1,230 matches
-
domesticit de Merina. - "Merriina!" o striga ca și cum ar fi fost atacat de o viespe (eu eram doar blînda Biene Maja). Una-două, "Merrriiinaa"! Iar ea, foarte tânără și frumoasă și deloc impresionată de tonul (și toanele) lui se prezintă la raport, amuzată și știind ea ce știe, puțin botoasă și aferată, cum le stă bine femeilor foarte tinere și sigure pe forța și farmecul lor. îl "teroriza" cu blândețe și fermitate, obligându-l să-și ia medicamentele înșirate pe un bahut, pe
O vizită la Dino Buzzati by Maya Belciu () [Corola-journal/Imaginative/10278_a_11603]
-
mine, printr-o mare de oameni, ocupat să strângă mâini și să se lase bătut, bărbătește, pe umăr. Îi văd spatele drept, colțul gurii ridicat ușor, cârlionții negri de pe ceafă. Îi aud - printre zeci de alte voci - vocea profundă și amuzată totodată. Și totul își recăpăta sensul. Totul merită. Îmi e cald înăuntru, roșesc pe dinafară. Sunt mireasă și sunt a lui.
De ce sunt miresele isterice – episodul 3 by Simona Tache () [Corola-blog/Other/18580_a_19905]
-
cu diamante și la viitorii adidași cu talpă fosforescentă și muzicuță. Anicuțo, vino să vezi dac-am reparat bine gardu’ Așa o strigă, de când îl știu, bunicu-meu pe bunică-mea. Iar, când ea îi spune, pe jumătate exasperată, pe jumătate amuzată “Ai grijă, măi, Niculae, să nu pui iar ciorbă pe cămașă!” se fâstâcește vizibil, se uită îngrijorat spre burtica lui pufoasă și zâmbește. Rușinat dacă a pus (iar!) ciorbă, triumfător dacă n-a pus ciorbă, ci zacuscă sau tocăniță. Un
O floare și-o armată de grădinărese by Simona Tache () [Corola-blog/Other/18623_a_19948]
-
după implorarea milosârdiei dumnezeiești pentru Renée și motan. E drept, locuia efectiv în această casă doar de patru decenii! Dar numărătoarea anilor o făcea foarte rar, cu ocazia unor zile speciale. Cât de mult semăn cu motanul meu! își spuse amuzată Mira. Ca și el, întocmai ca și el, consider cuibul domiciliului o fortăreață; și din spatele crenelurilor ei compun strategii de apărare, de bunăstare, de creație, de viețuire etc. Cum nu mâncase nimic întreaga zi, se hotărî să se restaureze. Pătrunse
CAPITOLUL 15 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1871 din 14 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373697_a_375026]
-
Și ca scenariul să capete rotunjime, situîndu-mă într-un paradox oricum plin de precauție, am juxstapus nobilului pedantism al magistrului reversul medaliei, publicînd recent o însemnare pictural-pigmentată. Rîsul profesorului. Exclusivitatea revelației, cred, îm aparține, Primind, de altfel, în replică, rîsul amuzat al celui portretizat. Zdravănul Sava, de la același Național, la fereastra vagonului de turneu, extaziat în fața Bucegilor, remarca delicat: Frumoși munții ăștia, dar cam nefinisați...
