea la momentul acela. Furtuna de zăpadă se transformase În viscol și, În dreptul ferestrei celei mari a dormitorului, agenta Watson nu putea distinge prea multe dincolo de gardul din spate al grădinii. Oftând, Întoarse spatele după-amiezei șuierătoare și cenușii, revenind la parter. Mama lui Martin Strichen stătea gheboșată Într-un fotoliu cu foarte multă umplutură, tapițat vesel cu trandafiri și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
zag de urme de pași acoperite cu zăpadă ale unei singure persoane. Logan Își conducea Încet mașina prin viscol, căutând orice cotlon și crăpătură În care Strichen și-ar fi putut ascunde mașina. Nimic. Avea să fie o noapte lungă. Agenta Watson privea afară pe geamul bucătăriei, uitându-se la zăpada care șfichiuia Înainte și-napoi prin vântul furios. Agentul Rennie plecase de cincsprezece minute și În acest timp resemnarea plictisită i se schimbase Într-o așteptare nervoasă. Nu-și făcea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
de la o poștă. Opera, mașina de fițe, hainele, mâncarea sofisiticată, gura ca un sistem de canalizare. Era Miller. El era „iubițelul“ lui Isobel. Stând de unul singur, În mașină, În zăpadă, În Întuneric, Logan Își Închise ochii și Înjură. Dacă agenta Watson va trebui să mai Îndure vreo nenorocită de telenovelă, va Începe să urle. Acum doamna Strichen pusese episoadele Înregistrate. Oameni nefericiți cu vieți nefericite, prostindu-se Într-o paradă nefericită și fără sens a nefericirii. Doamne, cât se plictisise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
fac pipi. E-n regulă din partea ta? Agentul Rennie Își ridică mâinile ca pentru autoapărare. — OK, OK. Fac eu ceaiul. Doamne, dacă e așa mare brânză... Se ridică de pe canapea și adună cănile goale. Cu un mic zâmbet de satisfacție, agenta Watson se duse sus. Nu auzi ușa din spate deschizându-se. 37 Toaleta avea apă care se trage „În felul ăla“. Indifernet cât de tare sau de des apăsa pe buton, chestiile pur și simplu nu dispăreau. Agenta Watson stătea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
de satisfacție, agenta Watson se duse sus. Nu auzi ușa din spate deschizându-se. 37 Toaleta avea apă care se trage „În felul ăla“. Indifernet cât de tare sau de des apăsa pe buton, chestiile pur și simplu nu dispăreau. Agenta Watson stătea pe marginea căzii și apăsă din nou pe buton Înainte să arunce o privire sub capac. Măcar se dusese hârtia igienică. Tot ce rămăsese era suficient de diluat cât să nu se observe. La fel ca și restul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]