444 matches
-
Abia când Egor a tăcut și-au urmat câteva secunde de liniște țiuitoare, mi-am dat seama că-l ascultasem cu gura căscată și nu observasem că în cameră era atât de întuneric încît mai vedeam numai suprafețele lucioase: buza alburie a unui pahar de pe masă, ochii purpurii ai alungitului, colțurile rotunjite ale sobei. Fâșia de geam mat a ușii se lumină brusc într-un galben murdar: tanti Aura aprinsese dincolo lumina. Acum ne striga cu vocea ei pătrunzătoare, graseiată: trebuia
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
noastră înapoi în adăpost. Am fi vrut să ne uităm după ei, apropiindu-ne ochiul de acele văgăune misterioase, dar o fantasmă ne oprea, făcîndu-ne să ne cutremurăm: păianjenul ieșind fulgerător și sfîșiindu-ne pleoapa. Pe cer, deasupra, se rostogoleau norii alburii, ca desenați. Benefici. Mergeam acum umăr la umăr cu grăsana, care se uita cruciș spre vârful iadeșului. Făcuserăm vreo cincizeci de pași peste câmp, Ada și Carmina își și împletiseră cununițe din albăstrele și ochiul-boului, arătând prostesc de dulci în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
care-și susura apa meandrică, de sticlă cenușiu-albăstrie, între maluri de iarbă. Drumul meu se întrerupea pe un mal și continua pe celălalt. M-am oprit în iarba udă de stropii pârâului. Adânc în apă alunecau înainte și înapoi păstrăvi alburii. Privind la dreapta, am văzut la vreo cincizeci de metri o punte de lemn, acoperită cu mușchi. Dar un gând mă atrăgea mai mult. Mi-am scos rochița și am intrat cu voluptate în apa ca gheața. M-am scufundat
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
față Ada, care și-a lipit perla de obraz și și-a rostit dorința. Pe oase, pe suturi, pe apofizele șirei spinării începură să se prindă, ca niște lipitori roșii, striate, fuioarele mușchilor, împletite și întrețesute, prinse în tendoane solide, alburii, formîrid inele în jurul gurii și ochilor, fâșii triunghiulare între coaste, discuri puternice pe piept, cilindri viguroși la brațe și pulpe. Ni se ridica acum în față un om jupuit, mai trist decât moartea. Carmina ceru sângele, și pe trupul acela
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în vârful picioarelor holul negru ca smoala și-am deschis ușa de la intrare. M-au izbit deodată în față sutele de mii de stele răsfirate pe cer, arzând și scânteind în toate culorile, între ele, declinând pe boltă, marea cometă alburie își flutura pletele prevestitoare de cataclisme, potopuri, incendii, dezastre. Sub stele, foarte adânc, pe strada mea care părea un fund de fluviu, se mișcau alte lumini, vălurind ciudat. Călcând cu tălpile goale peste cărămizile aleii, printre tufănele și trandafiri, am
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
câtva timp, ca o algă marină, printre spalierele cu pătlăgele roșii. Două ouă plesniră deodată, ale gemenelor, desigur. Se iscară din ele ființe triste și lungi, de culoarea sidefului vechi. Prin corpurile transparente li se vedeau oasele ca un abur alburiu. Li se vedea sângele ca vinul rose pompat de inimi prin artere. Li se vedeau rinichii strălucind ca doi bulgări de diamant. Fiecare avea câte un singur braț, câte un singur ochi și cîte-o singură aripă cu pene albe, ca
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
geamul cu perdeluțe al camerei văzuserăm de la sosire coroana unui corcoduș cu fructele încă verzi și streașină casei vecine, cu jgheab și burlan. Când ne-am ridicat ochii de pe termometru, toate acestea dispăruseră. Doar cerul albastru ca turcoaza, cu nori alburii, se întindea în cadrul dreptunghiular al ferestrei. Simțeam în același timp o stranie mișcare ascensională, o simțeam în organe, în tot corpul. Mai târziu, când am suit prima oară cu liftul, mi-am adus aminte de senzația aceea apăsătoare. Ne-am
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în arie și scînteindu-și coasele în soare. Unul era gol până la brâu și am văzut pe omoplatul lui roșu, cu fire sucite de păr, un neg monstruos. Vedeam vapoare încremenite pe mări de smarald, lăsând în urmă, la fel de încremenită, dunga alburie a siajului. Pe bocaportul unuia, doi marinari își cârpeau ciorapii de bumbac. Vedeam iepuri polari lăsîndu-și măslinele pe zăpada poroasă și un cangur adulmecând, cu nări negre și umede, coaja unui eucalipt. Fruntea Puiei începuse să frigă, radia o căldură
