739 matches
-
cei care nu ieșim din această incintă. Iar dumneavoastră, cînd i-ați auzit numele, v-ați făcut mai mic cu cîțiva centimetri, aș zice. — Acum, că domnia voastră l-ați menționat, parcă numele Îmi sună oarecum familiar... Părintele Fernando ne privi bănuitor. — Băiatul acesta nu este fiul lui Julián Carax. Greșesc? — Fiul spiritual, eminență, ceea ce moralicește atîrnă mai greu. În ce soi de belea sînteți vîrÎți? Cine v-a trimis? Am avut atunci certitudinea că eram pe punctul de a fi alungați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pregătit să-mi rupă picioarele și să-mi stîlcească fața, cu cît mai repede cu atît mai bine. Am ciocănit din nou și, În scurt timp, am auzit pași apropiindu-se de ușă. Vizorul se Întredeschise. O privire Întunecată și bănuitoare mă observa. — Cine-i? Am recunoscut glasul Ceciliei, una din fetele aflate În serviciul familiei Aguilar. — SÎnt Daniel Sempere, Cecilia. Vizorul se Închise și, după cîteva secunde, Începu concertul de zăvoare și ivăre care blindau intrarea În apartament. Ușa se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
zăceau mașina Underwood pe care și-o cumpărase din avansul lui Cabestany și două teancuri de foi, unul În alb și celălalt scris pe ambele fețe. Julián Împărțea apartamentul cu un imens motan alb pe nume Kurtz. Felina mă privea bănuitoare de la picioarele stăpînului, ascuțindu-și ghearele. Am numărat două scaune, un cuier și mai nimic altceva. Restul erau cărți. Ziduri de cărți acopereau pereții, de la podea pînă În tavan, pe două rînduri. În timp ce eu cercetam locul, Julián a oftat. — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nu sunt structuri imuabile închise, ca personajele clasice, ci structuri deschise, care pot fi umplute cu orice, sau nonstructuri”. Ba mai mult, se observă o anumită regresie, involuție a personajului comic caragialean. Pampon și Crăcănel, care la început erau păcăliți „bănuitori”, în final devin păcăliți „inconștienți” și „iremediabili”. Cațavencu apare ca un om al progresului, al marilor afaceri, speculant, șef în același timp de organizație, plin de inițiativă, pentru ca apoi să fie compromis la nivel județean cu o plastografie, devenind din
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
pe tipii de la BlackBerry, că o să li se pară mișto să vadă „o adevărată petrecere branșată“ sau un căcat de felul ăsta. Așa că trebuie să ajungă din clipă-n clipă. Aici trebuie să fim, bine? M-am uitat la el bănuitoare, Întrebându-mă cum de s-a ajuns aici. Oare Elisa mă Îndepărta În mod deliberat? M-am gândit la asta un moment, apoi mi-am dat seama că n-avea cum să saboteze petrecerea fără să afle Kelly și, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
Încercând să par nonșalantă. Chelnerul Îi aduse o cană și o farfurie. Ochii ei sticloși le fixară o clipă, ca și cum nu ar mai fi văzut niciodată nici una, nici alta, dar Își reveni și-și turnă niște cafea. Apoi mă privi bănuitoare. —Te-ai trezit devreme. Unde-i Philip? Întrebă ea, terminând toată cana dintr-o Înghițitură. —Philip? am Încercat să râd cu naturalețe, dar semăna mai degrabă cu un horcăit. O, doarme, cred. Nu știu de ce m-am trezit așa devreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
lui sănătoasă; trebuiau motive puternice și dovezi sigure pentru ca el, care nu avea nici subtilitate, nici exagerație, să ajungă la așa concluzii precise și tragice. în ultimele trei luni, Lenora căpătase un fel de manie a persecuției. Privea pe toți bănuitor și în special pe Doru. în loc de forma mânioasă cu care îl chinuise până atunci, acum se socotea victimă. Credea că Hallipa duce o întreagă campanie de înțelegeri ascunse cu Elena și Mika-Le, cu disprețul voinței ci. Avea insomnii si deștepta
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Tot ce știu este că vrea ca băiatul să se ducă la el o dată pe săptămână. Bătrânul ipocrit a avut tupeul să-mi spună chiar că vrea să se ocupe de educația lui. — Educație? — Așa mi-a spus. Este destul de bănuitor. Ieri m-a făcut degenerat în fața celorlalți. Cariera mea este pe muchie de cuțit. Nimeni nu părea să aibă timp de Flowers și cariera lui. Khwaja-sara este mai practic. — Măcar de-am găsit o soluție să introducem un aparat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de un executor. Mătușa Berthilda se trădează din priviri că vrea să recurgă la un tertip. — Da, aprobă ea. Noble adoptă o atitudine care, dacă ar exista un Ghid de Expresii Faciale Corecte pentru Domni, ar fi înregistrată la „privire bănuitoare“. Cu fustele foșnindu-i semnificativ, mătușa Berthilda se foiește în scaun. — Există un loc unde aș putea vorbi cu Jonathan între patru ochi? Vizibil ușurat, doctorului Noble sugerează o plimbare pe terenurile școlii. Bătrâna îl prinde pe Jonathan de braț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
