1,005 matches
-
reale trec granița ficțiunii și intră În marele fluviu romanesc În căutarea timpului pierdut se lasă urmărit de Tadié cu voluptate de detectiv, ca o aventură.) Pe de altă parte, nu toți tinerii care se străduiesc să fie Brummelli sunt aristocrați autentici. Comportamentul lor excesiv, aberant, le uzurpă grandoarea și Îi transformă În jalnice simulacre, compromițând dandysm și efebism deopotrivă. Celebrul Boni de Castellane, marchizul apropiat până la moarte de Marcel Proust și mai apoi iubitul narcomanului Jean Lorrain (Paul Duval), relatează
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
adesea apariția sa e prilej de ocheade cu subînțelesuri, persiflări, ridiculizări. Pentru că lumea pe care o cultivă predilect este totuși „subțire” (o protipendadă - uneori pestriță și Îndoielnică, precum cea din jurul lui Bogdan-Pitești, alteori autentică, alcătuită din diplomați, colecționari de artă, aristocrați de viță veche), poetul se simte protejat În sânul ei. Nu doar vestimentația, felul În care Își compune figura, gesturile, vorbele, ci și modul În care Își decorează propria casă emană aceeași dorință de a stiliza realul, de a-l
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
de la această plecare se vindea by auction și din ordinul prefectului de Middlesex elegantul mobilier al dandy-ului (man of fashion) «plecat pe continent», după cum preciza anunțul de vânzare. Cumpărătorii au fost dintre cei mai distinși și mai la modă aristocrați englezi. Printre ei se numărau ducele de York, lorzii Yarmouth și Besborough, Lady Warburton, Sir H. Smyth, Sir H. Peyton, Sir W. Burgoyne, coloneii Sheddon și Cotton, generalul Phipps etc. etc. Toți Își doreau - și prin urmare au plătit ca
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
de dandy) atunci când refuză să se compare cu marele poet englez. Byron dorește să spună În scena următoare că e incomparabil: „El șJean-Jacques Rousseau, n.n.ț scrie În proză, eu - În versuri; el e un om de rând, eu - un aristocrat; e filosof, În vreme ce mie nici nu-mi trece prin cap să fiu așa ceva; a devenit cunoscut la 40 de ani, eu - Încă din adolescență; Îi plăcea botanica, mie - florile, plantele, copacii, dar nicidecum să le aflu pedigree-ul; n-a
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
negi simbolic necruțătorul tată. Ar rezulta din toate acestea un conflict tipic oedipian, susține psihanaliza. Sau o puternică „voință de a părea”, crede, pe urmele lui Adler, Ovidiu Cotruș 1. Sau un „conflict ș...ț dintre scriitorul burghez și cel aristocrat”, e de părere Ion Vartic 2. În timp ce lui Alexandru Paleologu Caragiale-tatăl i se pare un „soitariu de geniu, cu o vervă și o inventivitate uluitoare”. Tocmai acest stil Îl va fi agasat pe Mateiu, „ofensându-i fumurile boierești și contrariindu
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
mai procrea Încă un fiu, ideea de cămin conjugal Îi devine tot mai străină. Încep escapadele la limita sordidului, În mediile prostituaților foarte tineri, efebii lumii moderne. Până În clipa În care Îl cunoaște, la 31 de ani, pe foarte tânărul aristocrat scoțian Alfred Douglas. Se iscă o pasiune devastatoare ce În curând devine scandal public. Dar până atunci, bogat și celebru, se afișează pretutindeni cu frumosul Bosie. Când Îi vede Împreună În Algeria, impresionat de relația lor, André Gide mărturisește că
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
bleu („nuanță Brummell”), cu mâneci bine marcate și nasturi de aur; sau superbul costum alb; sau, spre finalul vieții, negrul select. Dacă ar fi să Îl credem pe Nestor Roqueplan, am spune câteva cuvinte și despre „cobaii” lui d’Orsay, aristocrați englezi de vază, pe care nobilul francez experimentează În primul rând culori: contele de Chesterfield, cedând cu supunere În fața albastrului În care Îl Îmbracă din cap În coadă d’Orsay; sau ducele de Beaufort, pe care Îl asortează cu gazonul
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
și a individului asupra produsului”1. Cele descrise mai sus se Întâlnesc tangent și cu o altă utopie: vârsta de aur. „Ne-am putea Întreba dacă nu cumva dandysmul este concretizarea unui vis atemporal și universal; acela al paradisului rezervat aristocraților spiritului, care nu și-au dat altă silință decât aceea de a se naște, ignorând toate virtuțile făcutului (a face bani, copii, o societate, a face bine etc.) și rezervându-și timpul doar inocentei plăceri de a fi numai pentru
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
-l privește pe Brummell, a existat - lucru rar - o concordanță. Între fire și destin, Între geniu și bogăție. Mai spiritual sau mai pasional a fost doar Sheridan; mai mare poet (căci a fost și poet) era Lord Byron; mai mare aristocrat era Lord Yarmouth sau, din nou, Byron. Yarmouth, Byron, Sheridan și atâția alții În vremea aceea, faimoși În toate cele - cu toții au fost dandy, dar și ceva În plus. Pe când Brummell n-a avut ceea ce la unii era pasiune sau
