356 matches
-
aflată pe epiderma socialului, denumind efemeride mulțumite de propria lor condiție și neavînd acces la experiențe ce vizează depășirea limitei, Mateiu prin mijloace foarte subtile își racordează personajele la experiențele ultime ale cunoașterii și apoi le retrage într-un asfințit apoteotic care poate însemna și un răsărit într-un alt timp. PERSOANĂ ȘI PERSONAJ Chiar dacă fiul lui Luca Carageally proclamă în mai multe rînduri că cititorului / criticului nu trebuie să-i pese de autor ci de operă, e lesne de observat
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
mimetice. Coloana vertebrală a lui Urizen este o sinecdoca a structurii sale artificiale: zeul este lipsit de carne și de mușchi, precum intelectul sau este vidat de viziuni și de imagini divine. Acesta ar fi sensul simetriei înspăimântătoare din finalul apoteotic al manuscrisului profetic The Book of Los, în care nu este dificil de intuit că eul creator blakean vorbește liber prin gură personajului Los: "[...] the Deeps fled / Away în redounding smoke; the Sun / Stood self-balanc'd. And Los smild with
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
cititorul sunt consubstanțializați în opera de artă, care funcționează ca un mediator șui generis între două tipuri de decodare a lumii: cea executată de creator și cea executată de receptor. Unirea lor în substanță scriiturii reiterează, în opinia mea, finalul apoteotic al marelui poem Jerusalem, în care toate formele ontologice conceptibile sunt reunite în trupul lui Christos, care devine, simultan, reificarea viziunii divine și personificarea imaginației umane. Devenind una în substanță scriiturii, autorul își salvează etern cititorii și, simultan, se salvează
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
Paradigma unei vieți poate fi judecată având o privire retrospectivă asupra ei. Vorbim despre arta de a trăi în sensul unei vieți în derulare, dar și în sensul unei vieți încheiate. Totuși, dacă o viață ca artă este urmată, încheiată apoteotic de o moarte ca artă, atunci destinul în discuție este unul împlinit, reușit, renăscut. Atunci când moartea presupune o artă, fenomenul în sine își pierde din semnificația nefastă, căpătând sensuri noi, căci tot ce prefigurează moartea adaugă un caracter de noutate
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
atât este de vulnerabilă teoretic la cele două capete ale sale. Modelul agenției de presă pare, de la bun început, prea puțin onorabil, iar modelul comunicării bilaterale simetrice are o prea stridenta nuanță normativa. Undeva între aceste începuturi inacceptabile și sfârșituri apoteotice trebuie să căutăm necesitatea, demnitatea și realismul practicii RP, ale cărei noutate și spectaculozitate nu trebuie să ne distragă atenția de la vitală ancorare deontologica a specialiștilor în RP de solul principiilor ferme. Distincții fundamentale Complexitatea activității de RP îi determină
Relațiile Publice Din Perspectivă Sociologică by Răzvan Enache () [Corola-publishinghouse/Science/1038_a_2546]
-
Șpriț stă cu Libertatea sub ochi și se uită emoționat la fata de la pagina cinci. Băi, băieți, uite-aici ce făptură delicată, care Îmbină provocator senzualitatea cu privirea lascivă. E construită numai din picioare, observ... Și este prevăzută cu sâni apoteotici. Cum fierbe viața-n ei... Porc, zici? Eu pe distinsa făptură aș lua-o sub aripa ocrotitoare, m-aș duce cu ea la maiami bici și nu m-ar mai interesa istoria sângeroasă a animalului numit porc. Aș face Crăciunul
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
de tânăra cu părul roșu foarte aproape de el, lângă fast food. Ea îi șoptea ceva. Oare îl văzuse? Simți cum îl cuprinde furia. Planificase totul atât de atent - fiecare număr, fiecare truc în parte, astfel încât toate să conducă spre finalul apoteotic de a doua zi. Acest weekend trebuia să fie cea mai reușită iluzie pusă vreodată în scenă. Și acum totul se prăbușea în jurul lui. Se gândi la cât de dezamăgit ar fi mentorul lui și la cum va fi perceput
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
creștin agonic“. Rector (1900-1914), decan (1920) și vicerector (1921). Angajare politică, din 1923 adversar virulent al dictaturii lui Primo de Rivera. Deportat în insula Fuerteventura (20 II 1924), apoi, din iulie, autoexil în Franța (Paris și Hendaye), până în 1930. Reîntoarcere apoteotică, rector (1930), deputat în Parlament (Cortes). În același an moare soția sa. Rector pe viață (1934). Nu colaborează cu republicanii, dar nici cu Franco, deși îi privise cu simpatie revolta. Arestat la domiciliu de naționaliști după un discurs radical în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și pe mine acolo, În special după ce mă izbesc cu capul de-o șină de cale ferată. Nu se poate trece nici peste faptul că retragerea lui din circulație de către Direcția Difuzării Filmelor i-a crescut mult cota. În mod apoteotic, regizorului i s-a retras și Revizorul lui Gogol la scurt timp de la premieră. Și așa, realmente fără nici o vină, din persecutat a devenit un mare nume. Și adevărul este că și e. Las la o parte gustul fad pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
