763 matches
-
nicotiană”. De fapt, numele ei provine de la Jean Nicot de Villemain, ambasadorul Franței la Lisabona (1559-1561), care a adus frunze și semințe de tabac brazilian la Paris. Planta s-a răspândit cu rapiditate în Europa ca remediu medical, preluând numele aristocratului francez : Herba nicotiana. Abia la jumătatea secolului al XVIII-lea (deci la câteva decenii după scrierea lui Mavrocordat) suedezul Carolus Linnaeus, el însuși un înrăit fumător, i-a dat plantei numele de Nicotiana tabacum (cf. Species plantarum, 1753). Mavrocordat preferă
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
legitimitatea simbolică. În realitatea fantasmelor colective, actul revoluționar sau republican înseamnă să interzici oamenilor oralitatea, sinonimă cu barbaria, instruindu-i în școli, multiplicînd ziarele, făcînd arhivă și deschizînd biblioteci pentru toți. Oralitatea este satul sub dubla lui înfățișare, țărănească și aristocrată; or satul supune, iar orașul eliberează. E feminitate, deci prejudecată și basme de mătușă. Obiceiul este oral, ca și nedreptatea; or legea eliberează, ea este scrisă. Emoția dă glas; rațiunea meditează cu pana în mînă. Amintiți-vă că în Evul
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
unei societăți bolnave. Socrate era plebeul care, din resentiment, voia să se răzbune pe oamenii mai nobili ca el. Socrate a condamnat și respins adevărul artei prin insistența pe teorie și raționalitate. Socrate, plebeul care a învins gustul elevat, gustul aristocratului prin dialectică, a indus o vrajă asupra lui Platon care a idolatrizat conceptul ca pe o formă ideală, ca instrument al voinței de putere (Nietzsche). Dionysos este definit mai curând prin opoziția sa cu Socrate decât prin alianța cu Apollo
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
evita o confuzie taxonomică, vom desemna prin Kallipolis prima dintre constituțiile care intră în morfologia sa politică (chiar dacă Platon o vede din punct de vedere factual doar posibilă) sub cele două forme, regalitatea (filosoful rege sau regele filosof) și aristocrația (aristocrați filosofi sau filosofi aristocrați). Kallipolis-ul reprezintă proiecția acelui model ceresc pe pământ. Acesteia îi urmează timocrația (timarhia) (sau constituția cretană și spartană), apoi oligarhia, în al patrulea rând, vine democrația, iar, în sfârșit, tirania. Există aici, aparent, o dificultate: dacă
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
vom desemna prin Kallipolis prima dintre constituțiile care intră în morfologia sa politică (chiar dacă Platon o vede din punct de vedere factual doar posibilă) sub cele două forme, regalitatea (filosoful rege sau regele filosof) și aristocrația (aristocrați filosofi sau filosofi aristocrați). Kallipolis-ul reprezintă proiecția acelui model ceresc pe pământ. Acesteia îi urmează timocrația (timarhia) (sau constituția cretană și spartană), apoi oligarhia, în al patrulea rând, vine democrația, iar, în sfârșit, tirania. Există aici, aparent, o dificultate: dacă este adevărat că aceste
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
lor morale; atenienii sunt de o moralitate servilă și curajoși din lașitate. Socrate, spun, nu ignora relația, și nici intermediaritatea entității iubirii, e mai lax fără să fie și mai imprecis. Cât îl privește pe Platon, el era mult prea aristocrat pentru a fi excesiv socratic, deși Socrate nu era un admirator al celor care aveau puțin timp! În fine, Socrate și Platon sunt de acord (și poate că aici Platon este „mai de acord” cu el însuși decât cu Socrate
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
natură”. Conform tradiției sale, A.R. era, încă din 1867, „scutită de orice sistemă guvernamentală, în orice împrejurări, de oricare înrâurință mai înaltă și de toate valurile politice efemere” (G. Barițiu), fiind considerată „un simbol al adevăratei democrații, al democrației aristocrate” sau locul unde „zgomotele puternice ale luptei de idei și de curente din afară, când ajung aici, se domolesc și se îmbină în acea armonie de puteri, în acea sinteză de energii reprezentativă pentru viața întregului nostru neam” (Gr. Crăiniceanu
ACADEMIA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285146_a_286475]
-
la vârsta de optzeci și trei de ani trecuți. în 1793, în timpul Revoluției franceze, Fraternitatea se oprește în fața mormintelor aristocraților. Revoluționarii profanează cimitirele. La Bordeaux, cea de-a opta secție a Patrioților și-a luat numele de... Michel de Montaigne. Aristocratul de dată recentă care ștergea cu grijă urmele accederii tardive la particulă, conservatorul în politică, adversarul tuturor noutăților înouvelletăs), catolicul monarhist n-ar fi fost deloc măgulit de înrolarea sa în rândurile republicane! Dar această deturnare a însemnat pace pentru
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
