2,199 matches
-
siguranță, o astfel de prezentare ar fi fost justificată de un eventual scop educativ, or, cartea lui Radu Paraschivescu își propune în primul rând să amuze. De aceea, tipul de organizare a volumului ales de autor (după modelul culegerilor de anecdote) este cât se poate de potrivit. La o carte precum Mi-e rău la cap, mă doare mintea. Noi perle de tranziție, exemplele fac toți banii. Voi oferi câteva dintre cele mai amuzante încercând să descifrez, în cazul fiecăruia, unde
Tortionari limbii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8937_a_10262]
-
trei teme. De ce? Pentru că în cele două ceasuri și jumătate, cât a durat întrunirea, s-a vorbit prea mult despre COPYRO. Desigur, aș fi putut înlocui discutarea temelor de mai sus, ratată și prin lipsă de quorum editorial, cu câteva anecdote din istoria pregătirii și publicării edițiilor Scrieri de Tudor Arghezi și Opere de Ion Agârbiceanu. Dar mi s-a părut că nu se cuvenea să răspund la întrebarea gravă " A cui este literatura română?", cu anecdote, oricât de amuzante. Am
Prometheus și Copyro by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/9098_a_10423]
-
quorum editorial, cu câteva anecdote din istoria pregătirii și publicării edițiilor Scrieri de Tudor Arghezi și Opere de Ion Agârbiceanu. Dar mi s-a părut că nu se cuvenea să răspund la întrebarea gravă " A cui este literatura română?", cu anecdote, oricât de amuzante. Am plecat, după sfârșitul întâlnirii, întristat și convins că la întrebarea pusă de redacția României literare "A cui este literatura română?", răspunsul corect este: a succesorilor abuzivi ai scriitorilor, a editorilor lipsiți de competență profesională și a
Prometheus și Copyro by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/9098_a_10423]
-
bate pasul pe loc, poate anima mîndrii deloc trecătoare, încearcă Odobescu să amintească. Luarea Plevnei, pe care literatura exaltată eroic a anilor acelora n-a ocolit-o, dimpotrivă, atrage și atenția lui Odobescu. Povestea se cunoaște. O fac mai pasabilă anecdotele, digresiunile, în care nimeni nu-i poate contesta conferențiarului talentul. Firește, nu e gluma groasă, ireverențioasă pînă la Dumnezeu față de bașibuzucii din redută, de la Coșbuc. Odobescu dă detalii, spune cîte tunuri Krupp erau în scenă, cine era generalul, unde au
Paralele inegale by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9150_a_10475]
-
basme. Neocolindu-l pe cel cu care începe ediția, o prefață, din 2005, a îngrijitorului ei, despre știm că nu știm nimic. Întemeietorul, în contumacie (sic!), al romanului românesc, e un scriitor-himeră. Viața lui nu s-a consemnat nici măcar în anecdote. Cîte un știm, cu care începe, ambițios, un paragraf, dînd de urma te miri cărei însemnări de biserică ori canțilerie, e îngropat sub o duzină de dări cu presupusul. Poate a trecut prin casa Bărcăneștilor, epitropi ai Bisericii Ienii, unde
Basmele corsarilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9240_a_10565]
-
în schimbul de cadouri pe care s-au întemeiat, ca pe o regulă a acceptării într-un grup, societățile, chiar și acelea care fac, acum, obiectul studiilor de antropologie. și pe care atât de multe, modernizându-se, l-au uitat. O anecdotă, în stilul povestirilor cu Nastratin Hogea, este întâmplarea cu "bine de vânzare". Ca nebunul care vindea înțelepciune, un Ion vinde "bine" lângă zidul Universității. "Bine" înseamnă cărți, pe lângă care trec mulți, și puțini pricep ce va să zică lozinca, în vremea când
Oameni la apă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9261_a_10586]
-
