774 matches
-
lobului prefrontal se făcea numai bolnavilor, anxioșilor, melancolicilor, obsedaților de sinucidere, rîvnitorilor la perfecțiune, schizofrenicilor, nebunilor, pe care de cele mai multe ori îi aducea în fire. Dar atunci era o operație sîngeroasă. Se scobeau două găuri în oasele capului și chirurgul bîjbîia cu bisturiul prin creier după rădăcinile fibrelor vinovate"; "șirul de sterilizări, vaccinări și revaccinări care garantau sănătatea publică"; Căci nu numai în spitale, dispensare, primării, fabrici, ateliere, școli, dar nu era casă în care să nu se găsească, printre cele
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
aceea cu Rabelais, să recitim o scurtă descriere: înainte de descoperirea lobocoagulării, extirparea fasciculului de fibre nervoase, o intervenție ce elimina psihicul și sensibilitatea, pentru crearea omului "nou" "era o operație sîngeroasă. Se scobeau două găuri în oasele capului și chirurgul bîjbîia cu bisturiul prin creier după rădăcinile fibrelor vinovate"; sau, o altă descriere, a acțiunilor întreprinse după eșecul primei faze a acțiunii de izbăvire a omului, prin "trăsnetul coagulator", "de toate nenorocirile care însoțesc conștiința de sine": Se disecară cu amănunțime
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
dincolo, ci peste tot" agonizând "în registrul unei ubicuități evanescente".20 El a devenit deja un intermediar între divin și rostul neamului său pentru care este investit să tălmăcească, mai departe, semnele din "cartea vremii". Poporul său nu trebuie să bâjbâie prin lume, el trebuie să-și găsească și cunoască înscrisul din astre. Calea ascensională, zice M. Eliade, este adevărata atitudine religioasă și mitologică a poporului român. Prințul este magul ("învățătorul") care se va întoarce, fructele științei lui vor cădea pe
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
poate răzbate rostuindu-și un drum al pașilor săi printre lucruri și ființe, nu poate ieși din staționarea fără întovărășire, fără însoțitorul ce-i ține brațul într-un gest de compasiune solidară. Fără acest sprijin din preajmă, spunem că orbul bâjbâie adică își caută șovăielnic certitudinea unor prezențe pe care neputând să le vadă speră să le atingă. Gestul deschiderii brațelor sale se aseamănă cu o aruncare în îmbrățișarea vidului dar el de fapt relevă dorința și reflexul himeric de a
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
sau culturale care animă conștiința colectivă a românilor. Sensibilitatea creștină rămâne, în forul public, mută sau dezarticulată. Fideismele crispate, pe de o parte, și disprețul laconic, pe de altă parte, dau tonul. Reacțiile publicului întemeiate tacit pe Crezul tradiției înaintează bâjbâit spre limanul argumentației. Exercițiul intelectual al criticii teologice este timid, incoerent și confuz, fiind împiedicat și de absența unui spațiu de conlocuire. Nici utopiile postdecembriste, nici frustrările acumulate de intelighenția ortodoxă nu s-au dovedit rodnice. Repetatele încercări de a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Camionul încărcat cu gardurile Jandarmeriei face manevre încete, greoaie, pe pietrișul din curte. Colinde de Crăciun răsună molcom în aer, din boxele reglate acum la un nivel acceptabil. Oamenii care au mai rămas parcă nu se îndură să plece acasă, bâjbâie haotic printre brazii centenari din curtea largă. Tarabele comercianților se închid una câte una. Reprezentanții unei televiziuni locale, Phoenix TV, încearcă să ia, disperați, un interviu unui preot al Catedralei, ce le vorbește blazat despre „viața și minunile Sfintei Filofteia
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
puneți în gardă? Au fugit atâția securiști, de ce nu luați informații de la ei ca să-i ajutați pe tineri să se ferească, să se apere? Știți că se moare de frică, de foame, de frig iarna, că oamenii rezistă cum pot, bâjbâind în întuneric la propriu și la figurat? Știți că suntem amenințați cu darea afară din slujbe cel puțin de două ori pe an? E bine să le arăți șoarecilor pisica, nu-i așa? Cuvântul libertate la noi și-a pierdut
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
