601 matches
-
deosebite obiectelor pentru a-și exprima sentimentele, iar elevii învață intuitiv valoarea artistică a epitetelor. Fără a defini epitetul, elevii remarcă însușirile deosebite exprimate prin adjective sau adverbe: Ce te legeni... de M. Eminescu: „Și mă lasă pustiit, Veștejit și amorțit...” Rapsodii de primăvară de George Topîrceanu: „Și, prin crângul adormit...” „Stol bălai...”, „nor sihastru...”, „cerul albastru...” Acceleratul de George Topîrceanu: „Peste fagi cu vârfuri sure A căzut amurgul rece Înserarea mută trece...” „Păsările ciufulite, Alarmate Și-ngrozite...” Epitetele se întâlnesc
METODE INTERACTIVE LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ - clasa a III-a by MARGARETA TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/1588_a_2961]
-
noi Înșine. Unii realizează acest urcuș, alții ratează, alții se Îmbată cu apă rece. Contează desigur și intenția, dar și ceea ce realizezi efectiv. Învierea Mântuitorului Isus Hristos ar trebui să ne ocazioneze această „Înviere” interioară, personală, să ne scoată din stările amorțite, letargice și să ne Înalțe spre alte zări valorice. Exemplul iubirii jertfelnice concretizat de Mântuitor ar trebui interiorizat și aplicat de fiecare dintre noi. Pentru cei care nu au ajuns să simtă misterul credinței, un astfel de prilej ar marca
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
muzeu, 1931, În litera legii, 1933, Zugrăveli, 1935, Mărturisirea unui inculpat, 1935, Oameni cu cioc, 1939). Volumele Măști pentru muzeu (1970) și Colivia cu sticleți (1977) au o factură antologică. „Tărășeniile”, de un comic minor, se petrec într-un târgușor amorțit, înecat în plictis, unde doar câte o gâlceavă, vreun adulter sau nesfârșita trăncăneală de la berărie par să împrăștie, pentru moment, monotonia. Și totuși, bârfa, scandalul, ofensele care duc la pălmuiri sonore nu alungă „tirania unei vieți idioate”. Totul se precipită
CONSTANT-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286361_a_287690]
-
sine decât în apartamentul bunicii. Căci era sigură că nu avea să fie nici repezită, nici judecată cu asprime... Își termina periplul ei istovitor, îndoită sub povara bidoanelor enorme. Și când se termina tot laptele, urca la „Șura”, cu picioarele amorțite, cu brațele înțepenite. Dușumeaua, întotdeauna curată, goală, păstra încă o plăcută răcoare matinală. Avdotia intra, o saluta pe bunica și, scoțându-și încălțările ei mari, mergea să se întindă direct pe jos. „Șura” îi aducea un pahar cu apă, se
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Era vorba, desigur, înainte de toate, de o dorință foarte fizică, o încântare carnală în fața taliei sale de o fragilitate copilărească încă, ce contrasta atât de puternic cu bustul ei deja feminin... Mi-am executat numărul de demontare-asamblare cu toate membrele amorțite și mi-au trebuit mai mult de trei minute, pomenindu-mă printre cei mai puțin dotați... Dar, mai mult decât dorința de a îmbrățișa trupul acela, de a pipăi cu degetele mele luciul pielii ei bronzate, am simțit o fericire
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ani. Călătoria mea mă exalta. Știam deja că plecam pentru multă vreme. Sau, mai degrabă, că șederea în Europa avea să se prelungească dincolo de cele două săptămâni prevăzute. Mi se părea că plecarea mea avea să zguduie calmul imperiului nostru amorțit, că toți locuitorii lui nu vor mai vorbi decât despre fuga mea, că o nouă epocă avea să se deschidă, începând cu primul meu gest, cu prima mea vorbă rostită de cealaltă parte a frontierei. Trăiam deja din perindarea de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
să vezi în sufletul meu! Ce pustiu, ce negru, ce rece! 2257 [2Cînd cimitirul doarme și crucile veghează Când pintre ele buhe tipînd poetizează Și-n clopotnița veche de stâlpi toaca izbește, Când sufletu-unui demon cu vântul lui trezește Arama amorțită... biserica-n ruină Stă ca o cuvioasă pustie și bătrână Și prin ferestre sparte, ca pintre ochi de nori, Trece-o suflare sfântă cu aripe răcori, Când intri înăuntru și în iconostas Vezi că abia conture și umbre a rămas
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
moarta nebunie Înfige ochii-i palizi în mintea ta pustie. ]2 2254 Când cimitirul doarme și crucile veghează Când cobii pintre ele țipând poetizează Și-n clopotnița veche de stâlpi toaca izbește, Când sufletu-unui demon cu vântul lui trezește Arama amorțită... Biserica-n ruină Stă ca o cuvioasă pustie și bătrână Și prin ferestre sparte, ca printre ochi de nori, Trece-o suflare sfântă cu aripe răcori. Când intri în năuntru și în iconostas Vezi că abia conture și umbre a
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
