332 matches
-
care denotă prezența enunțătorului: [P6] "Imbecilul! Spărsese ambalajul sticlei de Balafre!" Să marcăm acest caz de ambiguitate anaforică: "spărsese" face referire la agresor, nu la John; noțiunile de memorie discursivă și de cunoaștere împărtășită, evocate mai sus, permit reconstruirea coerenței anaforice din propoziții. "Morala" transformă povestirea într-o pastișă a romanului polițist. De fapt, morala explicită, indicînd clar scopul narațiunii, orientează interpretarea, facilitînd trecerea de ordin secvențial/ evenimențial spre o dimensiune configurațională a discursului. Fie următoarea reprezentare schematică a logicii superstructurale
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
o așteptare interpretativă și pune în funcțiune la cititor(i) procesele de înțelegere și de memorie care vor facilita lectura. Ultima pagină a supracopertei va actualiza funcționarea descriptivă prin reluarea celor două elemente din tema-titlu: Ferma mea africană/cartea. Formele anaforice din text sînt utile în analiza descrierii: (2) Înainte de toate este vorba despre viața unei ferme. Este o imensă exploatare feudală. (3) Evident, această fermă este nucleul cărții; totul se învîrte în jurul ei. Observăm în (3) metaforizarea structurii arborescente proprie
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
insista mai întîi pe mișcarea dinamică a construcției progresive a unei reprezentări discursive. În primul paragraf, discursul este ancorat din punct de vedere enunțiativ (a), secvențial (b) și referențial (c): (a) Enunțiativ, enunțul "[...] Rosary ajunge la Vozes do Mar" trasează anaforic evenimentele ("povestirea" de la Benveniste): evenimentele ulterioare se vor raporta unele la altele, fără să facă trimitere la aici-acum din enunțare. Verbele la prezent din narațiune: "sosește", "cade", "dorește" se raportează unele la altele, fără trimitere la situația de enunțare. Înlănțuirea
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
evenimentele ("povestirea" de la Benveniste): evenimentele ulterioare se vor raporta unele la altele, fără să facă trimitere la aici-acum din enunțare. Verbele la prezent din narațiune: "sosește", "cade", "dorește" se raportează unele la altele, fără trimitere la situația de enunțare. Înlănțuirea anaforică a verbelor la prezent este confirmată prin ȘI care leagă întreaga creație. (b) Secvențial, șirul astfel construit și confirmat prin ultimul auxiliar aspectual al prezentului "nu întîrzie să" subliniază începutul unei continuări narative în care descrierea actorilor joacă un rol
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
progresia secvenței. În acest stadiu al stabilirii reprezentării discursive, P1 îi alătură actorului principal un predicat funcțional de tipul A FACE sub forma unui verb la prezent în narațiune: "Rosary sosește...". În primul paragraf, coerența tematică este asigurată prin forma anaforică a Temei 1 (T1) printr-un pronume, el însuși legat de două verbe ("ea cade pradă... și nu își mai dorește decît un singur lucru"): P1: (Rosary) T1 P2: (ea) T1' și (Ø) R1' nu își mai dorește decît un
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
Charolles îl numește "perioadă": "Perioada este o unitate de enunțare a cărei membri sau componenți (frastici) se află în raport de dependență" (1988, p. 6). De fapt, frazele acestei treceri alcătuiesc un întreg, raporturile dintre ele fiind marcate prin forme anaforice, adverbe și conjuncții de coordonare. Prin urmare, structura periodică din (2) poate fi reprezentată astfel: Această schematizare explică asocierile din cadrul perioadei. Componentele care figurează pe același nivel (pe aceeași linie orizontală) fac parte din același rang ierarhic. Ierarhizarea enunțurilor arată
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
pentru primăvară, [P2'] viitoarea va fi pentru toamnă. Plasat în poziție de cataforă, segmentul "Începînd cu cea de-a unsprezecea ediție" introduce, din punctul de vedere al destinatarului, un suspans interpretativ rezolvat prin apariția substantivului și a substituirilor care amintesc anaforic o informație deja validată. Din această cauză, modalitatea de articulare a propozițiilor se aseamănă cu ceea ce Școala de la Praga numește progresie "cu temă constantă": P1: P2: P2': T1 T2 → R1 T2 → R2 T2 → R3 Cele trei propoziții au aceeași temă
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
și demonstrativul permit prezența aceluiași referent pentru două niveluri diferite ale memoriei discursive, oferind astfel indicii despre structurare. "Viitoarea" redă referentul ca parte dintr-un întreg (de fapt, caracterul semestrial implică două apariții pe an; nu este necesară cuantificarea formei anaforice). Prin prezentarea catalogului, adjectivul demonstrativ "această" creează contextul verbal imediat pentru condițiile de producere a discursului. Dubla determinare denotă noutatea catalogului pentru ediția din 1989. Dar nu este tot: nu este singura noutate, sau mai degrabă, după cum notează chiar H.