Rezervația pedanților by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Imaginative/13349_a_14674]
-
momentul ăsta, mai tot avionul se așezase, cu excepția unui grup de vreo 7-8 pasageri, care se blocaseră pe culoar și vorbeau între ei, da’ mai mult tăceau încurcați decât vorbeau. Apare o însoțitoare de zbor și strigă la ei, ușor amuzată: - Ce se-ntâmplă aici? - O manifestație ad-hoc, zic eu, cu voce mică, în timp ce Nic îmi trage un cot, ca să tac. Nu era chiar manifestație, oamenii voiau să facă niște schimburi, nu prea reușeau și se blocaseră pur și simplu. I-
Cu Tudorel și Vasilica, dincolo de nori by Simona Tache () [Corola-blog/Other/19090_a_20415]
-
a scos din el toată mâncarea, cartofiori prăjiți cu snitelut, o savarinuta, două portocale și ce mai mâncase el, a mai icnit o dată tare și... ce credeti c-a dat afară? Gazdele ridică din umeri siderate. TATA O mașinuță. MAMA (amuzata) Înghițise o mașinuță mică, verde. Amândoi părinții râd, gazdele nu prea gusta glumă. DOMNUL GAZDĂ (către Doamna Gazdă) Ia dragă, cașcavalul ăla de-acolo, să nu devină pistă de carting. Doamna Gazdă ia cașcavalul și îl pune pe-o masă
Părinții, supica și cașcavalul by Simona Tache () [Corola-blog/Other/19104_a_20429]
-
de mici, să devină regine neînfricate prin înțelepciunea pe care trebuiau să o asimileze. Lângă ea, torcea lenos un tigru care, la vederea prințesei Talestri, dădu cu labele în sus, în semn de joacă. Talestri se apropie de el, vădit amuzată, și începu să îl scarpine. - Ce face scumpul meu, Nuallan? întrebă ea. - Ce face de obicei, răspunse Elisedd. Mănâncă și doarme. Azi m-ai chemat mai devreme, Talestri, continuă druida. Știu ce te apasă, dar asta este destinul tău. Ai
TALESTRI, REGINA AMAZOANELOR de AGA LUCIA SELENITY în ediţia nr. 1218 din 02 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/360239_a_361568]
-
de marcă, cu care va colabora foarte mult în anii ce urmează, în domeniul ligvistic. La întoarcerea în Statele Unite, un coleg american de-al domnului profesor a făcut imprudența să îl întrebe: „Cum ai făcut să capeți premiul von Humboldt?” Amuzat, Tiberiu Cunia i-a răspuns simplu și elegant: „Foarte ușor, nu faci nimic! Ei ți-l dau fără să-l ceri”. „Sângele nu se face apă!” - Un aromân dedicat neamului său „Spre sfârșitul vieții mele, m-am consacrat unei alte
63 DE ANI ÎN EXIL, O CARIERĂ STRĂLUCITĂ ŞI-UN PREMIU „VON HUMBOLDT”! de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 227 din 15 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360650_a_361979]
-
potrivit fond pentru o colectivitate de o anumită vârstă, strânsă în jurul unei mese de lucru. La început, cei din cămin au reacționat vizibil relaxați, pentru ca apoi să se instaleze o reală atmosferă creativă. Maria Goian își amintește însă, chiar puțin amuzată, și de eșecul primelor teste în programul de meloterapie în grup. „Am încercat la început cu Brahms, care i-a enervat, apoi cu Strauss, care pur și simplu le-a creat o stare de agitație, iar în cele din urmă
Agenda2005-21-05-senzational4 () [Corola-journal/Journalistic/283727_a_285056]
-
prindă o șuviță neascultătoare. Nu era părul, degete străine îi atingeau ceafa. - Nu te mișca, încerc să te ajut! Din cauza ilarității, îți tremură mâinile. Dumnezeule, doar nu o urmarea! Inima își accelerase bătăile, îi ardeau obrajii. Glasul lui profund, ușor amuzat și ironic, o neliniștea. - My lord, nu este nevoie! Mă descurc. - Uneori, nu poți face totul singură. - Sire, vă rog și așa atmosfera este destul de încărcată, copiii sunt sensibili. Beth ... - Nu amesteca lucrurile, domnișoară! Părul tău rebel nu are legătură
MY LORD (VIII) de CAMELIA CONSTANTIN în ediţia nr. 2151 din 20 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385170_a_386499]
-
