KorAP: Find »[drukola/base=anticrist & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...11 12 13 ...40 >

977 matches

Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399

17,8) ca și cum nici n‑ar fi, nici numele nu i‑a fost rostit. Căci nu se poate rosti numele a ceva ce nu este” (V, 30, 4). Descoperindu‑i numărul, Duhul oferă credincioșilor posibilitatea de a‑l recunoaște pe Anticrist. Ascunzând numele exact al acestuia, el scurtează aprioric durata domniei sale pe pământ. Așa cum am văzut, Irineu invocă fragmentul din Apoc. care vorbește tocmai despre caracterul efemer al domniei fiarei marine. Aceasta „este ca și cum nu ar fi”. Din acest motiv el

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
am văzut, Irineu invocă fragmentul din Apoc. care vorbește tocmai despre caracterul efemer al domniei fiarei marine. Aceasta „este ca și cum nu ar fi”. Din acest motiv el nu primește nume de la Duhul Sfânt, izvor al Vieții, autor al Cărții Vieții. Anticristul „este” inexistentul însuși, o „realitate” paradoxală, în același timp iluzorie și inconsistentă (pentru un materialist, precum Irineu, lipsa numelui denotă o lipsă de substanță ontologică). Monografia anticristologică se încheie prin această stranie aporie: Anticristul va veni pe pământ sub forma

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
al Vieții, autor al Cărții Vieții. Anticristul „este” inexistentul însuși, o „realitate” paradoxală, în același timp iluzorie și inconsistentă (pentru un materialist, precum Irineu, lipsa numelui denotă o lipsă de substanță ontologică). Monografia anticristologică se încheie prin această stranie aporie: Anticristul va veni pe pământ sub forma unui inexistent efemer și fără nume. Pe scurt, el va fi încarnarea Nenumitului. În 30, 2 Irineu sintetizează datele neîndoielnice și pertinente oferite de Scriptură, care servesc la recunoașterea Anticristului: numărul 666; fărâmițarea Imperiului

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
prin această stranie aporie: Anticristul va veni pe pământ sub forma unui inexistent efemer și fără nume. Pe scurt, el va fi încarnarea Nenumitului. În 30, 2 Irineu sintetizează datele neîndoielnice și pertinente oferite de Scriptură, care servesc la recunoașterea Anticristului: numărul 666; fărâmițarea Imperiului (Roman) în zece regate mici; apariția unui uzurpator; Anticristul este originar din tribul lui Dan. Cel de‑al patrulea punct reprezintă un element cu totul nou în raport cu tradiția anterioară. Irineu face, încă o dată primul, sinteza între

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
efemer și fără nume. Pe scurt, el va fi încarnarea Nenumitului. În 30, 2 Irineu sintetizează datele neîndoielnice și pertinente oferite de Scriptură, care servesc la recunoașterea Anticristului: numărul 666; fărâmițarea Imperiului (Roman) în zece regate mici; apariția unui uzurpator; Anticristul este originar din tribul lui Dan. Cel de‑al patrulea punct reprezintă un element cu totul nou în raport cu tradiția anterioară. Irineu face, încă o dată primul, sinteza între figura tiranului eshatologic și figura falsului mesia evreu. Anticristul zugrăvit de el va

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
mici; apariția unui uzurpator; Anticristul este originar din tribul lui Dan. Cel de‑al patrulea punct reprezintă un element cu totul nou în raport cu tradiția anterioară. Irineu face, încă o dată primul, sinteza între figura tiranului eshatologic și figura falsului mesia evreu. Anticristul zugrăvit de el va cuceri Ierusalimul, simulând, într‑o primă fază, protejarea coreligionarilor săi, după care va pustii lumea. Exegetul invocă, drept unică mărturie scripturistică, Ier. 8,16, făcând aluzie la omiterea lui Dan de pe lista triburilor din capitolul 7

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
lista triburilor din capitolul 7 al Apoc. (vv. 5‑8). Într‑un articol din 1995, „Antichrist from the tribe of Dan”, C.E. Hill analizează constituirea, în mediile creștine, a tradiției care vorbește despre tribul lui Dan ca loc al nașterii Anticristului. Cercetătorul american consideră că apariția mitului în secolul al II‑lea nu este deloc întâmplătoare. Într‑adevăr, conflictul între evrei și creștini, între Sinagogă și Biserică ajunge la apogeu în această epocă. Un rol important a fost jucat aici de

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
iudeilor, care va veni la sfârșitul veacurilor. Credința în acești doi mesia opuși, adversari, va marca, într‑o anumită măsură, cristologia secolului al II‑lea. Plecând de la aceasta, o altă teorie, complementară, ia naștere, în mod firesc: cea a doi anticriști, unul iudeu, celălalt păgân. Commodian, de altfel, îi va distinge ca atare. În cazul lui Irineu, și ulterior al lui Hipolit, aceștia se contopesc într‑un singur și unic personaj . Dacă Anticristul este iudeu, înseamnă că el trebuie să se

