520 matches
-
trezit plin de transpirație și milă, ca un animal/ șoldurile/mele salivează odată cu ramurile”. Romanul Balamuc sau Pionierii spațiului (1994) aduce o voce autentică de prozator, oarecum din familia Ion Băieșu - Teodor Mazilu, cu unele tușe celiniene, apropiat de romanul argotic al adolescenței, explodat după 1990 (Radu Aldulescu, Daniel Bănulescu, Constantin Popescu, Ovidiu Verdeș ș.a.). Sunt trecute în revistă, cu o răbdare nevrotică și ură scârbită, medii diverse: cancelaria de provincie (mult mai caustic decât o făcuse Ioan Groșan în narațiunea
DOBRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286798_a_288127]
-
revoluția profană și profanatoare a codexului). Promotorii Noului Testament au abandonat sulul în favoarea formei populare a scrisului, și primele scrieri creștine din jurul Alexandriei și de-a lungul Mediteranei sînt redactate nu în greaca clasică sau literară, ci în greaca populară, argotică. Într-un cuvînt, creștinismul a avut asupra scrisului lumii antice același impact ca și apariția tipografiilor o mie de ani mai tîrziu. Un impact de influență populară. Lovitura cărții de buzunar. Yvonne Johannot sugerează că formatul Cărții colțuroase și Sulul
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
fost cucerită, ci este o „falsă” egalitate primită cadou. (...) O altă caracteristică principală a acestei egalități în modalitatea de a se exprima trăind, în afară de fosilizarea limbajului verbal (elevii vorbesc ca din cărți, copiii din popor și-au pierdut orice inventivitate argotică), este tristețea: veselia este de fiecare dată exagerată, ostentativă, agresivă, ofensivă. Tristețea fizică despre care vorbesc este profund nevrotică. Ea depinde de o frustrare socială. Acum, când modelul social care trebuie pus în aplicare nu mai este cel al propriei
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
în broșura Șezători ostășești, 1940) se inspiră din faptul divers și formulează o teză morală. Eroii, schițați în linii vagi, sunt „chisnovați”, „cătrăniți” și, una-două, le sare țandăra. O anume vioiciune a rostirii își ia provizia de pitoresc din limbajul argotic. O „întâmplare de haz”, destinată teatrului sătesc, e comedioara Haplea la stăpân (1938), unde comicul, subțirel, vine din situațiile anapoda. Desenele însoțitoare îi aparțin autorului, care, grijuliu cu soarta scrierii, adaugă teribil de minuțioase și extinse „lămuriri” referitoare la decor
IORDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287598_a_288927]
-
o ilustrează printr-un ciclu de șaisprezece piese ce pornesc (și se întorc) de la un „sonet-glosă”. Barochist ori nu, G. mizează pe „truda” formei, dar și a elaborării de noi variante ori modulații lexicale (ce stau alături de zburdalnicele, mustoasele forme argotice: „șolticari”, „ștoarfă”, „l-am bunghit”, „trebunal”, „oceane azure”, „să exhumul”, „insercții”, „liclind”, „coadă zbrulă”, „acuprinde”, „viscol selenit”, „mirifele grădini”, „amirezmătoarea izmă”, „inima ingenuină”, „resplendind”, „cristoși conturși”, „contură” (=contur), „flăcărat” (=înflăcărat), „îngeluit”, „arbor morn”, „ne-despărțire-ar”, „putear-aș”. Sau cultivă rima rară: „burnus
GEORGE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287216_a_288545]
-
ș.a. O perioadă e redactor la ziarul „Partener”. Volumul de proză scurtă Povestiri cu înjurături (2000) și romanul Dincolo de frontiere (2002) recomandă un autor care recompune cu rafinament tocmai lipsa de rafinament a mediilor descrise. Naratorul utilizează limbajul colocvial, dialectal, argotic și reușește să creeze pentru fiecare personaj câte un cadru care îi permite acestuia să se autodefinească drept participant la un dialog. Pe prima filă a cărții sale de debut stă scris: „orice înjurătură condensează o poveste”, formulă percutantă care
STOICA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289953_a_291282]
-
Rodica Zafiu Folosirile glumețe ale termenilor de rudenie sînt destul de răspîndite în limbajul familiar și argotic, în care apar construcții de tipul nepotul lui... ("nepotul lui Manivelă", "nepotul lui Zmeu"), fiul...( "fiul ploii", "fiul cepei", "fiul lui chiflă") etc. Chiar dacă sursele acestor tipare expresive nu pot fi detectate cu certitudine (unele dintre cele citate par a
