2,101 matches
-
mai bun lucru ar fi să se străduiască pentru atingerea unor obiective minime. Își reprimă dorințele și își îngroapă visele. Decid să asculte de cei care îi sfătuiesc să se mulțumească cu mai puțin. Noul lor motto este moderația. Se amăgesc cu gîndul că nu au fost făcuți să fie bogați iar convingerile limitatoare de tipul "mai bine mi-aș vedea lungul nasului" sînt foarte bine ancorate în conștiința lor. Cel ce începe să se mulțumească cu mai puțin, renunță de
Calea spre independenţa financiară. Cum să faci primul milion de dolari în şapte ani by Bodo Schäfer [Corola-publishinghouse/Administrative/903_a_2411]
-
aceștia nu îmi acopereau în totalitate cheltuielile. Pe deasupra, eram și optimist. Trăiam cu convingerea că totul va merge ca pe roate imediat ce voi începe să cîștig mai mult. Am ajuns curînd la concluzia că nu făceam altceva decît să mă amăgesc cu speranțe deșarte. Nimic nu se schimbă pînă cînd nu ne schimbăm noi înșine. Este o gravă eroare să ne imaginăm că devii automat bogat fără să-ți schimbi atitudinea. De fapt, tot ce faci este să eviți asumarea responsabilității
Calea spre independenţa financiară. Cum să faci primul milion de dolari în şapte ani by Bodo Schäfer [Corola-publishinghouse/Administrative/903_a_2411]
-
îndepărta de realizarea acestuia. Nu există cale de mijloc. După cum am mai precizat, condiția absolut necesară este luarea unei decizii în mod conștient. Cine crede că va lua o asemenea decizie un pic mai tîrziu, nu face decît să se amăgească. Dacă nu ai făcut acest lucru pînă acum, înseamnă că ai ales să lași totul ca pînă acum, fără a te angaja în nici o schimbare de fond. De fapt, tu ai decis să te îndepărtezi de scopul propus. De aceea
Calea spre independenţa financiară. Cum să faci primul milion de dolari în şapte ani by Bodo Schäfer [Corola-publishinghouse/Administrative/903_a_2411]
-
să urmeze un curs sunt competente, dornice de ambiții [sic!] profesionale, capabile de performanțe cerebrale...“ „Nenumărate persoane, mai mult sau mai puțin supraponderale, au tendința de a-și disprețui propriul trup. Principalul vinovat ești chiar tu însuți, gurmandul. Te lași amăgit de nepotolita foame, lăsându-te antrenat în excese culinare, adevărate dezmățuri gastronomice“ etc. În mod curios, Ovidiu Pecican, semnatarul unei scurte prezentări, apreciază această aforistică popească (ușor hilară, pentru că amestecă viața spirituală cu problemele de serviciu și regimurile de slăbire
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
XX. Până și cuvântul „amor“, căzut de aproape o sută de ani în desuetudine, este utilizat de el cu dezinvoltură: „A căzut o lacrimă când ți-am trimis un gând / Și-un vis, ca dintr-o altă lume, m-a amăgit c-un dor; / O tainică chemare mă-ndeamnă suspinând, / Mă va-nșela - a câta oară - cu șoapte de amor.“ Acest limbaj aparținând altei ere poetice sună straniu atunci când autorul îl folosește pentru a incrimina Securitatea: „Azi, nu ne mai pândește
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
vor putrezi niciodată. La 16 ani, ispita are trup de cal, picioare de iepure, dinți de lup, urechi de vulpe, ochi de om. Bătrânul pășea la jumătate de umbră înapoia lui, răsucindu-i fiecare urmă de cizmă în sens opus, amăgindu-se: " Sigur, copilul meu fuge de păcat, e mai iute la pas ca mine, dar uite cum se îndepărtează de cele rele!" Totuși vinul ascuns în sticlele de un litru nu avea gustul stropului de sfințenie primit după 40 zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lui Iacob, gândirea lui Pavel, răbdarea lui Simon, tristețea lui Andrei, smerenia lui Matias, dăruirea lui Filip, tăcerea lui Bartolomeu și disprețul de sine al lui Iuda (treizeci de arginți, preț pentru orice înălțare): În icoană, Dumnezeule, împarți rețete de amăgit întunericul, rețete pentru condimentat clipele, rețete pentru îndulcit iluzii. Bătrânii satului își luau porția de amăgire în fiecare duminică pentru șapte zile și coborau pe la casele lor. Dumnezeule, unde este demnitatea furtunii? Mare fără țărm, corabie fără catarg, val fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
