510 matches
-
constructivismului. Ca lider se impune Ilarie Voronca, autor al manifestelor Aviograma („75HP”), Gramatică, Arhitectura („Punct”), din care nu lipsesc accentele dadaiste și futuriste, dar și al unor texte izvorâte din voința de sincronizare: Hidrofil, Strofă I, Strofă II. Primii noștri avangardiști se arată deschiși la sugestii constructiviste venite din dadaism (negarea convențiilor poetice, anularea subiectivității creatorului etc.), dar mai cu seamă din futurism (energetismul, scriitura „de aparat Morse”, proprie unui „secol-viteză”, disprețul pentru metafizică ori pentru arta ca mimesis). Ilarie Voronca
AVANGARDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285502_a_286831]
-
întreținut artificial și iluzoriu în speranța ieșirii din aceasta 54. Să existe oare și posibilitatea unei anume "obișnuințe a artiștilor", care grație acestui joc de afirmări și contestări sesizează prezența unui mecanism economico-financiar prin care cei decăzuți din poziția de avangardiști își revendică un loc în cadrul unui muzeu de artă contemporană și automat o cotă pe piața de artă? Pot fi considerate pentru muzee aceste situații ca momente de "fractură", de clivaj, o lipsă a funcției educative, o "deconstrucție instituțională" cum
Muzeul contemporan: programe educaționale by IULIAN-DALIN IONEL TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/1016_a_2524]
-
cel așteptat, ci el așteaptă. Se remarcă, și în felul acesta, că o prezență constantă în textele care compun volumul este livrescul, vizibil, de pildă, în referirile la personalități artistice, mai ales din domeniul literaturii, din avangardismul rus (dragii mei avangardiști, îi numește în Poeme optimiste) - din care a tradus, în special din Velimir Hlebnikov, pe care îl proclamă Președintele globului pământesc, în poemul al cărui titlu îl împrumută volumului -, dar nu doar atât, fiindcă numele lui Shakespeare, Goethe, Balzac, Serghei
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
răspunse Charlie serios, dacă ăsta ar fi un muzeu al iubirii, nu ar exista un curator mai bun decât tine. Kitty și Desert Rose izbucniră În râs. — Expoziția cuprinde lucrări cu tentă politică ale unui număr de unsprezece artiști chinezi avangardiști de top, care trăiesc În China, Franța și Statele Unite, le explică el mai departe, conducându-le Într-un hol spațios, plin de picturi, printuri, fotografii, lucrări video, instalații multimedia, sculpturi și CD-uri interactive, ciudate sau de-a dreptul scandaloase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Primul „val” avangardist românesc și complexul periferiei Paul CERNAT Argument Cartea de față nu reprezintă doar varianta substanțial remaniată a unei teze de doctorat dedicate primei faze a avangardei noastre istorice (aproximativ 19101928). Este și o primă parte a unui proiect mai amplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și grupări/publicații. Chiar riscând să devin redundant, am evitat să elimin factologia uneori stufoasă și am privilegiat citatul/insertul documentar, mai ales în cazul unor texte insuficient discutate. Pe măsură ce avansam în explorarea fenomenului, am constatat că acest prim „val” avangardist/postsimbolist românesc stă sub semnul unui complex al identității periferice. Frustrările lipsei de ecou pe plan extern și ale minoratului autohton în raport cu „marile puteri” culturale occidentale, obsesia promovării artei românești „noi” în străinătate - dominante ale discursului cultural interbelic - se regăsesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
