421 matches
-
a disciplinei pluraliste a studiilor internaționale. Nimic mai puțin. Dar și nimic mai mult. Întebarea familiară "Ești realist?" poate fi potrivită doar dacă înțelegem realismul ca pe o teorie morală sau o viziune asupra lumii. Câțiva realiști, în special creștinii augustinieni precum Niebuhr (1941, 1943) și Butterfield (1953) au tratat realismul în astfel de termeni. Printre realiștii academici contemporani, Robert Gilpin (1986, 1996) se apropie, poate, de o asemenea viziune. Dar viziunile asupra lumii dreptul natural, islamismul, kantianismul, creștinismul, aristotelismul, umanismul
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
concrete, un soi de "inginerie socială graduală" în sens popperian, iar nu proiecte totale de schimbare a organizării sociale. Chiar și intelectualii au ajuns, în lumea occidentală, să accepte sfârșitul speranței chiliastice, a gândirii milenariste și apocaliptice, a acelei parousia augustiniene convertite politic de către diferitele proiecte revoluționar-ideologice ale modernității 449. Și aceasta pentru că, aici, modul convențional al vieții sociale este unul fundamentat pe premise care nu mai implică dezbateri ideologice, odată ce contradicțiile subsecvente ideologiilor secolului al XIX-lea au fost eliminate
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
poate obține și o justificare istorică, luând în calcul influență tradiției ce poate fi regăsita în opera lui Toma din Aquino. Am aici în vedere, în primul rând, încercarea de adaptare a noului val de influență aristoteliciana la tradiționalul sol augustinian. În subcapitolul în care am prezentat interpretarea realistă a conceptului, am afirmat că există și pasaje tomiste care justifică o schemă interpretativa reprezen tationalista. A venit acum momentul să apăr acea afir matie, iar pentru a face acest lucru, este
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
cunoașterii, trecând prin identificarea cu actul intelectului (etapă întru totul aristoteliciana), până la distanțarea lui și de speciile inteligibile, si de actul intelectului, ajungând să fie înțeles ca produs al intelectului posibil, opțiune aflată în acord cu cerințele teologice de factură augustiniana. În I Scriptum super Sententiis, scriere care aparține primei etape a operelor lui Toma din Aquino, conceptul este înțeles ca fiind identic cu specia inteligibila și cu actul intelectului, în de plin acord cu tradiția aristotelica. În fapt, aceasta era
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
Lombardus, Toma din Aquino nu putea să justifice folosirea lui verbum pentru a desemna un nume personal al divinității. Datorită acestui punct slab, Toma a încercat să iși adapteze teoria conceptului pentru a o putea face pe masura fundalului teologic augustinian și pentru a putea răspunde la întrebarea dacă verbum poate fi predicat în mod personal despre Dumnezeu. Trebuie spus că Toma nu a fost primul care a încercat să adapteze teoria conceptului augustinian contextului aristo telician; Boethius, Alexandru din Hales
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
o putea face pe masura fundalului teologic augustinian și pentru a putea răspunde la întrebarea dacă verbum poate fi predicat în mod personal despre Dumnezeu. Trebuie spus că Toma nu a fost primul care a încercat să adapteze teoria conceptului augustinian contextului aristo telician; Boethius, Alexandru din Hales sau Bonaventura s-au confruntat și ei cu probleme similare, iar soluția lor a fost identificarea speciilor inteligibile cu conceptul. Așa cum am indicat, aceasta a fost opțiunea inițială a lui Toma, dar, în
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
schimbat modul de raportare la concept, care a devenit ceva diferit de speciile inteligibile și de actul intelectului. Pe timpul vieții sale, Toma din Aquino a încercat să armonizeze teoria aristoteliciana a cunoașterii cu teologia trinitara, în special cea de factură augustiniana, iar pentru că nu a reușit de la început, pe parcursul operelor sale pot fi distinse diferite etape care lasă impresia unui demers nu tocmai coerent, cel putin nu atât de coerent pe cat ne-am fi așteptat de la un autor precum Toma. Tocmai
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
a da seama de nivelurile inferioare ale cunoașterii, cele care implică speciile sensibile, imaginile și speciile inteligibile. Soluția pe care o avansez este următoarea: având în minte că Toma în cerca să realizeze o sinteză între gândirea aristoteliciana și cea augustiniana, n-ar mai trebui să existe, pentru lectorul și interpretul de secol XXI, un disconfort intelectual provocat de faptul că, în operele de maturitate cel putin, Toma avansează un model al cunoașterii umane care poate fi înțeles de noi drept
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