a rostogolit de atâtea ori pe partea luminoasă, încât partea luminoasă nu mai exista și totuși rostogolea cuburile știrbite de nenoroc în virtutea gravitației de a fi unul. Complicitatea sinelui de împrumut se ia precum noroiul pe ghete: Hai să ne amăgim împreună, Doamne! Să numim minciuna adevăr și să exaltăm în binefacerile lui! Deschide fereastra să respirăm adevăr cu toți plămânii: adevăr la mic dejun (o felie de lună rumenită pe ambele părți), somnul să-l îndulcim cu adevărul despre poveștile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mai caut, pentru că nu mai cred în tine. Dumnezeule, ai rămas în urma mea cu cel puțin 10 de ani. Poate m-ai abandonat printre brazde, printre amăgiri. Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerului." Pe cine amăgești, Stăpâne, cu ipotetica verdeață? Bunicul avea titlul de proprietate semnat de tine. Bunica, mătușa Ileana, moș Gheorghe... au plecat bătrânii satului spre nicăieri. Cine-ți îngăduie, Dumnezeule, să faci obele din singurătățile altora? " Fericiți cei ce plâng că acei se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
crucea fie ea și din oase. Iubirea poetului nu lase urme în oglindă, iar pentru asta tu ești vinovat, Doamne! Poetul privește cerul vertical, pentru că moartea nu-l fură la cărți. Suflete, ești bolnav pentru că te numești suflet! 25. Se amăgesc unii că pot învinge durerea cu diverse rețete pentru diluat întunericul. Amăgirea în sine exces de masochism, remediu pentru suferința ce se pliază mai ceva ca o cămașa de nuntă, voință dusă până la strâmtorarea sufletului, și mai mult, voință măsurată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mai rămas mamă în tine și să te zidești după altă asemănare? Îndrăznește! Poți crește cetate, piatră peste piatră se înalță dragostea ta mare. Dragostea este o fugă de toate, dar tu te ridici în vârful iluziilor, dar tu te amăgești că poți să zbori. Adevărul este ceva plat, dragostea este verticală, în adevăr nu-ți poți desface aripile.) Ca să iubești, ai nevoie de un pretext și atunci apare femeia" (spunea Cioran). O vezi, te bucuri, o guști, îți place, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
să te supună la cele mai excitante orgii, să o violezi, să o rupi cu dinții, să o lingi în pizdă, să o mângâi și apoi, ca un miracol, să te trezești dimineața cu himenul intact pe retină. De ce se amăgesc unii că pot învinge durerea și nu că, de fapt, amăgesc bolile? Gata, m-am lecuit de singurătate! Pancreatita nu-mi mai scuipă cuvintele în closetele publice, lombosciatica băncilor din grădina publică s-a lecuit odată cu venirea primăverii, inima nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
să o rupi cu dinții, să o lingi în pizdă, să o mângâi și apoi, ca un miracol, să te trezești dimineața cu himenul intact pe retină. De ce se amăgesc unii că pot învinge durerea și nu că, de fapt, amăgesc bolile? Gata, m-am lecuit de singurătate! Pancreatita nu-mi mai scuipă cuvintele în closetele publice, lombosciatica băncilor din grădina publică s-a lecuit odată cu venirea primăverii, inima nu-mi mai ascute săgeți." Suferința cu suferință se șterge, indiferent dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
curge ceva verde ce seamănă a Eden peste cochiliile scoicilor și iarăși mă bucur. Dumnezeul meu trecător, noaptea îmi țeși vise din cele mai coapte, ziua îți lustruiești cizmele cu visele mele. Dumnezeul meu poezie, îngheț la focul cuvintelor tale, amăgindu-mă cu o libertate iluzorie. Petru visa o altfel de libertate. Petru, cu fiecare vis dus până la capăt, ridica câte un zid. Petru se înconjura de cercuri concentrice proiectându-se în același timp în afara lor. Zidul oferă un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de solidaritate masculină raportată la decadență și înălțare, dar mai ales la paranoia de a mântui specia cu o singură daltă. Sub ruinele mânăstirii, Petru încă mai visa la o posibilă purificare a materiei. Dumnezeu și Noe inventau rețete de amăgit întunericul; Petru, ascuns după un mănunchi de iluzii, refuza spectacolul; pelicula rebuta memoria, Dumnezeu și Noe aplaudau. Din trupul unui stejar, Noe și-a construit propriul univers. Tu vrei să ne pierzi, Doamne, dar visele nu se vor scufunda niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
se ascuțeau foarfece, ombilicul creștea în catargul corăbiilor, durerea de a fi singur se confunda cu nostalgia depărtărilor, pacea de a întinde mâna provoca îmbrățișări în stâncă. "Petre, încetează să te cauți acolo unde nu poți fi de unul singur! Amăgești oglinda cu promisiuni exfoliate de pe retina lui Dumnezeu și asta e prea puțin fie și pentru un contur de fotografie. Nu poți coborî, nu poți urca în icoană, acoperă lumina cu o pânză neagră și fugi! Dumnezeu este îngăduitor cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de la capăt: o altă mască același rol, o altă piesă aceeași mască. Figurant, actor, negustor, ce mai contează? Într-o viață de împrumut, 30 de arginți este un preț mult prea mare pentru egoismul de a fi în afara firii. Te amăgești, te amăgești, copile, nu este posibil să mori cu umbra de mână. Văd. Ce vezi, mă, ce vezi? Stă lângă mine și îmi șoptește să scriu un poem despre un șotron ce curge mai repede decât Carul Mare. Ascultă: la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
