419 matches
-
ar fi fost... — Exact ce-ți spuneam. Îmi vine să vărs, șopti Jenică. Maca se aplecă și-i strânse fruntea între palme. Dă-i drumul, spuse. Altfel nu trece. Jenică se aplecă într-o parte, icni de câteva ori, spuma alburie mânji frunzele uscate. Pântecul i se mai strânse, convulsiv, de câteva ori, până ce se întoarse cu fața spre cer, respirând adânc. — Nu trece oricum, spuse Tili. Asta ușurează doar stomacul. Se priviră. Bătrânul avea dreptate, socoti Maca. Poate că ar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
scris. [16 februarie 1877] {EminescuOpIX 329} ÎNTUNECIME DE LUNĂ Ieri preste zi se făcuse vreme senină, încît mulți credeau să poată observa sara întunecimea prezisă; dar de la 5 oare după ameazăzi cerul A 'nceput să s-acopere c-o ceață alburie din ce în ce mai deasă, care n-a permis a se vedea intrarea lunii în umbra pământului. [16 februarie 1877] NEORINDUIELI GRAVE În unul din ultimele sale numere "Unirea democratică" deplânge lipsa de respect față cu autoritatea statului, care se 'nțelege că nu
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
încăpere. Deodată se repezi la bătrânul cu care venise și care acum ronțăia un măr scos de cine știe unde. Îl zgâlțâi așa de tare și neașteptat încât bătrânul uită să mai înghită bucata de măr mușcată și căscă niște ochi mari alburii în care se citea un fel de spaimă amestecată cu o mare nedumerire. Femeia țipă: - Ce stai așa, du-te și trage clopotele, trebuie să fie vreo biserică pe aici pe undeva, trage clopotele, auzi? Cantoniereasa se uită de la unul
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
strecură în tot corpul. O cuprinse frica și de abia atunci auzi cu o acuitate extraordinară vuietul acela imens, al apelor ce se rostogoleau în întunecime, chiar lângă picioarele sale. Ochii de acum obișnuiți cu întunericul deosebi ca o întindere alburie apele care cuprinseseră șesul, ici și colo se vedeau ca niște umbre întunecate bușteni, căpițe de fân, plase de gard care erau duse la vale, acolo unde se mai mult se ghicea ca o dungă mai întunecată, pădurea. Strigă ascuțit
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
-l mai doare! Deodată ca și cum o cortină uriașă s-ar fi tras la o parte lin și fără nici un zgomot, liniștea năvăli rece, nemiloasă în timpane, în creier. Privi atent în jur. Liniile metalice lucioase sclipind acum stins în lumina alburie a zăpezii, se vedeau până la o distanță destul de mare. Vântul nu mai bătea. Poate obosise și el de trei zile de când sufla mereu. Plugul de zăpadă dispăruse și degeaba își îngustă ochii privind în lungul liniei că nu văzu nimic
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
dezvoltării problematicii dublului în raporturile sale cu manechinul, mergând până la exersarea de către actor a unor gesturi mecanice, însoțite și de zgomotele caracteristice automatelor. Toată această gesticulație sacadată, rigidă urmează să fie învăluită într-o lumină de un verde pal, aproape alburie, proiectată de la înălțime, ca în unele scene din muzeul Grévin. Artaud își imaginează aici actorul ca pe o veritabilă „figură de ceară”, pe care, în actul al treilea, în decorul reprezentat de Insula morților - tabloul lui Böcklin - o vede întinsă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ipostaza lui Alexandru "refuzând apa", a voievodului, a cavalerului, a prințului din Levant care "a văzut idei". Peisajul fizic și spiritual variază; universul realizat în imagini expresioniste dă sentimentul sfârșitului în "Alexandru refuzând apa: "Un soare imens, fioros policandru/ rănea alburiul zenitului fiert." Poetul cosmicizează o arșiță interioară, menită să purifice lumea; soarele parcă a topit văzduhul, zămislind o nouă geografie care poartă pecetea păcatului. Dar Alexandru nu-și potolește setea și călăreții aclamă: Atunci călăreții strigară în cete,/ și stânci
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Lapedatu, Scrieri alese..., p. 350. 58 Ibidem, p. 352. 40 sale înaintate Conferinței de Pace; și anume colorând cercurile administrative (plășile) ale comitatelor (județelor) transalpine cu populație românească într-o gamă de culori de la roșu intens până la cel mai deschis (alburiu), reprezentând raportul piopulației române față de cea neromână (ungurească, săsească, șvăbească etc.) de la 90% la 10%. Hărțile au fost executate de Alexandru D. Atanasiu, profesor la Școala de Belle-Arte de la Iași, refugiat la Paris, după datele statistice lucrate de Lapedatu 59
Alexandru Lapedatu - Omul politic by Mitrofan Dana () [Corola-publishinghouse/Science/1628_a_3063]
-
