710 matches
-
pentru a nu leza vasele angulare care sunt foarte superficiale. După ce s-au disecat țesutul subcutanat și stratul fibromuscular, se disecă cu grijă, cu răzușa lui Rollet, pachetul vasculo-nervos situat înaintea inserției ligamentului palpebral intern. Vena angulară are o culoare albăstruie și este situată într-un plan posterior; poziția să nu este fixă deoarece există variații individuale. Cu ajutorul unui ac bont se trec pe sub venă două fire de mătase. Firul inferior are rostul de a decola vasul de planul profund, de
Tumorile de unghi intern al ochiului Clinică şi tratament by Lucian Nelu POPA () [Corola-publishinghouse/Science/101001_a_102293]
-
deodată, silueta cerșetorului cu pistolul la tâmplă se descompuse în câteva pete galbene și verzui-fosforescente. Grundul peretelui alb din spatele lui se reliefa enorm: vedeam fiecare crestătură și fiecare bobiță de var, îngroșate ca pielea de pe fața unui bătrân, lăsând urme albăstrui pe perete. Brusc, în pivniță începu să miroasă a mosc și transpirație. Omul de pe ladă, cu ochii strânși și gura strâmbată ca și când ar fi simțit un gust oribil, apăsă violent pe trăgaci. Zâmbi apoi naiv și năucit. Micul declic al
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sardele în jurul cărora stăteau acționarii de altădată. Halbe de cristal imitau aspectul barbar al celor de sticlă ieftină, până la nuanța lor verzuie și ciobiturile artificiale. Filtre mohorâte împrăștiau o lumină morbidă, de faclă de seu, amestecată cu valurile de fum albăstrui, ca al trabucurilor de altădată, dar acum parfumat cu mosc și trezind un sentiment delicat, nostalgic. Pe scena din fața sălii se afla o cutie adevărată de portocale, adusă din port și plină de inscripțiile unei firme arabe. În sală, atrași
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
care se mai vedea un perete muced, vopsit, prin cine știe ce capriciu de gust, în albastru ultramarin, culoare de ulei. Se mai vedea și closetul, spart într-un loc și lipit grosolan cu ipsos. Folosise drept cremă de ras pasta parfumată, albăstruie, dintr-un spray unguresc, unul dintre cele două-trei tuburi policrome de pe policioara de sticlă murdară de sub oglindă, pe care se mai aflau și câteva lame de ras uzate, aruncate într-o băltoacă și care ruginiseră, lipindu-se între ele. Apa
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
nesperat ca el să aibă o soră. Deschise primul sertar și în cameră se răspândi un miros de pudre și alifii. Scoase deocamdată trusa chinezească de farduri care cuprindea, în cutia plată, sub un strat de burete, acum mânji cu albăstrui și pembe, o coloană de rujuri de diferite nuanțe, rujuri îmbinate unele în altele, câteva ovaluri cu fard de pleoape, dispuse simetric, acum unele aproape consumate iar altele neatinse, un bețișor de plastic având la capăt o bucățică de burete
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de doi metri care crease legenda inorogului, diavolul de mare, rombic, de patru metri pe diagonală, ca un zmeu de piele neagră, neîncăpînd în vitrine, erau așezați deasupra lor. Iar înăuntru, în zeci de cilindri de sticlă, putrezeau în zeamă albăstruie pești palizi, cu ochi bulbucați: peștele-balon, peștele-arici, peștele-lună, rândunicile de mare cu aripi ca ale păsărilor, roșcate, cu striații portocalii. Salomîzdrele și broaștele, de la brotăcel până la râioasele cu ochi omenești și la marea broască neagră de Titicaca, cântărind un kilogram
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de demnitate, a unei bisericuțe. La orizont, ieșind dintre case ca un înotător dintre valuri, zăream statuia dorobanțului de la Rond, înspăimîntătoare. Văzusem la cinema filmul Godzila, despre un monstru imens care distrugea un oraș. Așa arăta și statuia soldatului, acum albăstruie din cauza depărtării. Privind în direcția opusă, vedeam câmpul, arătura întinsă până la o lizieră de copaci, dincolo de care se ițea altă turlă de biserică, lucind în soare. Cu toate astea, până în comuna Dudești, câmpul nu era cu totul lipsit de interes
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu formele ei ca trase cu florarul) îi croise toată garderoba și-o înțolea și desțolea exact ca pe o păpușă, fantezist, cu pliscuri și volănașe, în rochițe de voal roz, de cașmiruri înflorate, de satin de plapumă cu ape albăstrui. Mânuțele ei neobișnuit de albe aveau unghiile făcute cu lac sângeriu, iar părul blond deschis era mereu împletit altfel, în codițe răsucite ca niște coarne de berbec peste urechi, în zeci de cozi ca ale negreselor sau legat în coadă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