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ritmic, exercitând asupra saxofonistului un efect hipnotic. Se apropie și privi înăuntru. Acolo se afla arhitectul. Corpul său, care trebuie să fi cântărit cel puțin patru sute de kilograme, ajunsese să umple literalmente, cum umple melcul o cochilie, diform, gol și alburiu, căci hainele plesniseră de mult pe el, toată partea din spate a mașinii, revărsîndu-se puțin și prin ferestre. Capul i se sudase de torace, trăsăturile i se mai vedeau doar ca niște linii fine desenate pe fața cărnoasă, iar ochii
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pe aproape bătând din aripi și cântând. Lui Felix i se păru că aerul din casă își schimba în mod ciudat culoarea și că lampa nu mai dădea atâta lumină. În peretele opus ușii, o mică oglindă făcea o pată alburie. Felix se ridică și suflă în lampă, și atuncea își dădu seama că oglinda prin G. Călinescu care se vedeau acum coame de copaci era o fereastră. În odaie era o lumină dulce crepusculară. Felix se întinse din nou pe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
radio pus tare și vocile unora care se ceartă. Își ridică mâneca bluzei și-și stoarce mașinal de pe braț, cu două degete doar, coșurile. Sunt zile, cum e cea de azi, când nu e bun de nimic și lâncezește. Cerul alburiu, noroaiele din fața blocului, teama unei vieți întregi care-l așteaptă, în fața căreia se simte neajutorat și plin de înverșunare, nervii maică-sii, stânjeneala în fața fetelor și lipsa de bani - toate îl fac să stea așa, ghemuit și încruntat, și să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
deasupra gheridonului. Iarăși mă văd ca și când un ochi străin și atoateștiutor m-ar privi din afară, dar cât de diferit este totul ! Umerii slabi și aduși, pieptul este îngust, dar viscerele împing înainte, un mic embonpoint, la colțul ochiului negul alburiu, și ticul nervos zguduie ritmic picioarele descărnate, cu colțurile rotulei împungând stofa pantalonului. Cum oare el să fiu eu ? Abia o asemănare vagă, ca între un tată și un fiu, mai puțin... Ar putea totuși să-mi fie fiu, aș
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
bine e ! Ce minune ! Acolo parcă-i raiu pe pământ, nu alta ! — Bine, haide... E strâmtă curtea, dar uite, Vica a găsit loc unde să pună flori ! Printre cărămizile strâmbe, cu colțurile tocite, ale curții, ies tulpinile, ca niște vrejuri alburii, ale florilor de piatră. Flori mov roz, galbene - frunze înspicate. Florile colorate se întind ca o ciudată iederă pe treptele plesnite de la ușa Vicăi. Ce mândră e Vica de ele și de zmeura pe care a pus-o lângă gardul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
o voce străină), ultimă umilire... Mai simte el această umilire, că e lipsit de demna înțepeneală a morții, de acea înfiorătoare înțepeneală demnă ? Și așa îl duc prin curtea pietruită cu cărămizi bătrâne, printre care se strecoară tulpinile viclene și alburii ale florilor de piatră. Jos, peste cărămizile tocite ale curții, peste florile mov-galben-roz, este sicriul lucios, în care l întind. La fel ca și cu cearșaful, acum trag de sub el cuvertura. Capul i se bălăngăne, rămâne strâmb, i-l așază
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
răchită, Înfășurată Într-un pled. — Doamna Coronado? am Întrebat ridicînd glasul, temîndu-mă că sărmana era surdă, țicnită sau amîndouă aceste lucruri. Bătrîna ne cercetă pe Îndelete, cu o anumită rezervă. Avea o privire nisipoasă și doar cîteva șuvițe de păr alburiu Îi acopereau creștetul. Am băgat de seamă că mă observa cu un aer ciudat, de parcă mă mai văzuse și Înainte și nu-și amintea unde. M-am temut că Fermín se va grăbi să mă prezinte drept fiul lui Carax
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
fost informați că pe la unsprezece o patrulă de partizani cu pistoalele-mitralieră ațintite intraseră În biroul de impozite și-l arestaseră pe unchiul, ducându-l spre o destinație necunoscută. Mătușa Caterina se lungi pe pat, Începu să dea afară o spumă alburie pe gură și declară că unchiul Carlo o să fie ucis. Era de-ajuns o lovitură cu patul puștii și, din cauza plăcuței subcutanate, ar fi murit pe loc. Atras de strigătele mătușii, veni și Adelino Canepa cu soția și cu copiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Mătușa Îl dădu afară. Adelino Canepa plânse, se adresă mamei mele, aminti toate dățile când cedase un iepure sau un pui pentru un preț de nimic, mama se Închise Într-o tăcere demnă, mătușa Caterina continua să dea afară spumă alburie. Eu plângeam. În sfârșit, după două ore de calvar, auzirăm niște strigăte și unchiul Carlo apăru pe o bicicletă pe care o conducea cu un singur braț, și părea că se Întoarce de la plimbare. Văzu imediat brambureala din grădină și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