o altă mască același rol, o altă piesă aceeași mască. Figurant, actor, negustor, ce mai contează? Într-o viață de împrumut, 30 de arginți este un preț mult prea mare pentru egoismul de a fi în afara firii. Te amăgești, te amăgești, copile, nu este posibil să mori cu umbra de mână. Văd. Ce vezi, mă, ce vezi? Stă lângă mine și îmi șoptește să scriu un poem despre un șotron ce curge mai repede decât Carul Mare. Ascultă: la ce bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
întâmplă acolo unde gândul se rostogolește după bunul plac al memoriei. Gândurile nu lasă urme-n zăpadă. Nebunia este compatibilă cu orice formă de libertate. Terapeutul implantează elanuri convergente spre o trezire lucidă, scurtcircuitând memoria; subconștientul înrourează gândirea cât să amăgească diminețile. Memoria trage cortina după fiecare infuzie de lumină. (Se face noapte.) Petru trăia într-un prezent infinit. În jurul patriei sale, creștea zidul. Starea de absență fecunda absolutul între două maxime. Petru, un zero irecuperabil. 42. Intră, te rog, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mai comod decât confortul într-o fotografie zimțată. Te abandonezi a lehamete în neștire timpul învinețește unghiile, schimonosește maxilarul, lasă urmă de ghinturi, timpul se prăvale peste tine precum malurile unei galerii din care te încăpăținezi să scoți lumină. Te amăgești, copile, te amăgești! Îți închipui că duci soarele de mână, că-i speli picioarele de nisip, îi răcorești buzele, îl hrănești ca pe un balaur cu felinare aprinse, îl... Infantilisme de condimentat clipele, pipăi bordurile cu bastonul ziua-n amiaza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
confortul într-o fotografie zimțată. Te abandonezi a lehamete în neștire timpul învinețește unghiile, schimonosește maxilarul, lasă urmă de ghinturi, timpul se prăvale peste tine precum malurile unei galerii din care te încăpăținezi să scoți lumină. Te amăgești, copile, te amăgești! Îți închipui că duci soarele de mână, că-i speli picioarele de nisip, îi răcorești buzele, îl hrănești ca pe un balaur cu felinare aprinse, îl... Infantilisme de condimentat clipele, pipăi bordurile cu bastonul ziua-n amiaza mare și spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ca o dependență hibridă, devii prizonierul propriei inutilități, pentru că tot ce-ți aparține al nimănui este. Exiști ca într-o întregire de dragul conturului. Ultimul formă definitivă sub un capac din scândură geluită. Când ți se face de om singur, te amăgești cu niște personaje diverse, ești în mijlocul lor, ești marele lor absent, așa cum, de altfel, o înșiruire de nemotivări îți bifează identitatea. Orice poveste despre viață se sfârșește în fereastră. Moartea, precum un crin dimineața, desface petalele. În anticamera lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
clipești blițuri în zori, să amesteci nuanțe, să numeri pe sărite, să schimbi priorități, să desenezi etichete, să-ți dai demisia sau să ridici piatra cu mâna lui Dumnezeu. Petru în fiecare seară motiva incompatibilități: M-am săturat să fiu amăgit sau amenințat cu Dumnezeii personali. Bunica a reușit să și-l apropie, tata, mama, frații, sergentul, doctorul Chelemen, nenea Matei îl purtau ca pe o fotografie uzată printre altele. Drumul spre cimitir Dumnezeu, cu cizme de gumă pășește în urma căruței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și plia sângele în fața sângelui. Pe catapeteasmă, Botezătorul capul plecat aștepta securea, tipsia, Salomeea, dansul. Dansează, Petre, dansează, botezul este o scufundare în nemărginit, securea înseamnă trunchiul putred! Vin braconierii de stele, nu te teme, fiecare ia cât să-și amăgească întunericul. Liniștea stătea tolănită în strană ca o babă leneșă, lumina candelei desena umbre de sfinți pe covoare, pendulul bătea ora două. Petru, nedumerit, privea timpul stalactită în barba lui Dumnezeu. 62. Genia, viața îmi este o continuă fugă, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nu mă pricep să exist. Până la 7, cel mai bine printre morminte învăț să număr. Cimitirul este locul de joacă al îngerilor: pe inimă pășesc în vârful iluziilor; ochii îi ating cu intenția de a privi cerul din cretă; umerii, amăgindu-se a zbor, exersează o cruce sub formă de aeroplan; genunchii însemnează păcatul; mai sus de brâu doar la mila lui Dumnezeu. Genia, în mănăstire mă simt ca într-un port cu nave eșuate: putrezesc pânzele, se desfac nodurile, pocnesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]