527 matches
-
Mi-a adus ploaia din fața mormântului tatălui vostru, cu povestiri despre viața netrecută a dumnealui (câtă vreme veți trăi nu poate fi considerat mort); sunetul unic al clopotelor sărbătorilor de acolo, lemnele sparte cu sudoare și așchii intrate în palmele bătătorite, primele mâncăruri făcute de mine și lăudate de voi cu bunăvoință. Mi-a adus în ochii pe care abia aștept să-i văd, acum când știu cât de aproape sunt, toată fericirea nebăinuită de mine vreodată. Este duminică. Zi de
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
fost perfecționat: din greoi carul a devenit mai ușor, mai productiv și mai iute, grație câtorva piese metalice. Dar acestea au Însemnat alți copaci doborâți În scop siderurgic, alte săpături În căutarea minereului, alte deșeuri, transformarea drumurilor din pământ doar bătătorit În piatră, Într’un cuvânt, un nou aport de entropie, În mediu, căci În interiorul societății umane ea scădea mereu. Complexitatea crescândă a relațiilor sociale și economice a impus, la stadiul tehnologic potrivit, tracțiunea mecanică. Lângă vechile drumuri, mai mult sau
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
mese, care atelier, care scriptorium. Cazarmă romană? Refugiu al zeloților fanatici? Fort avansat al regatului lui Iuda în fața pericolului oriental? Sau mănăstire eseniană? Atât de puține lucruri de văzut, dar atâtea de spus (prezența ghidului indispensabilă). Mă plimb pe platforma bătătorită ascunzându-mi politicos plictisul, poate mai bine zis incompetența, în ciuda exaltării inițiale de a mă afla cât mai aproape de acest creuzet inaugural. Pe aceste dale au călcat contemporani ai lui Isus, asceți care așteptau ca și el sfârșitul timpurilor, se
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
aprilie 1996, de o rachetă israeliană care a nimerit într-un refugiu ONU, și alți douăzeci și nouă din care douăzeci și trei de copii morți în cursul bombardamentului din iulie 2006. Mă reculeg o clipă în fața careului de pământ bătătorit unde au fost înmormântate victimele. Doar câte o fotografie pe fiecare mormânt. Două femei din fața locului sunt și ele acolo. Nimeni altcineva. Gazdele mele încă n-au digerat faptul că nicio autoritate guvernamentală n-a ajuns până aici. După primul
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
de artă israeliană: omagiul regelui din zilele noastre adus profetului de odinioară și performanță industrială închinată sursei spirituale. Impunându-și liniile lor drepte unui sol ingrat și străbătut inițial doar de piste pentru animale, poteci, cărări, și drumuri de pământ bătătorit, aceste panglici negre suple, elastice sub roțile mașinilor, afirmă cu un fel de insolență ingenuă că înalta tehnologie poate duce arhaicul înspre o reușită deplină. Drumul asumat, desăvârșit, etalat în impasurile și în măreția lui, îl poate umple de mândrie
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
fiara sacră, după vânarea ei comunitatea lui preia puterea fiarei prin valorificarea trupului în social. Solul pe care umblă frații abandonați oferă un alt indiciu pentru momentul sacru: este reavăn și plin de urme sălbatice. Umezeala fertilă, absența unei cărări bătătorite și fauna implicată misterios sugerează un spațiu rezervor de energii propice lumii în care pământul începe să se usuce. Exact vârsta inițiatică constituie momentul metamorfozei din pădure: „Tocmai ajunsese flăcăiandru, când o dată, bând apă dintr-o urmă de cerb, începu
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
neridicată”. Definirea apofantică a lumii instaurate prin funcția poetică absolutizată a limbajului deschide o antiteză față de planul uman, în care repetabilitatea gesturilor devine o mecanică rutinantă, și nu o reluare a faptelor zeilor. Orice drum urmat în contingent este deja bătătorit, ceea ce implică apartenența drumețului la colectivitate, spre deosebire de călătorul în mit, prin care fiecare potecă este smulsă din sacru și dăruită profanului. Procedeul derivării cuvintelor prin sufixare conține o altă opoziție, de data aceasta între dimensiunea negativă (malefică, distructivă) a lumii
