772 matches
-
Dar mai negru-i urâtul, / De pământ te poți spăla, / De urât nu poți scăpa, / Că urâtul n-are leac, / Numai pânză și toiag / Și-o cruciuliță la cap!"214 Reprezentarea metaforică a norocului, ca întrupare a naturii, conturează spațiul antinomic al metamorfozelor sortirii. Prezentarea gradată a "făuririi" destinului, de la cadrul descriptiv, portretistic, la tonul invectivei care evocă norocul personificat, întruchipează stările existențiale,universale, ipostaziate, ipostaziate de alternanțele semantice afirmativ / negativ: "Frunzuliță ca bobul, / Mândră floare-i norocul, / Dar nu crește
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
sunt "determinări ale realității" (Platon), "predicate fundamentale ale lucrurilor" (Aristotel), "forme apriorice ale intelectului" (Kant), "determinări ale ființei fiindului" (Heidegger) sau "structuri ideale și descriptive ale realității" (Pierce), categoriile sunt ontofanii, realul fiind răstălmăcit din perspectiva existențialului originar. Eterna viețuire antinomică, între lumea sacrului și lumea profanului, transfigurează mitic timpul și spațiul. Țăranul român, trăind în "zariște cosmică", reîntemeiază lumea ca manifestare a gândirii mitice în care transfigurarea sacră a timpului și a spațiului reface actul cosmogonic originar: "Lumea este întemeiată
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
sâmbăta erau dedicate morților) sau lunile anului Mărțișor, Prier, Brumar etc. Calendarul popular este dual, forțele benefice și puterile malefice sunt reprezentate în aceeași măsură, binele și răul coexistând. Timpul calendaristic se supune acestui dualism ontologic, dând dezlegare acestor forțe antinomice, de a-și împărți puterile în mod egal. Astfel, reprezentările benefice patronează ziua lunea miercurea, joia, vinerea, duminica, și vara, fiind simbolul luminii, al căldurii, al vieții și al fertilității. în timp ce reprezentările malefice acționează pe timp de noapte marțea și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
-i șfară / Ca străinătatea-n țară. / Și tot mă întreabă cucul, / De ce nu am glas ca dânsul. Cum să am glas de cuc, / Dacă plâng până mă culc? / Cum să am glas de om, / Dacă plâng până adorm?"310 Simbolistica antinomică a cucului, ca încarnare a binelui și a răului, este prezentată într-un "bocet de zori" în care suferința despărțirii este ilustrată de ipostazele antinomice ale cântatului: "...C-astă vară ce-a trecut, / Rău m-a mai cântat un cuc
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
până mă culc? / Cum să am glas de om, / Dacă plâng până adorm?"310 Simbolistica antinomică a cucului, ca încarnare a binelui și a răului, este prezentată într-un "bocet de zori" în care suferința despărțirii este ilustrată de ipostazele antinomice ale cântatului: "...C-astă vară ce-a trecut, / Rău m-a mai cântat un cuc, / Să-mi las casa să mă duc; / M-a cântat pe-un crac uscat / Tot a scârbă ș-a banat; M-a cântat pe-un
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
minte nalt, ( O șerpoaică a fătat, / Cum a fătat, / Așa a crăpat. / Așa să crape, / Să răscrape / Toate pociturile, / Toate deochiturile, / Din crierii capului, / Din fața obrazului."375 Vocativul descriptiv, ca substitut metaforic al cauzei patologice, transfigurează valențele răului, prin intermediul imperativului antinomic, afirmativ / negativ, plasat într-un spațiu ritualic, prin utilizarea deicticelor temporale: "Veveriță pestriță, / Nu umfla, / Nu bursuca! / Atunci umflă, / Atunci bursucă / Când a face / Laur-balaur / Cuib în crucea bradului / Și în vârfu molidului. / Atunci și nici atunci. Pfui, pfui, pfui
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