se deplasează în sus pentru a evidenția echilibrul cinetic al brațelor, urcă spre umerii ampli, spre ceafa viguroasă, surprinde în trecere zâmbetul calm și se oprește cinci secunde asupra privirii adânci, în care s-au adunat cerul albastru și norii alburii ca spuma laptelui, verdele pajiștii și cântul ciocârliei, surâsul gingaș al unei persoane neidentificate (dar devotată și ea vieții rurale, cauzei hrănirii poporului cu produse lactate și recompensată cu premiul anual al concursului "Cornul și Laptele". Lent ochiul camerei o
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
Lapedatu, Scrieri alese..., p. 350. 58 Ibidem, p. 352. 40 sale înaintate Conferinței de Pace; și anume colorând cercurile administrative (plășile) ale comitatelor (județelor) transalpine cu populație românească într-o gamă de culori de la roșu intens până la cel mai deschis (alburiu), reprezentând raportul piopulației române față de cea neromână (ungurească, săsească, șvăbească etc.) de la 90% la 10%. Hărțile au fost executate de Alexandru D. Atanasiu, profesor la Școala de Belle-Arte de la Iași, refugiat la Paris, după datele statistice lucrate de Lapedatu 59
Alexandru Lapedatu - Omul politic by Mitrofan Dana () [Corola-publishinghouse/Science/1628_a_3042]
-
și arcușul în mână, cu silueta scăldată de razele albe ale lunii, Trubadurul ajunge în vârf: "încercă cu mâinile cele din urmă ramuri, ceva mai groase ca degetul, și, punând piciorul pe ele, se înălță deasupra dudului ca o statuă alburie cletănată de mlădierea ramurilor. Ridică capul spre luna care strălucea deasupra lumii. Era tot cu ochii închiși. Înmărmurisem, cu gura căscată și cu brațele întinse spre el". Cântecul nocturn al Trubadurului are semnificația unui requiem, fiindcă vioara își pierde două
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
când îl mâni, biciul nu-și are rostul, pentru că ascultă numai de îndemn și vorbă. Celălalt cal, dimpotrivă, e șui și greoi, clădit fără nici o noimă, cu grumazul țeapăn, cu gâtul scurt, cu bot turtit; trupul tot e negru, ochii alburii și injectați de sânge; e nesățios și îngâmfat; urechile le are împăroșate și abia de mai aude; și doar cu lovituri de bici și îmboldiri ce îl mai poți mâna". (Platon, Phaidros, 1983, 253de) Un om educat își ține în
Lecția uitată a educației. Întâlnirea Micului Prinț cu vulpea by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
cabluri, coșuri cu albituri împiedicau circulația; marinarii nu răspundeau nimănui; oamenii se izbeau unii de alții; coletele urcau între cele două tambururi și gălăgia se topea în fîsîitul aburilor care, ieșind printre plăcile de tablă, înfășurau totul într-o ceață alburie, în vreme ce în față clopotul bătea fără contenire. [În sfîrșit vaporul plecă;] (...)* Gustave Flaubert, Educația sentimentală, p. 15 Regăsim aici exact același tip de descriere în indicațiile de regie ale unei piese de teatru, unde este vorba de a așeza actorii
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
tare”, gândi el aducându-și aminte că în zori, din foișorul palatului de la Mogoșoaia, dincolo de ceața subțire a lacului și de vălul galben-verzui al sălciilor pletoase, i se păruse că vede ca niște năluci de focuri, vălătuci de fumuri roz alburii. Acum știa că nu era părere, erau corcodușii și caișii cu floarea înmugurită; poate să plouă cât vrea în timpul Prohodului, sigur că de Paște va fi soare, că la Târgul de Afară se vor învârti până-n nori dulapurile, că va
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
lăcuit, cu arabescuri de filigran de argint sau din porțelan pictat trezeau dorința de a le deschide și cerceta interiorul. Ambre galbene ca mierea, mari cât oul de porumbel, având în transparența lustruită cu dibăcie vinișoare și păienjenișuri de opacități alburii sau brun roșcate; chihlimbaruri întunecate, bătând în roșu, și ele neobișnuit de mari, puneau în evidență prin contrast peruzele de culoarea cerului, mergând până la verde sau lăptoase ca ceața dimineților de vară. Risipite, bucăți de agate șlefuite doar în tăietură
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Spătarul tresări. Prin uși cu ușoare aurite spre gineceu - iatacul doamnei și al domnițelor - se vedea pardoseala din marmoră verde întunecată, îmbinată cu plăci de marmură galbenă de culoarea mierii. Era atât de curată și de bine lustruită încât vinele alburii ale pietrei păreau transparente aducând a cristaluri diamantiforme. De undeva, prin ferestrele înalte cu terminație trilobată în partea superioară, soarele de mai lumina incandescent roca prețioasă pusă în valoare de încăperea ce se desfășura vastă, nici un fel de mobilier nesupărând
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
că numai o parte din tabloul lui Boucher este copiat. Ușoara retușare a marginilor din stînga sus cauzată de adaptările de perspectivă ale reversului ca și inversiunile sau variațiile de ton, toate sugerează aceeași problematică. Dar, tapetul albastru cu flori alburii reprezintă o versiune artificială a "adevăraților" nori ai lui Boucher. E ca și cum naratorul primar, viitorul artist poate doar să "reflecte", să oglindească arta mai veche nu se iluzionează în ceea ce privește aspectul real al norilor săi. Prin dubla istoricizare, realizată prin tipul
