682 matches
-
Elohim"; asta aratând istoricilor că primul dumnezeu adorat de către evrei a fost canaaneanul "El" (iahvismul însuși ca ideologie, pare-se apărând mai întâi la populații din afara Israelului.), ultimii redactori ai Bibliei admițând ei înșiși acest fapt în măsura în care aceștia se limitează, apologetic, doar să elaboreze firul narațiunii primare, adăugând straturilor vechi ale tradiției religioase explicația din relatarea care se găsește în Ieșire 3 (anume că Dumnezeu (El) îi spune lui Moise că nu s-a revelat Patriarhilor sub numele lui propriu). Conform
YHWH () [Corola-website/Science/298893_a_300222]
-
poate justifica doar pe temeiul a ceea ce este oportun din punct de vedere politic.” Cardinalul nu a indicat clar dacă era sau nu de acord cu afirmațiile lui Feyerabend. El a spus, însă: „Ar fi o prostie să construim o apologetică impulsivă pe baza acestor păreri.” La 31 octombrie 1992, Papa Ioan Paul al II-lea și-a exprimat regretul pentru felul în care a fost tratat cazul Galileo, și a emis o declarație prin care recunoștea erorile comise de tribunalul
Galileo Galilei () [Corola-website/Science/297696_a_299025]
-
foarte aproape de moarte. Cu o contuzie craniană foarte gravă, femurul sfărâmat și multiple leziuni corporale, Mariana pierde sarcina și rămâne în spital timp de opt luni suferind mai multe intervenții chirurgicale care marchează profund familia Caraman. În anul 1991 un apologetic fost ofițer de securitate își cere scuze familiei Caraman pentru atentatul din anul 1987. Toate aceste evenimente și continua opresiune cu mai multe vizite la sediul securității nu face altceva decât să-l înverșuneze pe, deja mult încercatul Caraman, care
Cristian Caraman () [Corola-website/Science/321900_a_323229]
-
la Paris și Belgrad. Reîntors în țară, ocupă funcția de profesor suplinitor (1929), apoi provizoriu (1932) și titular din 1935 de Dogmatică la Academia teologică “Andreiana" din Sibiu. Funcționează ca profesor până în 1946. Între 1929 - 1932 și 1936 - 1937 predă Apologetică, între 1932 - 1936 Pastorală iar între 1929 și 1934), limba greacă. A fost numit rector al Academiei teologice în 1936 și ocupă această poziție până în 1946 Este hirotonit diacon în 1931, preot în 1932 și protopop stavrofor în 1940. Este
Dumitru Stăniloae () [Corola-website/Science/302953_a_304282]
-
Deedat, un predicator islamic, după ce l-am cunoscut în 1987 . ( Naik este uneori menționat ca " Deedat plus ", o etichetă dată de Deedat însuși . ) Naik spune că scopul său este de a " se concentra asupra tineretului musulman educat, care a devenit apologetic asupra propriei lor religii și au început să simtă că religia este depășită " . Consideră acest lucru ca fiind o datorie pentru fiecare musulman pentru a elimina concepții greșite asupra islamului și pentru a contracara prejudecata anti - islamică din mass-media occidentală
Zakir Naik () [Corola-website/Science/331085_a_332414]
-
lucrări exegetice despre Psalmi, Isaia și Iov, 24 de predici și a ținut multe discursuri. Alte importante scrieri ale sale sunt: Regulile Monahale, Moralele, Despre Judecata lui Dumnezeu, Despre Religie și 366 de epistole, multe cu caracter dogmatic iar altele apologetice. Alte importante scrieri sunt Liturghia Sf. și Molitfele Sfântului Vasile cel Mare. Sf. Vasile este unul dintre "Cei Trei Cappadocieni" (alături de Grigore de Nyssa și Grigore de Nazianz) fiind totodată și cel mai important dintre ei. Sf. Vasile este serbat
