555 matches
-
Ifigenia și SisiJ). Misterele din Eleusis și a altor cetăți, Archon Basileus și soția lui efectuau marele sacrificiu. Ziua a cincea marca punctul culminant al ceremoniilor publice. O enormă procesiune pornea, în zori, din Atena. Neofiții, tutorii lor și numeroși atenieni le însoțeau pe preotesele care aduceau obiectele sacre, hiera. Spre sfârșitul după-amiezii, procesiunea traversa un pod pe râul Kefisios, unde oameni mascați aruncau insulte asupra celor mai de seamă figuri ale orașului 4. La căderea serii, cu torțe aprinse în
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
din Misterele lui Demeter, la fel cum vița de vie crescând în câteva ore face parte dintre sărbătorile lui Dionysos" (op. Cit., p. 25). Hippolyt afirmă totuși că spicul tăiat este considerat de frigieni ca un Mister împrumutat mai târziu de către atenieni. E deci posibil ca autorul creștin să fi transpus asupra Eleusiniilor ceea ce știa despre Misterele lui Attis (zeu care, după Hyppolyt, era numit de către frigieni "spicul de grâu proaspăt"). În ce privește vocabulele Brimo și Brimos, ele sunt probabil de origine tracă
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
în fine, mediocritate, opacitate. Deși de bun simț (sau, poate, tocmai de aceea), opiniile scriitorului moldovean s-au lovit de „o rezistență” aprigă, care a arătat (după aprecierea sa) că, în polemici, nu toți conaționalii sînt „poliți și ciopliți ca atenienii, dar că au mult din firea beoțianilor”4)! Combătut cu vehemență în deceniile anterioare sau doar ridiculizat, pedantismul (în gramatică, în științe, în critică etc.) încetase de a mai fi o problemă culturală în epoca școlarității lui Bacovia, dar oroarea
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ironie, pe cei cu care vorbea, pe un teren alunecos, prefăcîndu-se că-i aprecia și că era de acord cu părerea lor. Este o ironie a sorții, cum spune Ribbeck, că tocmai cel mai mare iubitor de adevăr, dintre toți atenienii era pus pe aceeași treaptă cu mincinoșii și fanfaronii. Dar tocmai personalitatea lui Socrate, așa cum ne-a descris-o Platon, a provocat și o modificare a conceptului de ironie. La Aristotel, ironistul este contrapus lăudărosului, deși desemnează ca și acesta
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
Xenofon), aflăm că în Atena existau cărți de vînzare și locuri anume pentru aceasta. În epoca elenistică s-a dezvoltat difuzarea cărții, așa cum o dovedește întemeierea marilor biblioteci. Cea din Alexandria a fost creată de primii doi Ptolemei (325-246), cu ajutorul atenianului Demetrios din Phalere. În realitate existau două biblioteci; cea mai importantă făcea parte din Museion, centru de cultură greacă și cămin al savanților, constituită după modelul Școlii peripatetice din Atena; ea ar fi adunat mai mult de 500 000 de
Istoria cărții by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
general crezută sau crezută de către utilizatorul numelui ca fiind unică pentru acel purtător. Astfel, de exemplu, Socrate ar putea fi sinonim cu o descripție sau o abreviere a descripției cum ar fi filosoful grec cârn care a fost executat de către atenieni pentru coruperea tineretului. Probabil că cu cât se știe mai mult despre Socrate cu atât este mai bogată descripția a cărei abreviere este Socrate. Prezentarea mea presupune că numele proprii nu funcționează în acest mod. Și ce fapt nici nu
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica () [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
scen? gloria eroilor germani �nving?tori ai invadatorilor, mai ales ai armatelor napoleoniene la Leipzig (1813). Aceast? paști?? ilustreaz? identificarea culturii germane cu civiliza?ia antic? conceput? ca valoare universal? ?i stabile?te o simetrie �ntre r?zboinicii germani ?i atenienii �nving?tori ai per?ilor, adic? ai barbarilor. ARHITECTURĂ �N SECOLUL AL XIX-LEA: �NTRE ISTORICISM ?I INDUSTRIE 1. Excesul de istoricism �n secolul al XIX-lea, arhitec?îi dispun de un evantai stilistic care ?ine de la Antichitate ?i de la
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi () [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
de viață. O suflare care nu este trupească, ci duhovnicească, și care nu încetează să dea viață tuturor oamenilor. Suntem înrudiți cu Dumnezeu prin asemănare. Sf. Ap. Pavel n-a pregetat să apeleze la ea pentru a-i lămuri pe atenieni, reamintindu-le spusele unuia dintre cărturarii lor, că suntem „neamul lui Dumnezeu”. Oricine poate ajunge la această convingere sau, mai bine zis, și-o poate restaura în sine, ca să poată spune în inima sa: „Neam al lui Dumnezeu socotindu-mă
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