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
ia naștere, în mod firesc: cea a doi anticriști, unul iudeu, celălalt păgân. Commodian, de altfel, îi va distinge ca atare. În cazul lui Irineu, și ulterior al lui Hipolit, aceștia se contopesc într‑un singur și unic personaj . Dacă Anticristul este iudeu, înseamnă că el trebuie să se nască în sânul unuia din cele douăsprezece triburi. Fără să ezite - ceea ce arată că există deja o tradiție pe care se întemeiază - Irineu invocă tribul lui Dan, aducând ca dovezi capitale Ier

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
această interpretare, au schimbat radical semnificația profeției și au făcut din Dan tribul de origine al lui anti‑mesia. Această răsturnare a fost favorizată - rezumăm - de concepția lui Marcion despre cei doi mesia, precum și de prefigurarea concepției despre cei doi anticriști, din care unul va fi iudeu. Revolta lui Bar Kokhba a avut, la rândul său, un rol hotărâtor în configurarea mitului nostru, cu puternică semnificație antiiudaică, în mediile creștine din Asia Mică. Această revoltă a ascuțit până la o nemărginită ură

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
o persecuție sângeroasă din partea celor dintâi, pe toată durata ostilităților. Foarte semnificativ în acest sens este faptul că anumite trăsături ale portretului conducătorului revoltei, realizat de Eusebiu al Cezareii (HE, IV 6, 1‑2) se regăsesc ca atare în descrierea Anticristului prezentată de Irineu în Adu. haer. (V, 25‑30). O altă mărturie creștină este Apocalipsa lui Petru, despre care am vorbit deja în primul capitol al acestei lucrări. „Bar Kokhba”, notează C.E. Hill, „did not prove to be the final

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
Christian reflection on the matter”. Inscripțiile de pe monedele bătute între 132 și 135 în Palestina confirmă clar pretențiile mesianice ale personajului: „anul I al mântuirii lui Israel” etc. Cu acest ultim element încheiem analiza descrierii pe care Irineu o face Anticristului, pentru a ne ocupa de semnificația și funcția sa teologică. Funcția teologică a mitului la Irineu Între 26, 2 și 28, 2, capitole rămase până în prezent în afara analizei noastre, Irineu face o lungă și semnificativă digresiune în legătură cu activitatea diavolului după

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
și funcția sa teologică. Funcția teologică a mitului la Irineu Între 26, 2 și 28, 2, capitole rămase până în prezent în afara analizei noastre, Irineu face o lungă și semnificativă digresiune în legătură cu activitatea diavolului după întrupare și Judecata de Apoi. Figura Anticristului dobândește o dimensiune explicit teologică, proprie episcopului Lyonului. Altfel spus, acesta ne furnizează cheia înțelegerii prezenței acestui motiv în cartea a V‑a a tratatului său. Referatul demonologic debutează cu un citat din Matei (25,41): „Atunci [Isus] va zice

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
prudenței. În rai, de pildă, el a ispitit‑o pe Eva strecurându‑se în pielea șarpelui. În cea de‑a doua etapă însă, el „își dă arama pe față” acționând direct, la lumina zilei, prin oameni și mai ales prin Anticrist, chintesența însăși a tuturor apostaziilor. Nu mai are nici o reținere, căci știe că a fost condamnat, prin gura lui Isus, la focul veșnic (cf. V, 26, 2 și citatul de la Mt. 25,41). El se năpustește asupra neamului omenesc, găsindu

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
lui Dumnezeu pentru toți cei care l‑au văzut la fel, dar n‑au crezut la fel”. De fapt, omul se face sieși judecător, în momentul în care alege, fie pentru Dumnezeu/Isus/viață/lumină, fie pentru diavol/lipsa iubirii/Anticrist/moarte/întuneric. Iubirea este legătura puternică între credincios și Dumnezeu. În momentul în care această legătură se rupe, cel dintâi se află „în abis”. Patru termeni sunt importanți în acest context: Dumnezeu, omul, relația dintre ei (iubirea din partea omului ca

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
veșnicia iadului, recunoaștem implicit o neputință din partea lui Dumnezeu în a combate răul, fapt evident absurd din punctul de vedere al unei religii monoteiste. După această lungă paranteză etică și metafizică, în capitolul 28 Irineu reia tema Judecății și a Anticristului. Punctul de legătură îl constituie ideea paulină (din 2Tes. 2,11‑12) potrivit căreia chiar și cei rău‑credincioși simt nevoia de a crede în ceva. De aceea Dumnezeu le va trimite un fals mesia care să‑i însoțească în

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
11‑12) potrivit căreia chiar și cei rău‑credincioși simt nevoia de a crede în ceva. De aceea Dumnezeu le va trimite un fals mesia care să‑i însoțească în rătăcirea lor și care să le astâmpere setea „religioasă”. Venirea Anticristului se va face așadar cu îngăduința lui Dumnezeu însuși. Cei „rău‑credincioși” își vor simți, într‑un fel, viața „împlinită”, atunci când vor recunoaște fantasma lor întrupată într‑un personaj istoric: „Dumnezeu”, spune Pavel, „le va trimite un duh de amăgire

