430 matches
-
de est a satului Baranca unde a existat o baltă ce a fost desecată și a aparținut căpitanului Gheorghiu. Balta lui Ivan-Baltă mare cu apă rece situată în pădurea Floroi. Această baltă apare trecută pe harta moșiei Hudeștii-Mari din 1885. Apelativul baltă este de origine traco-dacă. Balta Nouă-Baltă situată în partea de nord-vest a satului Baranca, formată din revărsările dese ale Prutului și în care se și pescuiește. Balta PopiiTeren situat lângă fostul iaz de la Bobești. Pe terenul deținut de un
Monografia comunei Hudeşti. Judeţul Botoşani by Gheorghe Apătăchioae () [Corola-publishinghouse/Science/91870_a_93216]
-
ocupă unii masivi muntoși din lanțul Carpatin, reprezintă linie de hotar Între unele țări, cum ar fi Slovacia cu Austria, Slovacia cu Polonia, Carpații Românești ocupă o pozitie centrală În teritoriul țării noastre, ei fiind pe drept cuvânt Înobilați cu apelativele de ,,Coloana vertebrală” a spațiului românesc, ,,Castel de ape” și ,,Cetate de apărare”. Relevantă În acest context este afirmația lui Ion Simionescu din articolul Munții României În care arată că „O cunună de munți, ca ziduri de cetate, Înconjură inima
Turism în Carpaţii Meridionali: cunoaştere, dezvoltare şi valoroficare economică by Ion Talabă, Elena Monica Talabă, Raluca-Maria Apetrei () [Corola-publishinghouse/Science/91770_a_92400]
-
sugera caracterul insulinopriv al unora dintre formele înregistrate la această vârstă s-a adăugat uneori termenul de „insulinodependent” („diabet zaharat senil insulinodependent”). Toate aceste denumiri subliniază importanța majoră a factorului vârstă în apariția diabetului zaharat. Faptul că reminiscențe ale acestor apelative mai sunt întâlnite încă și în prezent se datorează frecventelor modificări ale titulaturii incluse în clasificările oficiale OMS, care încearcă adoptarea criteriului etiologic sau cel puțin patogenic care să caracterizeze diferitele forme. Din păcate, testele simple care să stabilească prezența
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92233_a_92728]
-
iar în anumite situații, pentru a înlocui mesajele verbale. Limbajul este principalul mijloc de comunicare interumană, având la bază un sistem închegat de semne (cuvinte) și reguli gramaticale stabilite social-istoric. Învățarea limbajului impune: asigurarea condițiilor de comunicare (condiție a funcției apelative), integrarea funcției ordonatoare a materialului vorbit, funcția realizatoare laringo-faringo-buco-velară și a mișcărilor respiratorii (Tănăsescu, în Mănescu, 1986). Pentru ca elementele limbii să devină componente ale limbajului, trebuie ca omul să asimileze și să conștientizeze: latura fizică a cuvintelor (fonetico-grafică); conținutul cuvintelor
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
individualizează, separă și disting semnele (funcția culminativă, funcția delimitativă și funcția distinctivă propriu-zisă); b) funcțiile stilistice sau orientatoare, care determină valoarea specifică a semnului în actul verbal, orientându-l spre un vorbitor, un ascultător sau un lucru (funcția expresivă, funcția apelativă, funcția deictică); c) funcțiile morfologice, adică funcția clasificatoare, care clasifică semnul ca instrument particular de cunoaștere (drept categorie verbală sau "parte de propoziție"), și funcția actualizatoare, care face semnul apt pentru o utilizare concretă într-un act verbal (adică îl
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
atipice" pentru femei (prin raportare la norma general acceptată) și traiectorii în care independența și asumarea unor poziții subiect să fie prioritare. Însuși gestul administrativ de schimbare a numelui prin mariaj, devenit "banal"/"normal" prin convenționalitatea sa, însoțit de schimbarea apelativului "domnișoară" în "doamnă", indică maniera diferențiată și inegală de construcție a identității de gen pentru femei, care prin aceste ritualuri sociale devin "bunuri de schimb simbolic" trecând, astfel, din "proprietatea" și protecția tatălui/a familiei de origine în cea a