Ianus? Nu găsise încă soluția, dar ideea reanimării prin lucrarea vidului înrămat artistic asupra văzului îl ispitea statornic. Auzind de mâini care redau viața cu vârf și-ndesat, regina tresări ca mușcată de-un șarpe dintr-o specie necunoscută. Vorbele atenianului aveau un fel străin și neascultător de-a intra pe sub piele, o atingere hirsută și paralizantă. Nu mai simțise asta de când cu aducerea la perfecțiune a rutinierei ei jonglerii reptiliene. Fascinația cu mișcările dibace ale propriilor mâini îi indusese o
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
operă științifică la limita esotericului nu putea dura în lumina judecăților publice, ci, abia născută, fu sortită să alunece inexorabil în memoria trupurilor celor doi coautori ai săi. Dedal o clădea ca pe un templu curgător dedicat zeității absente a atenienilor menționate de Apostolul Pavel - o întemeiere ce, odată ajunsă la desăvârșire, se lipsește complet de meșterul ei ziditor, perfect capabilă de autosustentație. Pasife o trăia ca pe o revelație simultană a suveranității și filogenezei: vertebrarea omului prin frumos. Se prea
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
împunsăturile sublime ale arsenalului lor de ascuțișuri, pielea lui Pasife găzdui indelebil dedesubtu-i o suveranitate ce poate fi numită individuală numai pornind de la adăpostul frecventat de această hoardă a afectelor acioiate de pe aiurea, asemeni unei cete de nomazi prigoniți. Priceperea atenianului a ajutat-o să se înțeleagă pe sine în primul rând ca regină a lor; dar el nu le era deschizător de drum decât în măsura în care trupul ei îl înconjura cu o lubricitate somptuară, de curte regală, acordându-i locul privilegiat
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
rezervat. Discursul meșterului despre foloasele politice ale alienării fu retezat scurt de suveran cu un gest energic; mai trebuia să treacă vreme multă până ce nevoia de panoptikon-ul lui Bentham să se nască. Cum era de-așteptat, Pasife îi luă apărarea atenianului, mai cu seamă că invitația de a clădi venise din partea ei; în privat, Dedal îi împărtășise adevărul în toată atrocitatea lui. "Eu am sfârșit lucrarea, atât cât poate ea fi sfârșită de cel ce n-a făcut decât să-i
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
cretane). Înțelesese bine că suveranitatea conjurată sub pielea ei de meșter trebuia plătită într-un fel doveditor, ca de pildă acela al unei acceptări neclintit de demne, complet emancipate de meschinăria negocierilor. Venise timpul ca zborul vulturesc deprins în brațele atenianului să-și adjudece, pe lângă voluptatea privată, și rarisima noblețe a splendorii specifice actului politic. Trebuie subliniat că Pasife făcea parte din acea rasă de monarhi din vechime ce-și erijau statutul social eminamente luând asupra lor mai mult decât li
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
că dușmanul de moarte al meșterilor constructori e cutremurul, și că nimic nu-l mâhnea mai tare pe Dedal decât transformarea în pulbere a operelor sale ridicate ici-colo. Deasemeni, își imagina că cererea avea s-o compromită iremediabil în ochii atenianului, făcând-o să-i apară drept o desfrânată excentrică; totuși, nu avu de ales. În întregul ei regat numai el, străinul, s-ar fi priceput să găsească o modalitate practică pentru îndeplinirea neobișnuitei împreunări odată cu delicatețea discreției depline. Și într-
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
sacralizase locul prin abstragere. Violul divin nu întâlnise în cale decât trupul unei imense și serene absențe cvasi-divine, ce-l absorbise majestuos de neclintit. Mai mașinală decât mașinăria, mai neînsuflețită ca neînsuflețitele din născare, mai absentă ca divinitatea absentă a atenienilor - astfel sărise Pasife în gol din calea taurului lui Poseidon după ce el îi țintuise, neînduplecat, trupul de propriile-i limite cu virilitatea-i bestială. În sânul evidenței obiective, sacrificiul deschisese, ca un pumnal, un larg și liniștit ocean subiectiv de
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
în sine dezlănțuirea divină de pasiune punitivă. Când se născu Asterion cel jumătate om, jumătate taur, Dedal îl primi ca pe un dar al lui Poseidon adresat lui. Gângav și extrem de încăpățânat, nu vădea deloc înclinație spre matematicile egiptene dragi atenianului, însă se dovedi călăuzit de instincttul unui echilibru superior celui formalizat de ecuații. Cutremurele se împuținaseră, revenind la frecvența obișnuită; când pietrele clădirilor intrau în vibrația aducătoare de dezastru, Minotaurul alerga degrabă de-a lungul culoarelor palatului înspre temeliile lui
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