semnificativ al treptatei asimilări a avangardei în contexte ideologice diferite. Concluziile sale au un caracter mai degrabă implicit. Mi se pare totuși important să subliniez relația existentă - peste timp și mode - între mitul legitimator al „Întemeietorului/precursorului absolut” forjat de avangardiștii interbelici, legitimarea externă „sincronistă” și mitologizarea protocronistă din ceaușismul tîrziu, al cărui vîrf de sarcină l-a constituit centenarul omagial din 1983. O posibilă morală a fabulei (și a întregii cărți) ar fi aceea că istoria culturală e plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai ales, ale viitorului Tristan Tzara („În gropi fierbe viața roșie“, cel mai radical experiment poetic predadaist din România acelor ani). Extravertirea cabotină și iconoclastă proprie atitudinii minulesciene va fi reciclată dadaist de același Tzara, iar începuturile poeziei prozaice a avangardistului Geo Bogza se vor resimți puternic de pe urma influenței lui Minulescu, mărturisite de altfel în al său Jurnal de copilărie și adolescență (Editura Cartea Românească, București, 1987). Modernismul estetic al stîngii românești antebelice În preajma răscoalelor țărănești din 1907, stînga intelectuală românească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din 23 martie 1914: Aderca, „În marginea poeziei simboliste“), respingînd primatul specificului etno-național în artă și militînd pentru „noutate” și „internaționalizare” estetică, în răspăr cu acuzele de „iresponsabilitate morală” și „dezrădăcinare sterilă”. Paginile literare ale publicațiilor estetizante găzduiesc debuturile viitorilor avangardiști Jacques G. Costin (Seara, 1914) și F. Brunea (Versuri și proză, 1915). B. Fundoianu și I. Călugăru, ambii proveniți din medii hasidice bucovinene, frecventează în timpul războiului cercul lui Bogdan-Pitești. Revistele Fronda și Absolutio sînt scoase de tineri moderniști evrei cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
largul ei atunci cînd se exercită asupra unor critici sămănătoriști din provincie (sînt vizați în special cei din Craiova, de la revistele Ramuri sau Drum drept). Multe dintre textele critice ale foarte tînărului comentator indică o prefigurare a stilului pamfletar al avangardiștilor (forjat la școala unor pamfletari precum Arghezi și N.D. Cocea). Însă tabletele grupate sub titlul ireverențios „Flocăieli“ îl au ca victimă, între alții, pe dogmaticul postjunimist Mihail Dragomirescu, directorul Convorbirilor critice, apostrofat cu insolență vulgară: „Opaițul Sămănătorului s-a stins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sînt știute dimpreună cu dezvoltările, surprizele și posibilitățile lor toate. De aceea nimeni nu se mai interesează în roman (și teatru) de subiect”. Sînt declarate depășite, pe rînd, „literatura în contrasens, nelogică și fără temă centrală”, practicată de pe la 1910 de către avangardiști („Formula cea nouă, deși s-a practicat numai de literații de avangardă, s-a banalizat fulgerător de repede”), romanul-monolog interior joycean („o rețetă lugubră, ca și a bătrînului roman psihologic pe care-l continuă”), naturalismul, realismul, romanul social și senzațional
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Cîteva texte antebelice arată cum estetica avangardistă se dezvoltă la Ion Vinea în interiorul discursului publicistic, modificîndu-i convenția din interior pînă la estomparea frontierelor dintre genuri. Reportajul, ca gen literar, fusese elogiat de estetica futuristă, iar în anii ’30 cîțiva foști avangardiști români (Geo Bogza, F. Brunea-Fox) vor ilustra cu excelență această specie modernă, scoțînd-o de sub incidența paraliterarului. Principii pentru timpul nou, cel mai important text programatic despre poezie al lui Ion Vinea, poate părea cititorului de azi o colecție de platitudini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al progresului tehnic, prin manifestările teatrale iconoclaste din cabaretele anilor 1914-1918, prin luările de poziție ale unor scriitori precum K.S. Neumann, Karel Teige și Viteslav Nezval. În 1921, Marinetti va face chiar o vizită la Teatrul Svanda din Praga, însă avangardiștii cehi se vor arăta atrași mai degrabă de experiențele „cubo-futuriste” ale lui Apollinaire și de futurismul rus al unor Maiakovski, Hlebnikov și Krucenîh. Influența limbajului zaum va