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
de la această plecare se vindea by auction* și din ordinul prefectului de Middlesex elegantul mobilier al dandy-ului (man of fashion) „plecat pe continent”, după cum preciza anunțul de vânzare. Cumpărătorii au fost dintre cei mai distinși și mai la modă aristocrați englezi. Printre ei se numărau ducele de York, lorzii Yarmouth și Besborough, Lady Warburton, Sir H. Smyth, Sir H. Peyton, Sir W. Burgoyne, coloneii Sheddon și Cotton, generalul Phipps etc. Toți Își doreau - și prin urmare au plătit ca niște
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
mai pitorească și cea mai adevărată istorie din punct de vedere național. Cine va Încerca să dea o explicație pentru părul lung pe care Îl purtau francii, pentru tonsura călugărilor, capul ras al șerbului, perucile din Popocambou, pudra folosită de aristocrați sau pentru tunsoarea à la Titus de la 1790 nu va povesti, de fapt, principalele revoluții care au avut loc la noi? Cine se va Întreba care este originea pantofilor cu vârful Întors, a punguței purtate la centură, a glugii, a
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
J. Duvignaud, 1991, pp. 48-49; M. Vovelle, 1985, p. 165). Amestecul dintre sărbătoare și revoluție, carnaval și revoltă este atestat de numeroase cazuri concrete (D. Kertzer, 2002, pp. 162-164): În anul 1647, mulțimile din Napoli „s-au revoltat Împotriva guvernanților aristocrați cu ajutorul riturilor de sărbătoare”. În 1513, În Elveția, cu ocazia unor sărbători comunitare, aproximativ 300 de țărani au decis să meargă la Berna pentru a-i pedepsi pe opresori și au ajuns să devasteze orașul. În Franța, În 1588, În
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
obiecte gepide. În Transilvania propriu-zisă, descoperiri gepide avem la Emdătura (Gherla), pe valea Someșului, și la Cipău (Luduș), în valea Mureșului. La est de Tisa, în Crișana și Banat, descoperiri gepide se cunosc la Valea lui Mihai, mormântul unui războinic (aristocrat) gepid, apoi mormintele de la Oradea și Socodor (jud. Arad), și un mormânt modest la Andrid (jud. Satu Mare). Stăpânirea gepizilor în Oltenia, conform lui Iordanes, nu este confirmată de mărturiile arheologice, de aceea nu se poate vorbi nici măcar de o prezență
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
căpeteniile acestora au ajuns să fie întreținuții obștilor, ei și-au arogat drepturi ereditare și o poziție (funcții) și bunuri mai presus de ceilalți membri ai obștei. Acești fruntași privilegiați constituie pătura stăpânitoare a societății autohtone (românești). Membrii acestei nobilimi (aristocrații) cu familiile lor poartă numele de cnezi sau juzi. Identificarea cnezilor și a juzilor cu nobilimea prestatală rezultă din frecvența utilizării acestui termen și acestei instituții în toate ramurile din teritoriile românești, fiind anterioară separării neamului nostru în trei entități
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Ungariei Bela IV a încredințat apărarea trecătorii unui palatin, care a solicitat urgent ajutor militar, dar oștile nu erau concentrate și, la 12 martie, garnizoanele ungare de la frontieră au fost nimicite, iar mongolii au năvălit în țară. Regele a cerut aristocraților laici și ecleziastici să urgenteze concentrarea trupelor, iar el și-a stabilit cartierul general la Pesta (pe Dunăre). Între timp, armatele lui Batu au înaintat adânc în regat, neîntâlnind o rezistență puternică. Cu o rapiditate uluitoare, în doar patru-cinci zile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
scriitorii și criticii. C. începe să fie socotit un mare stilist, cel mai mare moralist francez de la Voltaire încoace, în fine, un mare prozator, cel mai mare prozator francez în viață etc. La moartea lui, presa pariziană îl numește „un aristocrat al vandalilor” sau îl apropie de Contele Dracula, „son frère en mélancolie”. Mai inspirat, Jean d’Ormesson îl compară din nou cu Voltaire, zicând că „Cioran écrit si bien que lui”. Cât a trăit, a refuzat toate onorurile (inclusiv Premiul
CIORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
românească”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „Tomis”. Debutul editorial îl reprezintă romanul Banchetul, apărut în 1967. Prospectarea vieții studențești (Banchetul), construirea unui nou cartier pe ruinele ghetoului evreiesc (Provincia sufletelor, 1985), salvarea pământurilor gospodăriei agricole de stat de inundații sau pregătirea vilelor foștilor aristocrați pentru a primi pe muncitorii sindicaliști veniți la odihnă (Trinitate confidențială, 1968) sunt câteva dintre tentativele lui B. de a-și racorda tematic prozele (romane, schițe, povestiri) la norma ideologică cu privire la realitățile social-politice ale României postbelice. Precaritatea discursului artistic, modul
BERBECARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285703_a_287032]