nu au fost adoptate decât În secolul al XVII-lea. Un exemplu similar de legătură Între crearea statului și inventarea patronimelor permanente ne oferă și Anglia secolelor al XIV-lea și al XV-lea. Ca și În Toscana, numai familiile aristocrate bogate obișnuiau să aibă supranume fixe. În general, acestea făceau referință la locul de origine din Normandia (de pildă, Beaumont, Percy, Disney) sau la zonele din Anglia unde familia deținea domenii primite de la Wilhelm Cuceritorul (de exemplu, Gerard de Sussex
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
unități de producție mult mai bine adaptate monitorizării, coordonării, aproprierii și controlării de sus. Societatea rurală pe care a moștenit-o (și, o vreme, a Încurajat-o) statul sovietic era una din care aliații statului țarist, marii moșierii și funcționarii aristocrați, fuseseră dați la o parte și Înlocuiți de țărani cu proprietăți mici și mijlocii, meșteșugari, comercianți privați și tot felul de lucrători nomazi și sub-proletari. Confruntați cu o societate rurală tumultoasă, nestatornică și „fără cap” (acefală), care era greu de
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
după ce opera a fost făcută bucăți pe masa de disecție, criticul, plin de sânge pe mâini, izbutește a-i pune diagnosticul, niciodată în chip scurt, totdeauna în spiritul adevărului. G. CĂLINESCU Fanatic și sceptic, religios și ateu, pesimist și optimist, aristocrat și democrat, delicat și violent (și s-ar mai putea găsi încă multe dublete de acestea), iată atâtea dualisme care fac din G. Ibrăileanu una din cele mai complexe personalități pe care le-a avut cultura noastră, unul din acele
IBRAILEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287494_a_288823]
-
vestimentația, bucătăria și limbajul întâlnite la hotelul-gazdă „Europa“ i-a creat senzația, încetățenită ulterior, de veritabil Paris în Orient. Dincolo însă de marea densitate pentru acea vreme a populației, estimată la 100.000 de locuitori 19, de monumentalistica și aerul aristocrat al capitalei, el avea să observe și să rețină cealaltă fațetă, ascunsă, a urbei, cu mizeria morală și materială specifice. „Nicăieri - nota el - nu se poate vedea luxul și sărăcia, frumosul și urâtul, mândria și umilința adunate laolaltă într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
peisajul deloc încurajator al Europei interbelice). Însă atunci, în toamna anului 1919, existau, din perspectivă maghiară, și destule obstacole în calea unei apropieri între România și Ungaria: impopularitatea unei colaborări cu ocupantul, nivelul rechizițiilor făcute de armata română, fidelitatea multor aristocrați unguri față de dinastia de Habsburg, în general, și față de Carol al IV-lea, în particular, chestiunea religioasă (știut fiind faptul că fiii lui Ferdinand erau ortodocși), precum și, în mod deosebit, previzibila reacție negativă a marilor puteri Aliate. Acestea au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
a părăsi Ungaria, Bánffy a fost primit bine în România, regele Ferdinand oferind chiar o recepție în onoarea sa114. Multă lume a interpretat gestul lui Bánffy ca fiind unul cu o semnificație politică specială, un soi de misiune pe care aristocratul maghiar și-o asumase pentru a contribui la materializarea mai vechiului proiect de uniune personală dintre România și Ungaria. Un raport al Direcției Poliției și Siguranței Statului, din Ministerul de Interne român, întemeiat pe informații provenite din surse maghiare, prezenta
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
disprețul. Acesta este eroul preferat de Balzac, înfățișat în forma parvenitului, este pramatia lui Stendhal, ori filistinul lui Marx. Literatura și filosofia au contribuit în mod hotărâtor la impunerea acestui portret în aquaforte al burghezului. În contrast cu noblețea de caracter a aristocratului ori a cugetătorului, burghezul este meschin, obtuz și diform. De la stânga la dreapta, de la Lamartine, Heine, Hölderlin și până la Stendhal și Flaubert, toată lumea îl urăște 10. În spațiul cultural și social-politic românesc ura față de burghez este însă departe de a
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
formă - la Institutul Schewitz și chiar la Facultatea de Litere. Situația tot mai precară a averii familiale, „personalismul său acut” (Adrian Marino) și complexul genialoid, legat, de acum, indestructibil, de o conștiință a misiunii poetului (dar grefat pe mândria sa aristocrată), îl determină să se arunce în politică, în care vedea o cale directă către reușită și succes. Intră în Partidul Liberal, editează ziarul „Oltul” (1873-1875) și se lansează, aici, în atacuri antidinastice (soldate în 1875 cu arestarea și încarcerarea pe
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