movila unde hodinea bunica, o paragină cu cruce vînătă pe care ruginea o tablă. Dar ea n-a putut să-mi spună nici măcar tristețea celor ce s-au dus. În cimitir o cioară cîrîia într-un prun, suspectîndu-mă cu ochi bănuitori. O țarcă se înveselea pe streșina zăplazului. Iarba pălită de brumă avea o coloare mohorîtă; totuși în ea se preumblau buburuze pîntecoase și gîndăcei multicolori. Soarele privea peste păduri, pe deasupra satului, cu o puzderie de ochi aurii. Niște viței, în
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
n-am să am gustul zădărniciei. Voi fi împăcat cu toate. Ca toți străbunii care s-au petrecut în acest loc, mi-am împlinit o datorie. Fie orice, dar mai ales lumină. Bătrînul avea un glas șoptit. L-am privit bănuitor: nu părea bolnav, dar parcă se topea. - Aș vrea să știu că pot rămîne aici, între copaci. Curînd s-or trezi în foi galbene ploi, de miere Venise toamna și printre picioarele trecătorilor zburau, ca niște șoareci roșii, frunze de
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
cu sugari. Relatarea întoarcerilor nocturne ale soților băutori ocupa, în cronicile lor, un loc important. La rîndul meu le-am mărturisit că eu cunosc o rețetă de ceai pe care de curând mi-o împărtășise bunul meu amic Shakespeare. Ocheadele bănuitoare pe care, fățiș ori în ascuns, mi le aruncau dăscălițele trădau impresia ce le-o făcusem. Aveau aerul că se așteaptă din partea mea la lucruri stranii, poate chiar scandaloase. Dacă picasem la Dobrina, oare nu însemna că sînt un înger
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
gâdilă așa, printre dinți, vreun mormoloc?” Până să apuce păcăliții să se ridice, Vieru o și tulise: i se auzeau pașii bocănind Înfundat În bătătură, apoi pe poteca de pământ din fața curții. „Ce-aveți, mă, În țevile-alea?” Întrebase cam bănuitoare și Încruntată femeia. Neavând cum s-o dea cotită, Baronu Îi spusese. Femeia se Înroșise și-i blestema, cu țipete ascuțite, că-i spurcaseră oala În care fiersese apa, străchinile, prispa, scăunașul cu trei picioare, lingurile, bătătura, casa. Băieții o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
vedeam a patra sau a cincea oară un film pe care ajunsesem să-l știu pe dinafară, mă distram hrănind guzganii. Le puneam bucățele de covrig sau de biscuit din ce În ce mai aproape. Păreau să șovăie când Îmi Întâlneau privirile, mă țintuiau bănuitor cu ochișorii ăia mici și scormonitori, Își mișcau mustățile țepoase. Dacă mă uitam În altă parte, furau firimitura fără să se teamă. Cum mă Întorceam scurt spre ei, lăsau prada și-o luau la goană, se opreau, adulmecau, apoi, pâș-pâș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
găsise de lucru pe un șantier și de unde luni bune, dacă nu chiar ani, nu și-ar fi permis să se Întoarcă acasă. După ce ieși, pe Întuneric, din curtea părinților, multă vreme Îi stărui În minte chipul Îmbrobodit, Îngrijorat și bănuitor al mamei. Își aminti cum, pe când era copil, azvârlise după el cu microscopul și zâmbi, ostoindu-și pentru câteva clipe durerile Îndoielilor. Avea să le scrie din acel oraș lungi scrisori și avea să le trimită bani. După destulă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Nobunaga izbucni, dintr-o dată, în râs și vorbi ca și cum nu și-ar mai fi putut ascunde propria neghiobie. — Uită toate astea. Eu însumi am regretat acel ordin, aproape imediat ce-l dădusem. De fel, sunt, pur și simplu, un om foarte bănuitor. A fost o situație penibilă, atât pentru Hideyoshi, cât și pentru Kanbei. Dar înțeleptul Hanbei a rezistat ordinelor mele și nu a ucis copilul. De fapt, când am auzit cum trataseși problema, am fost ușurat. Cum aș putea să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