există un mai profund clasicism și romantism paradigmatice, ale căror structuri mentale și configurații sufletești conduc la atitudini general umane în fața realității și a vieții.111 Constatăm așadar că la Hegel coexistă, într-un mod aparent straniu, două modele mentale antinomice: deși punctul de plecare (tema identității dintre existență și gândire: "gândirea este identică cu obiectul gândirii" cu existența -, deoarece "gândirea trebuie să aibă ca obiect ceva care există"112) este clasic, imobilismul logic al eleaților este convertit de heracliticul Hegel
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
fără a se subordona unui Spirit absolut, cum se întâmplă la Hegel. Cele înfățișate până acum creează într-adevăr impresia că istorismul (atașat de ideea unicității temporale sau valorice vezi I, nota 45) susține discontinuitatea. Logica noastră, cu operațiile ei antinomice, ne-ar determina atunci să-i atribuim numai supraistorismului ideea continuității. De altfel, am precizat și în capitolul anterior că această idee trimite la repere anistorice. Dar putem vorbi despre discontinuitate în legătură cu o orientare care vede lucrurile în devenirea lor
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
răspunde exigențelor unei cunoașteri universal valabile, în ciuda aspirației permanente și definitorii către o cunoaștere obiectivă (fapt ce justifică delimitarea filozofiei de știință și desemnarea sistemelor metafizice drept simple Weltanschauungen). În aceste condiții, conceptul de "metafizică" rămâne să desemneze "un proiect antinomic" ce vizează "atingerea absolutului în relativ, a atemporalului în istorie". Prin această nimerită formulă Mircea Flonta caracterizează modul în care Dilthey încearcă să soluționeze dilema metafizicii definite drept ein merkwürdiges Doppelwesen. Ca atare, "orice sistem metafizic reprezintă cel mult o
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
are să se legitimeze "ulterior prin însăși punerea ei în exercițiu", așadar "mai mult de facto, prin puterea ei de a organiza datele cunoașterii și de a clădi o lume" (ibid.). 29 Ibid., p. 96. Recurgând la un joc al formulărilor antinomice, Blaga precizează: "Filozoful interpolează experiența în masive preocupări teoretice; omul de știință interpolează actele teoretice în masa experienței". 30 E. Husserl, Filozofia ca știință riguroasă, p. 62. 31 "Cuvântul de modă veche înțelepciune (înțelepciune despre lume, despre lume și viață
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
unor "structuri binare"56 (adevăr/neadevăr; lume/fantasmă; ființă/non-ființă; zi/noapte etc.). Acest mod maniheist de a percepe lumea, prezent la oamenii moderni, l-aș include în mentalitatea arhaică din secolele XVII-XVIII; mentalitate ce are drept suport epistemic seriile antinomice ale doctrinelor religioase. Biblia și Coranul stau drept mărturii. La finalul acestor doctrine, care cred că dețin adevărul absolut, avem conflictele Islam-Occident. Nerațiunile clasice se află și într-un anume mod de a exercita puterea în societatea modernă. Suntem într-
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
spațiu de frontieră, dar și spațiu al absurdului uman. Nu este deloc mirabil că un Eugène Ionesco și-a întemeiat teatrul absurdului dintr-o profundă stare social-politică și mentală, abundentă în spațiul mioritic. Această neînțelegere este alimentată de o gândire antinomică, dialectică, care trasează "opoziții" în câmpurile de cunoaștere, ca, de exemplu: teoretic-practic; deductiv-inductiv; util-inutil; adevăr-fals; concret-abstract; pozitiv-negativ; trasează opoziții între câmpurile de cunoaștere și îl aruncă pe creator într-un spațiu al absurdului cotidian. Societatea românească, aproape întotdeauna, s-a
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
cotidian. Societatea românească, aproape întotdeauna, s-a manifestat eronat în raport cu cei care au oferit cunoaștere autentică, considerându-i rupți de realitate, izolați într-un turn de fildeș. Această percepție colectivă este și un document al absurdului românesc. Toată această serie antinomică de concepte introdusă în plan teoretic nu există în viața reală. Falsul se interpune printre adevăruri; obiectul practic descrie un model teoretic; inducția ne-a condus (istoric vorbind) spre deducție; iar, la rândul ei, deducția se poate "descompune" într-o