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
într‑un fel, viața „împlinită”, atunci când vor recunoaște fantasma lor întrupată într‑un personaj istoric: „Dumnezeu”, spune Pavel, „le va trimite un duh de amăgire”. Diavolul nu acționează singur, prin sine, acțiunile sale sunt îndeaproape supravegheate de Creator. În consecință, Anticristul trebuie de asemenea să vină, crede Irineu, pentru ca Judecata de Apoi să poată avea loc așa cum se cuvine. El va aduna în sine, prin „antiparusie”, tot răul săvârșit vreodată în lume. Dumnezeu are nevoie de un atare instrument ca să aleagă

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
se cuvine. El va aduna în sine, prin „antiparusie”, tot răul săvârșit vreodată în lume. Dumnezeu are nevoie de un atare instrument ca să aleagă binele de rău, grâul de pleavă. Din această perspectivă, rolul, ingrat, desigur, dar necesar, pe care Anticristul îl joacă este de înșelător înșelat. După trei ani și șase luni, Isus va veni pe pământ, îl va învinge pe Anticrist și va inaugura o perioadă de pace, împlinind astfel făgăduința din Gen. 13,14‑17. Astfel, epopeea personajului

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
ca să aleagă binele de rău, grâul de pleavă. Din această perspectivă, rolul, ingrat, desigur, dar necesar, pe care Anticristul îl joacă este de înșelător înșelat. După trei ani și șase luni, Isus va veni pe pământ, îl va învinge pe Anticrist și va inaugura o perioadă de pace, împlinind astfel făgăduința din Gen. 13,14‑17. Astfel, epopeea personajului nostru se încheie printr‑o discretă aluzie la șiretenia pozitivă a lui Dumnezeu. Teolog optimist, Irineu se dovedește de asemenea un fin

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
paradoxurilor, calitate indispensabilă oricărui polemist. În plus, el cultivă un umor discret și savant, uneori ironia, calitate, trebuie să recunoaștem, destul de rară printre coreligionarii săi. Recapitulare și concluzie Cartea a V‑a din Adu. haer., în care este inserat mitul Anticristului, se adresează unui grup de clerici din Asia Mică, atrași de exegeza spiritualistă a Scripturilor. Firul roșu al demonstrației sale este constituit de ideea armoniei celor două Testamente, armonie respinsă de eretici, îndeosebi de Marcion și discipolii lui. Această idee

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
sale este constituit de ideea armoniei celor două Testamente, armonie respinsă de eretici, îndeosebi de Marcion și discipolii lui. Această idee este reliefată în cartea a V‑a, pornind de la trei evenimente: întruparea, viața lui Cristos și răstignirea sa; parusia. Anticristul va recapitula întreaga istorie a apostaziei, de la căderea îngerilor răi, până la ultimii apostați, ereticii. Aducând ca temei principal capitolele 2 și 7 din Daniel (coroborate cu alte mărturii ale Vechiului Testament), Irineu precizează mai întâi caracterul violent și tiranic al

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
va recapitula întreaga istorie a apostaziei, de la căderea îngerilor răi, până la ultimii apostați, ereticii. Aducând ca temei principal capitolele 2 și 7 din Daniel (coroborate cu alte mărturii ale Vechiului Testament), Irineu precizează mai întâi caracterul violent și tiranic al Anticristului. El va fi un rege iudeu - dar inspirat de modelul tiranului păgân - a cărui legitimitate va fi contestabilă și care va pune stăpânire asupra templului; va pune capăt cultului tradițional, instaurând propriul cult (influență de la Dan. 8,11‑12; 9

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
absența totală a motivului martorilor eshatologici (Apoc. 11), dovadă suplimentară a faptului că mitul nu este încă perceput ca un ansamblu coerent, autonom, aparținând doctrinei tradiționale. Insistența cu care Irineu reia tema divizării Imperiului Roman ca premisă obligatorie a venirii Anticristului arată două lucruri: 1) Atitudinea conciliantă, diplomatică a episcopului de Lyon față de puterea romană, care nu are, în mod strict, nimic de‑a face cu domnia Anticristului, acțiunea acestuia din urmă făcându‑se cu îngăduința lui Dumnezeu însuși, în cadrul planului

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
cu care Irineu reia tema divizării Imperiului Roman ca premisă obligatorie a venirii Anticristului arată două lucruri: 1) Atitudinea conciliantă, diplomatică a episcopului de Lyon față de puterea romană, care nu are, în mod strict, nimic de‑a face cu domnia Anticristului, acțiunea acestuia din urmă făcându‑se cu îngăduința lui Dumnezeu însuși, în cadrul planului mântuirii (teoria paulină din 2Tes. 2,11‑12); Roma nu mai este modelul prevestitor al ultimului regat, cum se întâmplă în cazul lui Hipolit. De asemenea, nu

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]