1,931 matches
-
și lingvistico-chtonian, în egală măsură.... din păcate, pierzând, pe drum, luciditatea (dar și avântul!) perspectivei. 2) Ar fi de dorit o mai mare RĂBDARE MEDITATIVĂ, APROFUNDARE LUCIDĂ A ESENȚELOR, CONSTANȚĂ ÎN CONSTRUCȚIE, CONTINUITATE SEMANTICĂ ȘI RITMICITATE, în elaborarea metaforelor și alegoriilor - transformându-le în DRUM INIȚIATIC, iar nu în zări de... mlaștină! 3) ...O ultimă alegație: Poezia lui CĂTĂLIN MOLDOVEANU așteaptă, cuminte și cu un potențial semantic remarcabil - maturizarea șiînțelepțirea inițiatică, tranzitarea metanoică, dintr-un univers PERSONAL - în celălalt, cu largi
UN DEBUT PE DEPLIN ONEST: MEANDRE, DE CĂTĂLIN NICOLAE MOLDOVEANU [Corola-blog/BlogPost/93305_a_94597]
-
Dacă căutam firele vinovăției celui care a greșit, le găsim legate de noi, ceilalți. Revenind la definirea fenomenologiei, putem spune că termenul este derivat din grecescul „phainomenon”, însemnând aspect, este studiul aparițiilor spre deosebire de realitate, avându-și rădăcinile în trecut, în „Alegoria peșterii” a lui Platon și de asemenea în filozofia hindusă și budistă. Mulți filozofi au avut contribuții de-a lungul vremurilor asupra dezvoltării acestei teorii. Părăsirea oarecum discretă a filozofiei Greciei s-a simțit încă din „Teoria intuiției în fenomenologia
EU ȘI CELĂLALT de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383271_a_384600]
-
propria minte. O curvă, acela era numele tutelar al viitoarei Universitas a cetății sale! O târfă triumfătoare, care umbla slobodă prin cârciumi, fără veșmintele și semnele infamiei sale. Cineva avea să plătească, la Comună, pentru această evidentă corupție. Ce minunată alegorie a timpurilor, Își zise, Înghițindu-și zâmbetul batjocoritor care Îi urcase pe buze. O prostituată Înălțată la cerul zeiței iubirii. Glasul sonor al lui Veniero i se vârî printre gânduri. Acesta părea să Îi fie cel mai pe plac dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
vremurilor noi, marcate de creșterea poporului. De altminteri, i-ai văzut mozaicul, În biserică. Poate că ai observat asprimea trăsăturii sale... — Mozaicul Întrerupt... Mi s-a spus că proiectul inițial prevedea o altă temă, o reprezentare a arborelui vieții ca alegorie a Creației. Știi pentru ce s-a răzgândit meșterul? — Nu. Și nu sunt nici măcar sigur că ar fi Început vreodată să lucreze pe acest subiect. La Început, după ce a primit Însărcinarea, a lăsat să treacă multe zile fără să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de a-și pune la Încercare propria credință. Iar acum revedea același semn. Era așadar adevărat că, la Florența, sub privirea oarbă a cârmuitorilor, se țineau rituri de necromanție. Dar de ce simbolul fusese trasat pe perete, parcă pentru a contamina alegoria biblică din mozaic, și nu pe pământ, cum se spunea că Îl foloseau vrăjitorii În riturile lor? Se uită din nou cu luare aminte spre mozaic. Incizia deteriorase gamba stângă a colosului. Un mare număr de plăcuțe din teracotă zăceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cincea Evanghelie ar fi trebuit simbolizată prin teracotă? Nu era oare absurdă o ierarhie de valori, aplicată cuvântului lui Dumnezeu? — De ce clatini din cap, messer Alighieri? Îl auzi spunând pe Augustino. Dante se scutură. — Mă gândeam la subiectul mozaicului. La alegoria aceea inexplicabilă. — Mda, cu adevărat ciudată. O inspirație biblică. Și cu atât mai stranie dacă e să ne gândim la meșterul Ambrogio, interveni Antonio. — De ce? — Maestrul din Como nu excela, cu siguranță, În religiozitate. L-aș fi Încadrat mai curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
picioare, târându-se cu mișcări smintite, Încete, parcă Încercând să scape din ghearele morții. Însă nici unul nu părea să depășească o linie imaginară aflată În dreptul peretelui din fund. Acolo, despărțite doar printr-o fâșie de spațiu gol, parcă Într-o alegorie a râului ce marchează hotarul cu Împărăția morților, se găseau băncile cadavrelor În așteptarea Îngropăciunii. Vii și morți laolaltă, se gândi Dante, ca În rotirile unui dans macabru. Poate că era un lucru bun faptul că acel spectacol Înfiorător era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
