384 matches
-
pornind și Luc Jacquet, o întâlnire neașteptată a privirilor copilului și vulpii, o clipă de o intensitate care răspunde sensibil în filmul său. Sunt legături care s-au rupt între noi și "frații" noștri mai mici, simțurile noastre s-au atrofiat, biologul și zoologul Konrad Lorentz vorbește chiar de moartea termică a simțurilor în cartea sa din 1974, Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate. Cândva nu am fost atât de îndepărtați, am trăit în mijlocul animalelor, le-am considerat egalele noastre
Cum visează vulpile fetițe cu chibrituri by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7348_a_8673]
-
și pentru medici. Tânărul articulează cu greu câteva cuvinte, iar membrele îi sunt acoperite de pete verzui. "Alex e norocos. S-a oprit din întâmplare, probabil, la timp. Urmele de pe picioare sunt clar efectele lui «croco». În faza inițială, substanța atrofiază mușchii, slăbește organismul și necrozează țesuturile, de unde și petele maro-verzui. Dacă mai lua câteva luni drogul, carnea și pielea i s-ar fi desprins de pe oase", ne-a explicat Gigel Lazăr, reprezentatul organizației antidrog CIADO, care l-a vizitat, ieri
El e primul român "mâncat" de "drogul-crocodil" FOTO ŞOCANT () [Corola-journal/Journalistic/67413_a_68738]
-
fundamentale, dintre om și real, după cum s-ar exprimă Mircea Eliade. Sub acest unghi, creația poetica ar corespunde visului vizionar al romanticilor, care ne transpune într-o lume imaginara, în virtutea unor puteri pe care civilizația le-a inhibat, le-a atrofiat. Să dăm din nou cuvîntul autoarei noastre, care, pornind de la poezie, conspectează trăsăturile visului (deși ar fi putut proceda și invers): "O adevarată poezie a realului ar trebui să fie vizionara în simplitatea ei aparentă, simbolică și complexă, construită pe
Poezia ca vis, visul ca poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17914_a_19239]
-
disperare ca acum. Wilson voia să mă convingă de importanța acestei fraze. Avea o memorie columbiană perfectă. Aruncam cuvintele în mare ca pe pietre. Am zis că dacă literatura unei nații e în declin, e fiindcă nația aia s-a atrofiat și a intrat în decadență. A răspuns că de unde până unde ideea asta, dar în general era de acord. Nu mă lăsa niciodată să-i citesc paginile manuscrisului. I-am repetat că un om care are puțină minte nu scrie
Nuria Amat - Regina Americii by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/9481_a_10806]
-
întruna, și mă apuca disperarea simțind că trebuie s-o iau de la capat, dar, hélas!, scriind din nou tot, și nu doar cîrpind și retușînd, cum făceam pe ecran. Pe scurt, obișnuit cu modelul recurent al scrierii pe monitor, îmi atrofiasem fibra tonusului psihic, deoarece mă adaptasem lipsei de piedici și de rezistențe din spațiul depresurizat, aproape imponderabil, al ecranului de calculator. Mintea mea devenise o copie a ecranului, golită de orice încordare emotivă și despuiată de orice imagine interioară. Eram
Patimile condeiului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Imaginative/13493_a_14818]
-
el ce s-a întâmplat în tot acest timp, mintea sa care reprezenta o promisiune atunci, în anii de studenție, ea, mintea, n-a dat semne de viață, de rezistență, de împotrivire, nu și-a cerut plata, hrana, s-a atrofiat, s-a dat învinsă așa, pur și simplu? Nu, nu, dar hrana pe care Anne o oferise propriei sale minți nu fusese hrana de care aceasta avea nevoie, ci un surogat. Un surogat jalnic: Anne își folosise toată inteligența nu
Relatare despre moartea mea by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/10968_a_12293]
-
ca de obicei atunci când o auzea pe nevastă-sa în sufragerie punând tacâmurile pentru masă și a numit chestia asta "reflex condiționat". Dacă se aude muzica găina dansează, dacă dansează primește grăunțe. E simplu, nu? Celelalte reflexe i-au fost atrofiate. Altceva nu mai știe să facă decât să danseze același vals. Iar dacă o scoți din colivie și-i redai libertatea, moare în câteva zile. Asta mi se pare mai oribil decât chiar lipsa de libertate, îl întrerupse Carol... Cam
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
își asumă o atare vinovăție față de, iată, cea mai severă expresie a fragilității noastre? O Vinovăție care ne alungă medicii, ne alienează profesorii, ne exportă absolvenții, ne alterează religia, ne profa nează arhitectura, ne sfidează cultura, ne batjocorește agricultura, ne atrofiază musculatura etică, ne îndrăcește și ne livrează nevrozei suicidare! Pare că deznădejdea - supremul păcat, după judecata ve chilor Părinți! - ne-a devenit supremul refugiu. E drept? Nu e drept. Dar așa pare că este! 16 septembrie 2010 Nevinovată plângere de