University Press, Oxford, 2007 FOSTER, David Ruel, „Aquinas on the Immateriality of the Intellect“, în The Thomist: A Speculative Quarterly Review, vol. 55, 1991, pp. 415-438 GORIS, Harm, „Theology and the Theory of the Word în Aquinas“, în Aquinas the Augustinian, Michael DAUPHIANAIS, Barry DAVID și Matthew LEVERING (eds.), Catholic University American Press, Washington, D. C., 2007 HALDANE, John, „Aquinas and the Active Intellect“, în Philosophy, vol. 67, nr. 260, 1992, pp. 199 210. HALDANE, John, „Aquinas on Sense-Perception“, în The
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
se strice“, prezisese în timpul călătoriei gubernator-ul rapidei biremis. Prima senzație, neașteptată, fu parfumul amețitor, incomparabil al aerului. Pe chei îl întâmpină, cu o impecabilă rigoare militară, un tribunus, un ofițer de rang înalt, urmat de escorta somptuoasă a gărzilor imperiale, Augustinienii. Îl invită să urce pe cal, îl observă de-a lungul urcușului și îl complimentă pentru stilul lui de a călări, dar apoi îi spuse: — Pe insula asta poți călări liniștit, ușor, într-o parte și-n alta. Nu poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fără ajutor. Tribunul îl privea. Intrară. „O mare de marmură“, spuneau cu emoție vizitatorii privilegiați. Marchetării splendide se întindeau pe podea și pe pereți până în tavan, care se sprijinea pe patru coloane enorme. Interiorul era complet gol, se vedeau numai Augustinienii de gardă. Gajus observă că, fără să-și schimbe poziția, îi urmăreau cu atenție intrarea. Așa ceva i se mai întâmplase în trecut, alături de tatăl său; era o senzație minunată. Prin urmare, era așteptat și toți știau cine este. Tribunul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
În fundul atriului, între două statui ale Dioscurilor călare, pornea o rampă acoperită, într-un urcuș ușor. Pavajul era grosolan, potrivit pentru călărie. Nu se vedea unde duce, era pustie; doar de o parte și de alta, la distanțe regulate, vegheau Augustinienii. Drumul imperial, îi zise tribunul. E interzis să mergi pe el. Numai împăratul trecea pe acolo călare, împreună cu puținii oaspeți pe care-i îngăduia. În partea dreaptă a atriului era o scară încărcată cu statui de marmură; și ea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
la fiecare curbă, la fiecare palier, în dreapta și în stânga se deschideau galerii și porticuri acoperite, se zăreau săli cu un du-te-vino silențios de curteni. Încăperile urmau forma stâncii abrupte și comunicau unele cu altele prin porticuri și balcoane. Peste tot, Augustinienii vegheau nemișcați, cu privirea opacă. Tribunul înainta hotărât. — Aici vor fi camerele tale. Gajus se gândi că, măcar un timp, nu știa cât, avea să trăiască. Se opri, însă tribunul trecu mai departe. Alte scări. În fund se vedeau pavilioanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
despre care la Roma se vorbea în termeni ambigui. Nu se mai vedea mișcarea de la nivelurile inferioare; încăperile erau tot mai mari și mai somptuoase, străluceau de statui din bronz, de mozaicuri imense, de marchetării policrome, însă erau tăcute; numai Augustinienii, mereu de gardă. Pe nesfârșitele pardoseli de marmură treceau repede, fără zgomot, câțiva liberți, câte un funcționar. Tribunul zise: — De aici se conduce imperiul. Se deschise aula pentru audiențele imperiale: un maiestuos hemiciclu, în care dădeau cinci săli somptuoase; punctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
praefectus al cohortelor pretoriene, Sertorius Macro, omul care în jumătate de zi îl distrusese pe Sejanus și, cu puține ore în urmă, înăbușise revolta mulțimii din Roma. Era înalt, puternic, vulgar, cu părul tăiat scurt, după obiceiul militarilor. Pe măsură ce cobora, Augustinienii care stăteau de gardă deveneau rigizi, cu maxilarele încordate sub apărătoarea coifului mic, coborât pe frunte, cu privirea țintă înainte. El pășea fără să privească în jur, încălțările lui grele apăsau cu putere treptele de marmură. Probabil că îl văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dormitor, doica văzu cu bucurie patul în dezordine, zâmbetul leneș al lui Gajus și noua privire a micii ei Claudilla. Surâse; porunci să se pregătească toate cele trebuincioase, și mai multe sclave se grăbiră să-i dea ascultare. Toată lumea zâmbea: Augustinienii care stăteau de gardă pe chei, marinarii care duceau micile bărci pe țărm; doica cea pricepută visa o viață pe Palatinus, dacă moștenitorul avea să se nască repede, și număra săptămânile și ciclul lunii. Îmboldită de senatorul Silanus, deveni tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
