1,211 matches
-
unde dezvoltă o intensă activitate, apologetică, literară și misionară. De aici el trimite împăraților, senatului și poporului roman prima sa "Apologie", în favoarea oamenilor de toate neamurile, care sunt pe nedrept urâți și persecutați și tot aici trimite și a doua "Apologie". Tot la Roma se pare că sunt scrise foarte probabil, și celelalte lucrări ale sale, în frunte cu ""Dialogul cu iudeul Trifon"". La Roma intră în conflict cu filosoful cinic Crescens imoral, ignorant și fanfaron. Iustin l-a zdrobit pe
Iustin Martirul și Filozoful () [Corola-website/Science/303842_a_305171]
-
simte cuprins de iubire pentru Profeți și pentru prietenii lui Hristos. Întrebat de unde își trage înțelepciunea, bătrânul a răspuns că de la profeții evrei, ale căror profeții au fost împlinite de creștinism. Iustin va rămâne încredințat și va scrie în "Prima apologie" că ceea ce este adevărat în filosofia greacă provine de la Moise și de la profeți, considerând că cei care au trăit o viață rațională, în acord cu logos-ul, au trăit creștinește, chiar dacă nu au fost conștienți de aceasta, deci chiar dacă au
Iustin Martirul și Filozoful () [Corola-website/Science/303842_a_305171]
-
în Orient îl aduce în 1886 și la București. Dezorientarea care cuprinsese intelectualitatea poloneză în fața avântului mișcării muncitorești din ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea a afectat și creația lui Sienkiewicz. Romanele "Fără dogmă" și "Familia Polaniecki" fac apologia tradiționalismului catolic, iar " Vârtejuri" rămâne un pamflet la adresa revoluției din 1905. În timpul primului război mondial, Sienkiewicz organizează în Elveția, împreună cu Ignacy Paderewski, "Comitetul de ajutorare a victimelor războiului din Polonia". Moare la 15 noiembrie 1916 la Vevey, Elveția. Osemintele i-
Henryk Sienkiewicz () [Corola-website/Science/298185_a_299514]
-
de rasă, religie, naționalitate, sex, orientare sexuală sau etnie. ... Articolul 47 (1) Prezentarea apologetică a crimelor și abuzurilor regimurilor totalitare, nazist și comunist, a autorilor unor astfel de fapte, precum și denigrarea victimelor acestora sunt interzise în emisiunile audiovizuale. ... (2) Prin apologie, în sensul prezentului cod, se înțelege: elogiul, lauda ferventă (adesea exagerată) adusă unei persoane, unei idei; apărarea (servilă și interesată) cuiva sau a ceva; discursul, scrierea care face apologia cuiva sau a ceva. ... Titlul III Dreptul la replică și la
EUR-Lex () [Corola-website/Law/203935_a_205264]
-
precum și denigrarea victimelor acestora sunt interzise în emisiunile audiovizuale. ... (2) Prin apologie, în sensul prezentului cod, se înțelege: elogiul, lauda ferventă (adesea exagerată) adusă unei persoane, unei idei; apărarea (servilă și interesată) cuiva sau a ceva; discursul, scrierea care face apologia cuiva sau a ceva. ... Titlul III Dreptul la replică și la rectificare Capitolul I Dispoziții generale Articolul 48 Orice persoană fizică sau juridică, indiferent de naționalitate, ale cărei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program
EUR-Lex () [Corola-website/Law/203935_a_205264]
-
în alte limbi sunt considerate facilități moderne. Pentru musulmani, limba arabă ca mijloc de expresie a Coranului, Cuvântul lui Dumnezeu, este perfectă ca și Coranul însuși. Când se vorbește despre perfecțiunea acestei limbi, se scot în evidență elemente prezente în apologiile tuturor limbilor: muzicalitate, logică, bogăție sinonimică, simbolismul sunetelor, concizie, și mai ales motivarea ce ar exista în relația formă sonoră-conținut semantic. Perfecțiunea acestei limbi este subliniată permanent în lucrările autorilor musulmani consacrate inimitabilității - "al-’i‘ğăz" (termen tradus și cu
