446 matches
-
concepțiile fasciste despre rolul statului au intrat în configurația spiritului american, uneori ca o chestiune de consens bipartit.” Extrem de periculoase sunt, pentru Goldberg, credința „religioasă” în liberalism pe care New Deal-ul le-a insuflat- o americanilor și, mai ales, „apoteoza aspirațiilor liberale sub FDR, care i-a convins pe cetățeni că au dreptul la „o slujbă folositoare și remuneratoare..., o locuință decentă..., îngrijire medicală adecvată și posibilitatea de a fi sănătoși și de a se bucura de sănătate..., protecție adecvată
Bagatelizarea fascismului by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/5805_a_7130]
-
măreț, confirmarea politicii partidului. Cultul conducătorului iubit ridică statuia pe un soclu din ce în ce mai impunător. Poezia își face datoria față de prezent prin imnuri și ode înălțate partidului unic, omagii succesive lui Stalin, Dej, Ceaușescu, montaje literare patriotice și partinice, poeme epic-eroice, apoteoza "epocii de aur". A. Toma dezvăluie din titlul antologiei sale de autor necesitatea de a cânta optimist viața și a ignora total tema morții. Cântul vieții (ed. I, 1950; ed. II, 1951, cu o prefață de Ion Vitner) reflectă toate
Literatura oportunistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8332_a_9657]
-
la meschinăria unei trageri de sfori; ca un microb care nu poate trăi decît în puroi, se delectează în această atmosferă otrăvită a unui politicianism desfrînat.... O, Juvenal!... Nici o societate nu va putea îndura mult timp fără pedeapsă o așa apoteoză a unui strugglerforlifer îndrăzneț. Și corectivul va fi în faptul că însuși partidul care a avut temeritatea de a se pune sub cîrma unui asemenea temperament se va ruina de puterea lui dizolvantă... Însă între paginile negre ale istoriei neamului
Redutabilul pamfletar C. Stere by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/8100_a_9425]
-
lucrurilor devenite ființe nimic nu le poate sta împotrivă sunt mustul viu bolborosind prin verigile cramei, de-a lungul zilei și de-a lungul nopții meșteresc ce nimeni nu știe, neștiind că între cei fără de chip numai țipătul preschimbat în apoteoză pe toate le însumă apoi în locul promis au venit fiii zilei a 6-a sortiți nume să pună, foc să aprindă- până departe se auzeau uneltele tragice, hârșâind lamele primitive pe vinete gresii unuia dintre ei i s-a poruncit
Sacrificiul by Constantin Hrehor () [Corola-journal/Imaginative/6990_a_8315]
-
născută din sticlirea privirii ei dispare, o ceață din care nu mai pot să reconstitui nimic și totul se reașează ca o vagă înșelare a firii. O iubisem dincolo de adevăr, timpul se întinsese până în miezul lui iunie, trăisem lângă ea apoteoza sfârșitului adolescenței; privindu-mă, ochii îi scânteiau de un miracol neîntâlnit. Este cu adevărat greu să reconstitui șirul acelor întâlniri pentru că mai totdeauna lunecau, nefiresc, din realul în care aveau loc, într-o irealitate care le mărturisea substanța. Și toate
Steaua polară by Mihail Crama () [Corola-journal/Imaginative/13264_a_14589]
-
Sunt acel monarh care veghează cu atențe tiranică asupra lucrurilor și ființelor sale; pentru ca ele să nu se abată de la formele de expresie care le sunt specifice... Diversitatea lor este grandoarea domniei mele. Iar libertatea lor de exprimare îmi e apoteoză. - Spune despre mariajele tale. - Se întîmplă să te înșeli chiar și cînd e vorba să îț alegi viciul. Mulț nu-l nimeresc pe cel care i-ar fi putut salva. Și cum ignoranța e pașaportul perfect pentru fericire, iată-mă
Capitis Deminutio by Angela Marinescu () [Corola-journal/Imaginative/13799_a_15124]
-