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
discursiv pe care îl însoțește intră într-o serie în care nu este elementul inițial. 3) Indică faptul că respectivul constituent discursiv pe care îl însoțește marchează închiderea seriei (1988, p. 60). Anunțînd cele trei noi cataloage pe domenii, formele anaforice asigurate de seria ordinală orientează lectura. Dacă "un text nu este altceva decît strategia care constituie universul interpretărilor sale"* (U. Eco, 1985), atunci organizatorii textuali, prin funcția lor de ghidare, joacă un rol determinant în strategie. Elemente textuale și metatextuale
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
văzut deja că această concluzie era ea însăși depășită de o alta [P12]/[P13]. Două tipuri de marcatori au asigurat funcția de asumare: 1) Marcatorii referențiali (care prin proprietățile lor trimit la indivizii-obiect) analizați în progresia tematică și în formele anaforice din text: "această", "viitoarea", "unul", "al doilea", "al treilea", "aceste modificări", "îl"... 2) Marcatorii sau conectorii analizați în utilizările argumentative: "și", "dar", "astfel", "iar". Faptul că asumarea enunțiativă este relativ omogenă nu ne va surprinde într-un text în care
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
neexprimat în context, deși acesta este conținut în matricea lor semantică. Semnalăm în lucrare doar contextele în care referința obiectului direct se recuperează pe baza cunoștințelor despre lume ale locutorului, nu și acele contexte în care recuperarea referinței se realizează anaforic. 87 Ne-am referit în analiză doar la acele contexte în care proprietățile de percepție caracterizează referenți animați. Nu vom discuta situațiile în care entități nonanimate sunt învestite, pe baza unui transfer semantic, cu capacitatea de a surprinde vizual anumite
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
pentru care în lingvistica englezească s-a propus termenul hearsay/reported - "am auzit spunându-se". Vezi și GALR II (2008: 718). 105 Vezi GALR II (2008: 208-209). Distincția propoziție relativă propriu-zisă vs propoziție interogativă indirectă se face în funcție de calitatea de anaforic al conectorului față de un constituent al propoziției matrice. Conectorii relativelor propriu-zise se află într-un raport anaforic cu un constituent din matrice, față de cei ai interogativelor indirecte, care nu stabilesc acest raport cu propoziția regentă. 106 Vezi Pană Dindelegan (1974
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
GALR II (2008: 718). 105 Vezi GALR II (2008: 208-209). Distincția propoziție relativă propriu-zisă vs propoziție interogativă indirectă se face în funcție de calitatea de anaforic al conectorului față de un constituent al propoziției matrice. Conectorii relativelor propriu-zise se află într-un raport anaforic cu un constituent din matrice, față de cei ai interogativelor indirecte, care nu stabilesc acest raport cu propoziția regentă. 106 Vezi Pană Dindelegan (1974: 30-37). Autoarea arată că relativele construite cu adverbele relative unde, când, cât, cum în care se exprimă
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
flexiune internă și insistența acțiunilor de cultivare a limbii asupra formelor din paradigmă au favorizat, așa cum s-a observat mai demult, renunțarea la însuși (înlocuit, cel mai adesea, de semiadverbul focalizant chiar)19. 4.4. Acordul morfemului a (al) Reluarea anaforică a unui substantiv prin articolul sau pronumele semiindependent al nu se supune întotdeauna regulilor de acord în gen și număr. În situațiile în care se folosește forma de feminin singular a, chiar dacă centrul este masculin, neutru sau/și plural, explicația
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
de igiena spiritului, de misiunea poeziei și a poetului a intensificat caracterul polemic al cărților din ultimii ani, dramatizând și îmbogățind registrul de tonalități. Farmecul lirismului rezultă din mișcarea frazei în manieră folclorică, din armoniile și plasticitatea versului, din construcțiile anaforice și epiforice bine geometrizate. Z. a scris și câteva cărți pentru copii: Tabloul fără un colț (1956), Lădița lui Ionel (1958), Titirezul (1962) ș.a. Și-a dat concursul la întocmirea unor manuale de citire pentru clasele primare, a cules folclor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290683_a_292012]
-
creștinii, și toate țările care l-au știut și carii nu l-au știut, ci numai de numele lui au auzit, pentru multă înțelepciune și bunătate ce făcea în toate părțile”. Sunt adunate aici, într-o aglomerare pe care repetițiile anaforice o ritmează obsedant, cadențându-i fluxul de litanie, toate calitățile care făcuseră și urmau să facă gloria perenă a marelui bărbat. „Recapitularea” aceasta - prin care Anonimul Cantacuzinilor se singularizează între cronicarii secolului al XVII-lea - esențializează, asociind repetiția, insistența și
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cuvânt relativ" care nu se mai asociază unei categorii relativizate din propoziția subordonată pe care o introduce. În structura sintactică a construcțiilor relative introduse prin relator, lanțul relativ 3 nu (mai) este întreg, conectorul semantic nu prezintă decât parțial trăsăturile anaforice ale relativizatorilor. Relatorii se opun relativizatorilor, cuvinte relative prototipice, caracterizate sintactic prin relația strânsă cu categoria relativizată din care sau "deplasat" în "capul" propoziției relative, respectiv semantic printr-o relație de tip anaforic cu un element referențial din regenta relativei