dar afundându-te în tainele lui, totul devine ceva complex. Întregul univers începe de la o vază reprezentată în culoarea maro cu nuanțe care fac parte din acea scară a culorilor, începând cu un maro închis și terminând cu un maro alburiu care-ți reîmprospătează sufletul. Anemonele, flori mici, frumoase, a căror roșu este închis pentru a realiza contrastul cu albastru deschis ce se reflectă prin fereastră îți umplu sufletul de bucurie. Anemone albe te odihnesc după ce ai privit anemonele roșii. Albastrul
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
cu albastru deschis ce se reflectă prin fereastră îți umplu sufletul de bucurie. Anemone albe te odihnesc după ce ai privit anemonele roșii. Albastrul menționat este ,,ascuns”, nedeslușit, variantele lui fiind amestecate: un bleu foarte deschis, un albastru închis, apoi un alburiu. Ca în orice tablou de valoare, simetria lipsește totul părând o joacă a culorilor. Pentru un mare pictor, un tablou printre altele o sută este un nimic, dar pentru fiecare dintre noi un tablou reprezintă o valoare. Da, Anemonele sunt
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Privirile lui îmbrățișau munții, și văile, și cerul... Prin răpăiala motorului furios auzea limpede zumzetul frunzelor tinere de fag și clinchetul sec al acelor de brazi din depărtare. Verdele mohorât al pădurilor se îngîna într-o armonie caldă cu albastrul alburiu al văzduhului... 9 Automobilul opri scurt în fața unei ogrăzi largi, cu poarta deschisă. Bologa sări jos, așteptă două clipe pe plutonierul care spunea ceva șoferului, și intrară împreună, în vreme ce mașina trecea mai departe. Două case mari, bătrânești, mărgineau ograda. Cea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
scâncet, cel din urmă... Lui moș Gheorghe inima i se strânge la presentimentul că mâine, pe câmpul pustiu, vă plânge pentru acum... Ridicându-și ochii, o vede pe Anica plângând. De lângă ei se urca în rotocoale un firicel de fum alburiu: -O fi sufletul lui Azor, zice Anica, suspinând printre lacrimi. -O fi, abrobă absent moș Gheorghe. Mâine dimineață am să-l îngrop în fundul grădinii. A fost un câine credincios, n-am să-l duc în câmp. O sa ramana cu noi
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
bene, ubi sum, cum au zis proorocii! oftă cu plăcere Metodiu. — Tuzuma, se-ntoarse hanul cel tânăr către o eunucă de prin preajmă, adă-ne, rogu-te, o cupă de kumâs. Eunuca dispăru fâșâind ușor și reveni cu două potire alburii. — Știi, mărite han - grăi Metodiu după ce gustă dintr-o cupă, uitându-mă eu prin ceaslovurile voastre, am băgat de seamă că slova poeticească nu-i nici mai lungă, nici mai scurtă, ci tocmai potrivită. Lucru de mirare: câți iambi, atâtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Copoului. Au amândoi veșmintele pline de praful unei Europe pătimașe, sfâșiate de lupte intestine, trăind timpuri manieriste, decadente, în care-i era frică omului să iasă din casă după ora 9 seara. în umerii și-n mânecile sutanelor au praf alburiu de Italia, cu miros de citrice și măslini, în faldurile de pe lângă trup praf gălbui de Balcani care intră în țesătură și nu mai iese, oricât te scuturi, iar la poale, mai proaspăt, praf strămoșesc de Pașcani pe care-l poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
oarecare Înălțime de pământ, singur. Cum anume? Anume - așa. Ca toate minunile, cumplit de reală. Și, normală; dacă era pe cal... Și mi-a mai rămas, Încremenit În fâlfâire, cu soarele În contrejour, ca Într-o fotografie - colorată: lemnul lăncii, alburiu; În vârf, un vultur, de aur vultural; apoi culorile pânzei - ei, da: albastrul, apoi galbenul, apoi roșul - dar altfele, numai ale mele. Toate aceste elemente - și numai cele de atunci - spun: AU VENIT AI NOȘTRI! AU VENIT ROMÂNII! Drapelul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ating chipurile cavaleriștilor. Printre femeile care Îl Înconjoară - și de sub streașina aceea - văd boturile cailor, picioarele lor tremurânde, burțile leoarcă. Și balega, de bun-venit. Iar acum văd o cizmă, o scară - o cizmă prăfuită, cu câteva pete mai Întunecate, dar alburii: stropii de spumă din barba calului. Și mirosul: hamuri ude; și balega - stindard. Și văd bine: o femeie cu basma gălbuie se Închină adânc, apoi se Înclină, prinde cizma cu amândouă mâinile - și o sărută. Și mirosul. Și femeia - se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]