spusese. Cererea fusese imediat urmată de foșnetul hârtiilor împachetate, clinchetul veselei și al tacâmurilor închise în sertare. Borcanele dispăreau rânduite pe pervazul ferestrei, păturile erau netezite în grabă. „Parcă ar fi niște școlari aștepând venirea inspecției” - gândise Sonia pe jumătate amuzată, pe jumătate iritată. Era totuși curioasă să vadă și ea persoana care stârnise atâta rumoare. Parcă adusă de vânt, infirmiera cu statură și voce de sergent major intrase în salon cu mopul în mână și se apucase să șteargă în
REFLEXII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383837_a_385166]
-
Gloria se gândea că poate Dalia își va face un amic pe litoral și se va îndepărta cu gândul de Ștefan. Oricum erau cam de aceeași vârstă și băiatul părea să fie un tânăr educat și simpatic. Ștefan se gândea amuzat că tocmai când se gândea că a descoperit o fragă în pârgă de care putea să se bucure culegând-o să-i savureze aroma și frăgezimea, a apărut acest rival. De fapt, uitase de un amănunt pe care nici nu
ROMAN PREMIAT DE LIGA SCRIITORILOR de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1186 din 31 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383446_a_384775]
-
economic,etc) 5.Lansarea revistei”UZP .Primul număr al revistei apare spre bucuria ziariștilor! Domnul Benone Neagoe , ziaristul, omul de Radio și Televiziune, colonel în rezervă, secretar general al UZPR, își amintește cum a început drumul spre profesia domniei sale, ușor amuzat. Revista, ne spune domnul Benone Nagoe, va fi o revistă de atitudine, de opinie, ce va conține informații despre evenimente culturale, sociale, personalități. Este o publicație ”fără moguli, cu patroni ziariști”,după cum ne asigură ziaristul, cu zâmbetul pe buze. Scriitorul
Serata ” Eminescu, jurnalistul”- decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/92369_a_93661]
-
odată ci chiar de două ori din urechea porcului Grigore, cu care apucase de fapt să se împrietenească înainte, îi e fatală bietului William. Nu reușește să înghită șoriciul, lăcrimând ca un copil care refuză convertirea la canibalism, sub privirile amuzate ale maramureșenilor contrariați. Sunt multe pasajele de acest gen, care fac deliciul cititorului, răspândite generos pe tot parcursul volumului de 300 de pagini, dar ar fi păcat să le divulg aici. Merită citite și gustate pe-ndelete de cititor în liniștea
Drumul fermecător, cronică la cartea Along the Enchanted Way – A story of Love and Life in Romania, autor William Blacker [Corola-blog/BlogPost/92969_a_94261]
-
plecare, Tavi, frate-său - și arătasem cu un gest discret în direcția cuplului înlănțuit ce dansa lasciv în pofida melodiei antrenante - m-a luat deoparte. Și știi ce m-a rugat? Să văd de dânsa pe-aici!... Serios?... se arătase foarte amuzată Mary. Și ce ai de gând să faci? Exact nimic. Sau crezi c-o să mă duc cumva la ea s-o bat pe umăr și să-i spun: vezi, fătucă, bagă de seamă mai mult ce faci pe-aici, c-
POVESTE DE IARNĂ de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2255 din 04 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383142_a_384471]
-
ca pentru a solicita atenția celorlalți asupra vorbelor pe care era pe cale să le rostească. Nu părea că nerușinarea cu care se apropiase de masă ar fi tulburat pe cineva. Dimpotrivă, lui Dante i se păru că surprinde câteva zâmbete amuzate, ca și când vorbele sale de duh ar fi fost bine cunoscute. — Nu crezi, messer Alighieri, continuă Cecco după ce adresase un salut grăbit Întregii adunări, că masa dumitale s-ar putea reduce la o adunătură nesuferită de calici și de escroci? Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pe picioare. Percepu din nou o prezență alături de el și două mâini care Îl Înșfăcau. De cum se eliberă din strânsoare, Înțelese că erau soldații ce dăduseră fuga În ajutorul său. Lângă ei se afla Bargello, cu aerul lui nătâng. Părea amuzat. — Era aici acum o clipă! strigă priorul. Nu-l lăsați să fugă! — Cine? Noi n-am văzut pe nimeni. — Vă spun că era aici, Înăuntru... Nu se poate să se fi evaporat! Căutați-l! Oamenii se uitară În jur perplecși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