domnească un seraf surd și mut Și-o secete cumplită în capul tău tăcut! De viața ta mizeră moartea să nu se-atingă, Dar mintea ta senină s-o-ntunece, s-o stingă, Să intre-o noapte vană cu aer amorțit În inima stârpită, în capul pustiit. (De sub manta-i neagră scoate un cran de mort cu ochi de foc a căror raze le îndreaptă spre fruntea lui Mureșanu. Fața lui devine rătăcită și ochiul lui uimit și nesigur. El își
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
și triști petrec soții, căci iarna-n vremi eterne Văl de argint de gheață câmpiilor așterne Și din ruini de gheață reci vânture respir Ce turbur marea tristă pin lungul ei delir Ș-amestec cu-a lor cântec ghețos și amorțit Cântecul mărei dulce, senin și liniștit. Dar noaptea... când sosește a Miezenopții oră, Când cerul brun ca norul de raze se coloră, Când peste Nord plutește superb astrul polar Și-aruncă raze albe în marea de amar, Atunci marea ce
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
o altă stea polară, De-atunci mai tristă-i marea, se plânge mai amară, De-atunci mai rece[-i] vântul și iarna e mai albă, De-atunci prin stânci de gheață, ca o suflare slabă S-aude-un gemet aspru, etern și amorțit: E Nordul care plânge pe fiica ce-a fugit. Frumoasă[-i] acea fiică, un înger dulce, blând, De-o frumusețe care, senină strălucind, Ai crede că-i a lumei înger senin de pază, Încununat de stele, înveșmîntat de rază. Al
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
atare, determină regresiunea Cosmo- sului în Haos. Dumnezeu (sau o altă ipostază a sa - Sf. Ilie) trebuie să se mobilizeze - susținut de aportul ritual al omului - pentru a răsturna această situație. Într- adevăr, demonul va fi în final învins, legat, „amorțit” - de fapt, (re)cufundat în somn - pentru o perioadă de încă un an. Dar să nu anticipăm. 4. Regresiunea în Haos Iuda cheia mi-a furat Și în rai că s-a băgat Multe lucruri și-a luat : Luă luna
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
cărei subtext am încercat să-l pun în evidență și cu alte prilejuri. Deși Sf. Ilie folo- sește în luptă o armă strict războinică - fulgerul (care „pălește” = arde și lovește) -, efectul este totuși neașteptat. Iuda nu este distrus, ci doar „amorțit”. „Amorțirea” demonului este o alegorie mito-poetică menită să sugereze readucerea lui Iuda în starea de nonmanifestare, în starea de „somn nepomenit” care, așa cum am văzut, îi este proprie. într-o versiune asiriană a Mitului lui Zu (demonul care fură din
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
la rană cu tiriiac” (mss. BAR nr. 842, din 1819). în ceea ce privește narcotizarea animalelor, se știe că țăranii români obișnuiau să folosească diverse droguri naturale la vânat și pescuit. Unele plante narcotice erau puse în apa râurilor sau a bălților, peștii amorțiți fiind prinși apoi cu mâna sau plasa. Sunt tehnici arhaice de pescuit, care au supraviețuit în unele enclave. Le întâlnim, de pildă, la triburile de indieni din junglele sud-ame- ricane. Printre altele, acolo se folosește o plantă numită timbo, „ai
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
un geograf roman, Solinus (secolul al III-lea), relata aproape identic același obicei trac : „în timpul prânzului, soții [= bărbații] înconjoară vetrele, aruncă în foc sămânță din buruienile pe care le au și, după ce sunt loviți de mirosul [= fumul] acestora, cu simțurile amorțite, simt o veselie asemănătoare cu beția” (Collectanea rerum memorabilium, 10, 5). Tracii practicau astfel de fumigații euforizante la ospețe (de nuntă, la Solinus), ca alternativă la beția provocată de vin. Asemănarea izbitoare dintre cele două texte, precum și dintre alte pasaje
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
fost creați înainte de a face legătura cu eseul lui Spitzer intitulat "Zum Stil Marcel Prousts". În acest eseu Spitzer face o distincție similară atunci cînd vorbește despre "misterioasa dualitate a celor două "euri", "eul" narator superior și "eul" care trăiește amorțit, indiferent" din opera lui Proust. Stilstudien II, München 1928, 478. Vezi și B. Romberg, Studies in the Narrative Technique of the First-Person Novel, Stockholm 1962, 95-96. 489 Vezi Clemens Heselhaus, "Grimmelshausen, Der abenteuerliche Simplicissimus", în: Der deutsche Roman, vol. 1
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
existența căreia amintea insistent o „reclamă” des Întîlnită pe marginea drumurilor, pe care scornitorii de bancuri o deturnau de la sensul avut În lozinca „Să triumfe Libertatea, Pacea și... Securitatea”. La prima vedere, așadar, trăiam Într-o societate decerebrată, conformistă și amorțită, căreia i se potriveau de minune versurile lui Mircea Dinescu: „găinile n-aveau simț politic prea dezvoltat/ cîrÎiau În surdină și Închideau ochii la tot ce se-ntîmplă”. Cu mai bine de un secol În urmă Caragiale observa că nu guvernul