și fetele și-l dispută. O fetiță îi împrumută celularul. El dă un telefon, două, trei și vorbește mult și fără rost. Așa, doar nu plătește el. Fetița nu realizează șmecheria și rîde fericită. Precocele, din greșeală sau nu, le bîjbîie prin locuri intime și fetele rîd, țipă și acceptă jocul. Ceilalți băieți blonzi stau pe scaune și orice tentativă a fetelor de a-i antrena la hîrjoană n-are succes. Din acest motiv este mare înghesuială la brunet. Deodată este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ea privea cu reproș la mine, ca și cum îmi făcea o concesie că nu mă dădea imediat pe mâna poliției. Mâncam din înghețată pașnic, aplicat și, la întrebarea mea dacă am față de Râmaru sau de Pablo Escobar, baba a început să bâjbâie. S-a încheiat mai bine la capot, mi-a studiat apoi geanta în care putea descoperi, Doamne ferește, câteva hartane de prunc tranșat cu măiestrie și a zis că nu contează, tot o față de om de nimic am. Las’ că știu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
o babă cu nervii la pământ, care se plictisea în apartamentul proprietate personală dintr-un cartier urât de blocuri urâte, a văzut în mine un posibil criminal. Când nimeni nu era în stare să-mi dea o identitate, când toți bâjbâiau, ea era pe cale să aibă o certitudine. Eram un criminal. Care mânca o înghețată cu vanilie și cacao. Iar dincolo de asta nu s-a mai întâmplat ceva demn de povestit. Ba nu, a mai fost un episod. De ăsta era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
singur... Țiți, Țiți, ce bine îmi pare că te-am regăsit... De-acum vom fi mereu împreună, nu ne vom mai despărți niciodată!” * „ - Sunt strămoșul tău de la anul o mie, tatăl tatălui tatălui etc. etc. etc. tău. M-ai evocat, bâjbâind, într-o carte, pretinzând că mă vezi printr-o lungă ochire în trecut, făcându-mi de lucru într-o ogradă țărănească. Dar eu chiar am existat, în anul o mie aveam 34 de ani, patru copii, o casă din piatră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în care cei doi scriitori, Istrati și Eminescu devin repere și ținte diametral opuse. "Un întreg cor de emigranți literari scrie Octavian Goga într-un articol intitulat Pânze de paianjeni, din Țara Noastră (5 octombrie 1924), regretând starea de fapte bâjbâie împrejur, batjocurind altarul moștenit. Ideea națională cu toate atributele ei e târâtă în noroi. Clișee exotice năvălesc pripit, ca să falșifice aspectul local al unui vechi patrimoniu. În această invasie de străinism, presa, scăpată din mâinile noastre, are rolul de slujnică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
sărut, iar trupul prefera „Mărul păcatului”. Era lumea în care voia să fie. Cât trecuse de atunci? Prin câte trecuse! Nu voia să refuze, să se alinieze bărbătoasă la standardul normal de viață. Se pierduse în străfundul unui întuneric umblând bâjbâind vrând să evadeze din acel hău îngust, să iasă la suprafață, la lumina pe care o pierduse, și pe care o căuta necontenit. Câte pierduse, dar cui îi mai păsa? De câte ori nu căzuse psihic, ca mai apoi, să revină cu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
se pierduse în vicii sau în goluri fascinante, deși unii apropiați și chiar rude îl credeau o mizerie pentru că plecase de acasă și nu rămăsese acolo unde credeau că îi este locul. Izbutise să iasă triumfător din întunericul în care bâjbâise, ajungând la lumina care îl chemase. Pomii erau arămii, semn că venise toamna și aici în vestul țării. Gânduri lipsite de importanță veneau abuziv și o torturau fără voia ei. Rațiunea căuta stăpânirea acestora, dar privirea lui Alin, zâmbitoare și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
moldovenii lui". (Legendele Moldovei) ...Da! "Era fermecat și a rămas viu ca toți viii... și chiar are să mai vină odată, ca să-i apere pe toți moldovenii lui..." Ne întrebăm, cine mai suntem? Unde am ajuns? Încotro mergem? Mereu rătăcim drumul, bâjbâim ca orbeții și nu găsim nici cărarea, pentru că... Pentru că suntem dezbinați... Pentru că nu suntem unu' pentru toți, și toți pentru unu'." Pentru că n-am avut o călăuză... Atunci, Moldova l-a avut pe Ștefan; și s-a făcut lumină... Unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
când am fost uns! Mi-am jurat atunci, să fiu Domnul unui popor liber, neatârnat sau... sau să nu fiu deloc! De douăzeci de ani stăruie în mine gândul aista drag inimii mele... Visam să ard timpul rămânerii în urmă... Bâjbâim prin veacuri ca orbeții; cât era să stăm cu ochii în pământ?... Pasăre măiastră ce renaște din propria-i cenușă, aiasta am năzuit să fie Moldova... Și fără libertate nu se poate. Libertatea e ca aerul: respiri au mori. Merită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și slujitorii tăi trebuia să puneți cum se cade În aplicare planul nostru. Înainte de toate trebuia să trimiți un om capabil și de Încredere, ca să vadă tot ce se Întâmplă și să ne povestească. Cunoașterea aduce cu sine izbânda. Așa, bâjbâim În necunoscut. — și dacă-l vedea careva pe slujitorul meu? Dacă blestematul de Bertold Își trimitea și el oamenii să-și supravegheze bastarda? știi bine c-o iubește ca pe ochii din cap! — Același lucru l-aș fi putut spune