aceeași meticulozitate cu care calcula dozele amestecăturilor sale. Ceea ce toată lumea caută În prăvălia mea, zise În cele din urmă pe un ton enigmatic. Ceea ce caută toată lumea? — Toată lumea. Inclusiv domnia ta, messer Durante. Dante așteptă ca celălalt să mai adauge ceva. — Sensul alegoriei dumitale Îmi scapă, declară el apoi, văzându-l cum tăcea În continuare. — Durerea și cum să te eliberezi de ea. Sau... — Sau? — Cum să o declanșezi. Durerea e primul motor al acțiunilor noastre. La asta se gândea marele Aristotel atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În buzunarul interior al veșmântului. Însă mai apoi Își aminti că pusese la păstrare hârtia la San Piero. — O extravaganță. Ambrogio era un mare artist și constructor, dar știa prea puține despre marinărie. Sau o fi vrut să Închipuie cine știe ce alegorie nemaivăzută. Ai spus că era printre planurile lui? O lumină pâlpâia confuz În depărtare. Dante recunoscu cele două felinare care marcau intrarea În casa monnei Lagia, ridicată tot peste rămășițele unei vile romane, ca și taverna lui Baldo. Toate casele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pe furtună și În pustie. Însă dacă oaia se preschimbă În lup și se preface că s-a rătăcit pentru a-l atrage pe păstor departe de turmă, atunci păstorul trebuie să facă grabnic cale Întoarsă și să se Înarmeze. Alegoria dumitale e sinistră, frate. Oare eu să fiu oaia În straie de lup? Sau Întreaga Florență, pe care eu o reprezint? — Dumneata nu reprezinți nimic, messer Alighieri. Iar foarte curând vei avea măsura exactă a acestui nimic. Dar, deocamdată, joci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
un fel sau altul, de acest secret? Privirea juristului deveni dintr-o dată mai vie, ca și când acele cuvinte i-ar fi amintit de un amănunt uitat. — Da, am auzit-o și pe asta. Că secretul ar avea forma lui cinci, În alegorie. Îți sugerează ceva? Dante scutură din cap. Părțile mozaicului, semnul pe de cadavre, licoarea liniștitoare din Asia, stirpea Împăratului Frederic... Numărul acela nu doar sugera un mesaj de moarte. Îl urla. Se pomeni În stradă aproape fără să Își dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
am văzut. Își afundă la loc privirea În cupă, ca și când ar fi vrut să alunge o amintire chinuitoare. Dante era sigur că În acele cuvinte exista un sens ascuns. Era ca și cum Cerul al Treilea ar fi Început să vorbească În alegorii. — Dar, chiar dacă În mintea lui Dumnezeu Între ceea ce a fost și ceea ce va fi nu există deosebire În virtutea omniscienței inspirate de Sfântul Duh, zise el, finitudinea noastră omenească trebuie să constate că doi oameni au fost uciși, drumul lor pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lui Ptolemeu, transcrisă de o mână iscusită pe acel pergament. Cu fragmentarea ei În părți, lanțurile de munți, lungile șerpuiri de râuri, marile oceane. Dar mai apoi exista și un dincolo, imens. Dante observa semnele cu pupilele mărite și compara alegoria de pe zid cu exactitatea reprezentării din fața lui. Așadar, anticii avuseseră dreptate atunci când numiseră fluviu ceea ce intelectul pitic al contemporanilor lui se Încăpățâna să creadă a fi un ocean. Era, Într-adevăr, un fluviu, masa aceea de apă care se Întindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
toată viața am aranjat străchinile astea, dar n-a venit nimeni să vadă ce-i în ele sau măcar să le calce. — Nimeni? - se uimi Metodiu. Dar soțul dumneavoastră? — Potoțki? - dădu din mână a lehamite doamna. Iubea prea mult caii. Continuând alegoria cu străchinile, vreau să spun că, tot așteptându-l să se întoarcă din bătălii, mă pregăteam, îmi aranjam, cum se zice, străchinile și când venea în sfârșit, intra nervos și zicea: „Cine dracu’ a pus străchinile astea aici?”. Apoi sforăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
spirituală a poporului nostru, marele folclorist Simion Florea Marian. Obiceiurile la logodnă, pețit, căsătorie și nuntă sunt, în linii generale, aceleași ca pe vremea lui Cantemir, cu unele mici modificări, cu unele renunțări din textul scenariului; nu se mai folosește alegoria vânătorii (au plecat la vânătoare/să vâneze căprioare) la pețitul fetei, iar libertatea de alegere a partenerei (partenerului) este acum pe deplin asigurată, părinții, rareori, își mai impun voința, altfel, ei au devenit cei care facă voia copiilor. În sate
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
despre ce era vorba, putea fi Încă pe drum, ori poate că ajunsese deja la Florența. În acest caz, nu mai putea fi ascunsă În scrinul menit să o adăpostească. Trebuia să se afle altundeva. Între fetru și fetru. O alegorie sau o expresie ce trebuie luată ad literam? Poate că aici stătea explicația. Prăvăliile de postavuri erau concentrate toate În jurul pajiștilor de la Santa Maria Novella, În partea cealaltă a orașului. Spera că aerul răcoros al dimineții Îi va prii. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
el? exclamă poetul neîncrezător. Când? - Multă vreme s-a scurs, răspunse medicul. Pe timpul cruciadei sale. Când Împăratul i-a păcălit pe toți, adăugă el căzut pe gânduri. - Pe cine a păcălit? - Pe păgâni. Și pe episcopii din cortegiul său. Cu alegoria. Frederic s-a apropiat de poarta Damascului Înaintând pe pietrele drumului care duce de la Ierihon la cetatea celor o sută de turnuri. Ierusalimul de aur lucea În soare, În strigătele de bucurie ale mulțimii Îngrămădite pe terase. Creștini asupriți, păgâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