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
la care se referă Mircea Platon sunt studiile, eseurile, recenziile și articolele pe care le-a publicat de-a lungul timpului în țară sau în străinătate. Din ele se desprinde portretul unui spirit erudit căruia știința teoretică nu i-a atrofiat flerul limbii. Așa se face că istoricul are un foarte eficient dozaj al limbii de care face uz. E miezos fără să fie dulceag de arhaic, alternînd precizia terminologiei savante cu mustul vocabulelor pitorești. De aici și senzația stranie pe
Un autor de viitor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8775_a_10100]
-
va fi amenințată, de exemplu, cu întreaga putere a monarhiei austriece. De nedezvoltarea păturii de mijloc în România, nu țara și națiunea, ci toată Europa e de vină; care, de dragul unor interese egoiste, n-a ezitat să lase să se atrofieze dezvoltarea economică internă a unei țări a cărei vitalitate ar putea fi de mare importanță pentru lume. Este adevărat, Austria are cel mai mare interes ca vama de protecție să nu fie introdusă în țările dunărene, pentru că. produsele sale industriale
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
cartea „Discernământul modernizării”, comunică niște constatări dureroase, referitoare la nivelul actual de educație și cultură al oamenilor. În momentul actual, oamenii sunt dirijați de imaginile TV, etc. Oamenii nu mai gândesc singuri, nu-și mai folosesc discernământul și li se atrofiază creierul, care se dizolvă și dispare. Autorul H. R. Patapievici indică o cale de îmbunătățire a situației, prin schimbarea radicală a instituțiilor, care vor schimba identitățile. Statul, cu banii contribuabililor, întreține instituții, care pretind că educă: sistemul de învățământ, mass-media
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
unii - au fost concepute cu atâta minuțiozitate tocmai pentru a descuraja utilizarea. Se înțelege, astronauții exploratori, odinioară cei mai adulați oameni ai epocii spațiale, duc o existență funcționărească, lipsită de surprize, fiind niște persoane mereu nemulțumite. Sunt unii care își atrofiază mușchii în așa hal de pe urma palidei gravitații artificiale date de navă, încât cer stăruitor, odată cu întoarcerea la bază, să li se dea imediat o altă misiune, în cine știe ce colțișor neexplorat. Bieții oameni își închipuie că readaptarea la gravitația și viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
cine ar trebui să dețină controlul, nu este el acela. „El“, de fapt, devine rapid o problemă. De cât timp se află în încăpere? Destul timp pentru ca lucrurile să se deslușească. Destul de mult ca o anume capacitate importantă să se atrofieze (să zicem capacitatea perlă, acea capacitate de a secreta individualitate în jurul unui grăunte inițial) lăsându-și reziduurile să se disperseze într-o mare de senzații, o scânteie, un impuls, care așteaptă să se refacă din supa primară de emoții și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
căldură sau curajul acestuia, neatins încă de bacteriile africane rezistente. Poate este felul în care arată sau soția pe care o are sau, și mai simplu, posibilitatea acestuia de a se bucura de viața pe coastă, această capacitate fiind deja atrofiată la membrii Imperial River Club. Indiferent de obiectul acesteia, gelozia este mereu prezentă, în paralel cu o promisiune de a o face să dispară, căci nou venitul va deveni și el un obișnuit al locului într-o zi, la fel de beat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Deci cred că pot fi critici, de pildă, pro Humanitas, critici pro Polirom, critici prieteni cu Rao, Trei sau Nemira, dar nu i-aș numi chiar „tonomate“, în sensul contextului cu pricina. Și asta înseamnă că „organul critic“ li se atrofiază? Da, la limită (sau la rigoare) îți malformezi oleacă opțiunile. Dacă ai, de exemplu, un roman despre ciori la editura adversarului, spui că este oribil, croncăne. Dacă este la editura prietenului, spui că, de fapt, ciorile au și ele dreptul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
spunea o vorbă, îl asculta clipind des, pleoapele îi erau tot mai roșii, din când în când și le presa cu palma. Probabil venise momentul să-și toarne cu pipeta câteva picături de pilocarpină în ochi, glanda lui lacrimogenă se atrofiase, ochii i se uscau și-l usturau, vedea ca prin ceață, dar dintr-o mândrie primitivă se ferea să-și umecteze ochii în fața unor străini. De obicei se întindea de-a latul patului, sticluța cu soluție și pipeta se găseau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