se poate mai plastic adînca dragoste a lui Hubert Hedriphin pentru figurile fabuloase ale vechilor basme și legende populare, în care el vedea întruchipîndu-se hiperbolic însușirile cele mai de preț ale oamenilor simpli și năpăstuiți. Iată și un fragment din apoteoza finală: Cetățile căinței viitoare Sub cerul rece, sumbru, de granit, înalță-nfricoșatele pridvoare Din soare-apune pîn^la răsărit Iar cîntecul durerilor străbune Răsună sub înaltul baldachin, Cu glasul, lui de falnică minune, Izbăvitor de lacrimi și de chin. O, voi
Pagini regăsite - Hubert Hedriphin by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/10204_a_11529]
-
Să fiți atenți când vă plimbați/ Să nu călcați în... ce creați!" Iată și portretul sarcastic al unui influent lider din epocă: "Are cap pătrat și dur,/ Pe muscali îi pupă-n cur!/ Și în... pesta mamii lui/ A atins apoteoza.../ Cine credeți că-i acesta?/ Să vi-l spun eu: Petru Groza!" Las deoparte una șfichiutoare la adresa oportunismului sadovenian și reproduc două epigrame antirusești, argumente sigure pentru arestarea autorului bănuit. Prima: "Soldat rus, soldat rus,/ Te-au ridicat atât de
A existat disidență înainte de Paul Goma? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8401_a_9726]
-
repertorial. Margareta a fost soprana Tatiana Lisnic, o mai veche cunoștință a noastră de pe scena bucureșteană, o artistă cu o voce frumoasă, bine timbrată, sigură pe ea în pasajele dificile, fiind foarte muzicală. A surmontat cu ușurință tabloul Catedralei și apoteoza finală. Credem că va trebui să se aplece mai mult asupra personajului și a nuanțelor psihologice ale acestuia, asigurându-i, astfel, o participare actoricească mult mai adâncă. Mefisto a fost basul Horia Sandu, o prezență artistică în plină evoluție pe
?FAUST? revine by Mihai Alexandru CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/84288_a_85613]
-
o cântăreață serioasă, angajată muzical, sensibilă, care ne-a dovedit încă o dată, că este o artistă exigentă cu sine. A cântat frumos, a fost egală în toate registrele, demonstrând că posedă rolul matur și cu o mare responsabilitate profesională. Scena apoteozei a fost interpretată la o înaltă cotă artistică. Marcel Roșca, basul român invitat, ne-a demonstrat că, în ciuda vârstei pe care nu și-o arată, este un solist de prestigiu, cu simț artistic, cu o interpretare convingătoare, un profesionist de
?FAUST? revine by Mihai Alexandru CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/84288_a_85613]
-
autocompasiune în fragmentele de aici putem afla comparîndu-l pe autor cu alte cîteva poziții radicale privitoare la bătrînețe: cea a lui Noica și cea a lui Jean Améry, mijlocul dintre ei fiind dat de Marc Aureliu. Pentru Noica bătrînețea e apoteoza vieții, cu condiția să nu-ți fi bătut joc de singurul factor care rămîne viu atunci cînd trupul se sleiește: spiritul. Bătrînețea e un apogeu fiindcă, odată cu dispariția instinctelor secundare, spiritul se poate manifesta fără frîna pornirilor joase. În schimb
Algor senectae by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4800_a_6125]
-
omul crapă, ci că, înainte de a crăpa, trece prin calvarul mizeriilor senile. De aici și prima constatare cu putere de verdict: îmbătrînind, trupul nostru este tot mai mult masă și tot mai puțin energie. Cartezian vorbind, un om bătrîn este apoteoza lui res extensa în dauna lui res cogitans. Cine intră în categoria lui „vetero” crește în carne și scade în suflet, devenind un conglomerat inert de părți care nu mai pot alcătui o armonie. Nu mai ești un trup bucurîndu-se
La force des choses by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5766_a_7091]
-
șef de generație și de școală, recunoscut apoi în această calitate de publicul larg - Heliade expune încă de la început profilul unei personalități complexe și patetice. Momentul 1848, pregătit prin toată activitatea lui de pînă atunci, a fost unul apoteotic - iar apoteoza a continuat în primii ani de exil. Și-a prelungit exilul cît a putut mai mult, peste un deceniu, în speranța de a dobîndi o statură culturală și politică de nivel european (pe cea de nivel național o avea deja