marinarilor, prevestea ploaie. Ascuns în spatele perdelelor, împăratul debarcă în formidabila bază navală de la Misenum, centrul de apărare a întregii Mediterane occidentale. Mii de marinari îi aduseră onoruri, însă cel căruia îi erau adresate nu văzu nimic și nu se arătă. Augustinienii, prezenți în fiecare zi, obsedant, la Capri, fură înlocuiți de prefectul ce comanda celebra Classis Praetoria Misenatis, Armata Mediteranei occidentale, și de oamenii lui, care prin tradiție constituiau escorta imperială în porturi și în timpul călătoriilor pe mare. Cortegiul călare se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Mângâie calul, care îl privi cu ochii săi umezi și îi adulmecă mâna. Dintr-odată, cu o plăcere intensă, sări în șa. Simți freamătul prietenos al animalului sub el. Observă că în jurul lui se adunase rapid nu obsedanta escortă a Augustinienilor, ci un grup de soldați de la Marină. Comandantul lor declară: — Teritoriul acesta este al nostru, și oamenii mei au cerut să li se facă această cinste. Învățase de la tatăl său să ghicească starea de spirit a oamenilor care îl salutau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
adună escorta imperială, care îl separă de ceilalți. Un cortegiu lent, solemn, porni pe drumul spre Roma cu cenușa lui Tiberius, căruia astrele îi preziseseră că nu va intra viu în capitală. Gajus Caesar, princeps proaspăt ales, înconjurat de atleticii Augustinieni cu platoșe de argint, îl însoți așa cum, cu douăzeci și trei de ani în urmă, Tiberius însoțise trupul lui Augustus. Acum însă, în toate orașele, oamenii ce se îngrămădeau la marginea străzilor îl priveau, ca pe un semn divin, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aurit ce strălucea în soare, goală precum Venus. Însă a fost distrusă și topită. Pe când vorbea, încerca să analizeze proiectul grandios și misterios pentru care Julius Caesar ridicase acea statuie a reginei din Aegyptus în inima Romei. Zise: — Aegyptus-ul, provincie Augustiniană, e legat prin acea legătură de sânge de Roma ca de nici o altă parte a imperiului. În acele zile - mobilizând câțiva juriști pricepuți, care fură și ambasadori persuasivi -, printr-o serie de divorțuri rapide, își eliberă surorile din căsătoriile umilitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de răsărit Însă Destinul, care schimbă soarta oamenilor, îl inspiră pe tânărul Împărat să construiască un somptuos cryptoporticus, o galerie lungă și amplă pardosită cu marmură, care să unească noua Domus Gaj și misterioasa sală a Muzicii cu vechile palate augustiniene. Și își luă imediat obiceiul de a se plimba pe acolo în zilele ploioase, în timpul obișnuitelor discuții legate de guvernare. Pe un perete așeză o copie sculptată în piatră după Forma Imperii, marea hartă a lui Marcus Agrippa, lângă al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
răspândea în întreaga sală, se transmitea de la un creier la altul, punea capăt discuțiilor, îi făcea pe invitați să lase jos cupele cu vin și - faptul cel mai alarmant - îi făcea să încremenească, în armurile lor ușoare de paradă, pe Augustinienii din fundul sălii. Era începutul unui joc mortal, și toți înțelegeau asta. Părinții viitorului mire, aflați în mijlocul unui grup, după ce se gândiseră dacă să intervină sau nu, tăcuseră, prevăzători. Chipurile lor spuneau că fusese o catastrofă să-l lase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îl convocă pe prefectul Sertorius Macro și îl întrebă dacă îi plăcea în Aegyptus. Și pe când Macro, cuprins de neliniște, ezita, Împăratul îi explică afectuos că voia să-i încredințeze funcția importantă, invidiată, însă meritată de praefectus ale acelei provincii augustiniene care avea drept capitală superba Alexandria. Îi mărturisi: — Vreau să las provincia aceea în mâinile tale. Trebuie să pui ordine acolo, după dezastrele și furturile lui Arvilius. Și-i adresă zâmbetul lui frumos. Lui Macro, neliniștit, i se păru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
încăperile acelea pe care n-ar fi vrut să le vadă niciodată. Să intre acolo însemna să pătrundă adânc în mintea labirintică a fostului împărat. Pe când toți îl priveau, având aceleași gânduri ca și el, ajunse în camera imperială, văzu Augustinienii care stăteau de pază, molozul de pe jos, gaura ivită de puțină vreme. Se opri și ceru să se mărească deschizătura. Tuturor li se păru foarte calm. În gând însă el striga că ar fi fost mai bine să nu știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
țin eu sub control“. Împăratul lăsă un mesaj pentru Milonia, care era înspăimântată, și, în timp ce făcea asta, înțelese că o iubea cu adevărat. Cum se iviră zorii, înainte ca Roma să se trezească, ieși din cameră, îl convocă pe comandantul Augustinienilor și-l anunță că urma să plece imediat la izvoarele sacre ale râului Clitumnus, în Umbria. Îi plăcea să călătorească, și adesea pleca pe neașteptate; vila din Umbria - în apropiere de vechiul sanctuar aflat lângă izvor, înconjurat de sălcii - era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]