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
bine valorizat social, se înscrie și reticența multor femei față de feminizarea numelui propriei meserii de teama unei devalorizări personale 5. Doar un singur exemplu aș invoca în acest sens, atât de frecvent întâlnit încât face parte din normalitatea socială: utilizarea apelativului "doamnă profesoară" în învățământul preuniversitar și, invariabil, "doamnă profesor" în sistemul universitar. În cultura de tip macho, construită predominant pe relații de putere și nu pe relații parteneriale, chiar unii bărbați/băieți se pot simți dominați de femei/fete. Atât
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
sufletului meu sunt foarte relevante experiențele legate de locul care rămâne încă pentru mine întruparea fundamentală a ceea ce numesc "acasă". 2 În anul doi de masterat de Politici de Gen și Minorități am făcut o lucrare despre felul în care apelativele "țăran" și "țărancă" au căpătat conotație peiorativă. 3 Personal nu am avut mult timp conștiința acestei identități, dar am căpătat-o prin interacțiunea cu ceilalți și mai ales cu cei din comuna natală care nu de puține ori se uită
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
Aveau cele mai interesante mutre, un pictor portretist ar fi făcut o reușită expoziție a expresiilor negative sufletești. Șefului, mai în vârstă decât toți (avea poate peste 40 de ani), un fel de țigan unguresc, ceilalți i se adresau cu apelativul nea Brânză. După ce ușa s-a închis, nea Brânză, făcând semn alor lui, se retrase spre perete și ni se adresă reverențios: Dumghiavoastră... pentru ce... arestați? Suntem legionari. Aaa..., a exclamat dând din cap a înțelegere. Apoi adresându-se „ostașilor
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
pună în aplicare un sistem instituțional care viza aceleași obiective de integrare europeană, prin desemnarea termenului "Comunitatea Europeană", la singular, în loc de forma juridică de plural "Comunități Europene". Astfel, Parlamentul European, în rezoluția sa din 16 februarie 1978, a recomandat generalizarea apelativului "Comunitatea Europeană", fiind consacrat prin Tratatul privind Uniunea Europeană din 7 februarie 1992, care prevedea pentru C.E.E. să dețină competențe economice de piață comună, C.E.C.O. să se specializeze pe industriile europene de cărbune și oțel și C.E.E.A. să aibă responsabilități
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache [Corola-publishinghouse/Administrative/1432_a_2674]
-
împărțire administrativă a României, acest sat, cândva fruntaș, să apară în umilitoarea postură de sat marginal pe teritoriul comunei Voinești din județul Vaslui. Numele satului rămâne încă învăluit în mister. Presupunerea populară că satul Stâncășeni și-ar trage numele de la apelativul "stâncă" nu-și are justificare, întrucât în structura geologică a regiunii nu apar intercalații de roci dure, pietroase. Posibilitatea ca el să provină de la vreunul dintre primii stabilizați sau fruntași ai satului cu numele de Stan sau Stancu contravine regulilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
Tezaurul Arhivistic Vasluian, privitoare la relațiile sociale ale satului Stâncășeni în prima jumătate a secolului 19: 31 martie 1840 relevă o scrisoare a lui Ioniță Oatu, postelnicel din satul Stâncășeni, vechil al răzeșilor de pe moșia Stâncășeni, prin care comunică Divanului Apelativ al Țării de Jos că din pricina pentru moșia Băncești, n-a putut veni la proces fiind bolnav (din Tezaurul Arhivistic Vasluian, p.212); 22 iunie 1841 se referă la o scrisoare prin care Iancu Ralet împuternicește pe Ioniță Oatu să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