până am putut să scoatem scândură și-am dat de un tunel cu trepte care coborau în adâncul pământului. Un abur răcoros, exhalat de borta aceea, ne suflă părul spre cer. Jos, foarte adânc, se vedea o dâră de lumină albăstruie. Toate am fost de acord că regina trebuia să coboare prima. Asta pentru că muream de frică. Balena era însă așa de greoaie în reacții, încît bănuiesc că ei i s-a făcut teamă abia mai târziu, către seară. Acum se
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
scatologică, în fumuri de sulf, cu Marele Țap. Scara avea trepte solide de piatră și dădea într-un culoar care înainta în pantă abia simțită, coborând tot mai mult. Ciudat că, pe măsură ce înaintam prin coridorul strâmt, lumina, în loc să scadă, sporea, albăstruie, nefirească, venind de nicăieri. După mai multe cotituri am ajuns într-o sală gigantică. În aura aceea ultramarină, revărsată de pretutindeni, cât era sala de lungă, odihnea în fața noastră, pe spate, cu tălpile spre noi și oasele mâinilor pe lângă coaste
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în spatele căruia se afla o casă ciudată, cu verandă de sticlă. Am sunat cam stânjenite, căci cunoșteam prea bine obiceiurile maică-sii. Dar de data asta femeia aceea făcută numai din curbe era îmbrăcată relativ decent, într-un capot lucios, albăstrui, ornat cu flori sucite de crizantemă. Era de fapt un kimono, dar pe atunci nu cunoșteam cuvântul. Ne primi fără o vorbă pe toate în holul larg, cu plăci de gresie pe jos și cu un soi de tablouri din
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Cețuri sidefii și gălbui și roz-pale acopereau clădirile cele mai înalte: Palatul Telefoanelor, cu tot soiul de fiare cenușii instalate în vârf, Foișorul de foc, cu ferestre prismatice, magazinul Victoria, blocurile vechi de pe Magheru, blocul Turn și, departe în zare, albăstruie și redutabilă, Casa Scânteii, în mijlocul pajiștilor înverzite. Bucureștiul ca o plasă de păianjen, pe firele căreia se cățărau încet tramvaiele cu clopoței și camioanele cu remorcă. Bucureștiul plin de schelării și macarale, cu spitale și clădiri de poștă și, minuscule
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
un pisc de cremene, ascuțit ca o lamă, cu smocuri de jnepeni cățărați pe câteva mici platouri de sub picioarele noastre. Halucinant, inaccesibil, muntele cu elefantul în vârf se ridica peste o lume plată, străvăzîndu-se prin aerul transparent ca o sticlă albăstruie. Colții de fildeș și trompa ridicată spre frunte dădeau elefantului o înfățișare războinică și regală. Adunate una într-alta, ținîndu-ne de mâini în jurul patului unde Puia încă stătea culcată, nu ne mai saturăm să contemplăm lumea. Pentru că din pisc vedeam
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
spre luna uriașă care bătea prin spărtură. Nu era bine. Se lăsase o răcoare care ne înfiora, căci toate eram îmbrăcate în rochițe sau bluze subțiri. Chițcăituri ascuțite ne înspăimîntară, și când am zărit niște umbre zburătoare profilate pe aerul albăstrui al ferestrelor fără geam ne-am dat seama că erau lilieci. Câțiva intrară, fâlfâind tăcut, în sala în care stăteam, dând roți rapide în jurul nostru și țipând cu sunete la marginea auzului. Am început să țipăm și noi, cu mâinile
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
după joc să mai trec și pe la Egor. Trebuia să-i spun că ratasem visul, că nu mai eram demnă să merg Acolo. Am luat-o peste câmp și-am coborât pentru câteva minute în grota lui Rolando. Aceeași lumină albăstruie se răsfrângea pe pereți, dar, când l-am văzut pe "prietenul nostru", cum începuserăm să-l numim, am amuțit: parcă trecuseră mii de ani. Din uriașul schelet rămăseseră doar grămezi de țărână. Oasele bazinului mai răzbăteau totuși, sfărâmate, din praful
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
să pună pe ea toate "bijuteriile" pe care le luaseră cu ele, dar Ester nu vroise să le poarte. Pe mâini nu păstră nici un inel. Din întîmplare, rochița pe care și-o pusese în acea zi era albă (cu tiv albăstrui), așa că, în simplitatea ei, părea o adevărată mireasă în miniatură, o mireasă roșcovană, buclată, cu un grațios și nobil nas acvilin. Ca buchet de nuntă, fetele i-au adunat un braț de flori de cîmp: păpădii, mușețel, albăstrele... Și celelalte
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