Coran () [Corola-website/Science/296906_a_298235]
-
formă sonoră-conținut semantic. Perfecțiunea acestei limbi este subliniată permanent în lucrările autorilor musulmani consacrate inimitabilității - "al-’i‘ğăz" (termen tradus și cu „miracol” sau „minune”) - textului coranic, manifestată atât la nivelul expresiei, cât și al conținutului. Factorul declanșator al acestei apologii a limbajului coranic se află chiar în Coran, ca o sfidare aruncată deopotrivă oamenilor și "ginnilor" (spiritelor) de a produce ceva asemănător acestui text: Conceptele continuu repetate care cristalizează esența mesajului coranic sunt: Discuțiile asupra traducerii Coranului, în mediile islamice
Coran () [Corola-website/Science/296906_a_298235]
-
adopte creștinismul. Probabil prima transmitere în limba greacă abundă de citate patristice, de exemplu din operele lui Grigore de Nazianz și, remarcabil de des, din cele ale lui Ioan Damaschinul (secolul al VIII-lea). În legendă este inclusă și o apologie scrisă de Aristide în secolul al II-lea. Versiunile care au circulat în Imperiul Bizantin în aproximativ 140 manuscrise sunt derivate dintr-un izvor datat în anul 1021. Cam 60% din manuscrise poartă lema unui călugăr Ioan din mănăstirea Sabas
Varlaam și Ioasaf () [Corola-website/Science/306165_a_307494]
-
de acest fel din Biserica creștină. Din pacate, lucrarea nu s-a păstrat în limba originală (greaca), ci numai în traducerea latină a lui Rufin din Aquileea, și acesta la rându-i un asiduu defensor al marelui învățat alexandrin. Această apologie este rodul colaborării dintre Sf. Pamfil și discipolul său Eusebiu din Cezareea; prima carte a fost scrisa de Pamfil, în timp ce urmatoarele cinci, concepute de el, ar fi primit forma finală din partea lui Eusebiu. În orice caz, cartea întâi a putut
Pamfil din Cezareea () [Corola-website/Science/326278_a_327607]
-
de Pamfil, în timp ce urmatoarele cinci, concepute de el, ar fi primit forma finală din partea lui Eusebiu. În orice caz, cartea întâi a putut fi transmisă sub numele lui Pamfil, independent de celelalte cărți. Fericitul Ieronim postulează în anul 393 două apologii, atribuind una lui Pamfil, iar pe cealaltă lui Eusebiu. Când mai târziu Ieronim deține și citește el însuși această operă - undeva în jurul anului 399 - consideră întreaga lucrare în șase capitole ca fiind scrisă de Eusebiu și îl învinuia pe nedrept
Pamfil din Cezareea () [Corola-website/Science/326278_a_327607]
-
dreptei credințe origeniene. Ieronim amintește că în cartea a șasea fusese tematizată printre altele și disputa cu Metodius. Dintr-o notiță a diaconului Rusticus putem conchide că în discuția învățăturilor lui Origen fuseseră invocate și citate din teologii mai vechi. Apologia inițiala a lui Pamfil și Eusebiu putea avea urmatoarea structură: Din toată această operă nu s-au păstrat decât prima carte ce conținea scrisoarea introductivă a lui Pamfil și cuvântul de mulțumire al lui Grigorie Taumaturgul - și anume exclusiv în
Pamfil din Cezareea () [Corola-website/Science/326278_a_327607]
-
„Apărarea lui Socrate” (în ) este un dialog socratic scris de filosoful grec Platon, discipol al lui Socrate. Apologia este versiunea scrisă de Platon a discursului lui Socrate de apărare împotriva acuzațiilor de a fi fost un om „care a corupt tineretul, nu a crezut în zeii atenieni și a creat noi zeități”. Cuvântul „apologie” are aici sensul primar
Apărarea lui Socrate (Platon) () [Corola-website/Science/304464_a_305793]
-