și unghiile făcându-ne cărare printre mărăcinișuri (I 1) . Atât protagonistul lui Sofocle cât și cel al dramaturgului român își proclamă nevinovăția cu privire la crimele din trecut comise în necunoștință de cauză. În Oedip la Colonos, eroul se justifică în fața corului atenienilor reticenți în a-l primi în cetate pe un paricid incestuos : Ce vină am ?/ Am fost lovit și am lovit și eu ! Și chiar/ Cu vrerea-mi de-o făceam și încă n-aș fi fost/ Un ucigaș. Căci eu
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
lui Socrate atât de gravă încât să-i atragă pedeapsa supremă ? De ce a vrut Socrate să moară și nu a acceptat să plătească o amendă sau să evadeze din Atena, cum i-au propus discipolii săi ? Când au avut dreptate atenienii ? Când l-au condamnat sau când l-au revendicat pe Socrate, o dată ce, la puțină vreme după execuție, ei i-au exilat pe acuzatori și i-au ridicat filosofului o statuie în sala de procesiuni (p. 33). Piesa consacrată sfârșitului tragic
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
înțelege cu el, căci plânge, plânge mereu (p. 74). Tatăl crede că această modificare dramatică este imputabilă influenței dăunătoare a lui Socrate care l-a învățat să nu-și asculte părinții (p. 74), opinie împărtășită de Meletos, indignat de impasibilitatea atenienilor în fața prezenței nocive a filosofului (Cât timp veți mai îngădui oare în mijlocul vostru pe acest Socrate care strică floarea tineretului grec ? - p. 75). Incapabil să urmeze calea cunoașterii, confuz și derutat, Eurites nu mai poate suporta lumea din jur și
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
că astfel își va asigura posteritatea în pofida faptului de a nu fi compus o operă : Oamenii, mulți și mulți ani, poate veșnic își vor aduce aminte de mine și vor spune : „Socrate, cel care a fost osândit la moarte de atenieni...” Ce le-aș putea lăsa altceva decât această moștenire grea ? N-am scris nimic. [...] Sunt om... am și eu deșertăciunea mea... Vreau să se vorbească de Socrate (p. 101). În ultimele clipe, filosoful începe să se îndoiască de natura divină
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
E adevărat, există și cazuri în care autorul român nu respectă informațiile lui Diogenes Laertios. El schimbă, de pildă, naționalitatea lui Pollis, curteanul trimis de Dionis I să-l ducă pe Platon la Egina, și-l transformă din lacedemonian în atenian. Modificarea nu este întâmplătoare, ci sporește dramatismul relațiilor dintre filosof și fostul său concetățean ajuns în slujba tiranilor Siracuzei, ins care-l va implora la un moment dat să-i înlesnească înapoierea în orașul de baștină. Preluat ca atare sau
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
experiment sicilian al lui Platon eșuează, o dată ce el nu reușește să-și realizeze planurile de guvernare, ci doar să-și pună în pericol viața. Deasupra filosofului plutește în permanență amenințarea ca el să sfârșească asemenea lui Socrate, ilustra victimă a atenienilor. Ca printr-o presimțire a posibilei analogii de destin, Platon se referă frecvent la fostul său maestru încă din primele momente petrecute la Siracuza. El îi spune de la început lui Dionis I că aplică mereu metodele deprinse de la profesorul său
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
gura lui Socrate propriile idei filosofice, dar crede că face acest lucru din modestie : L-ai născocit pe Socrate al tău, fiindcă nu ai încă destulă încredere în Platon (p. 178). Cei doi siracuzani nu pun la îndoială existența înțeleptului atenian care nu a lăsat o operă scrisă, ci se întreabă dacă el arăta într-adevăr așa cum îl înfățișează faimosul său discipol. Suprapunerea celor doi anunță oarecum tratamentul similar aplicat lor de autoritățile civile. Procesul intentat de atenieni lui Socrate este
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
îndoială existența înțeleptului atenian care nu a lăsat o operă scrisă, ci se întreabă dacă el arăta într-adevăr așa cum îl înfățișează faimosul său discipol. Suprapunerea celor doi anunță oarecum tratamentul similar aplicat lor de autoritățile civile. Procesul intentat de atenieni lui Socrate este evocat mereu, direct sau indirect. Platon caută să-i explice lui Dionis I că mai fericit e cel ce îndură o dreptate decât cel ce o înfăptuiește, unul din principalele argumente folosite de Socrate spre a respinge
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
lui Aristip, aflat în total dezacord de idei cu Platon (p. 210). Aparenta generozitate a acestui filosof jovial și afabil din Cyrene (p. 211), susținător al teoriei că plăcerea e scopul vieții, cu temperament opus celui grav, serios, sever al atenianului, ascunde un scop viclean, acela de a-l obliga să-i accepte ideile sau măcar să nu le combată : ai dori să spun și eu ca tine, că virtutea și fericirea nu sunt decât mijloace prin care omul își poate mări
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]