la mașină. Mai văzusem de vreo două ori mașini de scris, când mersesem cu mama la notariat, dar acelea erau negre, de metal, și făceau un zgomot asurzitor. Cea pe care o priveam acum era mult mai mică, de plastic albăstrui, lustruit, iar pe o plăcuță de metal așezată în stânga scria cu litere negre "Erika". Tânărul scosese capacul albastru mai închis al mașinii, așa că se vedeau acum bine cele două role negre, evantaiul metalic de la mijloc, din care mereu se ridicau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
treptele scării de la intrarea principală, fără uși și cu ferestrele ca niște mari orbite speriate. Doar când ajunse, pe trotuar, chiar în fața porții, își dădu seama că odăile din fund dispăruseră, lăsând să se vadă, stingher, un perete cu tapetul albăstrui, de mult zdrențuit, și sus, la etaj, restul scării de lemn care ducea în pod. Mai cercetă o dată, cât de departe izbuti să pătrundă cu privirile prin ploaia măruntă, dar nu întîlni decât aceeași stradă îngropată în noroi, pe alocuri
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
trecutului... - O parte din viața mea care se duce, o întrerupse Ieronim, copilăria și adolescența mea, îngropate pentru totdeauna, fără urme etcetera, etcetera... Și pentru că îl vedea că privește visător brațul macaralei care se pregătea să lovească peretele cu tapetul albăstrui. Marina adăugă: - Etcetera, etcetera! Ai dreptate. Orice viață, oricât ar fi ea de nobilă, de unică, se poate rezuma, la un moment dat, prin această formulă: etcetera, etcetera... - Suntem de perfect acord, spuse Ieronim continuând să urmărească manevra macaralei. - Dar
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
repetă de mai multe ori. Nu înțeleg de ce, dar nu-mi place..." Așteptă să plece infirmiera și, cu emoție și mare grijă, așa cum făcea de câteva zile, începu să întredeschidă pleoapele. Se trezise într-o noapte privind o pată luminoasă, albăstruie, fără să-și dea seama că deschisese ochii și fără să înțeleagă ce privește. Simți cum i se zbate, speriată, inima, și închise repede ochii. Dar în noaptea următoare se trezi din nou, privind cu ochii deschiși aceeași pată luminoasă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nu a terminat cu ăl dinainte. Mă Întorc să-l văd pe Bogdan, să-i văd reacția. Pajiștea din care m-am ridicat tremură gelatinos la cîțiva kilometri distanță, iar din ea mă urmăresc o duzină de perechi de flăcări albăstrui. SÎnt amețit de uluială. Mă Încurajez singur, dar nu am cu ce să-mi alung stupoarea - de ce eu? Pe ce criterii ne alege? De ce doar noi patru? Patru din bateria noastră, dar mai sînt răcani și În celelalte baterii. Ce
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
prietenul lor cel mai bun, au chiar și niște povești cu care Își susțin cauza foarte puțin plauzibilă, ci faptul că pun la cale o aventură interzisă, care să spargă monotonia. Ninge des și blînd și e o lumină oarbă, albăstruie care vine de pretutindeni, cei doi se furișează prin gard și coboară prin zăpada pînă la genunchi, Încercînd să țină minte drumul de Întoarcere, cu mințile răvășite de fapta lor curajoasă. Ajung În vale, găsesc o stînă și cumpără un
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
că În studio va sosi curînd Ion Iliescu și din felul În care o face se Înțelege că asta Înseamnă ceva. Mica Încăpere geme de pacienți și de cadre medicale, practic unii din ei sînt lipiți de sticla care pîlpîie albăstrui. Apare Ion Iliescu și e introdus În mijlocul oamenilor din studio, apoi e lăsat singur și ține un discurs scurt. Tovarăși cetățeni, spune el. — Băăă... ia nu ne mai fă tu atîta tovarăși, zbiară o voce. — SSST! Ia tăceți! — Ia dă-
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Ce-i aia Hubble? — Bă, da’ cînd sînt alegerile? — O, alegerile... peste o lună. — Eu votez cu CÎmpeanu. Căline, ai căzut În sticlă? Mai fă-i vînt! Ovidiu ar vrea să spună și el ceva, se ghicește fremătînd În Întunericul albăstrui. Dar pînă să caște gura ia o scatoalcă de la frate-său, care are dreptul, pentru că e mai mare cu un an. — Să nu te aud. Boule, dacă votezi cu Iliescu, rămîi În armată. Cred c-o să-ți placă, mai ales
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
care Îmbracă gardurile de ciment sau de plasă de sîrmă. De asemenea, sînt lilieci, atît plante, cît și mamifere zburătoare. Și ce mai avem aici? Bănci și mese de ciment. Și aceste lumini care, atunci cînd se aprind, Împing Înserarea albăstruie dincolo de gardul viu, unde o lasă fumegînd fosforescent. Nu-s puține, luminile, pe la etaje, din ce În ce mai multe, și nici stîlpii de la intersecția aleilor, care Încep toți odată să radieze o strălucire alb-albăstruie. Așa că la un moment dat verdele crud al frunzelor
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]