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
religie, Yves Cattin • Marile noțiuni filosofice 5. Munca și tehnica, Denis Collin • Marile opere ale filosofiei antice, Thierry Gontier • Marile opere ale filosofiei moderne, Thierry Gontier • Marile probleme ale eticii, Christine le Bihan • Proiectele filosofiei kantiene, Viorel Cernica În pregătire: Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga, Valică Mihuleac Bun de tipar: 2011 • Apărut: 2011 • Format 14 × 19 cm Iași, str. Grigore Ghica Vodă nr. 13 Tel. Dif.: 0788.319462; Fax: 0232/230197 editura ie@yahoo.com; www.euroinst.ro 1 "În primul
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Berdiaev, spune: "Cum poate fi lumea aceasta simultan coruptă de demon și impregnata de Dumnezeu? Berdiaev nu se sfiește să fie contradictoriu: o recunoaște fără ezitare, adăugând că orice conștiința religioasă (și el este o asemenea conștiința) e, prin esență, antinomica"21. Se poate spune că Cioran este o conștiință religioasă, chiar dacă îl contestă neîncetat pe Dumnezeu? El însuși recunoaște că nu este ateu, pentru că divinitatea este o constantă în gândurile lui, insă Dumnezeu pe care il invocă Cioran nu este
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
pomană..... Copilăria îi este marcată , din punct de vedere afectiv, de un personaj deosebit:mama. Perseverența în ideea de a-și vedea copilul popă,este personajul care umple cu prezența lui paginile cărții .-Portretulei fascinează tocmai prin imprevizibilul trăsăturilor ei antinomice. Surprinsă în atitudini primitive, dând curs vrăjilor și superstițiilor ―Smaranda plină de minunății-, era superioară bărbatului ei nu numai prin faptul că era fiică de vornic, ci mai ales prin credința pe care o punea în știința de carte și
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
de către romancier, a carențelor pluriperspectivismului, n.n.) ea este folosită, beneficiind de puține "semne", ceea ce o face mai subtilă și mai pregnantă, deși greu de identificat la prima vedere."98 Am anticipat că imaginarul scriitorului oferă oportunități constatative ale unei taxinomii antinomice de tipul "aerian" vs. "pământean". Succint, G. Bachelard îi descrie pe aerieni ca înălțându-se cu ușurință datorită puterii lor deosebite, pământenii dovedind o mai mare inerție în intenția de a se desprinde de elementul htonic.99 Sexualitatea, dezideratul libertății
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
unui regizor, care împarte rolurile în durata culturilor, dar și în viața individuală a oamenilor. Nici istoria, nici destinul uman nu modelează mitul, ci invers mitul este chiar modelul lor. În structura lui abisală, discursul mitic (povestirea) desfășoară o tensiune antinomică specifică oricărei forme de gândire umană: " Mitul este discursul ultim unde se constituie tensiunea antagonistă, fundamentală oricărui discurs, adică oricărei "dezvoltări" a sensului. În mod genial, Nietzsche văzuse spre deosebire de succesorii săi culturaliști că mitul ce constituie gândirea grecească este povestirea
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
veșnică. Pentru că introduce sacrificiul discursul Noului Testament va fi preluat de către eroină. Cel de al doilea discurs este de altfel și cel al pajului. „din umbra falnicilor bolți/ ea pasul-și-1 Îndreaptă/ lîngă fereastra unde-n colț/ Luceafărul așteaptă” Două serii antinomice Întunericul și fereastra. O intrare În oglindă. Eroina este acum Alice În țara oglinzilor. Visul se ordonează simetric imaginii ferestrei și celei a oglinzii. Luceafărul eminescian. O interpretare transeontică. Două vehicule prin care eul transgresează mundanul. Spații prin care eroina