Rudenii și vecinătăți by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17163_a_18488]
-
tradiție respectabilă în lingvistica franceză, continuată în mod constant de-a lungul anilor. Dintre contribuțiile cuprinse în acest număr - legături între argoul tradițional și vorbirea urbană contemporană (surprinzător, procedeul de inversare al verlan-ului se menține viu și productiv în limbajul argotic actual din Franța), reflecții asupra "argotologiei", abordări teoretice ale limbajului tinerilor etc. - mi se par demne de semnalat, pentru posibile confruntări cu situația din română, două articole care aduc în discuție spațiul central și est-european: Alma Sokolija, "Studiu contrastiv al
Vecinătăți argotice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15002_a_16327]
-
o ilustra totuși prin vreun exemplu; de aceea pasajul respectiv a fost interpretat fie ca referire la o "curte a miracolelor", cu argoul ei, fie la o tabără de țigani vorbindu-și propria limbă. Primele documente clare - liste de cuvinte argotice maghiare - apar în urma unor procese din anii 1775-1776. Ca și în cazul românei, unele dintre cuvintele primelor înregistrări s-au păstrat pînă azi în vocabularul argotic sau familiar, contrazicînd în parte ideea unei reînnoiri periodice și radicale a argoului. O
Vecinătăți argotice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15002_a_16327]
-
o tabără de țigani vorbindu-și propria limbă. Primele documente clare - liste de cuvinte argotice maghiare - apar în urma unor procese din anii 1775-1776. Ca și în cazul românei, unele dintre cuvintele primelor înregistrări s-au păstrat pînă azi în vocabularul argotic sau familiar, contrazicînd în parte ideea unei reînnoiri periodice și radicale a argoului. O interesantă coincidență temporală o reprezintă următorul moment al istoriei argoului maghiar: o listă mai lungă de cuvinte și expresii (lista lui Toronyai, glosar justificat prin nevoia
Vecinătăți argotice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15002_a_16327]
-
justificat prin nevoia cetățeanului de a se proteja de hoți) este publicată în 1862, adică exact în perioada în care apar primele dovezi clare ale existenței argoului românesc: în 1860-1861 N.T. Orășanu publica o listă (ceva mai scurtă) de cuvinte argotice; iar în 1862-1863 G. Baronzi utiliza acest material în Misterele Bucureștilor. Și sursele externe sînt comparabile: germană (mai puțin în cazul românei), idiș (în trecut) și mai ales limba țigănească. Și condițiile politice din a doua jumătate a secolului XX
Vecinătăți argotice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15002_a_16327]
-
Goudailler, Comment tu tchaches! Dictionnaire du français contemporain des cités, 2001 (ed. I, 1997) - ele au devenit de-a dreptul numeroase: gadjo, lové(s), pillave etc. Multe alte lucruri ar merita explicații și discuții suplimentare: de pildă, faptul că verbul argotic durmol "a dormi", explicat prin onomatopee sau prin influență germană (durmen), nu e pus în legătură și cu româna. Ar fi interesant de știut și dacă forma în care apar în text unele împrumuturi angloamericane familiare și românei - ca biznisz
Vecinătăți argotice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15002_a_16327]
-
măsură, secretele celei cu care are relații sexuale” 496. Văduva visată difuzează - în cele mai multe tâlcuiri - negativul în care mentalul o încadrase (francezii, de pildă, numesc văduvă [veuve] instrumentele uciderii - spânzurătoarea, ghilotina, dând expresie „sensului castrator dat de limbajul popular sau argotic acestui cuvânt” - la veuve poignet „văduva lu’ Pumnu”, adică „mâna masturbatorului” 497). Văduvă de vei visa „înseamnă supărare” - zice o Carte de vise alcătuită (pretinde necunoscutul autor) „după cele mai vechi manuscripte” 498. „De vei visa că discuți cu o
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