acuz de superficialitate, ci doar să-ți atrag atenția că, de multe ori, În spatele hazardului se pot ascunde mecanisme și explicații neașteptat de logice și de riguroase În enigmatica lor aparență de fortuit, atât. Vocea profesorului nu mai era la fel de amuzată și de jucăușă cum Îmi păruse la Început, o undă de melancolie ostenită se simțea dincolo de curgerea sa egală, modelată În ore lungi de catedră. Nu se schimbase foarte mult față de anii În care umplea amfiteatrele cu elocința, umorul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
despre comunicarea mea vorbeam. Fusese un succes, Îmi pare rău că trebuie s-o spun eu, dar asta era situația. Așadar, s-a oprit lângă mine, m-a bătut amical pe umăr și mi s-a adresat cu un aer amuzat și ghiduș, cam neobișnuit pentru un britanic, și universitar pe deasupra: - Colega, n-ai impresia că Accidentele istoriei - mai precis, partea cu sau...? din, de altfel, incitantul dumitale studiu -, n-ai impresia, zic, că ar putea face foarte bine obiect de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
momentul În care am ajuns la litera F. Între un american și un japonez (Fitzgerald și Fujimori), ochii mei siderați au Încremenit pe un nume și o profesie: Fontaine, Eveline - psiholog. Din fotografia alăturată mă fixa senină și parcă vag amuzată o fizionomie cunoscută. Deși nu era nevoie, am mărit imaginea. Aproape cu frică, trebuie să recunosc: nu, nu se poate, e absurd, e neverosimil, am vedenii, exclamam În gând. (Exclamam e un mod de a vorbi: strigam, țipam...). Nici un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
nu fiu sincer? - și animat de un Început de speranță. Fără obiect, fără rațiune - speranță, pur și simplu. - Intuiția mea feminină Îmi spunea că o să ne mai Întâlnim undeva, cândva, și uite că nu m-am Înșelat, a continuat, mai amuzată decât mi se părea mie că ar fi fost cazul, numita Eveline Fontaine. - Așa s-ar zice, deși, ca să fiu eu ceva mai sincer decât Îmi păreți dumneavoastră, mă Îndoiesc profund că acea premoniție a revederii noastre are vreo legătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
În care intrasem În posesia lor. Mă ascultă atent, dar nu peste măsură de mirat. Când termin, În sala Consiliului se așterne o tăcere de câteva secunde. Aștept să spună ceva. N-o face. Mă privește doar cercetător și, parcă, amuzat. Liniștea este Întreruptă de zgomotul discret al unei uși care se deschide undeva, În dreapta mea. - Mai aveai câteva minute și mă puneai În situația neplăcută să pierd un pariu important, aud dintr-acolo un glas cunoscut. Foarte cunoscut. Nu Întorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
altă lumină, iar faptul să se datoreze sentimentului că domin situația În virtutea Împrejurării că dețin de unul singur secretul descinderii anterioare de care Eveline este complet străină, comportându-se ca atare, fără să bănuiască ori să simtă că o privesc amuzat și de sus fiindcă participa inocent la un joc cu final, pentru mine, cunoscut. Se Înțelege că mă străduiam să mimez cât mai convingător curiozitatea cuvenită și uimirile adiacente unei apropieri virgine de interiorul subsolului. Urmăream, totodată, cu interes condescendent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
n-am avut știre de nici o speranță de viață la naștere. Timpul nostru a fost scurt ca un hohot de rîs Într-o cameră de gazare. Treceam În centru fără să știm că ne aflăm Încercuiți de toți ochii aceia amuzați, mereu amuzați de tumbele, de giumbușlucurile noastre cînd gîdilam cerul pînă la demență cu perucile noastre ca niște imense comete oranj. Nu e nici o exagerare În acest tablou În care liniile și culorile vin să se așeze singure, găsindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]