421 matches
-
Carol a transmis șefilor de Corp informația că își stabilește cartierul general la Stammersdorf, unde fiecare șef de Corp trebuia să trimită un ofițer de legătură la lăsarea nopții, pentru a primi noi ordine. În centru, Bellegarde lăsase o puternică ariergardă, întărită de o divizie de cavalerie a lui Hohenzollern, pentru a menține poziția de la Wagram și a-i întârzia pe francezi. Aceștia, diviziile Pactod („Armata din Italia”), Tharreau (Corpul II) și Garda Regală Italiană, au atacat puternic frontal poziția de la
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
a ordonat să se retragă mai rapid, pentru a ajunge în linie cu Corpul VI al lui Klenau. În jurul orei 20, canonada se încheiase și doar câteva unități franceze au mai continuat urmărirea, dar au fost ținute la distanță de ariergarda austriacă. Napoleon câștigase încă o bătălie decisivă, dar, de data aceasta, armata austriacă reușise să se retragă în ordine și rămânea capabilă de a continua lupta. Cu toate acestea, înfrângerea de la Wagram îl convinsese pe arhiducele Carol că trebuie să
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
la care trebuie adăugați peste 20 000 de prizonieri. Armata austriacă învinsă la Wagram și-a păstrat capacitatea de a lupta și o oarecare coeziune, în ciuda retragerii rapide pe care a trebuit să o opereze, mărturie stând numeroasele lupte de ariergardă pe care austriecii le-au dus pentru a încetini inamicul, în special cea de la Hollabrunn, unde Masséna a întâlnit o asemenea rezistență, încât a trebuit să suspende ostilitățile și să aștepte întăriri. Cu toate acestea, francezii au reușit să repereze
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
Armată. Acest sitem de împărțire a armatei a fost adoptat pentru prima oară de armata franceză în 1805, conform dispozițiilor Împăratului. Astfel, în loc de organizarea tradițională, care presupunea o comandă unică a tuturor diviziilor sau eventual o împărțire în Avangardă și Ariergardă, sistemul Corpului de armată presupunea împărțirea armatei în mai multe armate de mici dimensiuni, fiecare capabilă să lupte pentru un timp scurt pe cont propriu și având propriul său comandant. Astfel, fiecare Corp de armată beneficia de 2-4 divizii de
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
de Înălțimile Ruweisat. În ciuda eforturilor depuse de indieni timp de 48 de ore pentru săparea de tranșee și plantarea de mine, poziția lor era în momentul declanșării bătăliei foarte vulnerabilă la atacurile blindatelor. În acest timp, unitățile care luptaseră în ariergardă în timpul retragerii erau încă dezorganizate și aveau nevoie de cel puțin o zi pentru a fi gate de reîntoarcere pe câmpul de luptă. Pe 30 iunie a fost declanșat atacul Diviziei a 90-a de infanterie ușoară germană de-a
Prima bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312251_a_313580]
-
8 km către plaje, unde s-au urcat pe vase de pe pontoane improvizate. Ultimele trupe britanice au plecat din debarcaderul Lancashire la orele 04:00 în ziua de 8 ianuarie 1916. Regimentul Newfoundland a fost ales să rămână parte a ariergardei, retrâgându-se în cele din urmă de pe Gallipoli la 9 ianuarie 1916. Printre primii care au debarcat, rămășițele din Batalionul Plymouth, Infanteria Ușoară a Marinei Regale, au fost ultimii care au părăsit peninsula. În ciuda faptului că se estimau pierderi de până la
Campania Gallipoli () [Corola-website/Science/311584_a_312913]
-