răspândite în cercul său de prieteni sunt niște balade în stilul lui G. Topîrceanu. Un coleg îi împrumutase volumul Parodii originale și, citindu-le, tânărul ploieștean este entuziasmat. Le consideră niște capodopere. Începe să compună în stilul lor, întărind nota argotică. O baladă este dedicată vidanjorilor din Ploiești. Balada începe să circule printre elevi și îi aduce autorului primele semne de recunoaștere a talentului. Numai profesorul de română, Gh. V. Milica, rămâne mefient. Nu prea crede în talentul liric al acestui
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
și azi un „manierist”, nimic mai mult. Admiratorul lui Topîrceanu încerca, în ultimele clase de liceu, și alte modele. Caietele din această epocă, păstrate de Doina Ciurea, a doua soție a lui S., cuprind, în afară de balade (publicate ulterior sub titlul Argotice), parafraze după Tudor Arghezi și Ion Barbu. Este vorba de însemnări de atelier din faza pregătitoare. Poetul își face mâna copiind tablourile maeștrilor. Parafrazează, de pildă, Flori de mucigai și, într-o oarecare măsură, psalmii arghezieni. Alt model, în această
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
de atelier din faza pregătitoare. Poetul își face mâna copiind tablourile maeștrilor. Parafrazează, de pildă, Flori de mucigai și, într-o oarecare măsură, psalmii arghezieni. Alt model, în această fază, este G. Bacovia. Lipsește, acum și mai târziu, Lucian Blaga. Argoticele (într-o variantă ele se numesc Cântece la drumul mare) arată, cu accentele lor tânguitoare și prefăcute, o relație afectivă cu irmoasele lui Anton Pann și cu poemele erotice ale Văcăreștilor, cum se vede și în Cartea de recitire (1972
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
din Florile de mucigai culorile și jalea irmoaselor. S. alege două modele care în aparență se împacă așa cum se împacă ziua cu noaptea. Unul este grav și trimite la esențele lumii și la jalea metafizică a existenței, altul cultivă limbajul argotic al periferiei și bocetul erotic prefăcut, suferințele și orgoliile virile ale tânărului îndrăgostit, cu lecturi bune și imaginație bogată. Sub influența lui Arghezi și Barbu, le încearcă și el, înnodând și deznodând panglica limbii la gâtul unui vers fluent, colorat
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
al Academiei Române (1978). Încercând a pune oarecare ordine în lava acestui vulcan care erupe incontrolabil, se pot stabili în opera lui S. câteva faze. Este, mai întâi, faza de pregătire, aceea din anticamera debutului: copii după Arghezi, poeme în stil argotic care, stilistic, oscilează între Topîrceanu și Arghezi, combinate cu „cântecele de ibovște” ale lui Anton Pann. Debutul propriu-zis este târziu, la douăzeci și șapte de ani, cu Sensul iubirii, care anunță intrarea în scenă a unei noi generații poetice. Exista
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
s-ar defini prin acest concept: un vizionarism nu social, nu istoric, ci unul deschis spre lumea obiectelor și spre acele misterioase „întâmplări ale ființei”, un vizionarism ce luminează lumea și îi dă un sens incantatoriu. Exceptând exercițiile din perioada Argoticelor, aceasta este, propriu-zis, prima ipostază a lirismului „nichitian” și ține de la Sensul iubirii până la Dreptul la timp (inclusiv): o poezie de recuperare a subiectivității, încercând să reînnoade relația cu modernitatea (ceea ce nu înseamnă o prelungire automată a stilurilor modernității), o
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
postfață Cristian Moraru, București, 1988; Fiziologia poeziei. Proză și versuri (1957-1983), îngr. Alexandru Condeescu, București, 1990; Colindă de inimă, îngr. Alexandru Condeescu, Galați, 1991; Cu viii și cu morții laolaltă, București, 1991; Leoaică tânără, iubirea, îngr. Dumitru Udrea, București, 1991; Argotice (Cântece la drumul mare), îngr. și pref. Doina Ciurea, București, 1992; Dedicații (Poeme inedite) (în colaborare cu Gheorghe Tomozei), Ploiești, 1992; Tânjiri către firesc, pref. Aurel Covaci, Iași, 1993; Leoaică tânără, iubirea, îngr. și postfață Alexandru Condeescu, București, 1995; ed.