Vasile cel Mare () [Corola-website/Science/299845_a_301174]
-
va aprinde mânia regelui Ludovic al XIV-lea care va da ordin să fie arsă. Cea mai cunoscută lucrare filosofică a lui Pascal este "Les pensées", o colecție de gânduri asupra suferinței umane și a încrederii în Dumnezeu, o lucrare apologetică creștină adresată noii lumi desacralizate. Această lucrare cuprinde și celebrul pariu al lui Pascal, care încearcă să demonstreze că Dumnzeu există, folosidu-se de o teorie a probabilităților. Începută în corespondența cu Fermat pentru a demonstra o problemă a jocului cu
Blaise Pascal () [Corola-website/Science/298029_a_299358]
-
intitulată: "„Interogări de cea mai Înaltă Considerație Propuse la Domnul Tho. Goodwin, Domnul Phillip Nye, Domnul Wil. Bridges, Domnul Jer. Burroughs, Domnul Sidr. Simpson, toți Independenți, șmd.”" Acești independenți au fost membrii ai Sinodei din Westminster și în "Narațiunea lor Apologetică" ei căutau să găsească o cale între Separatismul extrem și Prezbiterianismul, iar prescripția lor a fost acceptarea modelului stat biserică a Golfului Massachusetts. Williams a atacat argumentele lor exact pentru aceleași motive care el găsise că Golful Massachusetts încălca libertatea
Roger Williams () [Corola-website/Science/326083_a_327412]
-
independența. Viața politică, socială și culturală a fost influențată de personalitatea dictatorului. Primul element specific al Spaniei Franchiste este durată foarte mare a dictaturii.Toți hispaniștii importanți au scris biografii ale lui Franco.Cele scrise în timpul vieții lui erau fie apologetice, fie critice, indiferent de naționalitatea istoricilor.Juan Fernandez Figueroa spunea, în 1967, cu aproape 10 ani înainte de sfârșitul dictaturii și cu aproape 30 de ani după începutul dictaturii: „toate cărțile sunt în mâinile sale; el nu face politică, el este
Istoria Spaniei () [Corola-website/Science/298458_a_299787]
-
-i în primejdie tronul, din cauza intrigilor lui Constantin Brâncoveanu al Țării Românești, se decide să susțină politica turcească. Se îngrijește să dea o educație bună fiilor săi Antioh Cantemir și Dimitrie Cantemir. Acesta din urmă a scris chiar o carte apologetică în limba latină „Vita Constantini Cantemyri”, de fapt o tentativă de a explica decizia de a-l ucide pe cărturarul Miron Costin. Petre P. Panaitescu arăta că „În împrejurările specifice în care a scris Dimitrie Cantemir viața tatălui său, el
Constantin Cantemir () [Corola-website/Science/299479_a_300808]
-
în Dialog cu Trypho, scriitorul creștin din al doilea secol Iustin Martirul și Filozoful a notat o discuție despre Hristos cu Trypho, cei mai mulți cercetători sunt de acord că Trypho este un personaj fictiv inventat de Iustin în scopurile sale literare apologetice. În timp ce existau deosebiri teologice între creștinii primari cu privire la natura lui Isus (de exemplu monofizism, miafizism, docetism, nestorianism, etc.), ele erau dezbateri de teologie creștină, nu despre existența istorică a lui Isus. Un număr extrem de redus de cercetători moderni afirmă că
Isus din Nazaret () [Corola-website/Science/299116_a_300445]
-
a se vedea: războaiele religioase între diferitele secte și biserici creștine, masacre barbare și persecuții împotriva evreilor. Craig A. Evans declară că prima frază din citatul de deasupra redă profetic concluziile cercetării moderne, iar a doua este dubioasă, polemică și apologetică.
