549 matches
-
an. Și încă un an. La prânz e o adunare de pomenire a lui Liviu Rebreanu. Abia acum văd că a murit la 59 de ani. Eu am pornit spre ei. Ce-am dat eu, într-o viață mistuită de aiureli? Întorcându-mă la gândul de început, am trăit un an al minciunii. Al minciunii relevate. Voi ști s-o îndur? Voi ști s-o ocolesc? Voi ști măcar acum, în acești ultimi ani pe care îi mai am, să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Ramón era un om de treabă, cam butucănos și fatalmente condamnat să-și aleagă tovărășiile cele mai proaste. Cea mai rea dintre acestea era nevastă-sa. „Un-singur-coi“ se căsătorise cu o namilă de femeie cu o educație deficitară și cu aiureli de prințesă cu trăsături de spălătoreasă, căreia Îi plăcea să se insinueze Îmbrăcată sumar În ochii fiului ei și ai elevilor de la colegiu, motiv de haz și de stropșeală săptămînală. Numele ei de botez era María Craponcia, Îsă ea Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
citească aceste gînduri atît de profunde și Încuviință cu gravitate. — Mama natură e-o mare curvă, ăsta-i tristul adevăr, zise el. Curaj și la atac. Prima mea rundă de Întrebări nu-mi oferi decît priviri goale, gemete, rîgÎieli și aiureli din partea tuturor celor pe care i-am chestionat despre unde s-ar fi putut afla Jacinta Coronado. Cincisprezece minute mai tîrziu, am coborît pînzele și m-am reunit cu Fermín, ca să văd dacă el avusese mai mult noroc. Descurajarea Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
niciodată. O să-l sun În seara asta și... — Nu, nu așa, Will. N-o să-ți placă deloc asta... —O, pentru Dumnezeu, nu-mi spune că vrei să faci reportaje de la nunți pentru pagina de stil de duminică sau alte asemenea aiureli. Te rog. Și mai rău, am spus, mai mult pentru efect decât pentru că aș fi crezut asta cu adevărat. Vreau să scriu un roman de dragoste. De fapt, am deja o schiță și nu cred că e rău deloc. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
cu siguranță, după ce acest Diario va fi afișat În piețele Veneției. Această poveste nu poate fi adevărată. Dar e, și asta dovedește că nimic nu Întrece În ficțiune realitatea Însăși. Această poveste va traversa orașele Europei, așa cum au traversat-o aiurelile scrise de sași Împotriva lui Vlad Dracula. Dar să reiau totul Într-o formă mai inteligibilă. Diario redactat de preasupusul Serenissimei, Gianluca Fontanelli, autor de scrieri adevărate Cu voia măritului doge Andrea Vendramin mă aflu În oastea condusă de principele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ca angajați, așa cum se întâmplă cu Ronnie, Clive și Peter, și alți câțiva dintre soți. Dacă vreunul are o funcție la căile ferate sau, desigur, la poștă și telegraf, nu-i poate evita pe metiși. Cu accentul lor îngrozitor, cu aiureala și felul absurd de a vorbi despre Casă tot timpul, sunt o pacoste (cel puțin așa și-i amintesc doamnele, sorbindu-și ceaiul într-un salon retras, exclusivist, de la clubul civil, unde nu miroase chiar așa de urât). Acasă! Acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
secrete concluziile. Nu era Hideyoshi „omul următor“? Chiar și printre vasali, care se aflau în apropierea lui zi și noapte, astfel că-l vedeau certându-se periodic cu soția lui, bucurându-se pentru câte un mărunțiș, arătând abătut și vorbind aiureli - sau care îl comparau la înfățișare cu seniorii altor clanuri și nu-l găseau deloc superior - nu părea să existe un om din zece care să considere că stăpânul lor avea vreo calitate mai deosebită înnăscută. Dar Hanbei nu regreta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se distreze. E de neiertat ca niște luptători să aibă mințile atât de răvășite. Sufletele de oțel și piatră ale adevăraților războinici nu sunt așa de slabe! În timp ce vorbea, toți oamenii își reveneau, pe rând, din reverie. — În loc de a asculta aiureli din-astea, fiecare om să-și păzească postul. Aceste castele sunt întocmai ca un stăruitor care ține pe loc un potop de apă murdară. Stăvilarul e lung și întortocheat, dar, dacă o părticică din el se sfărâmă, se va prăbuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
stare de cele mai năstrușnice bazaconii, cea mai năstrușnică dintre ele fiind chiar ciudatul său statut de tolerat. Toleratul unorforțe din umbră, asta reușise treptat să-i facă să creadă pe cei din jur că ar fi. Încât, încă o aiureală, aproape că nu mai conta. Se știa că frater Dominic nu suportă plictiseala, tot ce ura mai mult plictiseala era. Gina nu îndrăzni să se mire, așadar, de ce colegul se decisese, dintr-odată, să-l caute pe fostul vecin sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
