659 matches
-
plecăm, ca să câștigăm timp și îți ușurăm mașina, să ieși mai repede de aici. Iar matale, nicio grijă, ca profesionist ce ești, ai să scoți mașina fără noi. Hai mă, că pierdem timpul! Cei de pe bancheta din spate săriră în băltoacă. Mustăciosul îi mai reproșă lui Mototolea: --Vezi, din cauza matale ne murdărim într-un hal fără de hal. La întoarcere îți scădem din tariful stabilit. Și se aruncă și el în băltoacă după ceilalți, strigând la Mototolea: --Grăbește-te, să nu întârzâi prea
FRAGMENT 2- TUNARII de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1410 din 10 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/376783_a_378112]
-
că pierdem timpul! Cei de pe bancheta din spate săriră în băltoacă. Mustăciosul îi mai reproșă lui Mototolea: --Vezi, din cauza matale ne murdărim într-un hal fără de hal. La întoarcere îți scădem din tariful stabilit. Și se aruncă și el în băltoacă după ceilalți, strigând la Mototolea: --Grăbește-te, să nu întârzâi prea mult aici! Lui Mototolea îi venea să arunce cu ceva după ei. O rangă, manivelă, cricul, ceva. Dar nu avea nimic la îndemână. Își repezi căpățâna în volan. Avea nevoie
FRAGMENT 2- TUNARII de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1410 din 10 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/376783_a_378112]
-
2014 Toate Articolele Autorului Dacă mângâi prea mult o marmură, Te trezești cu silicoză sau poți muri chiar, Adică te răstrezești, ferește-te de oamenii călduți, Nu sunt nici sfinți, nici diavoli, mai broscuți, Ei cred că viața este o băltoacă, iar moartea doar o clipă, doar o joacă. Iubirea-i doar un schimb, exchange-birou, un ring, alegi, alergi, Adică un challenge,la mijlocul vieții omul crede Că o pădure poate arde verde. Iar eu mă sinucid de mii de ori, Viața
AMORUL UNEI MARMURE de BORIS MEHR în ediţia nr. 1415 din 15 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371686_a_373015]
-
din oraș, și toți doreau să fie operați și tratați de el. Peste noapte, picături de ploaie, ca niște cristale începură să bată în geam, dar dimineața soarele răsări fălos, ignorând ploaia care udase bine pământul, peste tot zăreai mici băltoace, dar nu mai conta, toți erau bucuroși că vor petrece în natura, poate ultima zi cu soare. -Sărut mâna, sper că nu sunt prea matinal, dar nu am vrut să pierdem frumusețea asta de soare și să vă iau la
de LUCHY LUCIA în ediţia nr. 1989 din 11 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379197_a_380526]
-
retrase la câteva ceasuri departe de Giurgiu, pe valea Neajlovului, la locul numit Vadul Călugărenilor. Aici, drumul spre București trecea printre două dealuri acoperite de păduri. Valea era Îngustă și mlăștinoasă. La intrare era un pod lung de lemn peste băltoacele Neajlovului. Mihai trecu podul și se așeză În strâmtoarea aceasta, ca Într-o cetate. Puțini erau la număr ostașii lui, dar inimoși, Încercați În luptă, cu multă iubire de țară și hotărâți cu toții a-și da scump viața. Împărțiți În
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
care Îi cere de pomană, apoi este abordat de același coleg de facultate - pierdut din vedere de mai mulți ani - și care, devenit agent de asigurări, vrea cu tot prețul să Îi vândă o poliță - după care pășește În aceeași băltoacă cu apă. Și, ajuns la locul filmării, asistă la aceeași scenă de scoatere a cârtiței care dă un verdict identic. În a treia zi a sejurului său la Punxsutawney, Phil se prinde de tot, ascultând pentru a treia oară, la
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
maieu. Cu toții. Și, dacă domnișorica Becky aici de față e În travaliu, eu... — Aaa! zbier. Aaaa! Curge ceva. Doamne, e cea mai ciudată senzație din lume. Ceva din mine a explodat brusc - și la picioare mi s-a adunat o băltoacă de apă. Și nu știu cum s-o opresc. — Iisuse! face Danny, ducîndu-și mîna la ochi. Ok... mult prea multă informație. O ia pe Jess de cot. — Hai, Jess, hai să bem ceva! — Ți s-a rupt apa, spune Paula, cu o
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
însă bucolic, dimpotrivă: peste apa amintirii, prezentul rescrie urâtul. Simbolul seminței timpului prezent este concret, închipuit plastic prin volume mari, în mișcare lentă: „Trec porcii, cei cu suflet de baltă, spre noroi/ trec porci urâți, să doarmă stupid într-o băltoacă -/ ca haosul din lume din nou să se desfacă” (Herța, V), ca într-o apocaliptică prevestire a rinocerizării viitoare. Pastelurile sunt rareori senine, iar când nu contabilizează realul, apăsarea se naște, grea, din desenarea vremurilor care vor veni : „Vino; să
FUNDOIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287114_a_288443]
-
cap de la vârful de fier al scuturilor nahungilor, cu care aceștia Îl loviseră, dar și cu o rană la spate pricinuită de sabia cu care i-au fost tăiate bretelele, fapt care i-a lămurit de Îndată cauza căderii În băltoacă Într-un moment atât de critic. Cum mulțimea nu arăta nici o intenție de a se Împrăștia, poliția a intervenit și a silit-o să se retragă. În tot acest timp eram acasă, așteptând sosirea sa dintr-un moment În altul
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
de cauciuc, lucind ca niște țevi de revolver, se distrau trecând în brațe, peste locurile inundate, fete ce chicoteau. Ploaia răpăia violent pe acoperișul mașinii și capota de pânză groasă începu să lase apă. La picioare mi se adună o băltoacă. Era o toamnă prea timpurie pentru o astfel de ploaie. Mi-am îmbrăcat pardesiul și am apucat-o grăbit spre primul drugstore, de unde mi-am cumpărat o sticlă de whisky. Întors în mașină, am băut destul ca să mă încălzesc și
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Babel cimentat cu vise și sânge, nu se descompunea oare etaj cu etaj, boltă cu boltă, transformându-și galeriile oglinzilor într-un morman de oglinzi deformante, iar perspectivele în fundături? Oboseala nopților fără somn materializa cuvintele. Vedeam deșertul și minusculele băltoace de apă supte de nisip, turnul ciclopic în ruină, supraîncărcat de lungi drapele roșii, un roșu lichid, un întreg fluviu de purpură... Te-ai strecurat ușor din pat, iar eu m-am trezit. Fiind gata, ca la orice trezire bruscă
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
se degaja acum aroma frunzișului tânăr, muiat în apă caldă. Revenind la viață, femeia ridică pentru întâia oară capul și se uită la Nikolai cu o privire care în sfârșit înțelegea. Stătea așezată, cu brațele strânse în jurul pieptului, în mijlocul unei băltoace care scotea aburi în întuneric. Vru să-i pună niște întrebări, dar se răzgândi, scoase din raniță o cămașă nouă și începu să fricționeze trupul acela care se lăsa în voia lui, precum cel al unui copil... O îmbrăcă cu
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
că fusese cât pe ce să fie crezut mort și părăsit pe câmpul unde nu mai era nici un om viu. O infirmieră, mai degrabă ca să fie cu sufletul împăcat, se apropiase de cadavrul al cărui cap era prins într-o băltoacă înghețată, se ghemuise lângă el, apropiase o oglinjoară de buzele soldatului. Transparența sticlei se aburise ușor... Întorcându-se pe front la sfârșitul iernii l942, băgă de seamă că în timpul absenței lui lumea se schimbase. De acum înainte, dimineața, când își
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
iulie. Tămâia ridicându-se cu un miros sfâșietor, ca speranțele deșarte. Înăuntru (afară burnița) miros de lână udă. Umbrelele picurând pe sub strane. Râușoarele de la aceste umbrele scurgându-se pe podeaua neregulată a bisericii noastre prost construite și adunându-se În băltoace. Miros de fixativ, de parfum și de țigări ieftine și ticăit de ceasuri În surdină. Ghiorțăituri de mațe, din ce În ce mai multe. Și căscat. Picotit și adormit și coate trase pentru a trezi pe unul sau pe altul. Liturghia noastră fără sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
erau drepți, dar unii stăteau Înclinați. Alții căzuseră pe copacii din apropiere sau se prăbușiseră la pământ, scoțându-și la iveală rădăcinile. Era o senzație de cimitir: peste tot scheletele cenușii ale copacilor. Razele lunii, strecurându-se printre ei, luminau băltoace argintii și pânze de păianjen. Se reflectau din părul roșcat al Obiectului, care Înainta rapid În fața mea. Înaintam stângaci, haotic, prin mlaștină. Rex imita sunete de animale care nu sunau ca nici un animal. Cutiile de bere Îi zăngăneau În rucsac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
spate și spuse: ― Jerome e sus. De ce nu te duci să te bagi cu el În pat? Și ieși ca o furtună. Urmă un moment dificil. Regretul, care mă inunda deja, rupse zăgazul. Mi se revărsă În picioare, Îmi făcu băltoace prin inimă. Mă cuprinse panica la gândul că-mi pierdusem prietena și, pe deasupra, Începusem brusc să mă Îngrijorez pentru reputația mea. Chiar eram o târfă? Nici măcar nu-mi plăcuse. Dar o făcusem, nu-i așa? Îl lăsasem s-o facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Celer!“ Și dintr-odată se face lumină. Mulțimea s a răsculat la teatru împotriva fostului consul Propertius Celer, însărcinat cu îngrijirea malurilor și albiei râului Tibru. Or Tibrul a crescut din pricina ploilor neînCetate și a prefăcut cartierele joase într-o băltoacă puturoasă. Iar când apele s-au retras, au târât după ele dărâmături de case și leșuri de oameni. Se pare că Augustus, înștiințat, a ridicat neputincios din umeri și n-a fost de acord să se plătească nici o despăgubire. Rămâne