a forțat să îi urmeze pe o direcție paralelă. Deoarece primele atacuri ușoare de hărțuire nu au avut efectul dorit, ele au crescut în intensitate, devenind astfel niște mini-bătălii. Pe când armata lui Richard se apropia de Cezarea pe 30 august, ariergarda, comandata de către Hugues al III-lea de Burgundia, a fost ținta unui atac major, fiind despărțita de restul armatei pentru un timp. Richard a reușit să își adune trupele, în timp ce întreaga armata strigă "Sanctum Sepulchrum adjuva" ("Ajută-ne, Sfanțule Mormânt
Bătălia de la Arsuf () [Corola-website/Science/311046_a_312375]
-
fie încercuită lângă Saratovskaia, dar a reușit să scape. Unitățile diviziei mobile au fost transferate pe calea aerului din regiunea Kuban, dar a fost nevoită să părăsească tot echipamentul și armamentul greu. Mai târziu, divizia slovacă a fost folosită ca ariergardă în evacuările capetelor de pod de la Sivaș și Perekop. După această dată, înregistrările din jurnalele de front s-au pierdut. La un moment dat, a fost numit un nou comandant, Elmir Lendvay. Divizia I reapare în luptă lângă Melitopol. În ciuda
Republica Slovacă (1939-1945) () [Corola-website/Science/311188_a_312517]
-
pe parcursul întregii lor prezențe, iar generalul Susaikov a rupt o sabie chinezească din colecția sălii armelor, fără a-și cere scuze. Comportarea acestora semnala atitudinea lui Stalin fără de suveranul României. După război, îndeplinește funcțiile de locțiitor al comandantului Trupelor de Ariergardă (1948-1951), membru al Consiliului Militar al Regiunii Militar Turkestan (1951-1958) și inspector în Ministerul Apărării (1958-1960). A fost trecut în rezervă în anul 1960 și a decedat doi ani mai târziu, în 1962.
Ivan Susaikov () [Corola-website/Science/311940_a_313269]
-
mai multe rețele eficiente, dar la finalul bătăliei din Normandia, forțele blindate britanice au traversat țara în mai puțin de o săptămână, rezistența belgiană neavând timp să întreprindă acțiuni ample de luptă. Belgienii i-au sprijinit pe britanici să ocolească ariergarda germană și să captureze intacte docurile portului Antwerp. SOE a apreciat că în cazul Italiei, presupusă ca fiind un stat monolitic fascist fără organizații de opoziție pe care să le poată folosi, eforturile pentru destabilizarea regimului nu pot avea succes
Special Operations Executive () [Corola-website/Science/311966_a_313295]
-
cu succes a celor 338.000 soldați aliați de la Dunkirk a încheiat prima fază a Bătăliei Franței. A asigurat creșterea moralului britanic, dar a lăsat armata franceză singură în fața asalutului german. Divizia a 51-a britanică a fost lăsată în ariergardă să acopere retragerea. Mulți dintre ei au căzut în luptă sau au căzut prizonieri. Trupele germane au intrat în Paris pe 14 iunie și Franța a capitulat pe 22 iunie. La Dunkirk (Dunkerque), a fost ridicat un monument din marmură
Bătălia de la Dunkerque () [Corola-website/Science/311475_a_312804]
-
se deplaseze spre Tel el Aqqaqir, pentru a întări linia defensivă a Axei. La căderea serii, Rommel mai avea disponibile doar 32 de tancuri operaționale pe întregul front. Generalul german a început retragerea spre Fuka, protejată de lupta disperată a ariergărzii de la Tel el Aqqaqir. Erwin Rommel a trimis un mesaj lui Adolf Hitler în care explica că nu mai poate păstra poziția și cerea permisiunea să se retragă. Rommel a primit în schimb ordinul să reziste pe poziții cu orice
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
trei batalioane, între drum și pădurea Bossu, care acum se afla în mare parte în mâinile francezilor. Cinci batalioane comandate de Gauthier (din divizia lui Foy) au înaintat de-a lungul drumului Charleroi, cu cavaleria ușoară a lui Piré în ariergardă. Un ofițer prusac, căpitanul von Wussow, a ajuns la Quatre Bras. Acesta purta un mesaj duplicat de la Blücher (primul curier, maiorul von Winterfeld, fusese împușcat de trăgătorii lui Bachelu). Wussow călărise prin focul de muschetă al inamicilor, însă a reușit