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
spune, În Ef. 6,16: „În toate luați scutul credinței cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău”. Origen pleacă de la versetul paulinic pentru a dezghioca misterul trădării lui Iuda. Diavolul țintește În inima ucenicului când acesta bâjbâie Între credință și necredință. Scena hotărâtoare se petrece la Cină: Isus Îi oferă „bucata de pâine”, dar Iuda o refuză, spune Origen. Prin acest refuz al darului special făcut de Isus Într-o Împrejurare specială, lui Iuda i se retrag
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
și covârșitor în mine, de când ai plecat, mi-a întunecat iar toată ființa; m’a crispat. Este cel mai nelămurit și complex sentiment: mă simt amputată, nu cred în plecarea ta și totuși cred; mă simt imens de singură și bâjbâi după tine ca o oarbă; mi-e frică să-ți pun întrebare (sic) de teamă ca depărtarea imensă dintre noi să nu se precizeze. Aștept întăia scrisoare care îmi va spune cum a fost; oricum între prezentul tău și al
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cu un capăt fixat aici, ca o coardă, și cu celălalt capăt prins în mânuțele tale. Trimite-mi o fotografie nouă, nu cu privirile ascunse, ci franc ridicate; trimite-mi o fotografie a camerei tale. Nu mai pot suporta să bâjbâi în întuneric; uneori, când scrii mai rar, rămân ca într-un labirint, rătăcită, hagardă și halucinată. Scrisorile tale fac oficiul morfinei; trăiesc prin piqure-a noutăților: cum se învechesc - deși pentru mine sunt prinse cu rădăcini în făptura mea -, mă uit
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Lina la masă și în glumă îmi spune (ce glumă!): „Poftiți, domnișoară, la masă, că vă pleacă trenul spre Paris!“ Te strâng în brațe cu lacrimi și putere. Printre lacrimi nu pot zări scumpii tăi ochi frumoși, nici fața ta... Bâjbâi în întuneric. Te sărut, draga mea. Scrie-mi, te rog, tot pe coale, pentru ca să pot forma caetul al II-lea. Și iar te strâng în brațe, și iar îți sărut genele lungi, ca să nu văd că ai și tu ochii
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
controale ginecologice forțate și care chema procuratura la fundul femeilor, chiar și atunci când procurorii dădeau semne că sunt obosiți, profesorul care preda documente de partid în loc de lecții, diriginții care dresau copii obedienți și lozincarzi, directorii care închideau curentul iarna, de bâjbâiau copiii la ore și șefii de la partid care ne spuneau că temperatura ideală în clase era de 12-14°C iarna, privind cum ieșeau degetele vinete ale copiilor din mănușile tăiate ca să poată scrie fără să degere de tot. Am dat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
altceva decât să ne suim în ea. Și astfel am ajuns să cunoaștem niște oameni drăguți, bucuroși că vorbesc românește și cu care am comunicat liber, cu plăcere și voie bună. Fixând punctul - în sus față de mare - am început să bâjbâim pe străzile în sens unic ale Barcelonei. Domnul Taler Laurian (căci așa-l cheamă, iar pe soție Minodora) a dat dovadă de mult sânge rece, neintrând în panică atunci când situația părea că a ieșit de sub control. Dar instinctul turistului l-
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
datorită agitației lui Spalaikovici, se elabora înțelegerea militară a celor trei state rivale în Turcia, și care, acceptînd să lase pentru moment deoparte certurile dintotdeauna, se uneau pentru a ataca împreună acea Turcie de la care rîvneau, fiecare, aceeași moștenire... Astfel bîjbîiam noi în întuneric în cursul acelei ierni 1911 care a fost un fel de pregătire pentru luptă, fiindcă acordul secret al celor trei țări balcanice se semna la Belgrad în februarie 1912. La această stare proastă care plutea în aer
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
fir al Ariadnei” împărțind cuvintele onomatopee în 1) interjecții: a) primare (ah, of, văleu), b) chemări sau alungări pentru animale (cuțu, piri-piri), c) adresări către copii (bâja, bibi, baubau), d) cuvinte-ecou (papa „mâncare”, mama, tata) și 2) cuvinte imitative: a bâjbâi, a mormăi; treancafleanca, cioc-boc; țânțar < ț-ț, bârzăun < bz etc. (p. 97 urm.). Cea de a doua delimitare urmărește pe de o parte evoluția latină > română, iar pe de altă parte eșalonarea populațiilor care ar fi putut lăsa urme pe
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]