de vreme ce nu pierd nici un prilej să-i critic. Dar asta-i adevărata dovadă de prietenie. Și ar fi și mai și dacă acei prieteni ar lua seama la gheruța mea, văzându-și bârna din ochi... Nedumerit sunt chiar și de apelativele voastre, cică politicoase; căci, judecând după ele, lumea voastră nu e Împărțită În două ca a mea, pisici și motani, ci În trei: doamne, domni și... domnișoare. Ultimul o fi vreun diminutiv, precum la cei mici ai mei, pisicuță ori
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
pe când Ele sunt esențiale. Cică omul s’ar fi eliberat de instincte; nici pe departe, zic eu, riscând un cucui, chiar de la buna mea prietenă, căci și microfonul are coadă. Și mai risc unul, când mă gândesc că Încurcăturile dintre apelativele abia amintite nu’s decât manifestarea unei limite: Natura stimulează reproducerea, dar nu oricât. Ce să fac? Doar să mă feresc de ambele cucuie prin ceva măgulitor dar adevărat: bărbatul, cu unicul său apelativ, de domn, chiar dacă adesea nu prea
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
un ton apropiat; drept ecuson cifrul regal (cifra regală - prima literă din numele Carol n.n.) brodat cu fir sub buzunarul din partea stângă a vestonului. Ne adresam elevului regal cu apelativul <Măria Ta>. Funcționa între noi un acord tacit, ca acest apelativ să nu răsune rigid și solemn, și pe cât cu putință cu deferență spontană și prietenoasă”. De Voievodul Mihai aveau grijă la școală: D. Dămăceanu, M. Tomescu și Stoian. Căpitanul Mircea Tomescu, ofițer de ordonanță al Marelui Voievod Mihai, „avea în
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
locuitori ai satelor, nelegați de mijloacele moderne de comunicare, până spre sfârșitul secolului al XX-lea, nu le adoptă. Aminteam de același procedeu al omisiunii unei părți din cuvânt și în cazul unor substantive proprii în aceleași regiuni. De pildă apelativele Casandra, Raveca, Gheorghe (George), Ion, Petru, și multe altele când sunt în context imperativ se pronunță: Casa!, Rave!, Ghio!(Geo!), (mă!) Ioa!. Scurtarea numelui însă în acest caz este susținută în toate situațiile de accentuarea ultimei vocale. Aceste forme nu
C?teva considera?ii privind legea fundamental? a comodit??ii ?n vorbire - factor important ?n evolu?ia ?i continuitatea limbii rom?ne by Maria Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/83669_a_84994]
-
endnote id="(3, p. 13 ; 64, p. 116)"/>, pentru că - evreul fiind destinat Diavolului - duhurile rele vor intra În evreu, ocolindu-l pe creștin (vezi capitolul „Evreul de bun augur”). La sfârșitul secolului al XIX-lea, Moses Schwarzfeld era convins că apelativul batjocoritor tărtan, atribuit evreului În spațiul românofon (de pildă, „dau drumul tărtanilor să năvălească În țară”, la Vasile Alecsandri ; sau „târtane, fi-ți-ar neamul de ocară”, la Liviu Rebreanu) ar fi un alt exemplu de a pune „evreul În legătură cu
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
ar trebui relevate.” Inculpatul Gh.Z. și-a recunoscut vina. La rândul lor, martorii au confirmat producerea faptelor incriminate. Instanța Însăși a stabilit că „Între părți au avut loc unele certuri, ocazie cu care inculpatul a folosit la adresa părții vătămate apelativul «jidan Împuțit», aducându-i și alte injurii”, cum este consemnat În documentul menționat. În timpul procesului, avocatul apărării a susținut că expresia folosită de clientul său „nu are caracter jignitor”. În urma deliberării, Gh.Z. a fost achitat pentru acuzația de insultă
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
proceda într-un anume fel pentru a putea fi ajutat să iasă la suprafață, copilul îi răspunse: Nu pot, nea Bănică! Multă vreme cuvântul nea nu l-am înțeles pentru că învățătorul nu ne-a explicat că este o prescurtare a apelativului nene (și acesta destul de puțin utilizat în comunitatea în care trăiam). Pentru noi erau familiare formulele de adresare: bădie, moșule, unchiule, domnule. Tot datorită explicațiilor și exercițiilor aplicative insuficiente, precum și ușurinței cu care educatorii trec peste unele cunoștințe aparent ușoare
CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
Numele meu de familie a fost Vieru. Numele sub care sunt cunoscută, Sorohan, este numele soțului meu, care vine dintr-o familie de bucovineni, din zona Rădăuți, dintr-o comună din preajmă... E.M.: Numele de familie Sorohan provine probabil de la apelativul sorocan, persoană care vine de la Soroca... E.S.: Da, așa este, de la Soroca. Ceea ce mai știu este că, în actele mai vechi ale socrului meu, se scria Sorokan, cu k. Când Bucovina a trecut la regat, printr-o transcriere neglijentă, k
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
dintre Maica Domnului și fiul ei nu este raportul dogmatic clasic (de supunere absolută a Fecioarei Maria față de Hristos, un fiu-stăpân care îi ascultă rugămințile, dar o tratează cu distanță, nu o numește niciodată "mamă", adresându-i-se doar cu apelativul "femeie", ca în Ioan 1:3 și 19:26), ci un alt raport, surprinzător în context teologic, dar cum nu se poate mai firesc în contextul mentalității populare: se poate vorbi despre un real ascendent al Fecioarei Maria asupra lui
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
optimismului în raport cu interlocutorul (Sunt sigură că vei reuși! Fără ândoială că ai dreptate); (vi) orientarea spre interesele celuilalt prin enunțarea unor aserțiuni cu funcție de presecvențe (Știu că este important pentru tine să ai un răspuns cât mai repede); (vii) folosirea apelativelor care marchează intimitatea discursivă (numele mic) și a persoanei a II-a a verbului (tu); (viii) exprimarea interesului comunicativ pentru interlocutor prin conversații fatice, prin operatori discursivi care îl încurajează să continue (da, îhm), prin volubilitate (debit verbal, gestică, mimică
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
în loc de Sir) și Misses (în loc de Madam) este agresivă, vulgară; în cultura spaniolă numele de familie este folosit în comunicarea interpersonală de interlocutori între care gradul de intimitate este relativ mic, în timp ce în cultura română folosirea numelui de familie (neînsoțit de apelativul domn/doamnă/domnișoară) este impropriu și apare doar emfatic pentru marcarea solidarității de grup sau, în presă, ca expresie a unei perspective obiective asupra evenimentelor. În ciuda unor echivalențe de traducere dintr-o limbă în alta, cuvintele/sintagmele pot reflecta practici
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
poți avea încredere în copilul ăsta, e copil bun, de aici, din vecini”. Vecinii își fac mici daruri de sărbători, își dau de pomană și nu merg în vizită unii la alții „cu mâna goală”. Vocativele „vecină!”, „vecine!” exprimă intimitatea. Apelativele „lele”, „bade”, „țață”, „nene”, „tanti” exprimă apropierea dintre oameni. Cu vecinii suntem „ca în familie”, „parcă am fi neamuri”. Câteodată vecinul ți-e „chiar mai aproape decât unul de-al tău”. Vatra satului. În istoria colectivităților rurale au existat frecvent
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
atacuri la imaginea publică a interlocutorului și au o mare încărcătură emoțională, care face ca expresia să fie directă, frustă. Antifraza este o strategie frecventă, prin care cuvintele spun exact opusul a ceea ce se intenționează să se transmită (ironizarea, folosirea apelativelor de intimitate în locul celor de distanțare, evocarea unei situații potențiale antitetice - Și eu nu te-am ajutat, nu?; Tu n-ai nicio vină, deci?; Așa sunt eu, mai prost; Sunt eu nebun, atunci). Dintre stilurile de conflict, cele mai frecvente
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]