Bătălia de la Quatre Bras () [Corola-website/Science/312362_a_313691]
-
Urmărirea forțelor aliate în retragere a fost preluată de Divizia a 2-a Panzer, Divizia I de infanterie motorizată SS și de cele două divizii de vânători de munte. Pentru ca grosul trupelor britanice să poată fi evacuat, Wilson a ordonat ariergărzii să organizeze o ultimă rezistență în regiunea pasului istoric de la Termopile, poarta către Atena. Generalul Freyberg a primit sarcina organizării apărării pasului de coastă, în vreme ce Mackay urma să apere satul Brallos. După luptă, Mackay a declarat: „N-am visat la
Bătălia Greciei () [Corola-website/Science/312794_a_314123]
-
retragă spre plajele de evacuare, organizând o ultimă rezistență în regiunea Teba. Blindatele germane s-au lansat în urmărirea inamicului, dar au înaintat cu mare greutate din cauza drumului cu pantă pronunțată și a numeroaselor curbe periculoase. După abandonarea regiunii Termopile, ariergărzile britanice s-au retras pe niște poziții defensive improvizate la sud de Teba, unde s-a organizat un ultim obstacol în fața înaintării germane spre Atena. Batalionul de motocicliști al Diviziei a 2-a Panzer a primit sarcina ocolirii prin flanc
Bătălia Greciei () [Corola-website/Science/312794_a_314123]
-
s-au retras pe niște poziții defensive improvizate la sud de Teba, unde s-a organizat un ultim obstacol în fața înaintării germane spre Atena. Batalionul de motocicliști al Diviziei a 2-a Panzer a primit sarcina ocolirii prin flanc a ariergărzii britanice. Motocicliștii germani au avut de înfrânt doar o rezistență slabă, iar în dimineața zilei de 27 aprilie 1941, primii germani intrau în Atena. La scurtă vreme, în Atena intrau și restul trupelor germane - tancuri, vehicule blindate și infanterie. Germanii
Bătălia Greciei () [Corola-website/Science/312794_a_314123]
-
se vor ține de cuvânt. Până la retragerea armatei străine din cetate și îmbarcarea ei, el cerea ca ostatec pe chiar regele Franței, ceea ce firește, Ludovic al IX-lea nu a primit. Ostilitățile au fost reluate. Regele se îmbolnăvise, rămăsese cu ariergarda, fapt cunoscut de egipteni, de aceea, ei au recurs la un vicleșug și, în timp ce Geoffroy de Sargine îl transporta pe Ludovic, cuprins de febră și aproape fără cunoștință, într-un sat din apropiere de Mansurah, aceștia l-au făcut prizonier
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
aripi înaintate, una dintre care era comandată de nepotul său, Taqi al-Din, însă cavaleria nu se odihnise de când plecaseră din Egipt, iar caii erau epuizați de oboseală. În timp ce Saladin își manevra flancurile astfel încât un deal din apropiere să îi asigure ariergarda, creștinii au atacat linia centrală. Musulmanii au fost puși pe fugă cu pierderi grele, iar proviziile au căzut în mâinile creștinilor. Fiul lui Taqi al-Din, Ahmed, a fost omorât în luptă, iar juristul Diya al-Din Isa a fost luat prizonier
Bătălia de la Montgisard () [Corola-website/Science/310948_a_312277]
-
este aproape neapărată de germani. Ei au ajuns la pod seara și au stabilit poziții defensive pe capul lui de nord. Dintre celelalte batalioane, Batalionul al 3-lea nu a reușit să străbată până la miezul nopții decât jumate din dinstanță, ariergarda lor trebuind să facă față atacurilor germane, ceea ce a dus la pierderea de timp prețios. Batalionul I a fost fragmentat în timpul deplasării, dar a înaintat pe flancurile liniei defensive germane de-a lungul întregii nopți. La rândul lor, au fost