figuri ale trecutului, în frunte cu I. L. Caragiale, al cărui nedepășit biograf a rămas. Relativ puțin interesat de teoria literaturii, de resursele filosofice ale disciplinei, și-a compus o "metodă" în direcție portretistică, neezitînd a convoca între mijloacele sale expresive anecdota, detaliul picant, vorba de duh. Precum precursorii galici, "n-a văzut în omul studiat o simplă abstracție sau o alcătuire estetică atemporală, ci l-a înțeles cu rădăcini în humusul spiritual respectiv, cu înclinări, cu gusturi, cu preferințe ale timpului
Tradiția criticii franceze (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9377_a_10702]
-
fragment. Faima poeziei lui Ioan Es. Pop a întrecut-o chiar de la început pe aceea a omului Ioan Es. Pop. Caz rar. Mai ales în spațiul românesc, aflat sub semnul, scuzabil în fond, al goanei simultane după biografii picante, după anecdote neacreditate ori după intimități greu accesibile. Altminteri, care ar fi fost rostul acestei luxoase antologii - no exit - proaspăt publicată de Editura Corint? Să ofere o bună difuzare unui poet întru totul valoros? Să reitereze vizual câteva texte ajunse în folclorul
Pop Art by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9489_a_10814]
-
unor principii ale muzicii atemporale, cu toate că a constituit poate "primul caz", ci mai ales "Model Mioritic", cvartetele, "Studiile atemporale". Ar fi vorba în principiu de o muzica ce nu tinde spre o dezvoltare similară unei drame, ce nu "povestește" ceva - "anecdote" literare sau muzicale - ci dimpotrivă, le elimină pentru a pune în valoare elemente mai profunde, care ne-ar ridica "deasupra timpului", prin definiție trecător, înșelător, pentru a ne oferi șansa unui contact cu eternitatea. Este desigur o metaforă, dar și
Înaltul cer al muzicii românești - interviu cu Corneliu Dan Georgescu by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9502_a_10827]
-
întruchiparea unui ideal. Deci Nesfârșitele primejdii nu e un roman al adulterului, decât dacă înseamnă adulter să râvnești, prins în plasa căsniciei, independența de pe lângă (și aventura cu) femeia visurilor. E o culpă de imaginație. Nesfârșitele primejdii e "romanul aleatoriu", "cu anecdotă variabilă", visat de George Pelimon. Cenzurile realității se compensează în imaginar, după o regulă unanim recunoscută: "romanul e o specie terapeutică, utilizând avantajele transbordării clipei prezente în fugara clipă viitoare" (p. 427). Sau: "Specie a posibilului", "romanul e un domeniu
Jocul cu ficțiunea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9586_a_10911]
-
doua este unul dintre miturile României moderne, și anume Generalul Eremia Grigorescu, eroul necontestat al Războiului pentru reîntregirea neamului, așa cum se numea acesta înainte de a fi, pur și simplu, primul război mondial. În vreme ce despre Cezar se mai știe cel puțin anecdota tragică a participării propriului său fiu, Brutus, la conspirația căreia împăratul i-a căzut victimă, despre Eremia Grigorescu nu se mai știe nici măcar faptul că a avut un fiu artist, un foarte important fotograf, de a cărui prezență nu se
Eremia și Dan Grigorescu sau despre oameni, legende și eroi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9595_a_10920]
-
satirici s-au sfîrșit literaturile de altădată. Lucrul ăsta are o noimă, dacă ne gîndim că nu-i de șagă, măcar pentru cei mulți, decît cu regulile care-au început să cadă. Însă a-ți închipui - deși știm, din alte anecdote, că Raiu-i plicticos peste măsură - că fericirea însăși e-un decor final cuprinde, pe cîtă temere, pe-atîta ispită. De care se lasă încercat Ilarie Voronca, scriind, în franceză la vremea lui, un Mic manual de fericire perfectă. Rămas în manuscris
Literatura moare rîzînd by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9596_a_10921]
-
