398 matches
-
spre angajarea în acțiuni sau comportamente vizibile. La o primă vedere, s-ar părea că participarea latentă n-ar constitui o formă autentică de participare. Autoarea considera însă că aceste două forme de participare n-ar trebui considerate ca fiind antitetice, ele putând trece cu ușurință una în alta. Stadiul de latență ar putea contribui la cristalizarea orientării dominante a participării manifeste, iar participarea manifestă ar putea fi uneori punctată de liniștea reflecției latente, menită a o întări. Eficientă este deci
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
este Îngrijorat de diminuarea spiritului civic decât pentru că vede În el „un element constitutiv al libertății În sensul de stăpânire de sine și de non-dependență În raport cu voința celorlalți” (Spitz, 2001, p. 21). Din această perspectivă, legea și libertatea nu sunt antitetice, legile drepte constituind chiar condiția de existență a libertății, În măsura În care ne feresc de raporturile de dominație. În vreme ce libertatea negativă, Înțeleasă ca absență a interferențelor, nu stabilește raporturi interne Între libertate și democrație, libertatea Înțeleasă ca absență a dominației conferă un
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
internă și o ierarhizare a materiei sale, constituindu-se ca strategie discursivă, în dependență cu intenția de comunicare a enunțiatorului. Prin extensie contextuală și amplificare și prin asociere cu alte figuri sintactice (anadiploză, epanadiploză, chiasm) se poate ajunge la structuri antitetice ample, care favorizează, prin intermediul termenilor ce funcționează ca indici focalizatori, interpretarea, prin contra-opinie, a unei realității obiective: La-nceput, pe cînd ființă nu era, nici neființă,/ Pe cînd totul era lipsă de viață și voință,/ Cînd pătruns de sine însuși
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
un dialog între adversari, întrucât ei nu mai vorbesc aceeași limbă. Nu mai este vorba despre ajustarea unor diferențe în interiorul sistemului politic, pentru că de-acum e pus în discuție chiar sistemul politic. Stabilitatea și reforma, libertatea și autoritatea apar ca antitetice, iar dezbaterile, din pragmatice, devin ideologice. Atunci când nu mai există consens în privința a ceea ce e considerat legitim, nu mai există temei pentru un acord. Pot interveni anumite concesii, dar ele sunt considerate tactice, întrucât consolidează propria poziție și contestă legitmitatea
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
stricta contemporaneitate. Prima mare bătălie din anii comunismului a desfășurat-o în jurul lui Eminescu. Firește, nu de unul singur, găsind sprijin în critici și istorici literari consacrați precum George Munteanu, Edgar Papu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Adrian Marino. Se întâlneau două viziuni antitetice asupra artei: pe de o parte, cea dominantă, fragmentarist/impresionistă, a autonomiei esteticului, de tradiție interbelică lovinesciană, conform căreia nu există punte de legătură între artă și știință. Pe de alta, interdisciplinarii de felul lui Edgar Papu, Solomon Marcus și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Archaeus, spune autorul, este ființa din trei pricini; 1) este în concept absolut (în-sinele); 2) din-sine, generator de lume; 3) este el însuși lumea materială" (p. 30). Unitatea conceptuală a arheului nu derivă din constituția lui, ci din disponibilitatea lui antitetică; el nu este nici spirit, nici materie, transgresează obsedanta dualitate și alcătuiește "cea mai bună dovadă că există o substanță imaterială în Univers". Arheul este locul geometric din care poate fi recuperată ființa în plinătatea sensurilor ei originare, când nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
materie, transgresează obsedanta dualitate și alcătuiește "cea mai bună dovadă că există o substanță imaterială în Univers". Arheul este locul geometric din care poate fi recuperată ființa în plinătatea sensurilor ei originare, când nu era încă surpată de atâtea friguri antitetice, de atâtea disjuncții neîmpăcate ce le-a acumulat în lungul drum filosofic de la vechii greci și până la Kant. Disociată într-o parte fenomenală și alta noumenală, între minte și inimă, pendulând între lumea lucrurilor și a umbrelor, între suflet și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
specificului național" (p. 113). Eminescu numește această stare "moft" (ms. 2258) în mod surprinzător prin anii 1867-1868. "Cea mai comică noțiune românească e moftul antiteză neîmpăcată și în sine atât de ridicolă dintre aparența exterioară și fondul intern. Cel mai antitetic și mai comic caracter e moftangiul. Tartuffe e un moftangiu. Comica excelentă a postulanților din Millo director (piesa lui Alecsandri) consistă întru aceea că sunt moftangii. Toți suspină pentru patrie cu fizionomia cea mai plângătoare de pe lume și toți nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