văl, purtând În mână cinci lămpi stinse, care Înconjurau, lascive ca niște prostituate, trei bărbați ducând fiecare câte o carte. Marcello Își trecu o mână peste frunte, ca pentru a șterge acea priveliște. Expresia lui devenise dură. - Înțelegi sensul acestei alegorii? - Desigur. - Dacă așa e, atunci ascuțimea minții și Învățătura dumitale sunt cu adevărat mari. - Fetele care agită torța sunt cele șapte arte liberale, iar cei șapte bătrâni care vin după ele, cei șapte Înțelepți din epoca străveche, despre care au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Între natură și intelect. Cei doi cavaleri, puterea de a constrânge prin lege și de a elibera prin forță. În sfârșit, cele cinci fecioare nesăbuite, cu lampa stinsă, simbolizează respingerea credinței, Împreună cu cei trei bărbați ai cărții. Cea din urmă alegorie, cea mai cumplită. Marcello Încuviință grav. - Așadar, știi cine sunt cei trei, o batjocură vădită la adresa figurii magilor? - Cred că da. Cei trei maeștri ai cărții: Moise, Cristos și Mahomed. - Înconjurați de prostituate! Numiți cei Trei Impostori, În filosofia lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
galerei. - Dar domnia ta știi să Îi dai În vileag sensul ascuns? - Nu tot ce adăpostea mintea Împăratului poate fi Înțeles. Dante pricepu că nu va mai adăuga nimic. Era inutil să mai pună și alte Întrebări. Trebuia găsită nu cheia alegoriilor din urmă cu o jumătate de veac, ci a misterelor de azi, din prezent, dacă voia să pătrundă enigma morții. Iar mintea lui Marcello părea ancorată În trecut. Dacă, Într-adevăr, avea o experiență de secole, acum, când viața sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
povara unei hotărâri, oricare ar fi fost ea. Pecetea nepăsării era Întipărită pe acele fețe, precum stigmatul de foc al tâlharilor. În afară de Lapo, În care sămânța corupției răzbătuse mult dincolo de suprafață, transformându-l Într-un soi de satir hidos, o alegorie perfectă a concetățenilor săi. La Palatul căpitanului poporului era un neobișnuit du-te-vino de oameni Înarmați. Dante Îl recunoscu pe șeful uneia dintre cele trei corporații ale poporului de la San Piero și Îl opri pe treptele edificiului. - Ce se petrece, meștere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fluvială, se arăta În toată fragilitatea sa dramatică În punctul de sus al rotației, Îmbibat de apă scânteietoare, iar apoi se scufunda din nou, adâncindu-se În mormântul său lichid. Era ceva ieșit din comun, se gândi poetul, În acea alegorie a unei Învieri neîmplinite. Ca și cum mortul ar fi refuzat să coboare În groapă și, În același timp, puterile infernale l-ar fi Împiedicat să se Întoarcă, oprindu-l de fiecare dată În pragul eliberării. - De ce nu s-a gândit nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o dată se dezmetici, Întorcându-se spre Dante. - Dar poate că În Însăși forma unui pod se ascunde natura sa malefică, mai curând decât În cei care Îl tranversează. Dumneata nu crezi, priorule? - Ciudate sunt cuvintele dumitale. Cu siguranță ascund o alegorie, pe care Însă mintea mea nu reușește să o prindă. - Poate că te-aș putea ajuta eu, zise Arrigo. Dacă am Înțeles bine, cred că messer Marcello se referă la scopul unor asemenea construcții. Și, În sensul acesta, este adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
un pictor tuberculos medaliat la expoziții. Exista pentru fiecare un preț și un buget, un catalog cu douăzeci și trei de modele, cu opțiuni pentru socluri de marmură, litere din aur, obeliscuri și copilași de zinc întinzându-le învingătorilor coroane, alegorii ale Franței în chip de tânără zeiță, cu pieptul gol și consolator. Bassepin vindea memoria și amintirea. Municipalitățile se achitau de datoria pe care o aveau față de cei căzuți într-o manieră cât mai ostentativă și mai trainică, monumente încadrate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
citind Memorabilele lui Xenofon - care redau spiritul, fără să avem însă acces la literă și, mai ales, fără să cunoaștem condițiile în care a fost scris textul lui Prodicos, contextul realizării lui -, descoperim mai degrabă un fel de prozopopee, o alegorie, o formulă în măsură să facă posibilă controversa, dezbaterea. Căci prozopografia permite punerea în scenă a unei persoane care încarnează o idee și care este purtătoarea unui discurs - Boethius își va aminti de toate acestea. Aici, două femei care reprezintă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]