și dincolo de ea: 1927-1938. Fragmente eseistice, meditații lapidare, expediate în cîte-o constatare cu valoare definitivă: "Oamenii sînt proști și inumani." Sau: "Duceți-vă de-a tăvălugul, ambiții, aspirații, bucurii, tristeți, nu mai am ce să fac cu voi!". Scene de anecdotă tragică, de revoltă consumată în sfidări fără replică: "Mă apropiam de cîte un trecător. Îmi scoteam pălăria și, cu glasul cel mai dulce din lume, îi spuneam cu blîndețe: ŤBoule!ť". O rasă de compătimit blînd, homunculii... Una din poveștile
Exerciții de recunoaștere by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9620_a_10945]
-
propria-i narațiune și mai ales localizează atît de convingător modelul preluat, încît am fi tentați să-i atribuim toate meritele. Totuși Toderică îl prelucrează pe Merimée, Riga Poloniei și domnul Moldaviei se găsește în Voltaire, Proprietate păgubitoare povestește o anecdotă cu circulație universală etc. Mici bucăți pline de spirit și profund moldovenești ca substanță (precum Rețetă ori Iepurărie) ar putea avea sursă străină, fără ca farmecul lor să se diminueze. Slujitor frecvent și convins al Memoriei, Negruzzi poseda însă și virtuți
Nașterea prozei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8189_a_9514]
-
mai tîrziu cît de simplu se fac deosebirile la șaptesprezece ani." Jurnal-ul de clasă e precursorul atîtor cărți cu liceeni, care s-au scris de la el încoace, și care au reținut și au pus în față, spre descrețirea frunților, anecdota. Melancolia sfîrșitului de an, surprinsă cu finețe de Eliade, melancolia despărțirii de "frăție", face, totuși, diferența. Apoi, "început de vară, cu ispite." Convertiri de tot soiul, din care cele la Balzac, bunăoară, se și prind. Mici dramolete absurde răsar dintre
Ochelarii altcuiva by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9668_a_10993]
-
județul Iași își are și astăzi ca marcă un cal, dovadă netăgăduită a trecutului, cînd voinicii moldoveni porneau la luptă pe armăsari ce zvîrleau jar din nări..."7 -, reluată și în capitolul Odă equestră, unde se mai dau și cîteva anecdote ieșene, sau faptul că despre erou circulă zvonuri că ar fi vlăstar (nelegitim?) al Prințului Șerban Basarab, care locuiește "între dealurile Iașului, la Arboreni", trădează un caracteristic "moldovenism" și "ieșenism" al autorului. Caracteristice, de asemenea, sînt și cultura generală (cea
Un roman necunoscut al lui Petru Comarnescu by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/9649_a_10974]
-
trebuia s-o facă Mașei, aproape ininteligibilă, a făcut-o ...Olgăi! Publicul, vorba autorului cărții, a crezut...că așa e piesa! Eusebiu Ștefănescu mi-a oferit o carte recentă, publicată de el la editura SemnE : Arhivarul clipei. Volumul adună delectabile anecdote din lumea teatrului, trăite, ori doar auzite și memorate de către cunoscutul actor. De multe ori, cum se ntîmplă cu anecdotiștii, autorii Îmbunătățesc istoria, spre delectarea suplimentară a auditoriului/lectorilor. O știu din proprie experiență, fiind - la rîndu-mi - un povestaș recunoscut
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
nimerește să aibă loc, acest tip de întâmplări îi magnetizează numaidecât pe oameni; ei își lasă și familie, și meserie, doar spre a se preocupa un timp îndelung cu dezbaterea noilor vești sau a noilor zvonuri, și cu născocirea de anecdote felurite, bazate, în fond, doar pe niște bârfeli muierești, și cam atât. Ei pierd întotdeauna din vedere faptul că, în realitate, nimeni nu le cere să se implice câtuși de puțin în problemele altora. Personal, nu știu cât de binevenit este lucrul
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