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]
-
acea „gheară a leului“ ce însuflețește cuvintele prin viteza asociațiilor și prin ritmul alert. Nietzsche e copios în figuri de stil și precar în argumente. În schimb, ingratitudinea îi vine din acea stihie care, împingîndu-l în prăpastie, îi insuflă sentimentul apoteozei. La o privire sumară, ingratitudinea e forma de nerecunoș- tință pe care o arăți binefăcătorilor, dintr-un impuls de a răsplăti sprijinul prin răceală sarcastică. La o privire mai minuțioasă, ingrat e cel care s-a rupt de grația numenului
Gheara leului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3836_a_5161]
-
și compoziție la Iași, tînărul Sergiu pare a fi victima predilectă a coercițiilor paterne, dovadă docilitatea cu care, încălcîndu-și predispozițiile, vine în București și se înscrie la Politehnică, spre a da curs ambiției tatălui, care vedea în statutul de inginer apoteoza împlinirii pentru orice om cu scaun la cap. Numai că viitorul „Celi“, cum aveau să-i spună cu admirație colegii de breaslă, nu are scaun la cap. E un tînăr apucat și irascibil, cochetînd cu plăcerile vîrstei. În București se
Bagheta lui "Kolb" by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4401_a_5726]
-
întruparea unui Zelea-Codreanu mai guraliv și mai puțin chipeș, istoricii din vremea lui au luat măștile carnavalesc-hidoase ale unui cor de lăudători ai "gliei" și isprăvilor unice ale strămoșilor. Nu tu dramă, nu tu durere - doar victorie după victorie, până la apoteoza întrupată în Gângavul de la Scornicești. Cui a folosit acest șir neîntrerupt de laude de sine? Evident, celor care le produceau! Buna orientare pe șinele ideologiei de partid te ducea la conducerea unei catedre universitare sau te propulsa direct în fotoliul
"Barbarul cel bun" by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9513_a_10838]
-
un hai-ku cu skepsis, în genul glumițelor lirice gustate de "optzeciști", fie un jet grațios de mică arteziană: "(la începutul nopții crâșma se ridică/ în aer propulsată de ventilatoare// acum simt cum se naște între noi/ armonia unui grup sanitar" (Apoteoză); "(în fiecare noapte beau/ un pahar de ceai negru/ mă așez pe pat/ cu fața în jos/ îmi ascult zvâcnirile inimii/ și îmi închipui că/ sunt îndrăgostit)" (Prima iubire). În sfârșit, în ultimul cerc din proximitatea centrului vedem poeme remarcabile
Scrisoarea unui provincial by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8934_a_10259]
-
letargia viciului. „Despărțirile de lume” au ceva din aura profețiilor mistice: „De sus, de acolo se va abate curând peste capetele tuturor o ploaie de aur, pulberea cea mai fină va împânzi astfel paginile cărților și cuvintele se vor sfinți”. Apoteoza din finalul cărții marchează sensurile misterios-cathartice criptate în soarta crailor. Dacă o carte poate salva o lume, orice apocalipsă poate fi amânată. Dan Stanca spune undeva foarte frumos că plecăm din lumea noastră cu cea mai frumoasă zestre: întrebările. Romanul
Reluarea neantului by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3740_a_5065]
-
despărțirea de Paris durase doar 11 luni, își ia din nou toiagul și rolul în serios, îl duce pe naivul principe scit în orașul-lumină și îi arată acestuia minunile pariziene - pe banii principelui, bineînțeles. Peregrinul transilvan se încheie într-o apoteoză a Franței și a Parisului, singurul loc din lume ce l-a făcut pe autor să atingă exaltarea: După 11 luni de absență, iacă-mă, amice, iar în Pariși unde acum sunt ca acasă și am satisfacțiunea de a juca