destinului. Am venit așa, doar să-ți văd sprâncenele. Să descopăr semnul invizibil, codul. Cicatricea aceea nevăzută, la coada sprâncenelor... Doctorul nu va răspunde la provocare, tot nu înțelegea despre ce e vorba. O glumă, o glumă idioată, vreo altă aiureală a aiuritului. Își va retrage doar, intimidat, mâinile durdulii sub masă, în poala halatului. — Eu am visat scrisoare. — Ce scrisoare? — Scrisoarea becherului. Bibicul. Mutulache, știi ’mneata. El o fi fost autorul, musai, el o fi fost... Gușa Dușa Păpușa Spiridușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și când trebuie. Un referent, un informator cu experiență și simț practic. Nu dă doi bani pe concetățenii noștri, nu-i consideră primejdioși pe înlocuitori. Dar e atent la cel care sau la cel care sau la cel care... Lasă aiurelile, domnule. Hai să intrăm la concert! — Toma n-are încredere în semenii noștri, dar nu consideră improvizațiile lor periculoase. S-ar putea să greșească profesionistul Toma. S-ar putea să greșească. Un expert al realității, totuși. Ei bine, această Doamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
eu am fost om întreg între ei, lângă ei. Lângă el... care se tot ferise să nu devină, cumva, victimă. „Da, da, înțeleg“ încerca profesorul să repete, dar nu reușea nici de data asta. — Dumneata ar trebui... ai putea înțelege aiurelile romantice, suferința aceea crudă, dilatată. Erai un băiat frumușel, vesel, transparent, nu-i așa? Totul era perfect, nu-i așa? Până la pățania aceea cu bicicleta... Profesorul icni, surprins de lovitura sub centură. Își reveni, însă, fulgerător, animat brusc de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
giugiuleli... dacă nu cumva ești dispus să primești și alte motivări! Vărs, uite, vomit pe loc, felcere, m-am săturat de tertipurile voastre caritabile. În spatele confesionalului, profesionistul Marga, cu exercițiile sale de cazuistică și terapie și ergopsihoterapie: subterfugii, condimente exotice! Aiureli... messer Marga. Sunt cel de demult, adolescentul imatur, incurabil, ezitarea și excesul, tremur și taină. Intensitatea, intensitatea, doctore! Hipnoză, amețeală, pe șaua bicicletei, pe spinarea murgului din basme. Fluierat a pagubă și tifla și tiribomba, ăsta e răspunsul nostru! Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-o îngriji, nici dumneata n-ai putea face pe detectivul. Nu avem toți, simultan, aceleași interese. Nici aceleași plăceri. Sinuciderile colective sunt rarisime, băiatule. Voi, psihiatrii, la cine vă consultați? La tâmpiții voștri de colegi? Uite, îți ofer fantezia mea. Aiureală, cum vrei s-o numești. Gratis. — Bine, am luat notă. La primul impas, te solicit. Deocamdată, funcționez mulțumitor. — Avantajele sunt extreme. Atunci când imaginația scrutează zona interzisă, perimetrul de protecție, punctul de fisură... — Bine, îmi explici la masă. — Fantezia zurlie, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mitologia. Homer? Vax Homer, să știi, nimic, Niente... Deci, cât face? Cât să-ți dăm, domnule Bender, cât zici? Tolea se aplecase mult spre aparatul de taxat. Șoferul uluit de bacșișul neobișnuit nu mai încercă să lămurească nimic, bucuros de aiureala provincialului. Se și auzise sunetul sec al portierei trântite. Tolea sălta, zurliu, tinerește, cu geanta pe umăr, spre intrarea hotelului TRANZIT. Ziua își confirma repertoriul, dar amurgul nu pacifica. Degajări de magneziu și iod ridicau în aer uriași păuni pastelați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
hâr hâr iuiu hârhâr și încă. Până a reapărut, în sfârșit, după o veșnicie, Marcu Vancea... Se tot bălă bălă, hârâiau hârșâiau țiuiau, smintite, ușile, dulapurile, poate uitase să închidă dulapurile. Tocmai apăruse bătrânul Vancea, filozoful, cum să-i explici aiureala, tocmai lui, atât de sensibil, atât de sever în hainele sale severe, filozof comerciant de vinuri, tocmai acum, în asemenea împrejurări smintite. Dominic ridicase, nervos, una din mănușile superbe, de piele fină, care căzuse lângă canapea. Marcu Vancea tăcea. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și, îți place sau nu, e cel mai interesant din câte există. Tom a scos un sunet scurt, un jet de aer undeva între o pufnitură de dispreț și un hohot de râs. — Mă prăpădesc să te ascult împroșcând cu aiureli, Nathan. Nici nu mi-am dat seama până acum, dar mi-a lipsit. Mi-a lipsit mult. — Tu crezi că glumesc, am zis, dar să știi că vorbesc serios. Din giuvaierele înțelepciunii mele. Câteva ponturi după o viață de rânit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