rădăcini» în funcția deținută. [...] Ceaușescu a modificat statutul PCR, introducând ca atribuție a Congresului alegerea secretarului general, care, în loc de a mai fi al Comitetului Central era al partidului. Practic, el devenise singura persoană inamovibilă. În timpul dictaturii lui Ceaușescu, „România ilustrează anecdota celor șase paradoxuri ale socialismului: nu există șomaj, dar nimeni nu lucrează; nimeni nu lucrează, dar planul se depășește; planul se depășește, dar magazinele sunt goale; magazinele sunt goale, dar toți au frigiderele pline; toți au frigiderele pline, dar toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
aceasta, „forma căutării“ a fost tot cea canonică: multiplicitatea tinzând spre (sau propagându-se din) o unitate tematică de fond. Nimic deosebit de nou, din acest punct de vedere: încă în 1947, Raymond Queneau publica Exercices de style, în care o anecdotă de câteva rânduri era tratată în 99 de redactări diferite. Eu am ales, ca situație tipic romanescă, o schemă pe care aș putea-o enunța astfel: un personaj masculin, care povestește la persoana întâi, ajunge să-și asume un rol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
nimic de la mine, eu nimic de la ea, suntem chit. Un camion cu ajutoare din Germania oprit lângă statuie. O sumedenie de cutii cu cărți și calculatoare vechi. Cât străbat coridorul până la secretariat, ca întotdeauna joia la ora asta, aud clasica anecdotă a „neamțului”. - Hăhăhă, te-ai prins? „Prea mult pida mă-tii”, zice neamțul, hăhăhă... - O să repar vreun jaf din astea, să mai pun și la voi un calculator, m-anunță inginerul de sistem. - Nu vom lua prima, nu sunt bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
fi decît un "model princiar" de neatins, de neatins. Era, cine s-ar fi putut îndoi de asta, un ideal care strălucea palid și îndepărtat, asemenea unei stele tremurătoare, dar totuși veșnice. Și lui Radul Popianu îi plăceau aceste întîmplări, anecdote, povești, care încet, dar sigur se împămînteneau în lutul galben al Vladiei, încît după o vreme, trecuseră de acum cinci ani, păreau a fi la fel de adevărate pe cît de adevărată era Vladia însăși. Așa după cum promisese, niciodată nu a contrazis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
jumătate de gură, ca pentru sine. „Scrisori de dragoste... Și facturi de hotel neachitate“, va striga celălalt. Lista nu era exagerat de lungă. De Las Cases: Mémorial de Sainte‑Hélène (fără anul apariției; impresum, după toate aparențele, rupt); Schițe și anecdote ale Împăratului Aleksandr I, Moscova, 1826; Scrisorile lui M.A. Volkov către Lanski, Moscova, 1874; P.M. Bykov: The Last Days of Tsardom, London (fără dată); Confesiunile lui Napoleon Bonaparte către abatele Maurie, traducere din franceză, Moscova, 1859; I.P. Skobaliev: Daruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
pentru el. Ovidiu își ridică în sfârșit pleoapele și o privi pentru câteva clipe. Apoi își înălță privirea către tavan. Cu mâna dreaptă își pieptăna absent o șuviță de păr. Poate are dreptate, mai știi? Zâmbi amuzat de parcă spusese o anecdotă. Ei, ce zici? Nu știu, îi răspunse iute Carmina, nu știu și continuă în gând: Niciodată nu am visat că o cerere în căsătorie poate lua o astfel de formă. Apoi rosti cu voce tare: Mi se pare că suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
uitării. A doua zi s-a lăsat acostată pe plajă. Aproape că-și pierduse echilibrul dat de conveniențe, într-atât de mult își dorea să-și ducă la capăt intențiile. S-a arătat veselă, și-a amintit o mulțime de anecdote, nu a lăsat nici un minut să se scurgă în liniște, ca nu cumva vocea interioară să se facă auzită și să-i strice planurile. Dorea să scurteze lenta desfășurare a relațiilor ce se înfiripau între ea și omul acela. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]