răspunse Shojumaru, care devenise, recent, paj, și se îmbrăcă repede, aranjându-și armura. — Stăpâne, interveni Ishida Sakichi, Shojumaru se jenează să vă spună, fiindcă e dezgustător. Dar eu am să vorbesc, pentru că dacă nu vă spunem, s-ar putea să deveniți bănuitor. — În regulă. Care e lucrul acela dezgustător? — Ne căutam unii pe alții de păduchi. — Păduchi? — Da. La început, cineva a găsit unul umblând pe gulerul meu, apoi, Toranosuke a găsit altul pe mâneca lui Sengoku. În sfârșit, fiecare a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de nimic. — Fiul lui Ito Yoshimasu tocmai mi-a spus că Valignani urma să plece din Japonia, luna asta. A și plecat? întrebă el. Unul dintre preoți răspunse: — Părintele Valignani însoțește o misiune care pleacă din Japonia. — O misiune? repetă bănuitor Nobunaga. Insula Kyushu încă nu se afla sub controlul lui, așa că prietenia și comerțul dintre Europa și seniorii provinciali de pe acea insulă îl preocupau destul de mult. — Părintele Valignani consideră că, dacă fiii japonezilor influenți nu văd, măcar o dată, civilizația Europei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
luptă, în scopul de a-l saluta cu respect pe Seniorul Oda Nobunaga. Era o încercare neinspirată de a-i păcăli pe apărători ca să deschidă poarta principală și nu reuși decât să întârzie și mai mult intrarea. Evident, gardianul era bănuitor și nu avea nici un motiv să deschidă poarta din proprie inițiativă, fără a cere permisiunea lui Nobunaga. Le spuse să aștepte. Liniștea care urmă dincolo de poartă însemna că urgența era raportată la templul principal și imediat avea să se dezlănțuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
văzut deja armata inamică. Privind praful stârnit de caii lor, Sebei și toți cei din unitatea a doua se întrebau dacă nu cumva forțele clanului Akechi ajunseseră deja la Yamazaki. — Aleargă prea repede, chiar și pentru asta, își spuneau unii, bănuitori. Imediat după ce intrară în satul Yamazaki, oamenii lui Ukon închiseră toate porțile de intrare în localitate și începură să-i intercepteze chiar și pe trecătorii de pe drumurile lăturalnice din regiune. Unitatea lui Nakagawa, care venea în urma lor, întâlni aceste baraje
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Hanshichiro trecu la trap drept pe lângă iscoade, care erau complet derutate. Scoțând un strigăt confuz, comandantul lor o luă la goană după el, aproape căzând din șa de-atâta grabă. Katsuie și membrii statului său major îl priviră pe tânăr bănuitori. Se așteptaseră la o bătălie, iar emoția și anticiparea luptei li se înălțaseră până la cer. Iar acum, în mijlocul lăncilor lor și al fitilelor aprinse, tânărul acela elegant descăleca grațios, cu o plecăciune politicoasă. — Pajul Seniorului Hidekatsu? Habar n-am ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sale sunau exact ca un salut pe timp de pace. Luând o casetă de scrisori pe care o purta agățată de umăr cu un șnur roșu, continuă: — Seniorul Hideyoshi vă trimite salutări. Și îi dădu misiva lui Katsuie. Katsuie primi bănuitor scrisoarea și nu o deschise imediat. Clipind din ochi, îl privi pe Hanshichiro: — Spui că ești pajul Seniorului Hidekatsu? Da, stăpâne. — Seniorul Hidekatsu e sănătos? — Da, stăpâne. Presupun că a crescut. — Anul acesta va împlini șaptesprezece ani, stăpâne. — Cum, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pământurile din Nagahama lui Katsuie, care le dădu fiului său vitreg, Katsutoyo. Katsuie încă nu știa de ce insistase Hideyoshi, la conferința din Kiyosu, să-i dea castelul lui Katsutoyo. Și nici participanții la întrunire, nici populația în general, nu deveniseră bănuitori și nu se gândiseră nici o clipă la ce intenții avusese Hideyoshi. Katsuie mai avea un viu vitreg, pe Katsutoshi, un băiat care urma să împlinească cincisprezece ani în același an. Acei membri ai clanului Shibata cărora le păsa cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
veneau cu o asemenea furie, încât nimic nu le mai putea opri. Observând luptele violente, Inuchiyo evită drumul, își uni forțele cu fiul său, Toshinaga, și începu, rapid, să se retragă. Unii dintre ofițerii săi erau atât furioși, cât și bănuitori, dar pentru Inuchiyo nu era altceva decât acțiunea pe care o hotărâse cu ceva timp în urmă. În adâncul inimii, Inuchiyo fusese întotdeauna independent și dorise neutralitatea. Din cauza poziției provinciei sale, fusese solicitat de Katsuie și nevoit să treacă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
singur, începu să-și întrebe încontinuu pajii și pe samuraii de gardă: — Ce oră e? Vasalii mei superiori încă nu s-au întors de la templul principal? După un timp, reveni numai unul dintre ei. — Ești singur saurobei? îl întrebă Nobuo, bănuitor. Expresia de pe chipul omului nu era cea obișnuită și până și pe Nobuo îl cuprinse teama. Prosternându-se cu ambele mâini pe podea, bătrânul nici măcar nu putu ridica privirea. Nobuo îl auzi suspinând. — Ce este saurobei? S-a întâmplat ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]