zonele de transparență)". Ultimele capitole (XI-XVI) sunt dedicate aplicării acestei "noi hermeneutici", socotind că "premisele românești principale întru întemeierea doctrinei "noului antropocentrism" transmodern sunt ontologia arheității lui Eminescu, filosofia lui Blaga și cea a lui Noica, teologia Părintelui Stăniloae și antitetica filosofiei lui Ștefan Lupașcu, la care se aliază logica fuzzy [pe românește, logica ideilor vagi n.m., F.D.] a lui Constantin Virgil Negoiță". În aceeași categorie mai sunt incluși, ca noi lecturi, Nietzsche, Mircea Eliade, C.G. Jung, Heidegger, René Girard, Maurice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lui Virgil Nemoianu devine o armă de luptă împotriva naționalului prin demonizarea gazetarului Eminescu, cel care numise "antitezele monstruoase" din societatea noastră. Echilibrul, armonia și depășirea antitezelor nu poate fi decât transmodernistă pentru că, spune profesorul Codreanu, "transmodernismul se fundează pe antitetică pe care o întrevăd ca filozofie a viitorului", cu o certă pledoarie pentru diversitate și alteritate. Da, asimilarea și omogenizarea nu mai constituie un ideal, însă trebuie să recunoaștem că și în diversitate există potențialul extremismului și al violenței. Într-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Theodor Codreanu se nutrește din ontologia arheității (M. Eminescu), filosofia lui L. Blaga și cea a lui C. Noica, arhetipologia lui Mircea Eliade, gândirea patristică a Părintelui D. Stăniloae (Teologia Dogmatică Ortodoxă, 1978), ontologia stilurilor colective a lui Edgar Papu, antitetica lui Ștefan Lupașcu, transdisciplinaritatea susținută de Basarab Nicolescu ("contradicția este echilibru"). Acestora li se adaugă Svetlana Paleologu-Matta, autoarea unui excelent studiu despre Bacovia din perspectivă existențialistă (1958) și al unuia despre Eminescu (1988) în care a văzut "centrul spiritualității românești
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de Guy Scarpetta și Leon Wieselter, unde se afirmă că "dacă admitem că modernismul a adus supremația majorităților, iar postmodernismul pe cea a minorităților, depășirea ambelor forme de oprimare nu poate fi decât transmodernistă, căci numai transmodernismul se fundează pe antitetică pe care o întrevăd ca filosofie a viitorului." (p. 127), iar ca paradigmă larg socială este propus transnaționalismul în ethosul transmodernității. Mai specific, se face apoi trecerea la paradoxurile postmodernismului românesc, care provin din faptul că a existat dintotdeauna o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
națională s-a văzut în mare primejdie. Din acest punct de vedere, Eminescu era un "antinaționalist", căci mărturisea că iubește patria sans frases, naționalitatea vorbită iar nu trăită fiind apanajul demagogilor fulgerați în Scrisoarea III și în articole. Fidel gândirii antitetice, de esență transmodernă, Eminescu sublinia necesitatea echilibrului, în marginile adevărului, dintre național și cosmopolit, pretenția celui din urmă de a suprima ceea ce e național însemnând imposibilitatea de existență a cosmopolitismului însuși" (p. 67). Spre lauda sa, Theodor Codreanu merge până la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
transmodernă", apelând la "doctrina echilibrului între antiteze, a lui Ion Eliade Rădulescu, preluată și îmbogățită de Eminescu, apoi continuată în secolul al XX-lea, de Mircea Eliade și Stefan Lupașcu, creator nu atât al logicii dinamice a contradictoriului..., ci al antiteticii (Basarab Nicolescu), și tocmai de aceea considerat un filosof pentru mileniul al treilea. Lupașcu a avut marele avantaj că a îmbinat organic marea tradiție mitică a Europei cu descoperirile majore ale științei secolului al XX-lea, între care și principiul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
un filosof pentru mileniul al treilea. Lupașcu a avut marele avantaj că a îmbinat organic marea tradiție mitică a Europei cu descoperirile majore ale științei secolului al XX-lea, între care și principiul complementarității al lui Niels Bohr" (p. 22). "Antitetica" este nucleul viziunii pe care Theodor Codreanu o îmbrățișează. În optica "antiteticii", Theodor Codreanu procedează la înțelegerea operelor literaturii și la denunțarea efectelor procustiene ale "corectitudinii politice". Cartea Eminescu incorect politic, conține articole, studii și eseuri de istorie și critică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a îmbinat organic marea tradiție mitică a Europei cu descoperirile majore ale științei secolului al XX-lea, între care și principiul complementarității al lui Niels Bohr" (p. 22). "Antitetica" este nucleul viziunii pe care Theodor Codreanu o îmbrățișează. În optica "antiteticii", Theodor Codreanu procedează la înțelegerea operelor literaturii și la denunțarea efectelor procustiene ale "corectitudinii politice". Cartea Eminescu incorect politic, conține articole, studii și eseuri de istorie și critică literară scrise cu preocupare conceptuală și stilistică, în care se contracarează interpretări