avea efecte nu doar asupra poemelor unor Vancura și Nezval, ci și asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în zona calmă a simbolismului solar ilustrat de Verhaeren sau de academiștii Henri de Régnier și Vielle-Griffin. Antifuturismul său conține însă și un ferm, explicit angajament politic: apărarea valorilor europene ale Antantei împotriva „barbariei” Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Italia). Dacă avangardiștii români se vor delimita, consecvent, de ideologia fascistă a lui Marinetti - asimilînd doar componenta estetică a mișcării și patosul antiburghez -, „revoluționarii de dreapta” din România deceniilor trei și patru o vor prelua pe coordonate politice (inclusiv prin filtrul fascizant). Cazului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și Tudor Arghezi indică o radicalizare a limbajului specifică epocilor de criză. Vitriolarea literaturii „patriotice”, „cu haiduci”, a romancierilor populari tip N.D. Popescu se asociază cu apărarea libertății nealiniate, pe un ton polemic ce va fi intens cultivat și de avangardiștii noștri interbelici: „Bucureștii și-au amintit că nu demult au fost împrejmuiți de codri înțesați, ca un promontoriu impudic, de păduri pubiene. (...) Pe Iancu Jianu, pe Zdrelea, pe alți haiduci în haine arnăuțești, pe cari îi glorifică tîmpenia populară, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dir.: Lucian Boz), Radical (Craiova, 1929-1931, intermitent; dir.: Constantin Nisipeanu) și mai ales cele 34 de numere din „caietele literare” Meridian (1934-1936, 1941-1945, Craiova, director: Tiberiu Iliescu) cultivă un eclectism modernist, cu colaboratori în general de stînga, recrutați din rîndul avangardiștilor „rămași pe drumuri” sau din rîndul „noii generații” a anilor ’30. Evoluția revistei conduse de Ion Vinea și Marcel Iancu a cunoscut trei etape distincte: 1) o etapă dominată de militantismul social-politic; 2) o etapă a militantismului artistic avangardist (cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui E. Lovinescu (...) constituie un efort prețios - în nediletantismul de la noi, singurul - de înțelegere a preocupărilor moderne”. Să fie oare vorba - cum crede Emilia Drogoreanu în studiul ei despre futurismul italo-român, citînd teoriile lui Pierre Bourdieu - de o „cumințire” a avangardiștilor de la Integral, prin comparație cu „insurgența” din acea perioadă a Contimporanului (Sincronie și specificitate. Influențe ale futurismului italian asupra avangardei românești, cuvînt-înainte de Marco Cugno, postfață de Ion Bogdan Lefter, Editura Paralela 45, Pitești, 2004)? Cîtuși de puțin. Integral se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
București, 1996, pp. 302-303). În lucrările sale consacrate fenomenului - Avangardismul poetic românesc, respectiv Avangarda în literatura română -, Ion Pop a spus aproape tot ce era de spus cu privire la afinitățile, dar și la importantele diferențe dintre programul „constructivist” sau mai general avangardist de la Contimporanul și mythos-ul liric al lui Ion Barbu. Abstracționismul, nonfigurativismul, „primitivismul” incantatoriu, construcția intelectualizată, pigmentate uneori cu picanterii goliardice, constituie, oricum, suficiente puncte de întîlnire. Ca și poemele lui Vinea, cele compuse de Barbu sînt un fel de standard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de literatură, ne vom înfățișa urmașilor ca niște premergători... Socot că Arghezi e un premergător”. Nu cred, asemenea lui Simion Mioc, că răspunsul lui Goga ar fi fost unul strategic, avînd la bază „intuiția” deosebirilor dintre Arghezi și „mulțimea mediocrilor” avangardiști. Concepția sa extraliterară (social-națională) cu privire la rolul profetic, mesianic, al scriitorului este bine cunoscută. Că patriotismul constructiv al lui Vinea și cel al lui Goga se întîlnesc - iată! - prin intermediul unui „modernist atipic” rămîne însă la fel de adevărat... Mai participă la această anchetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