Isus din Nazaret () [Corola-website/Science/299116_a_300445]
-
era doar acela de a respinge aserțiunea că Dumnezeu și răul sunt "incompatibile din punct de vedere logic", chiar improbabila dar posibila și coerenta posibilitate de coexistență a lui Dumnezeu cu răul este suficientă în acest scop. Teodiceea este răspunsul apologetic al teologilor și filosofilor la problema răului. Conform lui Leibniz, anticii numeau păcatul lui Adam drept "felix culpa", adică o greșeală din care a izvorât actul cel mai nobil cu putință, sacrificiul lui Isus Hristos. El argumentează acest punct de vedere
Problema răului () [Corola-website/Science/321188_a_322517]
-
dreptul “antisemitism” (religios, firește), fapt rămâne că ele au fost o sursă importantă de legitimare a antisemitismului de-a lungul secolelor care au urmat, și asta n-o poate nega și n-o neagă din fericire, nici un erudit, oricât de apologetic ar fi el, căci a explica un context istoric nu poate înseamna și a scuza incitarea la ură și insultă, astfel ca asta nu-l scuză pe Gură-de-Aur de anti-iudaismul lui extrem, cu atât mai mult cu cât astfel de
Ioan Gură de Aur () [Corola-website/Science/302162_a_303491]
-
o găseai descrisă cam peste tot și a sublinierii caracterului evident dramatic al acestora, dacă m-aș fi pus să scriu ceva despre mineriade, tare mă tem că mi-ar fi ieșit și mie o sforăiala din aia panicarda sau apologetica în care mi-aș fi dat și eu un pic cu părerea despre „mentalitatea minerului,” gândirea strategică a lui Iliescu, si tăvălugul de dispreț internațional care cică s-a abătut asupra țării ani de-a rândul după iunie 1990. Nu
Programul de ieri al luptei de clasă. Post scriptum la Capete înfierbântate () [Corola-website/Science/295801_a_297130]
-
a avut un rol activ de mijlocitor între arieni și ortodocși. Poziția sa în timpul controversei ariane a fost oscilantă, iar aceasta a dat posibilitatea unor evaluări discordante în privința personalității și ortodoxiei sale. La începutul controversei el a adoptat o poziție apologetică în favoarea lui Arie de Alexandria, împotriva lui Alexandru al Alexandriei și a lui Atanasie din Alexandria; la Conciliul din Niceea (325) s-a făcut purtătorul de cuvânt al unei tendințe de conciliere numai ca să corespundă dorinței împăratului. Sigur este că
Eusebiu din Cezareea () [Corola-website/Science/304010_a_305339]
-
cunoscute azi numai din scrierile sale). Scrierile lui sunt împărțite în: Dintre toate acestea însă, cea care l-a consacrat este opera istorică. În ordine cronologică: Printre scrierile sale istorice cele mai importante se numără: Cele mai importante lucrări propriu-zis apologetice scrise de Eusebiu sunt "Pregătirea pentru Evanghelie" (lat. "Praeparatio evangelica"; gr. Εὐαγγελικῆς Ἀποδείξεως Προπαρασκευή) și "Dovezile Evangheliei" (lat. "Demonstratio evangelica"). Praeparatio evangelica este o introducere în creștinism scrisă pentru păgâni. Eusebiu se folosește de fragmente din istorici și filosofi precreștini
Eusebiu din Cezareea () [Corola-website/Science/304010_a_305339]
-
credibilă, iar folosirea persoanei întâia plural în așa-zisele «secțiuni-noi» (cartea Faptele apostolilor de la cap. 16 până la sfârșit) semnalul prezenței autorului alături de Pavel, cel puțin, în anumite momente ale călătoriilor misionare; - alții, evaluează negativ datele tradiției, considrându-le „infestate” de tendința apologetică din sec. al II-lea, tendință preocupată să numească personaje minore - ca Luca, de ex. - alături de figuri principale - ca Pavel. În plus, pun accentul pe faptul că Luca nu cunoaște Scrisorile lui Pavel și pare să nu fie bine informat
Evanghelia după Luca () [Corola-website/Science/302840_a_304169]
-
