643 matches
-
adăpost și celor care, dintr-un motiv sau altul - iar istoria sau istoriile constituie, nu-i așa, cele mai bune motive - s-au aflat în penumbra, la marginea, în colțurile nesemnificative (din punctul de vedere al celor care și-au apropriat, în baza puterii de care dispun, în calitate de comunitate dominantă, sensurile posibile ale "cercetării"), ale culturii academice. Este momentul să răspundem, fiecare dintre noi, interpelării conținute în volumul editat de Al González, Marsha Houston și Victoria Chen. Cu alte cuvinte, să
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
discursului din 18 august 1912 are, după Black, "meritul că descrie linșarea (persoanei de culoare - adăugirea mea) în termeni foarte vii"124, însă această calitate nu îl diferențiază de cel specific publicațiilor, pe aceeași temă, a ziarelor ce și-au apropriat discursiv momentul Coatesville. Pe undeva plictisit să continue să expună în detaliu variatele motive pentru care o analiză retorică de tip neo-aristotelian nu reușește să identifice vreo "calitate" discursului lui Chapman, profesorul Black "trece" rapid prin restul criteriilor formale de
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
asupra criticismului retoric, viziune ce a condus nu la "demisia neo-aristotelianismului", cum vom vedea într-unul din subcapitolele anterioare, ci la lărgirea posibilităților reprezentaționale pe domeniul Științelor comunicării, grație multitudinii de perpective din care, după Black, fenomenul discursiv poate fi apropriat (cu alte cuvinte, a "noilor retorici"), să ne întoarcem privirile înspre un alt studiu 178 al criticului, publicat în Quarterly Journal of Speech, în 1970, intitulat, provocator, The Second Persona. Dacă, până acum, am încercat, de fiecare dată, pe cât posibil
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
discursive (ale lui Nixon, în această situație) merită, de bună seamă, atenție specială. Forbes Hill ne aduce la cunoștință faptul că toate cele trei întreprinderi critice care au abordat adresa lui Nixon pe tema continuării războiului din Wietnam și-au apropriat evenimentul "din perspective non-tradiționale"199, demonstrând, în esență, tot atâtea "neajunsuri" ale adresei președintelui, identificate din diferitele poziții incorporate de cei trei critici. În mod deliberat, lăsăm la o parte, în analiza de față, rezultatele analizelor care o precedă pe
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
avem ocazia fericită de a ne întoarce, provizoriu, înspre ceea ce Carl R. Burgchardt, în încercarea sa de a da nume întreprinderii critico-retorice a profesorului Black, apreciază drept criticism retoric de factură etică. Moștenirea simbolică a lui Edwin Black a fost apropriată, evident, cu succes, de mulți critici retorici, al căror efort de consolidare a tipului de abordare inițiat de Black este consemnat în publicațiile academice americane specifice domeniului Științelor comunicării. În antologia sa, Carl R. Burgchardt ne aduce în atenție o
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
membru al bisericii creștine își asumă, cu responsabilitate, atât "drepturile", cât și "obligațiile" caracteristice condiției sale "naturale", ca semn al supunerii față de voința divină. Hitler, observă Burke, exploatează într-o manieră extrem de abuzivă conceptele de mai sus. Doctrina sa își aproprie, pur și simplu, aparatul conceptual; însă îl asumă în numele unei singure "rase": "docrina ariană este o doctrină a resemnării și, deci, a umilinței. "Sângele arian" este superior tuturor celorlalte, iar acest lucru se datorează legii naturale"441. De asemenea, legea
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
în demersul său teoretic constructiv, propunând paradigma narativă în calitatea sa de orientare filosofică menită să ofere o abordare a interpretării și evaluării fenomenelor comunicaționale. Astfel, presupoziția teoriei sale, în forma sa îmbunătățită, este că întreaga comu-nicare umană poate fi apropriată în formă narativă, cu alte cuvinte, orice act de comunicare constituie, în esență, o poveste, o interpretare a unor evenimente mundane cu caracter temporal și (in)formate de istorie și cultură. Studiul din 1987 al lui William Lewis preia aparatul
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
interpretărilor, atestă criticul, nu a reușit altceva decât să acopere "parțial [...] atât natura retoricii lui Reagan, cât și răspunsul"514 publicului vizat de demersurile discursive ale președintelui american. Desigur, a pune atât succesul, cât și suspiciunile cu care publicul își aproprie retorica lui Reagan pe seama capacității cunoscute a demersului retoric de a "influența aparențele"515, cu alte cuvinte, a "demonstra" caracterul manipulant al "limbajului, strategiei sau stilului"516 lui Reagan, menit să îl portretizeze, atât pe președintele însuși, cât și ideile
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