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
Primele porți (1975) drept „variante la un autoportret”: ele caută să ofere „o reprezentare a imaginii proprii, în chip de oglindă a lumii” (Mircea Iorgulescu). Captivi vizează prin incizii condițional-optative un viitor verosimil în anii ’70: un viitor inert, virtual, amorțit, ferit de șocuri neplanificate. Procedeele, căutările inovatoare sunt mai evidente în Atrium. Construit prin aceleași mărci gramaticale ale viitorului potențial, romanul abordează realitatea prin măști ale personajului. O temă centrală este și aici criza de identitate a protagonistului (în desenul
MANEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287978_a_289307]
-
plină de lume, așa-i? Minte. — Becky? Mai ești pe fir? — Păi... Îhm... da. SÎnt atît de șocată, că simt că mă ia cu amețeală. — Și lîngă cine stai? — Stau lîngă... Mel. Cred că trebuie să-nchid, scumpo. — Ok, zic amorțită. Pa. Aparatul tocmai a trecut peste Mel. E făcută sandviș, Între doi grăsani puși la țol festiv. Nu e nici un loc liber la masa respectivă. Luke m-a mințit. E În altă parte. E cu altcineva. Luminile puternice și zgomotul
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
ce? — Becky, trebuie să plec. Luke pare la fel de enervat ca și mine. — Era... Mel. O mică urgență la serviciu. — Bine, Încuviințez din cap și Împing Warriorul Înapoi spre Începutul pistei. Stau cu ochii fixați drept În fața mea. Mă simt ca amorțită. Fotografii cu ce? — Hai să luăm căruciorul Lulu Guinness, zice Luke În clipa cînd ajungem la punctul de start. Chiar nu mă deranjează. — Nu. Ia Warriorul. Înghit În sec, sforțîndu-mă să-mi Împing Înapoi nodul care mi s-a pus
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
ca Ulise și Penelopa. CÎnd ne-am revăzut În cabinetul meu de consultații... Face o pauză. — Îmi pare rău. Am știut amîndoi, pe loc. Era doar o chestiune de cînd și unde. Îmi simt picioarele ca de gelatină și chipul amorțit. Mă agăț de penele mele ridicole, Încercînd să găsesc un răspuns ironic și spiritual... ceva. Însă capul meu a devenit o minge uriașă de cîrpă. Am sentimentul Îngrozitor că e posibil să am lacrimi pe obraji. — Iar momentul a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
1416 din 16 noiembrie 2014. Soarele aprinde cerul Cufundat în adormire, Dezlegând, astfel, misterul Umbrelor fără simțire. Sub o pătură făcută Dintr-un rece întuneric, El trezește-o rază mută Din abisul ei feeric. O trimite drept iscoadă Peste lumea amorțită Ca în noapte să o vadă De lumină dezgolită. O, ce divă se arată Și ce scenă are-n cer! Tot în juru-i se îmbată Cu lucirea din eter. Zorii sună deșteptarea, Ochiul roșu se deschide Și cuprinde toată zarea
DANIELA DUMITRESCU [Corola-blog/BlogPost/381176_a_382505]
-
prelungire agonică a vieții, peste peisagistica sadoveniană plutește o stăruitoare mâhnire ce impregnează cu melancolie discretă frumusețea locurilor, încifrând în termeni simbolici o dramă umană generală, care nu încetează a se consuma. Opera lui S. închină un panou și vieții amorțite din măruntele târguri moldovenești. Ele comunică prin partea din spate a curților și prin ulițele prăfoase, continuate în drumuri de țară, aproape nemijlocit, cu lumea satului, căreia până mai ieri îi aparțineau. Îndeletnicirile multor târgoveți, impiegați obscuri sau meseriași amărâți
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
românească: Gazeta de Transilvania, În care Barițiu Înmulțește rapid creditul pe care Îl dobândise presa de limbă română. Mai mult sau mai puțin, toate acestea se știu, Însă trecutul care s-a țesut peste aceste trei titluri a rămas prea amorțit. Din păcate, nu există o Viață de toate zilele În Bucureștii de la 1830, iar cel care o va scrie va face În primul rând un stenic omagiu indirect revistelor de odinioară. Dar cum arăta această viață? Era ea la fel de improbabilă
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
scenete, cele mai multe iscălite C.T. Râzi, Ciacontas, Pipper, XYZ, Ticu, Pan, ce îi ascund, probabil, pe colaboratorii menționați la ultima pagină: Istrate Micescu, Ella Negruți, I. Gr. Periețeanu, Constantin Xeni ș.a. Proza autentică este reprezentată de I.C. Vissarion, cu Le e amorțită limba și Probe prezumtive, și de Artur Gorovei, cu o amintire de la începuturile sale ca magistrat, Moș Coroiu, cinci sute, unde apare ca personaj și avocatul Alexandru Sadoveanu, tatăl prozatorului. Parodia La ministrul..., după La steaua... lui Mihai Eminescu, dedicată
URLATOAREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290380_a_291709]