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
Em. Petrescu, Dialog cu „Odă în metru antic”, TR, 1991, 2; Negoiță Irimie, Un pământ numit Nichita, TR, 1991, 15; Ștefania Mincu, Nichita Stănescu. Între poesis și poiein, București, 1991; Augustin Frățilă, „Partitura a opta”, VR, 1992, 3-4; Alina Cuceu, Argotice stănesciene, ECH, 1992, 7-9; Ștefan Aug. Doinaș, Măștile adevărului poetic, București, 1992, 157-170; [Nichita Stănescu], RL, 1993, 12 (semnează Doina Ciurea, Ioana Pârvulescu, Dan Laurențiu, Gabriel Dimisianu, Ion Stratan); Marin Mincu, Modelul eminescian, CNT, 1993, 12; Octavian Soviany, Rădăcini literare
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
carte (scrisă în colaborare cu Sorin Ciulli), Corturi în Pamir (1965). Odată cu publicarea romanelor Singur contra mea (1967) și Stații în câmpiile dezordinii (1969), foarte deosebite ca factură, abandonează reportajul în favoarea prozei de introspecție. Primul, scris dezinvolt, presărat cu expresii argotice, reface în secvențe aparent disparate viața unor sportivi aflați în cantonament. Protagonistul, Filip Halunga, intelectual printre sportivi și sportiv printre intelectuali, este singurul care nu își găsește locul potrivit, ascunzându-și sensibilitatea sub o mască de cinic. Celălalt roman, care
TUNARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290301_a_291630]
-
social, aspecte tratate cu umor și văzute prin ochii mirați ai copilului. Se remarcă influența lui Zaharia Stancu, Ion Călugăru și mai ales a lui Șalom Alehem, din povestirea Halal de mine, sunt orfan. Limbajul țese, în mod excesiv, expresia argotică, eroii „pozitivi”, tineri care își află un drum în viață cu ajutorul comuniștilor, sunt concepuți schematic, conform modelului dogmatic, simplificator al realismului socialist. M-am făcut băiat mare, Astăzi e ziua mea (1959) și Plec la facultate constituie un ciclu autobiografic
TANASE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290050_a_291379]
-
de cel al celor din anii ’60 care atunci erau mai ales liceeni sau studenți. Consumatorii de azi aparțin tuturor grupelor de vîrstă, toate regiunile geografice și, practic, toate clasele socio economice (Nicholi 1983). Marijuana este cunoscută sub variate denumiri argotice. CÎteva dintre cele mai cunoscute sunt:Aur de Acapulco, as, bhang Columbian, ganja, iarbă, cânepă Indiană, Jamaicană, bastoane de swing, joint Mexican, Indian, Jamaican, Roșu de Panama,, Aur de Panama, pot, caban, ragweed, ceai, batoane tailandeze, buruiană, etc. (Cox et
TULBURĂRI MENTALE INDUSE DE MARIJUANA. In: BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by R. Andrei, P. Boişteanu, Rodica Enache () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1465]
-
învățare precise și a unui item clar pentru evaluarea riguroasă a performanței de învățare. Este așadar un forbidden verb, un „verb interzis” de canonul behaviorist al designului instrucțional modern. Gândirea postmodernistă însă reabilitează, ba chiar ridică înțelegerea în vârful panteonului argotic al terminologiei postmoderne. Dar nu numai înțelegerea își recâștigă statutul discursiv. Gândirea postmodernă suspendă toate tabuurile terminologice ale designului modern. Expresiile culturale și spirituale, întemnițate de designul modern, sunt eliberate și ridicate la rang de noblețe de designului postmodern. Aceasta
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]