1,059 matches
-
oricărei reprezentări literare (fie că este vorba de poezie biografistă, de „o bună intrigă de roman” sau de un document istoric). În plus, nu poate trece neobservată împrejurarea că recursul la un „model al adevărului” (situat, desigur, la antipozii tiparelor atemporale) are rolul „de a supune dedoxificării”269 însuși conceptul de adevăr, înțeles ca stabilire a unei corespondențe cu realitatea. Altfel spus, această corespondență apare întotdeauna limitată, condiționată de adevărul coerenței impuse de textul scris. Avem de-a face, în fond
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
evident de modelul anglo-saxon. Însă nu este mai puțin adevărat că, în cazul europenilor, se poate vedea cu mai multă claritate caracterul polemic, de reacție, de replică la o întreagă tradiție încărcată de responsabilități în raport cu mitul, cu metafizica și invariantele atemporale. Toate acestea, chiar devenite categorii negative, continuă să exercite o presiune considerabilă. În plus, tocmai prin situarea pe linia de interferență a tranzitivității cu reflexivitatea, scrierile autorilor europeni subminează implicit orice încercare de a trasa frontiere stabile între cele două
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
cu miză evident subversivă la adresa instituției literaturii ca atare, împrejurare ce ar putea fi pusă în legătură cu acel impuls marginalizat, parodistic al fanteziei populare care caută „să ironizeze și să deconstruiască o lume completă, lineară, deși circumscrisă, monoglotică, organizată ierarhic și atemporală”370, dacă la autorul nostru nu am fi îndreptățiți să bănuim și un alt tip de subversiune, și anume respingerea implicită a ficțiunii ideologice impuse de regimul comunist. Înclinăm să-i dăm dreptate lui Caius Dobrescu, care vedea în demersurile
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
elemente narative existau și în poezia modernistă, mai ales în spațiul anglo-saxon (la Yeats, Eliot sau Stevens), dar cel mai adesea apăreau într-o formă închisă și egocentrică, slujind exprimării unui moment de intuiție absolută, de emoție cristalizată în tipare atemporale. Dimpotrivă, în poezia lui Cărtărescu, se remarcă o deschidere spre ceea ce este vag, contingent, neformat, nedesăvârșit în limbaj și în experiență. Spre ceea ce este, cu alte cuvinte, foarte uman. Într-adevăr, poemele lui Mircea Cărtărescu par să asigure o nouă
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
nu-și au locul. În sfârșit, egalitatea și libertatea, Înțelese ca principii fondatoare ale unei societăți democratice, sunt ancorate În Istorie. Ele sunt instituite la un moment dat, iar realitatea lor trebuie permanent redefinită sau apărată. Fraternitatea, În schimb, rămâne atemporală și chiar utopică. De altfel, dacă astăzi nu se mai vorbește despre libertate și despre egalitate, ci despre libertăți și egalități, acest lucru se Întâmplă pentru că societățile au devenit mai complexe, compuse din elemente dificil de integrat Într-un model
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
a diferențelor. Care sunt originile intelectuale ale unui asemenea proiect de suprimare a surselor de nediferențiere? Acest raționalism ideologic și dogmatic Își are rădăcinile Într-o interpretare superficială a gândirii carteziene. Pentru Descartes, deși putem concepe o societate pur rațională, atemporală, unică și universală, societatea existentă este În mod necesar temporală, deci irațională, diversă și variabilă. Acest lucru conduce la distincția Între „ceea ce poate fi remodelat după normele rațiunii, sufletul individului, și ceea ce, imperfect prin natura sa istorică, trebuie să facă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Înseamnă că, pentru a Înțelege un comportament uman, nu ne putem limita doar la explicarea aspectului său etnic. O dată lămurit acest aspect, apare nevoia de a explica prin ce anume este specific uman acel comportament, adică prin ce este el atemporal: „Ceea ce este universal uman se folosește tocmai de temporal și de contingent pentru a se exprima cât mai complet” (Devereux, 1975,p.8). Iar rolul științelor umane este tocmai să explice ceea ce Wilhelm Dilthey numea combinația dintre general și individual
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
care se afirma verde că poetul, preocupîndu-se de probleme politico-sociale, își trădează menirea și că tendențiozitatea (citiți "situarea pe pozițiile clasei muncitoare") anulează valoarea estetică a poeziei. În concluzie, Breslașu era sfătuit să caute surse de inspirație "mai potrivite" (citiți "atemporale"), de pildă, biblica legendă a lui Iov, pentru a nu altera puritatea artei sale". Vituperînd astfel de teorii dușmănoase, se pronunță în contra "artei pentru artă", lozincă ce înseamnă în fond "artă pentru burghezie". Pledează pentru poezia-manifest (numită peste ani de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