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Însă, mi-am dat seama că nu mai erau așa de neînduplecați ca atunci când am vorbit despre asta la Sevilia. În ziua în care se întruni consiliul episcopal ploua din nou. Ploaia scursă de pe acoperișurile tribunalului bisericesc se aduna în băltoace negre în curtea interioară. Trăsurile intrau în curte una după alta, împroșcând apă și noroi de jur împrejur. Gărzile deschideau ușile trăsurilor și episcopii cu mantalele fluturând în vânt și cu mitrele roșii pe cap se adăposteau sub umbrelele primite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
prăbuși și mai mult peste scaun, ținând Încă șorțul În mâini, iar Enrique trăgea de scaun, În timp ce cuțitul se răsuci de două ori În el, În el, În Paco. Acum cuțitul fusese scos și el zăcea pe podea Într-o băltoacă fierbinte de sânge care se tot lățea. — Pune-ți șervetul peste rană și ține-l strâns. Eu mă duc după doctor. Trebuie să-ți oprești hemoragia. Ne-ar trebui o ventuză de cauciuc. Văzuse că asta foloseau În arenă. — Te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Își trase mâna Înapoi, era umedă. Se urcă pe marginea patului de jos, cu lampa-n mână, ca să vadă ce s-a Întâmplat. Indianul zăcea cu fața la perete. Își tăiase beregata dintr-o parte-n cealaltă. Sângele se strânsese Într-o băltoacă, acolo unde greutatea trupului său Îndoise scândurile patului. Capul i se odihnea pe brațul stâng. Briciul deschis căzuse pe pătură. — George, scoate-l pe Nick afară, spuse doctorul. Nu mai era cazul. Nick, aflat pe pragul ușii din bucătărie, văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Vântul Îi spulberase toate gândurile din cap. Da’ ar putea totuși să se ducă sâmbătă prin oraș. Era bine de știut. Capitolul 5 Cei șase miniștri fură executați la șase și jumătate dimineața, la zidul spitalului. Curtea era plină de băltoace. Pe pavaj erau frunze ude, moarte. Ploua tare. Toate obloanele de la ferestrele spitalului erau bătute-n cuie. Unul dintre miniștri avea tifos. Doi soldați Îl căraseră pe scări. Au Încercat să-l sprijine de zid, dar el s-a așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
erau frunze ude, moarte. Ploua tare. Toate obloanele de la ferestrele spitalului erau bătute-n cuie. Unul dintre miniștri avea tifos. Doi soldați Îl căraseră pe scări. Au Încercat să-l sprijine de zid, dar el s-a așezat Într-o băltoacă. Ceilalți cinci se sprijineau liniștiți de zid. Până la urmă, ofițerul le-a spus soldaților că n-are sens să-ncerec să-l țină-n picioare. Când au tras prima șarjă, el stătea În apă, cu capul sprijinit pe genunchi. Campionul Nick
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
palmierii și culorile vii ale hotelului așezat cu fața spre grădină și spre mare. Italienii veneau de departe ca să privească monumentul. Era făcut din bronz și lucea În ploaie. Ploua. Picăturile se scurgeau de pe frunzele palmierilor. Apa se aduna În băltoace pe aleile acoperite cu pietriș. Valurile se spărgeau În ploaie și apoi se târau Înapoi, pe plajă, pentru a reveni, spărgându-se-n ploaie. Nu se mai vedea nici o mașină În piața de lângă monument. De cealaltă parte, În ușa unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
În orașul ăla printr-o parte și ieșeam prin alta. Mirosea a piei și a scoarță pentru argăsit și a maldăre de rumeguș. Se-nnegura când am intrat În oraș și acum, că era deja Întuneric, se lăsase frigul și băltoacele de apă de pe stradă Înghețaseră pe la margini. La gară mai erau cinci curve care așteptau să vină trenul, șase bărbați albi și patru indieni. Era aglomerație și zăpușeală de la sobă și un fum rânced umplea Încăperea. Nimeni nu vorbea când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
metroul a plecat din stația Akihabara. Când a ajuns la următoare stație, Kodemmachō, pasagerii din vagonul al treilea au început să se simtă rău. Oamenii au văzut lichidul care se prelingea din pachetul înfășurat în ziare. Deja se făcuse o băltoacă în jur. Un călător a împins pachetul pe peronul din stația Kodemmachō, considerând că aceea era problema. Sarinul din pachet s-a răspândit imediat în aerul din mica stație. Aici au murit patru persoane printre care și un angajat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]