discipol al lui Socrate. Apologia este versiunea scrisă de Platon a discursului lui Socrate de apărare împotriva acuzațiilor de a fi fost un om „care a corupt tineretul, nu a crezut în zeii atenieni și a creat noi zeități”. Cuvântul „apologie” are aici sensul primar, de discurs întru apărarea credințelor sau unor acțiuni care reies din anumite argumentări filosofice. Apologia începe cu declarația lui Socrate despre faptul că el nu știe dacă poporul Atenei (care constituie curtea) nu a fost deja
Apărarea lui Socrate (Platon) () [Corola-website/Science/304464_a_305793]
-
a fi fost un om „care a corupt tineretul, nu a crezut în zeii atenieni și a creat noi zeități”. Cuvântul „apologie” are aici sensul primar, de discurs întru apărarea credințelor sau unor acțiuni care reies din anumite argumentări filosofice. Apologia începe cu declarația lui Socrate despre faptul că el nu știe dacă poporul Atenei (care constituie curtea) nu a fost deja convins de către reclamanții săi. Această declarație este de o importanță capitală pentru întregul discurs. Platon adesea începe dialogurile socratice
Apărarea lui Socrate (Platon) () [Corola-website/Science/304464_a_305793]
-
știe dacă poporul Atenei (care constituie curtea) nu a fost deja convins de către reclamanții săi. Această declarație este de o importanță capitală pentru întregul discurs. Platon adesea începe dialogurile socratice cu cuvinte care indică ideea centrală a textului. În cazul apologiei sunt cuvintele „Eu nu știu...”, care susțin sugestia lui Socrate că filosofia începe cu admiterea sinceră a ignoranței, și înțelepciunea, pe care o are, provine de la cunoștința sa că nu știe nimic. Socrate roagă juriul să fie judecat nu conform
Apărarea lui Socrate (Platon) () [Corola-website/Science/304464_a_305793]
-
zice despre sine că ar fi un document oficial scris de Pilat, un raport al evenimentelor din Iudeea către împăratul Tiberiu (ar fi fost astfel printre "commentarii principis"). El este comunicat de Iustin Martirul și Filozoful, în a sa "Primă Apologie" ("c". 150) lui Antoninus Pius, Marcus Aurelius și Lucius Verus. El afirma că pretențiile proprii asupra crucificării lui Isus și a unor miracole puteau fi probate prin a verifica documentele oficiale, și anume „Faptele lui Ponțiu Pilat”. Cu excepția lui Tertullian
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
a verifica documentele oficiale, și anume „Faptele lui Ponțiu Pilat”. Cu excepția lui Tertullian, , iar Tertullian afirma că Tiberiu a dezbătut detaliile vieții lui Isus în fața Senatului roman, eveniment confirmat de Eusebiu din Cezareea și de asemenea susținut de traducerea din Apologia lui Tertullian a scriitorului britanic William Reeve. Există un apocrif târziu cu acest nume și deși se crede în general că acesta a fost inspirat de referirea lui Iustin la el (datând prin urmare ulterior Apologiei sale) este posibil ca
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
susținut de traducerea din Apologia lui Tertullian a scriitorului britanic William Reeve. Există un apocrif târziu cu acest nume și deși se crede în general că acesta a fost inspirat de referirea lui Iustin la el (datând prin urmare ulterior Apologiei sale) este posibil ca Iustin să fi menționat acest text, deși asta ar data lucrarea neobișnuit de devreme, prin urmare nu este o identitate ușor de stabilit. Tacit (56 - 117 e.n, chestor, pretor, consul, senator, istoric roman) scrie în
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
Doilea "Reich"” (imperiu), considerând că Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană a fost Primul "Reich", iar Germania nazistă a fost Al Treilea "Reich". Primul care a folosit această enumerare a fost Arthur Moeller van Den Bruck, care, în 1923, făcea apologia unui al treilea Imperiu German idealizat. Ideile sale au fost preluate de propaganda nazistă. După „războiul cel mare” (cunoscut mai apoi ca Primul Război Mondial), denumirea "Drittes Reich" (tradus Al treilea Imperiu, dar de cele mai multe ori desemnat ca Al Treilea