a avut asupra credibilității președintelui american și, pe de altă parte, la faptul că "prezumpția de adevăr al poveștii ascunde natura contingentă a ideologiei sale implicite"625, ceea ce face ca povestea americană, oricât ar fi de eficientă în momentul istoric apropriat de Reagan, să constituie, totuși, o formă periculoasă de "consolidare a legitimității unei singure mulțimi de stereotipuri sociale și de promovare a unei perspective exclusiv americane asupra unor probleme internaționale"626. Mai mult, criticul descoperă un alt pericol, relaționat cu
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
demersurilor noastre critice, trebuie să ne asumăm, împreună cu ghidul nostru prin complexul labirint al criticismului de factură narativă, caracterul particular al propriei noastre abordări, particularitate ce își asumă și invită la masa negocierii posibilele alte perspective din care poate fi apropriat fenomenul discursului. Cu alte cuvinte, Lewis vine să întărească ceea ce constatăm, împreună, în acest periplu pe care ni l-am propus, pe teritoriul complex al metodologiilor calitative și critice ce abordează fenomenele comunicaționale. Raționamentului studiului de față, Lewis îi aduce
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
în general, și al cercetării critico-retorice, în mod particular. Cum am văzut, Lewis a pornit de la o dilemă simplă și evidentă, întrebându-se cum e posibil ca unul și același demers discursiv (retorica lui Reagan, în speță) să poată fi apropriat, la modul critic, în maniere atât de distincte. Răspunsul pe care analiza sa a retoricii președintelui american îl demonstrează este că actele critice respective, precum reacțiile publicului la unul sau altul dintre actele oratorice particulare ale lui Reagan, mărturisesc despre
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
văzut, cu toții, cât se poate de clar, la ce efecte, atât pozitive, cât și negative, poate duce o astfel de opțiune - aceasta nu reprezintă decât una dintre multiplele tipuri de abordări metodologice din perspectiva cărora poate și trebuie să fie apropriat discursul, în general și, îndrăznesc să adaug, în acest moment, discursul academic, în particular. Lewis, prin urmare, demonstrează și el, în mod practic, că și-a însușit lecția teoretică a "maestrului" său, președintele Ronald Reagan al Statelor Unite ale Americii, de această dată
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
Foucault, teoreticianul care s-a ocupat cu predilecție de "efectele ubicuității puterii în viața de fiecare zi, articulând o concepție despre putere ce provoacă formula putere-repre-sivitate, proprie tezei dominării"703. Forma specială a criticii lui Foucault, apreciază McKerrow, poate fi apropriată cu succes din perspectiva retoricii critice. Atâta timp cât "munca profundei transformări"704 își găsește atmosfera propice, cea a "criticismului permanent" sau a "scepticismului nelimitat"705, critica libertății nu are în vedere vreun obiectiv predeterminat. Dimpotrivă. Rezultatele criticii sunt mereu provizorii, nesatisfăcătoare
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
intereselor aflate în conflict"717. De pildă, remarcă McKerrow, concepțiile democrate asupra puterii, specifice lumii vestice, pun accentul pe caracterul rațional și ordonat al acesteia, în timp ce angajează, profund, temele discursive în conștiința participanților. În particular, observă McKerrow, criticismul contemporan își aproprie retorica (politică) într-o manieră similară, luând perspectiva "juridică" drept model fundamental al practicii evaluării. Pe de altă parte, însă, tipul de discurs ce rezultă, în termenii lui Foucault, din "ipoteza nietzscheeană"718 va angaja "teme ale opoziției forțelor în
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
existența crizei, (ar - adăugirea mea) recunoaște influența intereselor consolidate și realitatea viziunilor despre lume alternative, în timp ce (ar - adăugirea mea) solicita analize retorice nu numai ale acțiunilor implicate, ci și ale intereselor reprezentate"723. Acestor perpective din care puterea poate fi apropriată discursiv, Foucault le contrapune o altă, a treia, opțiune, prin intermediul căreia încearcă o corelare a "mecanismelor puterii cu două puncte de referință, două limite: pe de o parte, cu regulile dreptului, care oferă o delimitare formală puterii; pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
limba engleză) dobândește un loc central în întreprinderea critică, de unde putea fi etichetată, pur și simplu, drept "oportunitate pierdută"757 până la momentul respectiv. McKerrow remarcă pericolul unei "extensiuni a formelor de analiză tradiționale"758, prin intermediul căreia pop cultura ar fi apropriată punând accentul pe agent, în detrimentul simbolului: o astfel de abordare ar "perpetua, pur și simplu, clișeele moderniste în construcția sa, (întreprinsă - adăugirea mea) prin lentilele mioape ale unei viziuni predefinite a (resurselor - adăugirea mea) media, potrivit căreia acestea reprezintă (simple
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