cu care conversația curgea ușor - foarte deschisă, foarte generoasă, în general prietenoasă și caldă -, dar, vai, nu prea inteligentă, după cum s-a dovedit când am aflat că credea cu pasiune în astrologie, în puterea cristalelor și în tot felul de aiureli New Age. Mă rog. Nimeni nu-i perfect, cum suna o replică dintr-un vechi film, nici măcar Mama Frumoasă Perfectă. Păcat de Tom, am meditat. Avea să fie grozav de dezamăgit dacă va intra vreodată într-o conversație serioasă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
anticariatului. Dryer și iubitul lui îl omorâseră pe Harry, dar n-aveam de gând să-i las să îl și jefuiască. I-am cerut lui Tom cheile de la biroul de jos și, pentru că era, pentru moment, într-o stare de aiureală atât de profundă (îndurerat de moartea neașteptată a șefului său, tremurând de bucurie și de groază la această apropiere de M.F.P., făcând tot ce-i stătea în puteri pentru a-l consola pe aproape neconsolabilul Rufus), a băgat distrat mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
durat până târziu în noapte și, la un moment dat, m-au convins să mă ridic în picioare și să țin un discurs. Șampania mi se urcase de mult la cap și cred că am bătut un pic câmpii cu aiureli și bancuri incoerente, în timp ce publicul pe jumătate turmentat făcea eforturi să mă urmărească. Aproape singurul amănunt pe care mi-l mai amintesc din discursul acela trăsnit este un scurt comentariu pe tema abilităților lingvistice ale lui Casey Stengel. Dacă îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
pasă. El e fericit și eu n-o să mă opun niciodată la ce-l face pe om fericit. V-am auzit vorbind mai devreme, acasă, și să știi că ce ți-a spus e adevărat. Nu se ocupă cu toate aiurelile și nebuniile alea fundamentaliste. Crede în Iisus și în viața de apoi, dar, față de unele din lucrurile în care cred alții, nu e nimic de calibru greu. Necazul e că are impresia că poate fi sfânt. Vrea să fie perfect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
să nu mai adaug nimic. Nici măcar ce fel de pizza am comandat cu Lissy, deși am pregătit o Întreagă poveste despre cum cei de la pizzerie au Înțeles greșit, că am comandat pizza cu piper verde, În loc de pepperoni, ha ha, ce aiureală. În dimineața asta ar trebui să Îndosariez niște chestii, dar În loc de asta mă trezesc luând o bucată de hârtie și notând pe ea o listă de posibile locuri pentru Întâlnirea mea cu Jack din seara asta. La pub. Nu. Prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Supraveghetori și întărită de ceilalți masoni prin monotonul așa să fie. Prințul începea să regrete că acceptase invitația de a asista la ceremonia aceea deosebit de plictisitoare. Totul semăna cu o clovnerie de doi bani, cu o maimuțăreală fără sens. Doar aiureli. Ca și pijamalele acelea caraghioase sau șorțulețele cu ciucurei, ca să nu mai pomenească de umblatul lor cu tălpile goale pe mozaicul umed. Nimic atrăgător. Nimic serios. La un moment dat, în apogeul acelei ceremonii „înălțătoare”, când toți ceilalți mimau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
despre mine? — E-n regulă, pe bune, am liniștit-o eu. Oameni Îmi vorbesc adesea despre ei. Îmi place să-i ascult. La auzul afirmației mele, Tom ar fi slobozit un mare hohot de râs și-ar fi strigat: „Ce aiureli demodate!“. Norocul meu că nu era prezent. — Ei bine, eu cu siguranță asta am făcut! zise Janice. Mersi că m-ai ascultat. Te pricepi foarte bine. Am mormăit ceva depreciativ la adresa propriei persoane, Îngrozindu-mă de ce reacție ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
și strigă: — Nimeni nu pleacă. Nimeni. — Ăia de ce-au plecat? De ce ne mai țin pe noi, dacă Ăia au plecat? — SÎnt mecanici și trebuie să se-ntoarcă la aerodrom, spuse cineva. — Dar dacă cineva a plecat deja, e o aiureală să-i mai reții pe ceilalți. Toată lumea trebuie să aștepte pînĂ vin cei de la Seguridad. Lucrurile trebuie rezolvate legal și În spiritul ordinii. — Dar nu pricepeți că, odată ce a ieșit cineva, e o prostie să-i mai reții pe ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]