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
în interiorul căruia nu încap negocierile, opțiunile, refugiile. De aceea, este potrivit să privim tragedia ca pe un veritabil război. Singura ieșire dintr-o situație tragică rămîne cea (auto)destructivă, ieșire similară, la rigoare, sfîrșitului stărilor de beligeranță în general. Tensiunea antinomică atinge valori atît de înalte în ambele contexte, încît "rezolvarea" conflictului constă, invariabil, într-un gest unic de distrugere, (eradicare, pulverizare), fie a întregului decor de derulare a faptelor, fie a cauzei inițiale a unei astfel de încleștări insolvabile. Sublinierea
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Catherine îl descoperă după Heathcliff, fiind fascinată și de el!), dimpotrivă, sugerează stabilitatea lumii civilizate, societatea echilibrată, menită să dea siguranță și încredere individului. Simbolic vorbind, conform aceluaiși registru psihanalitic, el devine ego-ul/ supraego-ul (eul/supraeul) freudian. E exact reprezentarea antinomică a lui Heathcliff. Așadar, Cathy nu oscilează propriu-zis între două iubiri la fel de puternice, cît între două personalități, între doi poli tipologici pe care nu și-i poate asuma integral nici în teorie. Identitatea ei se disipează în acest perpetuu "balans
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
de Irina Tănăsescu, și în română, la Humanitas), intitulată Descartes' Error. Emotion, Reason, and the Human Brain/Eroarea lui Descartes. Emoția, rațiunea și creierul uman. Eroarea" lui Descartes trebuie spus de la bun început este dualismul ideologic și conceptual (nu rareori antinomic, cu mici valențe oximoronice chiar), practicat de filozof, dualism pe care se întemeiază o întreagă tradiție epistemologică (greu recognoscibilă, de altfel, astăzi, dato rită supralicitării, drept "carteziană"). Tradiția menționată a dus în psihologie și, prin iradiere, în neurologia de pionierat
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
imposibile pe care nu le vede și care, fiind evidențele din care e alcătuită, sunt mai presus de ființă. Fiecare dintre noi e mai multe lumi în același timp. Eu sunt lumi, adică mai multe alcătuiri de posibile și imposibile antinomice. Ce ne arată secvențele asupra cărora ne-am oprit? Nu ne confruntăm cu situații. Situația în fața căreia am sentimentul că mă găsesc nu este o constrîngere exterioară: ea este zămislită de posibilele și imposibilele pe care mi le creez. Ele
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
publice naționale ar apăra suveranitatea națională clasică, reunind în jurul convingerilor și izolării lor categoriile sociale cele mai ostile construcției europene. Marele merit al construcției europene este acela de a fi prezentat identitățile naționale și proiectul federal ca fiind complementare, nu antinomice. Hegel considera acest lucru imposibil pentru că în viziunea lui, fără război statele ar muri fără să se recunoască: războiul asigură statelor "sănătatea morală (...) așa cum vînturile împiedică putrezirea apelor lacurilor"27. Kant spera, dimpotrivă, ca prin cooperare să se ajungă la
Europa politică: cetăţenie, constituţie, democraţie by Paul Magnette () [Corola-publishinghouse/Science/1437_a_2679]
-
Zeii, iar Logosul este consubstanțial cu Cosmosul. Cosmologia grecilor converge asupra Naturii (Physis) și a Logosului, în vreme ce cosmologia creștină converge asupra lui Dumnezeu. Astfel, revenirea la sursele grecești dă naștere unui curent naturalist care se asociază curentului raționalist, acestea devenind antinomice în raport cu concepția iudeo-creștină asupra lumii. În vreme ce în aceasta din urmă statutul omului se definește în raport cu Dumnezeu, care l-a făcut după chipul și asemănarea sa, și în raport cu fiul lui Dumnezeu, care s-a făcut om, activarea naturalismului și raționalismului grecești
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]