Criticul observă că, dată fiind "contingența de care se preocupă, istoric, retorica"792, a aserta influența unui simbol se traduce în afirmația potrivit căreia simbolul respectiv are un anume impact asupra altor simboluri (McKerrow concede că acest impact poate fi apropriat, la nevoie, sub numele de "cauză ușoară" (soft cause, în limba engleză)). Întrucât prezența unui simbol are caracter măcar potențial, dacă nu actual, "noțiunea "influenței" respinge tezele gemene potrivit cărora, pe de o parte, nimic nu este corelat cu nimic
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
încremeni într-o ipostază, este esențial să parcurgi empatic nenumărate experiențe pe care alții cu capacități sintetice deosebite le-au formulat și pentru tine. Nu înseamnă că dacă nu ai descoperit tu noi nuanțe ale realității, nu ți le poți apropria. Prin învățare înveți să arunci un alt de tip de privire asupra lumii în care te afli. Nu vezi doar universul tău mic și nu te încurci doar în micile tale interese egoiste. - Cine ești? Aceasta mi se pare o
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
ști cine a fost primul proprietar?) și etice (etica finders-keepers a lui Kirzner are ea o veritabilă componentă morală?) Nozick se detașează din acest punct de vedere, adăugînd o clauză lockeeană, care semnifică faptul că fie-care om poate să-și aproprie ceea ce găsește, sub rezerva de a nu repune în cauză în mod direct dreptul la viață al celorlalți. În fine, o ultimă chestiune se pune relativ la protecția acestor drepturi de proprietate. Anarho-capitalismul, așa cum o indică și numele său, refuză orice
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
pentru a efectua asigurarea finală. Când stalpul din dreapta al parbrizului ajunge în dreptul colțului intersecției, se continuă rotirea volanului spre dreapta, printr-o mișcare continuă, se privește în partea dreaptă pentru a se asigura (pietoni care traversează), iar când autovehiculul se aproprie de noua direcție de mers se începe redresarea volanului. Nu trebuie să se intre cu roata stânga față pe contrasens sau să se urce cu roata dreapta spate pe bordură. 7. După îndreptarea mașinii, se stinge semnalul dreapta, se accelerează
CONDUCEREA AUTOTURISMELOR by CRISTINEL MIHĂIŢĂ () [Corola-publishinghouse/Science/666_a_1316]
-
Învățămîntul, ca la o „mese rie“. Ca și alți oameni ce au o meserie (artizanii sau comercianții), și intelectualii sînt prezenți cu orga nizațiile lor corporative, universitates. Asociindu-se În mod liber, printr-un jurămînt, cu colegii lor, ei Își apropriază puterea de a-și fixa regulile propriei lor munci și comportamentul pe care fiecare este obligat să l respecte În interesul tuturor. Analogia dintre universitari și lucrătorii din zonele urbane nu poate fi Împinsă prea departe, pentru că rezultatele muncii lor
Papirus, pergament, hartie by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
a creației clamându-și strigatul de recunoaștere. Obsesia „scânteii de realitate” dobândită în urma întâlnirii cu poeții newyorkezi (Tedd Berrigan, Anne Waldman, Lewis Warsh, Michael Stephens și Paul Blackman) se instalează pe fondul unei ispite mai vechi, pe care C. și-a apropriat-o încă din ultimii ani petrecuți în țară. Influențat de experimentul dadaist și de întreaga avangardă a anilor ’60, el alege să facă poezie din „sunetul și imaginile vieții cotidiene”.Camuflându-și fragilitatea și melancolia purtate în solitudine într-un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286317_a_287646]
-
romani (Flower 263-69); ulterior, datorită impactului asupra comunității, dar și semnificației sale, a fost limitată oficial de Augustus însuși la procesiunea de înmormântare a împăraților, funus imperatorum, și, implicit, la divinizarea lor prin apoteoză, consecratio. Decizia autocratului de a-și apropria autoritar această formă de sacralizare a dus, pe de-o parte, la un monopol imperial asupra spațiului public și asupra traseelor urbane centrale, devenite scena manifestării plenare a puterii sale, iar pe de altă parte, la transformarea concretă a bazelor
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
imperială. Și în acest fel, destinul cetății și cel al autocratului său au ajuns să se împletească unul cu celălalt și să egaleze, în plan ceremonial, ceea ce, în plan juridic, însemna Senatus Populusque Romanus (SPQR). Pe parcursul domniilor, instituția imperială își aproprie întregul calendar al sărbătorilor (natalis Vrbis, natalis principis, dies imperii), ceea ce îi conferă legitimitate în organizarea vieții spirituale a cetății, pentru ca ea să-și reconfirme periodic valorile definitorii. Instituția imperială s-a infiltrat în acest fel în inima manifestărilor populare
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
sau materiale. Trimiterea permanentă la fondarea spațiului-matrice (Roma) și a principatului (Augustus) constituia un puternic argument politic, pentru că legitima și orienta un program de interes comun, și în același timp crea monopolul asupra eternității. Basileul și cetatea sa își vor apropria la rândul lor, politic și teologic, vocația universalistă a conceptului, în care se va proiecta însuși corpul puterii, prin noțiunea de imperium christianorum. Strategia politică augustiană va fi preluată integral și cu relativă ușurință de Constantin I, dat fiind că
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]