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
adevărat. Sunt singur, prin urmare : nu zăresc decât, în vagi răstimpuri, fluturarea unei pelerine cenușii, borurile de umbrelă ale unei imense pălării negre... „Adu-ți aminte, Doamne, de sufletul părintelui dus, binecuvântează memoria celor drepți.“ Dimineața de februarie se ridică, alburie și albastră. Trenul, sub vânturile aspre, care îl împing. Un tunel lent, friguros. Privesc petele de praf de pe canapea. Scrutate îndelung, urmele compun alcătuiri neliniștitoare, dinți însângerați de copil, capete de cerbi, pletele fumegânde ale lichenilor, lebede ninse. Închid ochii
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
să se rotească, să vadă cine se apropie. Nimic n-ar înlocui vecinătatea vindecătoare a mării. O săptămână darnică, îngăduise orele fiecărei zile și adunase zilele, una câte una. Seară, iar dimineață, o zi. Intensitatea clipei. Somnambulul privi iar luna alburie, violetă, auzi în spate un tropot mărunt, n-avea curaj să se întoarcă spre ciocănitul greoi, pietros. Botul brun al jivinei se bălăbănea de-acum, în stânga, lipit de umărul său. Bizar animal marin aruncat pământenilor ? Respirația caldă îi atinse brațul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
viu al orei. Bucuros că se află între ceilalți, că există. Străzi jilave și reci. Destul un pas neatent și gata, ai alunecat... Talpa se afundă, mocirloasă. Cerul pe umeri, cețos. Bătaia aripilor fumurii, gata să se atârne în norul alburiu al zilei. Spre care se și ridică, neatent. „Hei, domnu’... v-au căzut foile !“, strigă cineva. Pasul lunecă, mâinile foarfecă ceața. Trupul se sucește brambura, piruetă de clovn. Din buzunarul stâng zboară un mic sul cu foi de caiet. Căciula
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
totul se învioră. Razele atinseră umărul pietonului care se întoarce brusc, să vadă soarele. Lunecă, neatent : firma galbenă, botul mașinii, parbrizul, ghiozdanul școlarului, cerul dintr-odată trezit și viu se rotesc în privirea lui mare. Scrâșnetul frânei, țipete, Salvarea. Nor alburiu, suspect, grăbite bătăi de aripă, gata să se înalțe : explozia clipei confuze. În jur, nerăbdarea bărbaților la ora de prânz. În seria de autor „Norman Manea“ au apărut: Întoarcerea huliganului Sertarele exilului. Dialog cu Leon Volovici Înaintea despărțirii. Convorbire cu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Privirile lui îmbrățișau munții, și văile, și cerul... Prin răpăiala motorului furios auzea limpede zumzetul frunzelor tinere de fag și clinchetul sec al acelor de brazi din depărtare. Verdele mohorât al pădurilor se îngîna într-o armonie caldă cu albastrul alburiu al văzduhului... 9 Automobilul opri scurt în fața unei ogrăzi largi, cu poarta deschisă. Bologa sări jos, așteptă două clipe pe plutonierul care spunea ceva șoferului, și intrară împreună, în vreme ce mașina trecea mai departe. Două case mari, bătrânești, mărgineau ograda. Cea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
stâncosul lor monarc. {EminescuOpIV 134} Peste pod cu mii de coifuri trece-a Romei grea mărire. Soarele orbește-n ceruri de a armelor lucire, Scuturi ard, carăle treer și vuiesc asurzitor; Iar Saturn cu fruntea ninsă stând pe steaua-i alburie Și-aruncînd ochii lui turburi peste-a vremi-mpărăție Aiurîd întreabă lumea: - Și aceia-s muritori? Colo unde stau Carpații cu de stânci înnalte coaste, Unde paltinii pe dealuri se înșir ca mândră oaste, Munții țeapăna lor frunte o suiau n-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și casante să tremurăm neastâmpărați de ospățul serii, să fredonăm în surdină melodii uitate în ceasul delăsării, să ne-nfruptăm dornici cu lingurița din salatiera de argint plină cu ambrozie fierbinte și să imprimăm reverii blajine în păduricea plină de alburii păcate! Kilometrul opt Spaima țopăind ca o lăcustă te înconjoară și nu ghicești de unde se va ivi Drumul de la oraș urca șerpuind monoton spre munte; prin sate, vegetația era întreruptă de casele dintre livezi, zugrăvite în culori deschise și înecate
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
câteva străji, spre a fi gata de drum la începutul nopții. Ședea cu ochii închiși, negîndindu-se la nimic, când simți deodată că cineva îi dă târcoale. Deschise ochii cu greutate. În fața lui stătea vrăjitorul Tela. Fața lui neagră cu ape alburii, lustruită și grasă sub părul creț, încărunțit ușor, părea îngrozită. - Tela?... Te-am recunoscut. Ce ai? Îți pare cumva rău că rămîi? - Nu... Am venit la tine pentru altceva. Mânia zeului se preface în urgie! Și Tela arătă cu o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]