versuri originale cu tentă intimistă și traduceri din Francis Jammes. „Gîndiristul” Ion Sân-Giorgiu e prezent atît ca poet original (cu versuri neconvingătoare, minor elegiace), cît și ca traducător din poezia expresionistă germană (August Stramm, Stefan George). Pe de altă parte, avangardiști minori precum Romulus Dianu, Sergiu Dan, Filip Corsa (autoare de improvizații teribiliste, vioi-matematizate), Al. Tudor-Miu (viitorul coleg al lui Geo Bogza de la revista Urmuz), dar și - ocazional - Ilarie Voronca, Mihail Cosma și Stephan Roll (Gheorghe Dinu) dau publicației, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
omite contribuțiile teoretice cu valoare mai generală ale lui Adrian Marino. Frecvent citați în acest sens sînt, cu deosebire, teoreticienii italieni ai avangardelor și experimentalismului din anii ’60, Umberto Eco și Angelo Guglielmi. Primul insistă (în Opera deschisă) asupra captivității avangardiștilor în interiorul tradiției pe care o contestă, asupra asimilării ei „în negativ” și a situării în epicentrul crizei pe care o denunță. Celălalt (pe lîngă distincția discutabilă dintre caracterul preponderent negator, militant și revoltat al avangardei și cel pozitiv(ist)-formalizant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
situării în epicentrul crizei pe care o denunță. Celălalt (pe lîngă distincția discutabilă dintre caracterul preponderent negator, militant și revoltat al avangardei și cel pozitiv(ist)-formalizant al experimentalismului) distinge între „înnoitori” (Kafka, Joyce, Faulkner, Musil, Saint-John Perse ș.a.) și „avangardiști”. Contimporanul se situează, ca de obicei, pe o poziție de echilibru. Vinea, bunăoară, poate fi apreciat drept un „înnoitor” cu nostalgia tradiției autentice și cu bovarismul avangardei... Un lucru e cert: viziunea „contimporanilor” este una „puristă”, radical-autonomistă, ducînd modernismul pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nr. 60), „Arhitectura de mîine“ (nr. 61), „Arhitectura“ (nr. 62), „Estetica nouă“ (nr. 63), „Cubism“ (nr. 71), „Colorit“ (nr. 73), jalonează, mai mult sau mai puțin convingător, o direcție plastică. Dincolo de unele naivități, „Însemnări de artă“ sintetizează destul de bine opțiunea avangardiștilor (fie ei expresioniști, dadaiști, constructiviști, abstracționiști sau suprarealiști) pentru hinterlandul canonului european, pentru marginal și refulat: „arta copiilor, arta populară, arta psihopaților, a popoarelor primitive sînt artele cele mai vii și mai expresive, fiind din adîncimi, organice, fără cultura frumosului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
simpatie în direcția acestora de la „revista revistelor”, găzduirea unor colaboratori apropiați cercurilor oficiale (deja citata Martha Bibescu) sau „reacționare” (Sandu Tudor, Emil Riegler-Dinu, M. Eliade, C. Noica, M. Sebastian), obsesia promovării artei românești în străinătate cu prețul cultivării unor foști avangardiști fasciști, între timp academizați, precum Marinetti (în noul context politic, futurismul italian e respins chiar de foștii săi admiratori de la Integral, St. Roll și M. Cosma), toate acestea vor duce la ruptura - anunțată - dintre Contimporanul și unu. Sfîrșitul primei avangarde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
între relațiile poetice ale lui Vasile Alecsandri cu bardul provensal Frederic Mistral și rolul lui Marinetti de „ambasador” al literaturii țărilor latine (în particular, al literaturii române)... Rod al unei vizite întreprinse de Marinetti „pe teren” împreună cu un grup de avangardiști autohtoni, flamboaiantul text a apărut în antologia I poeti del futurismo 1909-1940, Scelta e apparato critico di Glauco Viazzi, Longanesi, Milano, 1978, sub titlul „Sonda di Moreni“. Reproducem în cele ce urmează doar fragmentele privind „imaginea României” din reportajul liric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]