-
Rizzio <footnote William S. Daniel, History of The Abbey and Palace of Holyrood, Duncan Anderson Edinburgh, Edimburg, 1852, p. 75: "David Rizzio a fost secretarul particular al reginei Scoției, Maria. Soțul acesteia, gelos pe David Rizzio s-a alăturat conspirației aristocraților protestanți care au orchestrat asasinarea secretarului, care a fost ucis în dormitorul reginei, care la acel moment era însărcinată în luna a șaptea. După două ore de la asasinat a fost înmormântat în cimitirul Holyrood, însă la ordinele reginei a fost
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
toate problemele personale ale stăpânului. Astfel, valetul devine una dintre cele mai importante surse de spionaj și de intermediere. Atât în problemele statului, sau în cele particulare, de la o sexualitate ambigua la un adulter confirmat sau la nașterea unor bastarzi, aristocrații aveau nevoie de un complice și de un companion, care era prezent douăzeci și patru de ore, șapte zile din săptămână. Asemeni secretărilor miniștrilor, sufleurilor de la teatru, ordonanțelor ofițerilor, scutierilor cavalerilor, valetul regelui devine o persoană indispensabilă." El era cel care transmitea
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
religiosus. Patronul acestei stări de posesiune divină și delir religios trebuie să fi fost zeul trac Dionysos. Cultul orgiastic al acestuia era extrem de popular în epocă și în zonă, fiind un cult „democratic”, deschis atât bărbaților, cât și femeilor, atât aristocraților, cât și plebeilor, spre deosebire de cel zalmoxian propovăduit de Deceneu. Cultul lui Zalmoxis era, dimpotrivă, o religie orfico-pitagoreică, ascetică, androcrată și elitistă, care se adresa „bărbaților fruntași ai țării” (Herodot, Istorii, IV, 95) și era adoptată mai ales de aristocrație și
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
zilele lui Mustafa sultanul [1693-1703] pe un derviș... etc. (182, pp. 463, 389). Probabil că cei doi cărturari citați mai sus, Pierre Belon și Dimitrie Cantemir, exagerează prin generalizare, dar situația era în bună măsură reală, mai ales în rândurile aristocraților, soldaților și dervișilor. Câteodată, situația scăpa de sub control, astfel că autoritățile erau obligate să intervină. în prima jumătate a seco- lului al XVII-lea - consemnează Ienăchiță Văcărescu - „Sultanul Murad IV poprise cu iasac [= prin decret] tutunul și afionul” (Istorie a
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
p. 60). De bună seamă, „berleant” este „numele popular al briliantului”, al diamantului șlefuit, „tăiat cu mai multe fețe”, cum ne asigură Lazăr Șăineanu în dicționarul său. „Am perdut un diamant/ Mai frumos decât berlant”, la Anton Pann. Obiceiul marilor aristocrați ai Europei de a-și face cadou astfel de prețioase tabachere, încrustate cu diamante și rubine, arată de fapt cât de prețios era considerat conținutul tabacherelor în a doua jumătate a secolului al XVIII- lea. Vezi diverse cutiuțe de tutun
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
au o idee exactă de interesele lor. Burghezia se pleacă sub legile scrise și nescrise; se preface cu fățărnicie c-ar fi evlavioasă și se - nchină la titluri, jură că nu e convenabil decât ceea ce satisface pe cei zece mii de aristocrați și afirmă că e vulgar de a contraria privilegiile lor. Dar muncitorul și fermierul rămân în afară de această conjurație ipocrită; aceștia înființează societăți de liberi - cugetători și de republicani, arată pumnii regalității și aristocrației și, cine știe a citi în ochii
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
diatribe cu majuscule, pe care le cunoaștem și le apreciem cu toții. Împotriva civilizației mecanice, a societății industriale, a americanizării, a culturii maselor, a uniformizării societății, a omului unidimensional, a societății de consum, a producției de serie, a Tehnostructurii totalitare, a "aristocraților Tehno-științei" etc. Cu tehnè ca cercetare a naturii, provocare și minimalizare a Ființei, contrariul poièsis-ului, Heidegger a redat strălucire blazonului metafizic al acestei tradiții a gîndirii cu rezonanțe triste sau reactive; Marcuse și școala de la Frankfurt, cu denunțarea tehnicii ca
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
și nu al Spiritului Legilor; că înainte de 1789 Contractul social a trecut aproape neobservat, pe cînd Noua Eloiză stabilea un "reviriment decisiv"; că Voltaire, marele poet epic, era la fel de citit și de admirat de către oamenii Bisericii precum era Rousseau de către aristocrați; că ducele de Chartres era francmason, ca și (se pare) Ludovic al XVI-lea. Mornet, după mulți alții, răspundea afirmativ vechii întrebări; "noua istorie se dovedește mult mai prudentă. Ghiciți de ce: deplasarea atenției spre cronologiile lungi, descoperirea caracterului neliniar al
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]