Operațiunea Market Garden () [Corola-website/Science/309683_a_311012]
-
Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării, specializarea Jurnalism (1997-2010). Membru al Uniunii Scriitorilor din România Membru fondator al Asociației Scriitorilor Profesioniști (ASPRO) Membru fondator al Societății Timișoara Membru fondator al Editurii Amarcord Membru fondator și vicepreședinte al Asociației culturale Ariergarda Secțiunea "Unchiul" din volumul "Drumul cel mare", Editura Facla, Timișoara, 1985. "Litera albă" (roman), Editura Facla, Timișoara, 1988. "În pasaj" (roman), Editura Militară, București, 1990. "Unelte, arme, instrumente" (proză scurtă), Editura Cartea românească, București, 1992. "Rusalii '51. Fragmente din deportarea
Viorel Marineasa () [Corola-website/Science/310626_a_311955]
-
germane aflate în estul orașului mai încercau cu disperare să se retragă, Corpul al 2-lea de tancuri sovietic a reușit să intre în oraș. În oraș au izbucnit lupte grele. Până în ziua următoare, Minskul fusese curățat de unitățile de ariergardă germane, în timp ce spre vest, Armata a 65-a și Aramta a 5-a de tancuri sovietice au închis încercuirea. Grosul Armatei a 4-a și cea mai mare parte a ce mai rămăsese din Armata a 9-a au căzut
Operațiunea Bagration () [Corola-website/Science/310620_a_311949]
-
24 de kilometri către Tiberias. Părăseau grădinile cu apă din belșug ale Saffuriyei pentru platoul arid din fața lor, unde știau că sarazinii îi așteaptă. Avangarda era condusă de Raymond de Tripoli, cu Balian de Ibelin și Gérard de Ridefort în ariergardă și cu regele și Curtea sa în centru. La început, sarazinii s-au limitat să lovească și să fugă. Cavalerii din centrul coloanei cruciate au fost obligați să se deplaseze cu viteza pedestrașilor, care formau o mânecă protectoare în jurul lor
Bătălia de la Hattin () [Corola-website/Science/310791_a_312120]
-
coloană era sortită pieirii, Raymond se pregătește să-i atace pe sarazini cu cavaleria. Dar, înainte de a face acest lucru, primește un mesaj disperat (care s-a dovedit a fi fatal) din partea regelui Guy, care ordona oprirea și ridicarea taberei. Ariergarda epuizată (în special templierii) nu mai putea înainta în ziua aceea. Fără apă, Raymond știa că armata era condamnată la moarte: "Vai! Vai! Sfinte Dumnezeule, războiul s-a sfârșit. Suntem trădați și sortiți morții și pământul este pierdut", i-a
Bătălia de la Hattin () [Corola-website/Science/310791_a_312120]
-
al 20-lea a atacat spre est și nord-est. În timpul nopții, divizia "Theodor Körner" a atacat Corpul al 5-lea mecanizat sovietic lângă Treuenbrietzen. A doua zi, divizia "Scharnhorst" a atacat forțele sovietice din jurul Beelitzului, reușind să depășească unitățile de ariergardă ale Corpului al 6-ale mecanizat sovietic. Diviziile "Ulrich von Hutten" și "Scharnhorst" au încercat mai apoi să ajungă la Potsdam, pentru deschiderea unui coridor spre Berlin. În același timp, alte elemente ale Armatei a 12-a forțau înaintarea spre est
Bătălia de la Halbe () [Corola-website/Science/309414_a_310743]
-
să se deplaseze spre vest „ca o omidă”. Generalul Busse plănuise ca în fruntea „omizii” să se afle tancurile grele Tiger II. Comparația a părut potrivită, deoarece în timp ce „capul” (avangarda blindată) trebuia să străpungă încercuirea și să conducă deplasarea, „coada” (ariergarda) trebuia să lupte pentru dezangajarea de forțele urmăritoare sovietice, iar „trupul” urma să se deplaseze în etape scurte, într-o relativă siguranță. În noaptea de 25/26 aprilie Hitler a emis noi ordine cu privire la acțiunile Armatelor a 9-a și
Bătălia de la Halbe () [Corola-website/Science/309414_a_310743]