frustrări? Că de fiecare dată cînd ne arată cît de participativă e, nu mai putem participa. Și iarăși dă-i cu Freud, cu psihanaliștii care spun că totul e normal și are o definiție, pînă și ceasul cu cuc, apoi apoteotica Încheiere: „Anii mei de cercetare mi-au confirmat un lucru pe care orice femeie Îl știe: În fiecare bărbat se ascunde un băiețel”. Păcat de atîta muncă, gemete, deces. CÎnd mai simplu ar fi fost ca anii ei de cercetare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
să zacă În vreo comă indusă de medicamente la Clinica „Prințesa Margaret“. Cel mai trist e nu ești singura persoană care nu Înțelege asta. Am arătat spre platforma care Înconjura piața, cu trupa care se apropia deja de un final apoteotic. Laurie Fox renunțase la dans și se așezase pe jos, Între vomitătură și picioarele dansatoare. În dreptul ei, pe lîngă platformă, Își croia drum prin mulțime doctorul Sanger, cu o mînă ridicată În Încercarea de-a o atinge pe umăr. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
de film, Puya a cules aplauze cu titluri cum ar fi “Undeva în Balcani”, “Change”, “Sus pe bar”, “Americandrim”, “Vestul sălbatic”, “Haos”, “ Nimic nu e nou”, “Nicăieri nu- i ca acasă” și, de actualitate, “Maidanez”. Finalul a fost cu adevărat apoteotic (nu ne referim, firește, doar la focurile de artificii), primarul Viorel Ilie așezând inspirat pe ultima poziție una dintre cele mai valoroase formații ale noastre, premiată de altfel și de revista “Actualitatea Muzicală” a Uniunii Compozitorilor pentru calitatea indiscutabilă a
Flori de toamn? by Yvonne MENCIU () [Corola-journal/Journalistic/83440_a_84765]
-
autentic: spectatorii s-au ridicat în picioare la intrarea sa în scenă, iar ea i-a răsplătit cu o selecție impecabilă a marilor sale hit-uri semnate Marius Țeicu sau Marcel Dragomir, culminând cu “Să mori de dragoste rănită”. Finalul, apoteotic, i-a aparținut dezlănțuitului Adrian Enache, dinamitat parcă de colaborarea cu farmaciile Catena (în proximul concert ni s-a promis și duetul cu colega sa Nico, cerut de public): nu știm ce rețete i s-au prescris acolo, dar evoluția
?lag?rul rom?nesc la Baia Mare by Octavian URSULESCU () [Corola-journal/Journalistic/83748_a_85073]
-
banale și chinuite. Dincolo de pozele mari și veline, printre rândurile frumos ticluite, pluteau nervii, beția, sifilisul sau datoriile la joc. În spatele pupilei încremenite în cerneală, se întrezăreau arsura morții și strălucirile groazei. Cui îi păsa? Totul se termina cu bine, apoteotic, într-o revărsare națională de splendori culturale: înzestrați cu talent, voință și dragoste de scris, artiștii cuvântului defilau ca niște mumii resuscitate din sarcofag, cu pansamentele fluturând sub soare. Sala tresărea de mândrie, de emoție sau pur și simplu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
despre care am văzut că formează cadrele memoriilor colective în această perioadă, centrul de greutate este pus pe independența de stat, obținută în trei momente decisive ale istoriei: i) momentul întemeierii statului, conceput ca izbânda neatârnării prin statalitate; ii) momentul apoteotic al mântuirii patriei de atârnare prin salvatorul neamului (Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Iancu de Hunedoara, în funcție de principat); iii) momentul de triumf al românismului împotriva fanariotismului (în principatele danubiene). Spiritualitatea. Ideea că "poporul român s-a născut creștin" a devenit
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
al., 1971). Accentul este strămutat de pe istoria poporului român pe istoria statalității române, care este proiectată adânc în trecutul îndepărtat și căreia îi este conferită o continuitate istorică neîntreruptă. Pe plan comemorativ, reliefarea continuității statale românești și-a atins expresia apoteotică în 1980, cu ocazia aniversării a 2050 de ani de la întemeierea primului stat centralizat și independent sub conducerea lui Burebista. Recordul în materie îl deține, totuși, șahul Iranului Mohammad Reza Pahlavi, care în 1971 a celebrat printr-un fastuos pachet
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
această istorie monumentalistă a fost alcătuită din "tradiții inventate" (Hobsbawm, 1983; Lewis, 1975) este irelevant. Un trecut monumental, populat de figuri istorice titanice, a fost imaginat ca prolog al unui prezent ce aspira spre aceeași monumentalitate; d) sacralizarea trecutului momentul apoteotic al acestui crescendo al patosului național se împlinește în sanctificarea trecutului și canonizarea protagoniștilor săi umani. În mod tradițional, atitudinea generală a societăților față de propriul lor trecut se înscrie pe linia reverențiozității, a unei raportări pioase, plină de smerenie, față de
