938 matches
-
Strigă iar: — Non! Non! Endō-san! A clătinat din cap cu violență și cu toată vlaga pe care-o mai avea, a făcut un gest de îndurare. — Eu... vă implor! Apoi capul de hipopotam s-a scufundat iar în apă. Ceața albicioasă a fost iar adusă de vânt și l-a învăluit pe Gaston în apă, iar pe Endō și pe Kobayashi la mal. Kobayashi a îngenuncheat umil și începu să se târască în fața lui Endō, care stătea cu pistolul în mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
picioarele i s-au desprins de munte. A început să plutească asemenea unui balon dirijabil. Privea în jos și îi făcea semne lui Takamori cu pălăria pe care o ținea în mână. A zburat apoi în direcția unor nori groși, albicioși, care străluceau puternic în lumina soarelui de iulie. — Gastoooooon! Takamori îl striga pe Gaston, care se vedea tot mai mic pe cerul albastru, până a fost înghițit cu totul de eter. — Hai, nu mai lâncezi atâta! E deja ora zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
odată cu Pampu. Privea invariabil lacul, pădurea, cerul și lumea bulucită în fața porților mănăstirești pe care apăruse din senin icoana făcătoare de minuni. În primele zile, imediat după ce un călugăr tânăr dăduse cu ochii de Zogru, ținuseră slujbe și sfințiseră poarta albicioasă în carnea căreia părea întipărită imaginea strălucitoare a lui Pampu, înconjurată de un halou verzui, de o lumină stinsă și iradiantă. Figura lui, ușor mirată, ușor nedumerită, semăna cu a unui om luat prin surprindere. Își ținea mâinile pe lângă trup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Ionașcu. Acesta visa că sare un gard înalt și intră într-o grădină, dar de cum face câțiva pași se repede asupra lui o matahală neagră și nu mai poate să treacă gardul înapoi, e prins cu o mână de lemnul albicios, dar uluca se sfarâmă, lăsându-l în ghearele namilei; așa că Zogru, speriat, încercase și el să intervină: îl ridică pe Gligore și-l ajută să se prindă bine, dar nătărăul cade iarăși și privește îngrozit în sus, însă deasupra lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
o săritură, Zogru a fost în sângele Omului Negru și, odată cu acesta, s-a repezit cu toate forțele spre mâlul gros al mlaștinii. Când s-a trezit, era la Comoșteni, un fir subțire și șerpuitor, iar în fața lui urca drumul albicios până-n cumpăna cerului de vară. Era anul 1812. Cum a găsit un vehicul, a fugit nebunește spre București și a intrat în Divanul domnesc. În mai puțin de o oră, a făcut turul boierilor, scotocind după informații, și-a aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
om de zăpadă. Au rostogolit bulgări mari de zăpadă și i au așezat unul peste celălalt cu mare grijă. I-au cusut nasturi cenușii și i-au pus un nas mare roșu, din morcov. Doi ochișori zglobii au luminat fețișoara albicioasă. În cap purta o pălărie veche cu boruri largi. Un fular multicolor îi proteja gâtul de răceala iernii. După o zi de muncă copiii și-au admirat cu dragoste și mândrie prietenul de omăt. Acesta le zâmbea cu gura până la
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
uitat la mine, și și-a dat jos pătura de pe el, și atunci i-am zărit fața plină de cicatrici, nu i se distingea nici o trăsătură, pentru că urmele erau adânci, acoperindu-i toată fața, și erau date cu o cremă albicioasă, făcându-i chipul să lucească unsuros, și când a văzut că mă tot uit la el, mi-a zâmbit, iar eu am vrut să-i văd ochii și gura, și atunci am și știut că nu e tata, nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
din șanț, a despărțit-o de rest cu cartoane, tinichele și plăci presate, a acoperit-o cu scânduri, șipci, folii de plastic și hârtie gudronată, de undeva făcuse rost și de o sobă de tuci, hornul ieșea prin acoperiș, fumul albicios putând fi zărit de departe. Pe drum, Csákány n-a scos o vorbă, fluiera încet, mai dădea cu piciorul în câte-un smoc de iarbă, o dată l-am întrebat ce vrea să-mi arate, dar mi-a zis numai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
apărarea În mod public. Înainte ca ușa barului să se Închidă În urma lui, Ryan Îl văzu pe Loïc ridicîndu-și fratele de jos și Înălțîndu-și paharul gol. - Dați de băut! RÎsetele reîncepură. Indecente și răsunătoare. * * * De pe mare se răspîndea o ceață albicioasă care aureola creasta recifelor cu un halou vaporos, ca un suflu umed. Pe faleză, ferigile unduiau blînd sub mîngîierea brizei. Luna În creștere acoperea cu o lumină lividă locul numit Ty Kern. Menhirii nu erau nicicînd mai impunători decît În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