nou, dar și ca mai bun, mai valoros tocmai pentru că este nou. Tradiționalitatea căutării și instituirii noului este în modernitate forma de realizare a modernizării. Deși astfel constituită, nu e cazul să considerăm modernitatea ca o totalitate indistinctă social-geografic și atemporală ca periodizare, în care procese și structuri, instanțe și practici s-ar derula într-o uniformitate mereu identică cu sine. Dimpotrivă, în modernitate s-au constituit și continuă să se configureze perioade distincte și ritmuri sociale ce variază geografic de la
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
favorizează învățarea, înțelegerea si stabilirea legăturilor. În ciuda potențialului către conflict, diferențele de reprezentare, de opinie si de comportament au un rol fundamental în sistemul școlar, deoarece stimulează implicarea, creativitatea, dezvoltarea personală si permit dezvoltarea socială durabilă prin păstrarea valorilor fundamentale atemporale. Chiar dacă medierea nu se finalizează cu un acord, ea poate fi considerată o reușită atâta timp cât reprezentarea conflictului la cele două părți s-a schimbat. Proiectele de mediere între elevi funcționează cu succes în școlile unde se ține cont de planul
Medierea în educație by Ileana Bădulescu Anastase, Cornel Grigoruț, Mircea Mastacan () [Corola-publishinghouse/Science/1700_a_3139]
-
contele D’Albafiorita și de marchizul di Forlipopoli, atenția Mirandolinei este atrasă de cavalerul di Ripafratta. Dar, cu siguranță, dragostea și viclenia femeilor nu s-a schimbat în ultimele două secole, drept urmare pare aproape imposibil să nu apreciem această piesă atemporală, privind-o pur și simplu ca pe o comedie de situație și de caracter. Despre Hangița, Carlo Goldoni scria în Memorii: „fără a o citi, n-ai crede că planurile, demersurile și triumful Mirandolinei pot izbândi într-un răstimp de
Teatrul Nottara te invită la "Hangița", de Carlo Goldoni by Elena Badea () [Corola-journal/Journalistic/80218_a_81543]
-
necunoscute lui Bloom și multor alți critici din Vest. Criteriul estetic, sau judecata de valoare, își reclamă utilitatea și superioritatea din faptul că sînt non-contingente. Nu depind de împrejurări, aspecte sociale, ideologice, politice, ci se aplică în plan universal și atemporal. Altminteri n-ar încăpea niciodată pe aceeași listă atît Nabokov, cît și Milton. Un asemenea criteriu depinde însă de autonomia domeniului de aplicare - literatura în cazul nostru - pentru că autonomia garantează un fel de opacitate a cîmpului, îl închide influențelor din
Autonomia literaturii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/15991_a_17316]
-
Oricum, până după-amiaza veți fi în stare să înghițiți un prânz. Atunci - ați putea întreba - care sunt beneficiile unui astfel de comportament auto-distructiv? Păi, de fapt, nici unul. Sau ... poate? Amintiți-vă de culmea beției. Totul era amorțit într-o fericire atemporală. V-ați dat drumul complet. V-ați lăsat dus de val în largul mării. Practic v-ați înecat și v-ați întors la viață printr-un miracol. Ați fi putut să continuați, dar v-ați întors. În lungul drum cu
O antologie a decadenței () [Corola-journal/Journalistic/7771_a_9096]
-
a palatelor de cle?tar din inimă m?rii, elementele ce configureaz? spa?iul poetic descris tind s? cumuleze semnifică?îi adânc filozofice: luna devine simbol, imuabil al cosmosului, marea o matrice existen?ial?, simbol al genezei, codrul o lume atemporal? etc. Universul subacvatic este descris ca un imens labirint arhitectural, desf??urându-?i ț?cut frumuse?ea În sclipirile argintii ale astrului nocturn. În inima ??mântului, o alt? lume fantastic? este Închipuit? ce poet, iar fantezia sa pare s? nu
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
În vechea spiritualitate oriental?, acele vechi desene cu valoare sacr? ce Întruchipau ideea de „imago mundi” de „centru al lumii" numite „mandata ". Natură are În poezia lui Eminescu sensul acesta originar de existen?? privit? În ipostaza devenirii sale, de dimensiune atemporal? care, de?i pare atât de abstract?, poate comunica, prin intermediul simbolului, esen?a lucrurilor Într-un mod atât de concret, apropiat de cel al percep?iei umane. Devenit el Însu?i „model ?i, cu timpul, un mit al spiritualit??îi
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
i poezia se bucur? În opera eminescian?. Privit? din aceast? perspectiv? filozofic?, luna este prin urmare „ochiul revelator al iluziei", Întruparea inteligen?ei pure care tace, dar ?ție" (că În Upani?ade). Lumina lunii evoc? În acela?i timp dimensiunea atemporal? a mitului. Este o „imagine a lumii" În care se reg?sesc toate miturile crea?iei eminesciene Întrucât, În opera marelui artist, „ peisajul nu-i numai o stare de suflet, este ?i locul unde spiritul romantic reg?se?te ritmurile
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