Imperiul German () [Corola-website/Science/302427_a_303756]
-
primul cititor al manuscriselor sale și avea reputația că e un inginer mai bun ca Heinlein, Isaac Asimov susținea că Heinlein a trecut la politia de dreapta în perioada în care s-a căsătorit cu Ginny. "Tramp Royale" conține două apologii de mare întindere legate de audierile lui McCarthy. În 1958, cuplul a creat mica organizație "Patrick Henry League" și a participat la campania din 1964 a lui Barry Goldwater. Romanele SF pentru tineret ale lui Heinlein sunt considerate o parte
Robert A. Heinlein () [Corola-website/Science/318155_a_319484]
-
Bernardim Ribeiro. "Lusiadele" este cea mai importantă opera a lui Luís de Camões și totodată una dintre cele mai importante din întreaga literatura portugheză. Sunt rezultatul juxtapunerii idealului cavaleresc și idealului umanist. La prima vedere, Lusiada pare a fi o apologie a expansiunii coloniale portugheze. În fond însă, operă - asemenea epopeilor homerice - este construită pe un motiv central de ordin moral: energia, curajul, tenacitatea, spiritul de sacrificiu al navigatorilor, care prin faptele lor aduc patriei onoare și faima. Ca fond, epopeea
Literatura portugheză () [Corola-website/Science/308701_a_310030]
-
-lea, Constant, Iulian Apostatul și Valens. Atanasie avea stofă de luptător și, când era necesar să lupte cu adversarii săi, el era cel care pornea mai întâi la atac: "Îmi pare bine atunci când trebuie să mă apăr", scrie el în "Apologia fugii". Avea curaj atât de mult că ar fi putut da și altora, dar știind cine sunt adversarii săi (odată l-au acuzat că ar fi asasinat pe "Episcopul Arseniu", care nu după mult timp a apărut viu și sănătos
Atanasie din Alexandria () [Corola-website/Science/306695_a_308024]
-
Statelor Unite, ale Israelului, precum și ale oricărei națiuni care trece la represalii împotriva nevinovaților, deoarece nu pot identifica vinovații adevărați. El a apreciat că nici o răzbunare care rănește sau ucide oameni nevinovați nu este justificată, scriind ca orice altceva este o apologie pentru crime în masă perseverente și fără sfârșit. Ca un om tânăr, Rothbard se considera parte a Dreptei Vechi, o ramură anti-statistă și anti-intervenționistă a Partidului Republican din SUA. Când războinici intervenționiști ai Războiului Rece de la National Review, cum ar
Murray Rothbard () [Corola-website/Science/308525_a_309854]
-
(limba greacă απολογια, care înseamnă "discurs de apărare") este un discurs menit să apere persoana care îl elaborează, sau altă persoană, în ceea ce privește ideile sau doctrina sa. În literatura latină este cunoscută lucrarea "Apologia", scrisă de Apuleus, în care autorul se apără împotriva acuzației de vrăjitorie. În creștinism înseamnă apărarea din punct de vedere intelectual-civil a religiei creștine. Unii consideră apologia ca fiind o ramură a teologiei. În viziunea protestantă, apologeții sunt prea polemici
Apologie () [Corola-website/Science/312965_a_314294]
-
altă persoană, în ceea ce privește ideile sau doctrina sa. În literatura latină este cunoscută lucrarea "Apologia", scrisă de Apuleus, în care autorul se apără împotriva acuzației de vrăjitorie. În creștinism înseamnă apărarea din punct de vedere intelectual-civil a religiei creștine. Unii consideră apologia ca fiind o ramură a teologiei. În viziunea protestantă, apologeții sunt prea polemici atunci când apără catolicismul. Tradițional, însă, apologia îmbracă un aspect pozitiv pentru creștinism, misiunea sa fiind atât aceea de a-l apăra pe credincios împotriva propriilor lui îndoieli
Apologie () [Corola-website/Science/312965_a_314294]