greșit disecția, am trecut pe lângă planul sagital. Pur și simplu am ratat Întreaga structură mediană. Dar ea era acolo, bine mersi. Crevetele sunt normale. Iar calmarul? Se pare că cel pe care l-am disecat avea o anomalie. Branhia era atrofiată, dar era acolo. Iar ceilalți calmari sunt perfect normali. N-au nimic ieșit din comun. Am greșit, m-am pripit. Și asta mă deranjează cu adevărat. — De asta ai luat pastila de valium? Beth Încuviință din cap. — Nu-mi place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
comandă, cu un punct care clipea. Așteptă următoarea instrucțiune. „Da“, Își spuse, „ăsta e adevărul. Savanții refuză să aibă de a face cu iraționalul. Dar latura irațională nu dispare pur și simplu prin neluarea ei În seamă. Iraționalul nu se atrofiază prin neîntrebuințare. Dimpotrivă, cu cât este mai neglijată, partea irațională a unui individ crește În forță și ca rază de acțiune. Și nici să te plângi În legătură cu asta n-ajută la nimic. Toți acei savanți care se vaită În suplimentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
ne privea de sus... numai că între timp i s-a întîmplat ceva, din cauza vieții sau a secundelor prea grăbite sau a poluării sentimentale, în sfîrșit, nu contează din ce cauză, dar între timp aripile au început să i se atrofieze, să i se micșoreze, să i se resoarbă... și astfel aripile i s-au transformat în pleoape, atît a mai rămas din ele, două pleoape... dar atrofierea nu a atins și natura intimă a fostelor aripi, acestea au continuat să
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
ne-a recomandat să le oferim zilnic subiecților noștri această „ploaie de firimituri”. într-un fel este singurul lor drept natural. este și dreptul lor la viață, de fapt. Fără această ploaie de firimituri straturile profunde ale creierului s-ar atrofia, iar subiectul ar muri în doar cîteva luni... o a doua categorie de vise sunt cele persistente, dar neesențiale. sunt visele din așa-zisa categorie a divertismentului. ele nu au nici încărcătură metafizică și nici nu conțin mesaje coerente. sunt
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
mai enervat, ștergîndu-și încă o dată chelia transpirată cu batista plină de pătrățele. Ce vezi normal? ― Oamenii se tem de închisoare, domnule director. Le e frică. Nu e normal? ― Asta e, răsuflă directorul, fericit că spiritul meu de observație nu se atrofiase cu totul la închisoare. Asta e. Aș vrea ca oamenii să nu se mai teamă. ― Păi nu se poate, am bâiguit. Cum să nu se teamă? ― Te privește, conchise directorul. Asta-i treaba ta. Închisoarea nu pot s-o dărâm
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
sufletului. — Doamne, iar m-a luat durerea de cot, oftă doamna Reilly. — Lasă-mă, te rog. Nu vezi că vorbesc? o apostrofă fiul ei. Eu nu mănânc niciodată conserve. Am încercat o dată și am simțit cum încep să mi se atrofieze intestinele. Ești școlit bine, constată Darlene. — Ignatius a terminat universitatea. Apoi a mai petrecut pe acolo vreo patru ani ca să dea un fel de doctorat. Ignatius a absolvit strălucit. — „A absolvit strălucit“, repetă Ignatius înciudat. Te rog definește-ți termenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
jazz care ieșea din difuzoarele de pe pereții fabricii era motivul apatiei pe care o constatam printre muncitori. Psihicul are și el o limită. Nu poate fi bombardat la infinit cu aceste ritmuri, fără să înceapă să cedeze și să se atrofieze. Prin urmare am căutat și am închis întrerupătorul care controla muzica. Această acțiune a mea a provocat un urlet puternic de proteste, de o mojicie sfidătoare, din partea întregului colectiv de muncitori și toți au început să mă privească cu ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
se adaugă prestigiul gestului întoarcerii cu tăișul în sus a unei arme/unelte de fier. Gestul „rumânului” Noe nu este unul practic și pașnic (acela de a mânca fără să se ude, semnificație acordată ulterior, când cea inițială s-a atrofiat), ci unul magic și amenințător, un gest de reiterare a actului primordial cosmogonic, din momentul zero al istoriei mitice a Universului, când Demiurgul a învins/ordonat Haosul cu arma sa (reprezentată de regulă prin fulger). Orice dezechilibru provocat de o
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
este „o toacă mică de lemn”, dar aceasta nu este atestată decât în unele credințe și legende populare. Două ar putea fi motivele acestui din urmă fenomen. Fie este vorba de un accesoriu magic străvechi, ale cărui semnificații s-au atrofiat de-a lungul timpului, fie, dimpotrivă, este vorba de un element împrumutat relativ recent din alte sfere mito-rituale (împrumut care nu a apucat să se generalizeze). Potrivit informațiilor folclorice privind rolul magic atribuit toacei solomonarului, aceasta nu poate fi considerată
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]