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
sunt prezentați caricatural, ca niște brute demonice. Întruchiparea răului roșu absolut este o femeie NKVD, Luba, costumată într- o rubașcă de mătase, de culoare probabil roșie, care nu ezită să- l împuște pe comisarul intelectual șovăielnic Serghei. Filmul se încheie apoteotic cu eliberarea Basarabiei de către trupele române aliate cu cele naziste și fasciste. Un bun antrenament „invers” pentru propaganda procomunistă care va sufoca filmele românești peste câțiva ani. 1947-1960 Evoluții politice Dictatura comunistă, instituită la 30 decembrie 1947 prin abdicarea impusă
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
1971) simbolul iubirii e un Orfeu feminin care străbate infinitul călare pe Galben de Soare, metaforă a inspirației. Z. se încearcă și în teatru, dar Gheorghe Șincai sau Lumea și cucul sunt nerealizate ca scrieri dramatice. Prima tinde să actualizeze apoteotic personalitatea celui mai combativ cărturar al Școlii Ardelene, reliefând trei momente din viața lui (întemnițarea, găzduirea la poetul Nagy László și ultimul drum, cel de la Oradea la Sinea), cu imaginarea unor acțiuni conspirative. A doua piesă, cu subiect din actualitate
ZAMFIRESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290699_a_292028]
-
fie că i se alocă zece rânduri ori un capitol, de la Țarul Nikolai la cel din urmă tătar de-al lui Murad... Și, cum remarca excelent Bloom, Murad e un Ulise înfrânt. Numai că această înfrângere pare a se înscrie, apoteotic, într-un tablou al „înfrângerilor necesare“, al eșecurilor eroice... Și, ca să revin la promisiunea mea, recitește, te rog, descrierea ciulinului, care deschide romanul... iar acum iată moartea lui Hagi-Murad, care-l închide: „Dar trupul, pe care-l credeau mort, zvâcni
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
de stânga, dar nu ea ca atare); (7) „colonizarea intimă și stânga în România“ (un titlu pretențios și fad); (8) „impostorii «ecoturismului» în America Centrală“, cu un mic articol intitulat „O cale de a salva satele“, pentru ca totul să se încheie apoteotic cu un articol de o pagină intitulat „Coșmar nazist în Statele Unite“, în care se disecă un roman scris de Philip Roth, care pleacă de la incredibila premisă: „Dacă SUA s-ar fi aliat cu Hitler în 1940?“ și, pervers, continuă în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
despre care am văzut că formează cadrele memoriilor colective în această perioadă, centrul de greutate este pus pe independența de stat, obținută în trei momente decisive ale istoriei: i) momentul întemeierii statului, conceput ca izbânda neatârnării prin statalitate; ii) momentul apoteotic al mântuirii patriei de atârnare prin salvatorul neamului (Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Iancu de Hunedoara, în funcție de principat); iii) momentul de triumf al românismului împotriva fanariotismului (în principatele danubiene). Spiritualitatea. Ideea că "poporul român s-a născut creștin" a devenit
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
al., 1971). Accentul este strămutat de pe istoria poporului român pe istoria statalității române, care este proiectată adânc în trecutul îndepărtat și căreia îi este conferită o continuitate istorică neîntreruptă. Pe plan comemorativ, reliefarea continuității statale românești și-a atins expresia apoteotică în 1980, cu ocazia aniversării a 2050 de ani de la întemeierea primului stat centralizat și independent sub conducerea lui Burebista. Recordul în materie îl deține, totuși, șahul Iranului Mohammad Reza Pahlavi, care în 1971 a celebrat printr-un fastuos pachet
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
această istorie monumentalistă a fost alcătuită din "tradiții inventate" (Hobsbawm, 1983; Lewis, 1975) este irelevant. Un trecut monumental, populat de figuri istorice titanice, a fost imaginat ca prolog al unui prezent ce aspira spre aceeași monumentalitate; d) sacralizarea trecutului - momentul apoteotic al acestui crescendo al patosului național se împlinește în sanctificarea trecutului și canonizarea protagoniștilor săi umani. În mod tradițional, atitudinea generală a societăților față de propriul lor trecut se înscrie pe linia reverențiozității, a unei raportări pioase, plină de smerenie, față de
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
om, învață și ia-ți apoi zborul pentru că de cele mai multe ori profesionalismul acestora riscă să te strivească și nu poți prinde rădăcini proprii la umbra acestor „stejari”. Cam așa se finalizau discuțiile purtate cu tata, uneori căpătau ceva din seva apoteotică a propriei noastre existențe și de fiecare dată rămâneau cuvintele, pildele de viață și asocierile făcute. Nu știu cât de mult era iubit, dar cu siguranță era respectat în comunitatea noastră. Într-o lume, la vremea aceea plină cu bresle și structuri
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]