acceptă în totalitate. Punctul de vedere al lui Amihai Mazar este următorul: Conform renumitului istoric Philip Davies, minimaliștii reprezintă știința (arheologia) făcută așa cum trebuie ea făcută, iar maximaliștii sunt apărătorii fundamentaliști ai adevărului literal al Bibliei, care de fapt fac apologetică, nu știință empirică. El afirmă că aproape toți istoricii sunt de fapt minimaliști, cu excepția fundamentaliștilor religioși, stare de fapt care este o consecință a faptului că fundamentaliștii religioși au pierdut controlul asupra arheologiei Levantului antic, lucru care s-a întâmplat
Regatul evreu unit () [Corola-website/Science/326660_a_327989]
-
nașterea lui Hristos până în anul 323. Punea accent pe dimensiunea temporară și se baza pe documente istorice. Lucrarea a fost tradusă în latină în secolul V de către Rufinus din Aquileia. Eusebiu a mai scris și o lucrare biografică cu caracter apologetic a împăratului-Vita Constantini, care are ca nucleu elogiul funerar rostit în 337. În secolul V au fost realizate Istorii Ecleziastice, iar genul cronicii universale s-a menținut până insecolul XII, precum cronică lui Ioan Malalas din secolul VI. Procopius din
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
însemnătatea de „efort susținut spre un scop determinat. Djihadul are mai multe interpretări: acțiunile credincioșilor musulmani pentru a-și dovedi credință, expediție militară împotriva arabilor musulmani, război contra infidelilor, lupta credinciosului pentru autoperfecționare morală și religioasă, efortul intelectual din domeniul apologeticii musulmane, munca juriștilor în căutarea soluțiilor de drept. În Coran, rădăcina dh.h.d nu se referă cu predilecție la război și religie, derivă în general de la verbul „a depune efort”. Djihad se face cu inima, prin cuvânt, cu mâinile
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
Francis August Schaeffer (n. 30 ianuarie 1912, Germantown — d. 15 mai 1984, Rochester) a fost un teolog și filosof creștin cunoscut în special pentru contribuția sa la apologetica creștină și ca fondatorul comunității "L’Abri Fellowship". Francis August Schaeffer IV se naște în Germantown, Pennsylvania pe data de 30 ianuarie 1912. Părinții lui sunt Bessie (Williamson) and și Francis (Frank) August Schaeffer III. Împreună își cresc singurul copil
Francis Schaeffer () [Corola-website/Science/314565_a_315894]
-
Autoritatea rezonantă în această exprimare sugerează că acești scriitori furnizează legăturile istorice autentice cu generația apostolică. Pentru acei creștini pentru care tradiția Bisericii este de greutate comparabilă cu cea a Scripturii, aceasta este o exprimare folositoare din punct de vedere apologetic și, astfel, o posibilă motivare pentru a o folosi. Creștinii care consideră că o mare apostazie a avut loc în istoria Bisericii primare, nu folosesc, de obicei, acest termen. În teologia protestantă, termenul este, de asemenea, puțin folosit și scrierile
Părinți apostolici () [Corola-website/Science/307349_a_308678]
-
al-'Ansi, poreclit "negrul". Tradiția păstrează memoria acestei realități în diverse scrieri ale biografilor si istoricilor musulmani (de ex. visul lui Mahomed, si scrierile lui Balad-huri). Biografiile lui Muhammad care toate sunt produse de istoria oficială islamică, sunt 'istorii sfinte', apologetice ('hagiografii'). Ele subliniază atât umanitatea sa, cât și natura lui fantastică, relatată de o abundentă sumă de tradiții (al-hadith-urile stau mărturie în acest sens). În Europa, odată ce mitologia creștină a fost demontată în măsura posibilului pentru a căuta istoricitatea diverselor
Mahomed () [Corola-website/Science/307840_a_309169]
-
care se observă este că biograful se ferește să-și mitizeze eroul. E, bineînțeles, înțelegător, cordial, din loc în loc patetic, totuși nu ezită să ia distanță și să devină, la nevoie, sarcastic. O atitudine modernă în critica biografică, de regulă apologetică. Încă din prefața ce însoțește Viața lui I. L. Caragiale, din 1940, criticul avertizează: „Interzicându-și caracterul apologetic, biografia nu s-a ferit să aprecieze unele fapte, cu credința că nu a stăruit prea mult asupra lor. Am evitat să dramatizăm
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286258_a_287587]