la Cartagina, unde avea de-a face cu studenți turbulenți. La Roma, deși a continuat să țină fără tragere de inimă cursurile de retorică, a făcut și ceea ce era necesar: a intrat în grațiile unui potentat, adică ale foarte bogatului aristocrat păgân Simmacus. Augustin nu era creștin și acesta a fost un motiv suficient pentru a obține stima lui Simmacus, care a luat inițiativa de a-l trimite pe acest retor promițător chiar la Milano, unde împăratul era creștin, e adevărat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Apus, care înainte își avea capitala la Ravenna, dispăruse; nu mai exista decât Imperiul Roman de Răsărit, iar tradiția culturală italică n-avea cum să nu ia în seamă o asemenea realitate (care conținea și o importantă componentă ideală). Senatorii aristocrați și Biserica din Roma continuau să se simtă în strânsă legătură cu Constantinopolul, chiar dacă deseori nu erau de acord cu hotărârile luate acolo, lucru ce putea constitui (cum s-a și întâmplat ulterior) un element de ambiguitate ce putea duce
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
la acea vârstă când întregul popor se transformă în aristocrație”, deși sentimentul de clasă e foarte dezvoltat. Spiritul lor e paradoxal: „Ca orice popor mare, poporul englez e dublu: progresist și conservator, idealist și practic, tolerant și feroce, democrat și aristocrat, iubitor de libertate și tiranic.” R. abdică însă de la modul detașat-superior de abordare a lucrurilor și de la principii verificate în ultima sa carte de însemnări de călătorie, În Extremul Occident (Note de drum din Antile, California, Canada) (1955), unde realitățile
RALEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289120_a_290449]
-
Apus, care înainte își avea capitala la Ravenna, dispăruse; nu mai exista decît Imperiul Roman de Răsărit, iar tradiția culturală italică nu avea cum să nu ia în seamă o asemenea realitate (care conținea și o importantă componentă ideală). Senatorii aristocrați și Biserica din Roma continuau să se simtă în strînsă legătură cu Constantinopolul, chiar dacă de multe ori nu erau de acord cu hotărîrile luate acolo, lucru ce putea constitui (cum s-a și întîmplat ulterior) un element de ambiguitate ce
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
6; Florența Albu, „Legați-vă centurile de siguranță”, VR, 1989, 5; Mircea Iorgulescu, Dincolo de melodramă și senzațional, RL, 1989, 30; Ion Vlad, „Legați-vă centurile de siguranță”, TR, 1989, 35; Alex. Ștefănescu, Ultimul Geo Bogza, RL, 1996, 11; Ion Bălu, Aristocratul și proletarul, APF, 1996, 7-8. L. Cr.
TURCONI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290308_a_291637]
-
și modest, în realitate gestionar, dacă nu chiar creator al memoriei colective. „Însoțitorii” se multiplică în Obligado (1984), pentru a scoate în relief destinul lui Bartolomeu Boldei, care încearcă să se vindece de moartea Klarei, soția sa, prin plimbările cu aristocratul Jurj Turgea, prin consolările oferite de cele trei „ucenice” ale defunctei (Lala, Lelia și Teia) și prin confesiunile făcute psihiatrului Valer Cimpoieru. Cu toate acestea, portretul Klarei, închegat din relatările personajelor, este neconvingător prin exagerare, cum este întreaga dimensiune erotică
ŢOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290210_a_291539]
-
puțin meritul de a fi vegheat valorile de artă, muzeele, Fundația Regală împotriva abuzurilor ocupanților. Mai târziu, în „Bilete de papagal”, un „medalion” al lui Tudor Arghezi nu poate să nu îi recunoască felul în care, cu abilitate, tact, ținută aristocrată, i-a ținut mereu la distanță pe ocupanți ori le-a retezat pretențiile (recunoscător, T.-S. va interveni pentru eliberarea autorului pamfletului Baroane).Textele din Mărturisiri si-li-te (1920) dau seama de această experiență. Oricum ar sta lucrurile, un
TZIGARA-SAMURCAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290320_a_291649]
-
date substanțial noi, O lume paralelă (1989) este o sinteză a tendințelor anterioare: miturile explicite sunt resorbite aici în substanța unui mitologism difuz, iar tulburările survin, de obicei, ca urmare a fisurilor care se strecoară în crusta situațiilor originare. Poeme aristocrate (1991; Premiul Uniunii Scriitorilor) deschid o nouă etapă în lirica lui S.: pe de o parte, miturile abundente din scrierile deceniului precedent sunt concurate de o componentă etică atestând implicarea poetului în actualitate; pe de altă parte, discursului sincopat și
STOICIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289956_a_291285]
-
mult încât, pe la 490 d.Hr., vorbind despre archaia paideia, Aristofan își amintea diminețile când străzile se umpleau de copii care se duceau la școală, la profesorii lor (paivdeuthj = „profesori”) conduși de paidagogoi (paidagwgoj = sclav care-i însoțea pe copiii aristocratului la școală)14. Fiecare școală avea un maestru specializat: paidotribes (paidotríbhj), care slujea în palestra (palaístra = școală sportivă pentru copii); gymnasiarchos (gumnasíarcoj), care slujea în gymnasion (gumnasion = școală de antrenament pentru tineri și adulți)15. Pindar celebra în Odele sale
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]