păru s-o audă. Va trăi tot ce trebuia să trăiască. În salonul de reanimare, bunica era singură. Cearșaful, de un alb extrem, Îi lăsa descoperite brațele și umerii; Michel Își desprinse cu greu privirea de la carnea aceea dezgolită, zbârcită, albicioasă, cumplit de Îmbătrânită. Brațele străpunse de perfuzii erau legate cu niște curele de marginea patului. Un tub Îi pătrundea În gât. Alte fire intrau sub cearșaf, legate de aparate de Înregistrare. Îi scoseseră cămașa de noapte; nu o lăsaseră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
cu pereți ruginiți, În formă de vortex. Curentul de apă care-l purta era slab, uneori izbutea să-și sprijine copitele pe sol; apoi venea un val mai puternic și iarăși cobora câțiva metri. Din când În când, vedea carnea albicioasă a unuia dintre tovarășii săi, aspirat cu violență În jos. Se luptau În Întuneric și În tăcere; liniștea era tulburată doar de scurtele scrâșnete ale copitelor ce se frecau de pereții metalici. Pierzând Înălțime, distingea totuși, venind dinspre fundul tunelului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
telefon, discutând cu discipolii lui. Și, Într‑un fel, le păstra secretele. Cel puțin nu le divulga numele. Chiar și azi, În apartamentul elegant de la „Crillon”, Își ținea telefonul mobil Între genunchii goi. Kimonoul japonez Îi aluneca de pe picioarele mai albicioase decât laptele. Avea gambe de sedentar - tibia lungă și mușchii gambei abrupți, fără rotunjimi. Cu câțiva ani În urmă, după atacul de cord pe care‑l suferise, doctorii i‑au spus că trebuie să facă mult exercițiu fizic, așa Încât și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
marginea patului și apoi coborât, foarte Încet, În scaunul cu rotile. Doctorul Schley urmărea să‑l țină pe Abe cu picioarele În jos, ca să i se refacă mușchii. Gambele lui lungi, foarte lungi, erau despuiate de mușchi, iar pe interiorul albicios al brațelor se vedea Încrengătura de vene. Nu te puteai Împiedica să te gândești la sângele infectat din ele. În timp ce infirmiera Încerca să‑i acopere organele genitale, Ravelstein părea să rumege o Întrebare presantă - poate dacă are vreo noimă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
deschidă ochii. Era inconștientă. - Nu răspunde. Mă simt ca un idiot când Îi vorbesc. Când a sosit autobuzul nostru, l‑am lăsat pe om tot la bar. Arăta ca o spărtură de gresie roșie peste care atârna niște iarbă uscată, albicioasă. Pe Rosamund o durea inima că‑l lăsam singur acolo, atât de amărât - așa e ea! Dar individul nici măcar nu ne‑a răspuns când ne‑am luat rămas‑bun. O jumătate de oră mai târziu, când am aterizat la Saint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
meșterea la ușă. Spatele ei, cu carnea sfâșiată, cu cheaguri negre de sânge, scorțoase, cu zdrențe de piele atârnând ca țoalele păduchioasei de cerșea la intersecție, chiar în față la „Clodie’s dandy“ (cu club de zi privat), cu coastele albicioase, supte de orice urmă de carne, cu plămânii uscți și mațele strânse în ghemotoace vineții, era o găună plină de șerpișori în foșgăială, de broaște râioase, bulbucate, strângând între ghiare râme mari, negre, șerpești, iar cucuvele țâșneau din noaptea afundului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
fuseseră îngrămădite aici, în mijlocul sufrageriei, unde pereții văruiți se uscaseră și răspândeau un aer răcoros.Un covor și o carpetă făcute sul, deasupra biroului învelit în plastic, te duceau cu gândul la niște viermi leneși, încremeniți în aburcarea unei dune albicioase. Canapeaua pe care ședeau nu era protejată cu nimic, fiindcă se hotărâseră s-o arunce. Era foarte veche și murdară. În schimb, televizorul funcționa bine, și totuși nu-l acoperiseră decât cu o hârtie de calc peste care așezaseră o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
niște curve veritabile, și am pornit spre apartamentul Chelului, care se afla la doi pași, În centru. Era un apartament cu trei camere În zona Unirii, ultramodern, În care Chelul locuia singur cuc. Când i‑am văzut instrumentul firav și albicios și am auzit În ce fel dorea să mă ocup de acesta, m‑am albit la față. Degeaba mi‑am repetat În gând că, cu cât avea să fie mai umilitoare experiența, cu atât urma să fie mai utilă pentru
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