finite, printr-o subtil? incursiune În lumea mitului, motiv pentru care elementele ce-1 compun tind s? cumuleze semnifică?îi adânc filozofice (luna devine un simbol imuabil al cosmosului, marea o matrice existen?ial?, simbol al genezei, codrul o lume atemporal?). Descrierea cet??ilor antice (Babilon, Egipt, Grecia, Dacia) reprezint? astfel un exemplu elocvent ce relev? pe de o parte viziunea arhitectural? a poetuluidemiurg, „titanica sete de frumuse?e ?i plenitudine rev?rsat? În crea?ie" (Z. D.-Bu?ulenga), dar
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
cu decorul ??u tipic", dar ?i „locurile ?i vremurile ideale": elizeul, paradisul terestru, vârsta de aur, al? turi de „puteri ale vie?îi": prietenia, dragostea, caducitatea" teme care, prin faptul c? se refer? la raporturi primordiale ale existen?ei, sunt atemporale. Inc? din Antichitatea târzie Încep s? apar? noi „topoi" care sunt consideră?i „indicii unui climat sufletesc schimbat". Unii dintre cei vechi dispar, locul lor fiind luat dintre noii „topoi", sau sunt supu?i unui proces de reînnoire prin utilizarea
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
supus? trecerii ?i devenirii legilor universului: „El nu-?i proiecteaz?, Ins?, numai ochiul acolo, ci Întreaga fiin??, profilat?, prin Ins??i structura ei, pe undă marilor dep?rt?ri". (E. Papu) Alteori, natura eminescian? uime?te prin poezia ??mântului mitic, atemporal, uitat printre „p? durile de basme", „codri f??? c???tăi" ?i „stânci c?runte", sc?ldat de „izvoare nflorite", de fluvii sclipitoare str?juite de ???rmii pline de flori" atât de frumoase, Încât „par a fi stele topite" adev?rât
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
latin?, a cuvântului « natur? »; [...] Men? inerea cuvântului vechi al?turi de cel nou nu Înseamn? chiar un lux al limbii". (C. Noica) Natură are În poezia lui Eminescu sensul acesta originar de existen?? privit? În ipostaza devenirii sale, de dimensiune atemporal? care, de?i pare atât de abstract?, poate comunica, prin intermediul simbolului, esen?a lucrurilor Într-un mod atât de concret, apropiat de cel al percep?iei umane. Astfel c? prezen?a florii albastre Înseamn? În poezia lui Eminescu mai mult
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
Upani?ade). Doar magul ?i poetul sunt În poezia eminescian? „f?pturi selenare c?rora lumină lunar? le deschide o trecere c?tre realit??ile invizibile , pe care numai poezia le intuiesc" . Lumina lunii evoc? În acela?i timp dimensiunea atemporal? a mitului. Este o „imagine a lumii" În care se reg?sesc toate miturile crea?iei eminesciene Întrucât, În opera marelui artist, „... peisajul nu-i numai o stare de suflet, este ?i locul unde spiritul romantic reg?se?te ritmurile
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
chiar dezastru. Istoria unei inovații „neautorizate” Pe majoritatea celor din administrațiile coloniale și pe succesorii lor, credința extrem-modernistă i-a determinat să formuleze ipoteze incorecte cu privire la agricultura indigenă și i-a făcut orbi la dinamismul acesteia. Departe de a fi atemporale, statice și rigide, practicile agricole locale erau În permanență revizuite și adaptate. Într-o oarecare măsură, această plasticitate făcea parte dintr-o gamă largă de tehnici ce puteau fi ajustate În funcție de precipitații, sol, suprafață, piață și forță de muncă disponibilă
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
a lui Jacobs, The Economy of Cities, Random House, New York, 1970. Carol Rose, specialistă În drept, emite interesanta idee, conform căreia reprezentările vizuale ale proprietății - garduri, ziduri, garduri vii, ferestre, porți - funcționează ca o retorică a unei proprietăți statice și atemporale, imună la schimbarea istorică. Vezi Rose, Property and Persuasion: Essays in the Histroy, Theory, and Rhetoric of Ownership, Westview Press, Boulder, 1994, În special capitolul 4, „Seeing property”, pp. 267-303. Jacobs, Death and Life, p. 287. Ibid., p. 391. În
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
acea cutremurător de grea întrebare: "a fi sau a nu fi", pentru care autorul propune varianta: "a visa, a crea, a făuri ceva, a adăuga" cât de puțin la valorile care există, a urca astfel de la efemer și temporal, la atemporal sau supratemporal, la ceea ce sfidează moartea și ființează de-a pururi peste și după moarte. E, însă, tot atât de adevărat că clevetitorii, cârcotașii, cei ce cată nod în papură, ar putea lesne zice: autorul procedează neorganizat. În loc să fi grupat toate personalitățile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Codreanu sunt, aproape în exclusivitate, din domeniul artei, al spiritului uman; al doilea, tot ce gândește autorul în materie de filosofia creației, în general, de viață și literatură, în special, este emanația minții marelui Lamparia, monadă centrală a gândirii universale, atemporal și aspațial, a cărui lăcaș stă ascuns acolo unde această lume își pierde înțelesurile. Archaeus, Marele Duh sau Emar Hud, nume pe care le-am întâlnit și în romanul Varvarienii, sunt ipostaze ale uneia și aceleiași personalități: cea care deține
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]