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a realizat doar ca o concesiune tactică, înțeleasă ca o necesitate practică în vederea atingerii idealului comunist al societății post- naționale. În formulele lor ideologice pure, naționalismul și comunismul sunt mutual exclusive, fiind fundamentate pe principii de viziune și diviziune inerent antitetice. În practica politică însă, compromisurile nu pot fi ocolite, astfel că ideologii pragmatici au fost forțați de împrejurări să împreuneze antinomiile doctrinare. Doctrina patriotismului socialist este rezultatul direct al compromisului ideologic al comunismului principial în fața presiunii exercitate de "chestiunea națională
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
implicați. 5. IMPLEMENTAREA ȘI EVALUAREA POLITICILOR PUBLICE Modelele de implementare Implementarea. În ceea ce privește implementarea sau punerea în operă a unei politici publice, în literatura de specialitate se identifică, se disting și se confruntă două perspective analitice care pot fi luate drept antitetice sau complementare. Top down Prima perspectivă este numită top down și sugerează că pro-cesul de implementare a unei politici publice acționează aproape linear, de la vîrful politic și birocratic, care a formulat-o și aprobat-o, pînă la bază, adică la
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
În fiecare situație dintre cele patru (eul ca substanță, simplu, unitate, în relație ...) este implicată judecata analitică. Desigur, pretenția psihologiei raționale este că judecata în cauză este sintetică: ceea ce înseamnă că subiectul "eu" își primește predicatele intuitiv- sensibil. Dar și antitetica rațiunii pure (legată de Ideea cosmologică) este prezentată și "criticată" de Kant după formula judecăților aflate în raport de contrarietate (care nu pot fi împreună adevărate, dar pot fi împreună false). Aparența rezultă, în acest caz, din faptul că ambele
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
elocvent că țările latine și catolice, pînă în secolul al XIX-lea, au pus accentul pe sărbătoarea Sfîntului Nicolae, adică pe forma cea mai măsurată a relației, în timp ce țările anglo-saxone o dedublează de obicei în cele două forme extreme și antitetice ale sale de Halloween, cînd copiii îi întruchipează pe morți ca să stoarcă taxe de la adulți, și Christmas, cînd adulții îi răsfață pe copii ca să le sporească vitalitatea. În consecință, caracteristicile aparent contradictorii ale riturilor de Crăciun se clarifică : pe parcursul a
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
să fie „mediul Înconjurător“ al meu, adică voi. Cu V mare... Și, Înainte de a ne arunca În mașina care ne va purta În week end, să medităm la un proverb al acelora găsiți de europeni când cu invadarea Americii; niște antitetici care credeau că „pământul nu e o moștenire de la părinți, ci un Împrumut de la copiii noștri“. Eu l’aș generaliza: nu doar pământul, dar Natura. Da, prietene Aurel, azi e Ziua mediului. Va sufla el fericit În lumânările de pe tort
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
descurcat și, câteva sute de milioane de ani mai târziu relua, ca hominid, experiența. Încetul cu Încetul, orizontul omului s’a lărgit, pe uscat, pe mare, În aer. Dar, de fiecare dată, tot ce se afla dincolo de frontiera cunoașterii rămânea antitetică enigmă; o prezență mai frecventă decât ne dăm seama, fie materializată - o piramidă de exemplu - fie doar un indiciu - or fi oarece picturi rupeste chipuri de extratereștri? Oricum, enigma rămâne antiteza certitudinii. Enigmele care, pe măsură ce cunoașterea avansează, devin una după
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
viitor neimaginabil, și lumea noastră va deveni o enigmă pentru cea ce va urma unui nou salt calitativ, o enigmă cu toată trăirea noastră de acum, cu toate vorbele mele... Dar totuși ce-a fost Înainte de acel salt calitativ? Poate antitetica imagine În oglindă care opunea infinitei fierbințeli o infinită răceală; chiar dacă, cel puțin În lumea noastră, sub doar minus 273 de grade Încetează orice mișcare, chiar la nivel atomic. Dar exista În acel Univers anterior ideea de temperatură? Putem avansa
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
și conservator al diversității obținute. Și ar trebui să luăm aminte la „memoria“ pământului. Un exemplu? Acolo unde sunt multe substanțe alelopatice, rămase de pe urma vreunui copac care a murit Între timp, un altul nu-și poate Împlânta rădăcinile, dar huzuresc antiteticele protozoare. Memoria pământului nu se oprește aici. Adică la ce se Întâmplă În Natura pe care eu o numesc liberă, adică scutită de intervenția omului. Pământul, de astă dată ogor, ține minte cine-l lucrează, dacă o face bine sau
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
dintr’o piramidă, dar fără să cred că era vorba de perpetuum mobile. Zic oricui e dispus să mă asculte, și oricând, că substanța Închide În Natură un circuit, punctat de autotrofe - să le spun acum doar plante - și de antiteticele heterotrofe - să le spun simplist animale. Ce frumos exemplu de perpetuum mobile ar putea fi, dacă nu ne-am gândi și la energia care pune În mișcare acest circuit? Și care vine dinafară, de la Soare, precum motorul mașinii o ia
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]