niște curve veritabile, și am pornit spre apartamentul Chelului, care se afla la doi pași, în centru. Era un apartament cu trei camere în zona Unirii, ultramodern, în care Chelul locuia singur cuc. Când i-am văzut instrumentul firav și albicios și am auzit în ce fel dorea să mă ocup de acesta, m-am albit la față. Degeaba mi-am repetat în gând că, cu cât avea să fie mai umilitoare experiența, cu atât urma să fie mai utilă pentru
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
regulile. Prietenia mea cu Paul a fost motivată de fapt de această nevoie de a fi protejat de o voce puternică (la propriu). Paul era mic de statură, cu cel puțin cinci centimetri mai scund decît mine. Fața lui era albicioasă și pistruiată, uneori aveam chiar impresia că pielea feței sale era subțire, mult mai subțire decît pielea mîinilor sau pielea gîtului. natura nu îl înzestrase pe Paul cu prea multe calități, întreaga sa structură osoasă era fragilă, avea picioarele strîmbe
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
avion care începuse să se prăbușească. era un avion mare, unul dintre acele avioane destinate curselor transatlantice. eu eram așezat lîngă hublou, deci aveam posibilitatea să privesc ce se întîmpla afară. nu vedeam de fapt mare lucru, doar niște nori albicioși. Zborul se derula în plină zi, iar în momentul cînd avionul a început să cadă am putut vedea, într-o primă fază, prin hublou, cum se derula prăbușirea. Vedeam de fapt un fel de cascadă de aer, era ca și cum am
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
un cer încă blînd pentru că soarele abia răsărise, probabil de cîteva zeci de minute. Lumina era încă generoasă, plină de reflexe oranj, iar deșertul părea inundat de viață, fiecare piatră și fiecare cactus își etala o umbră complice, mișcătoare. Fîșia albicioasă a șoselei se pierdea la orizont într-un fel de brume albăstrii, ceea ce justifica oarecum imobilitatea mașinii. De ce să continui să mergi pe un drum care oricum nu avea sfîrșit ? Victor însă nu era singur în mijlocul acelei imensități primejdioase. Din
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
ce servesc bivolii? De ce sunt așa urîți? - Sunt buni la jug, răspunse moșierul, au putere mare. Câmpul cel negru, semănat cu smocuri de buruieni, începu să se coloreze din nou. Reapărură lanurile lungi, dar de data asta bine tăiate, unele albicioase, cu ovăzuri, altele verzi, cu porumb. Printre ele, fâșii subțiri și lungi de un verde-închis arătau lanuri de cartofi. Pătrate mari cu miriști și altele cu trifoi geometrizau întinsul chilim. Fundul zării se întunecase și se putea ghici o pânză
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
stol de brabeti, împrăștiindu-se pe pământul tare. Nu mai soseau nici căruțele. În noiembrie, toată frumusețea aceea pălită se despuia. Maidanul își schimba culoarea. Scoarța roșcovană căpăta o dungă cum e fierul care străbătea burta de buruieni uscate. Lumina albicioasă a soarelui abia sticlea. - Vine bălana... u spunea nevestei. Îl dureau genunchii, și ăsta era semnul lui. Privea norii. Șeile lor albe se târau spre apus. Pielea întinsă pe ciolanele-i lungi se încrețea de frig. Grigore își chema găinile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
peste maidan. Se uită afară. 47 Lina ședea rezemată de scînduii, privind cerul. Trecu o ceată de câini, mușcîndu-se și lătrând. Ea îi auzi multă vreme, fugind peste mahalalele vecine. Pământul sclipea șters. Spre marginile gropii se ivi o linie albicioasă, întortocheată și lungă. Plânse adânc, în tăcere, din tot sufletul, ca un om singur, pierdut de ai săi, părăsit pentru totdeauna și, când i se uscară lacrimile, intră, uitând ușa dată de perete. Se auzeau greierii, țârâind tare și ascuțit
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu rafie tulpinile crude. Câinii se gudurau la picioarele lui, căscau leneși, moleșiți. O toropeală neînțeleasă îl cuprinse. Auzi burlanele casei zuruind. Gurile lor de tablă aruncau în curte cocleala ultimei zăpezi de pe acoperiș, încet, urmele cerului se ștergeau. Nori albicioși călătoreau spre oraș și se pierdeau în sârmele numeroase, împletite peste clădirile depărtate. Dinspre Tarapana veneau căruțe cu cherestea, pline vârf. Caii, cu burțile murdare de clisa neagră, trăgeau greu, biciuiți de căruțași. Grigore avusese dreptate. Cu câteva zile înainte
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]