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]
-
conectorul semantic nu prezintă decât parțial trăsăturile anaforice ale relativizatorilor. Relatorii se opun relativizatorilor, cuvinte relative prototipice, caracterizate sintactic prin relația strânsă cu categoria relativizată din care sau "deplasat" în "capul" propoziției relative, respectiv semantic printr-o relație de tip anaforic cu un element referențial din regenta relativei. Pentru că presupun o legare sintactică mai laxă a construcției relative de propoziția matrice, relatorii sunt conective care se includ numai în structura relativelor periferice, niciodată în structura relativelor integrate. Construcțiile cu relator au
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]
-
aproape automat, după tiparul: în [nominal] + în [care]. Așadar, locutorul face un minim efort de organizare sintactică a relativei, iar alocutorul, este supus la rândul său unui efort minim de decodare, concentrându-și atenția pe secvența următoare din relativă. Ca anaforic, relativul se găsește aici într-o situație extremă în ceea ce privește gradul de accesibilitate − este în vecinătatea absolută a sursei referențiale, deci e aproape inutil pentru vehicularea informației referențiale. Rolul său cel mai pregnant este aici cel de pivot structural pentru restul
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]
-
inutil pentru vehicularea informației referențiale. Rolul său cel mai pregnant este aici cel de pivot structural pentru restul enunțului, ceea ce îl apropie de statutul de relator. Din punct de vedere sintactic, însă, relativele din joncțiunile clișeizate sunt relativizatori, pentru că lanțul anaforic care leagă antecedentul, relativul și categoria relativizată este încă intact. Diferența dintre structura clișeizată și cea cu relativizator este evidentă în exemplul următor, care conține ambele ipostaze ale construcției. În prima secvență, nominalul cazul este utilizat cu sensul de "situație
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]
-
că o tendință mai veche, de invariabilizare a relativului, continuă să se manifeste. Ceea ce frânează transformarea unora dintre acești conectori în conjuncții (așa cum s-a întâmplat deja în cazurile lui unde, când și cum) este sensibilitatea vorbitorilor la calitatea de anaforice a cuvintelor relative sau constrângerile sintactice ale unui mecanism sintactic puternic cum este mecanismul relativ. În privința tendințelor de inovare manifestate la nivelul organizării structurilor cu relativ, am încercat să motivăm preferința vorbitorilor pentru un anumit tip de structură sau frecvența
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]
-
nu c-comandă subiectul (întrucât este adânc încastrat în VP-ul deplasat). Astfel, obiectele deplasate prin object shift se pot angaja în relații de anaforă sintactică de tipul legării variabilelor (27)19 sau al încălcărilor Condiției C20 din Teoria dependențelor anaforice (engl. Binding Theory, Chomsky 1981) (28): (27) a. Nu l-a certat pe niciun copili maică-sai. b. Ieri l-a vizitat pe fiecare studenti profesorul săui. (28) a. *L-au văzut pe eli prietenii lui Ioni. b. *Au chemat-o
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
și Gallego (2012), procedeul de object shift nu induce efecte de intervenție: procesul prin care subiectul primește cazul nominativ (atribuit de centrul T din domeniul flexionar 22) nu este blocat de obiectul care precedă și c-comandă subiectul (vezi dependențele anaforice prezentate mai sus în (27)-(28)): atribuirea acuzativului precedă operațiunea de object shift. În ce privește factorii semantici, după cum subliniază și Gallego (2012) cu referire la spaniolă, este exclus ca specificitatea să cauzeze procesul de object shift, concluzie care se poate extinde
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
română ca deplasare a grupului verbal (VP-movement), nu doar a centrului (V0-movement). Nu toate testele sintactice aplicate datelor românei moderne pot fi extinse la româna veche; de exemplu, este relativ dificilă aplicarea testelor privitoare la Condițiile delegare din Teoria dependențelor anaforice (engl. Binding Theory, Chomsky 1981), întrucât acestea presupun realizarea de judecăți de gramaticalitate din partea vorbitorilor, sarcină imposibilă din punct de vedere diacronic. Alte teste sintactice pot fi însă invocate pentru a susține ipoteza că deplasarea verbului în româna veche funcționează
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
condiția principală care trebuie îndeplinită pentru ca două unități să participe la ACORD este relația de c-comandă. Procesul de ACORD la distanță 50 este disponibil în gramatica românei moderne (e.g. la imperative cu procliză pronominală, la stabilirea relațiilor de dependență anaforică etc.)51. Subtipul de ACORD la distanță care observăm că se elimină diacronic are în vedere satisfacerea trăsăturilor morfologice și reflectă o întărire a procedeului de instanțiere paradigmatică, după cum este definit în Schifano (2015a; 2015b). Verbul latinesc, caracterizat de un
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]