Rastignacul din Făgăraș, Ion Codru Drăgușanu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7368_a_8693]
-
v. Deliu Petroiu, Cartea prietenilor mei, Ed. Universității de Vest, Timișoara, 2006, p. 17). De aceea, Radu Stanca gândește cu disperare o evadare spre Cluj sau spre București, dar nu va reuși prea curând. În orice caz, 1945 e o apoteoză a Cercului și totodată un sfârșit de etapă. O reconsiderare radicală se impune strategilor Cercului, care sunt I. Negoițescu și Radu Stanca; 3. Tatonări disperate, în anii 1946-1948, într-o fază post-sibiană de refacere a coeziunii prin apariția unei noi
De la cerchism la euphorionism by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8446_a_9771]
-
scriiturii multor prozatori din creația românească, ferită de convulsiile mutațiilor uneori prea bruște din sfera occidentală, mai ales cea franceză. în repetate rînduri cercetătoarea se referă la proza lui Eminescu, care, deși romantică, ocupă un loc unic, fiind o adevărată apoteoză a descrierii, dusă în pragul modernității. A se vedea în această privință textul reprodus la pagina 142, în care figura lui Ieronim este înfățișată "en train de se faire", procesual, într-un fel de "mise en abyme", ca în metascriitura
Prozatorii români şi descrierea by Paul Miclău () [Corola-journal/Journalistic/9878_a_11203]
-
care Carol Nicolaescu schimbă priviri pline de tandrețe. Ferdinand (Geo Dobre) pronunță duios apelativul "oncle". Totul s-a adunat aici: pistolul, medicamentele, fulgerele, furtuna, cămașa de noapte ca a condamnaților, Carol în ploaie și mort în pat, într-un cuvânt apoteoza. Stop cadru. Este tot ce poate da mai bun Sergiu și parcă auzi cuvintele sfidătoare plutind în jurul candelabrelor: "Mă veți plânge, nerecunoscătorilor pentru că un regizor ca mine se naște o dată la 1000 de ani." A aborda serios critic un film
Carol Nicolaescu Întâiul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7186_a_8511]
-
chemarea la ordine a câtorva rătăciți de talent. De fapt cenzura nu se înființează pentru stăvilirea Ťliteraturii imoraleť. Ea se înființează pentru ca triumful prostiei și al lichelismului cultural să fie complet. Anul 1936 se apropie de sfârșit într-o magnifică apoteoză a lașității colective și a prostiei câtorva aleși. Nu e nimic. Am cunoscut timpuri mai grave. Bunăoară, pe vremea Regulamentului Organic".3 Evenimentele se precipită. Cele câteva articole legionare ale lui Eliade determină, în vara anului 1938, hărțuirea, arestarea și
Mircea Eliade și Cenzura by Mircea Handoca () [Corola-journal/Journalistic/9430_a_10755]
-
Gheorghe Grigurcu Bestia neagră a suprarealismului (idee rimbaldiană!) a fost literatura. Poezia s-a vrut liberă de literatură, țîșnind zeiește din subconștient, prin mijlocirea dicteului automat, sustrasă oricărei tendințe organizatoare, oricărui control logic sau gramatical, precum o apoteoză a spontaneității. Dar închizîndu-se în direcția intenționalității artistice, s-a deschis în direcția comunicării/ amalgamării cu realul. S-ar zice că, în cruciada sa împotriva literaturii, s-a aliat cu acesta într-un grad care, teoretic, i-a pus în
Suprarealismul tîrziu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15998_a_17323]
-
puțin radiate: "lumini moarte pe geam șarpele cernea / în limbi legate cu inel fluorescența / interioară de picioare sortite să alunece / pe ele însele cînd a atins pardoseala era / un bărbat tînăr neînceput de viață dar / terminat de moarte în verdele apoteozei / ochii lui de noapte sorbeau ziua reziduală / din ochii celorlalți pe măsură ce toți se / uscau el cobora în văgăuna nespusă înainte / de a fi și s-a prelins într-o ceață ce / dispăru în și din interior ca orice bucurie". Între
Un romantism ermetizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7756_a_9081]