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
unul dintre rarii teoreticieni ai consumului care au luat în serios chestiunea plăcerii și a plictisului: dând importanța cuvenită nevoii de noutate ca forță motrice fundamentală pentru homo consumans, el a reușit să scoată în mod exemplar reflecția de pe cărările bătătorite ale problematicii diferențierii sociale. Scitovsky face deosebirea între plăcere ca „bun pozitiv” și confort ca „bun negativ”, rezultând din eliminarea inconfortului. În această perspectivă, lipsa de confort este considerată a fi ceva ce trebuie să preceadă plăcerea: trebuie să-ți
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
domină filmul să fie aceea de «un Om între oameni» un om străbătând șantierele, ogoarele, minele, uzinele, un om lângă cuptoare, un om consultând spicele, consultând machetele, consultând graficele, un om vorbind cu sinistrații de la cutremur, un om strângând mâna bătătorită a țăranului, un om strângând mâinile a zeci de conducători de state. Mereu între oameni, mereu printre oameni, mereu prin oameni, mereu pentru oameni.“ (Contemporanul, 3 februarie 1978) ORNEA Zigu „Asupra gravei nocivități a acestor anacronisme a avertizat în mod
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
scaun, își scoate vioara din cutia de piele roasă și și-o potrivește pe umărul stâng. Se apleacă, apucă arcușul și-l atinge ușor de corzile întinse. Primele acorduri sunt dizarmonice, degetele caută combinațiile potrivite și recunosc locurile mult prea bătătorite. Bătrânul face o pauză de cinci secunde, apoi începe să cânte. Un cvartet de coarde. Haydn. Bătrânul suplinește cu grație lipsa celorlalte trei viori. La ora asta a zilei publicul lui e aproape inexistent. În stația de metrou mai e
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
a ales pe mine sau eu am ales sonetul? Răspunsul este că formăm un cuplu inseparabil. Mai pot face câte o pauză, dar despărțirea nu se mai poate produce. Mai este ceva: am vrut să merg pe o cale insuficient bătătorită, pe care să mă simt confortabil. În formă obișnuită de poezie scriu mii de creatori. Mi-e greu să-i deosebesc pe unii de ceilați, au început să aibă accente comune și mai puține date personale. Poezia lor devine un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
la distanțe egale și cu motive sculpturale geometrice și cu incizii. Derigii susțin prelungirea acoperișului, fiind fixați direct în grinda de legătură, prelungită sau prin intermediul unei console retrase progresiv. Spațiul dintre peretele casei și marginea prispei se umplea cu lut bătătorit, resturi de piatr de la zidul exterior de sprijin, iar între derigii prispei se aplica un grilaj din scândură - numit parmaclâcă - cu diferite modele. Accesul pe prispă și în casă se făcea prin scările din piatră sau lemn, care dădeau mai
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
cu deschidere în vârf pentru a ieși fumul din vatra așezată în mijlocul încăperii. Nu era un pod care să despartă spațiul de locuit de acoperiș. Și la acest tip de locuință și la casa casă, de asemenea era din pământ bătătorit, peste care se aplica o lipitură din lut galben amestecat cu balegă de cal, ca să nu crape. Când structura locuinței s-a complicat și diversificat, s-a construit un tavan din grinzile transversale peste care s-a bătut scândura. Tavanul
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
confundându-se, la limită, cu cărțile în care sunt narate și care, la rândul lor, se repetă una pe alta. Ideea este subliniată în recitativul sibilinic la intrarea în scenă a Luptătorului pe două fronturi, protagonistul piesei: „Un câmp pustiu, bătătorit ca un drum și, din când în când, câte o carte. Vine unul, gâfâind de mușchi, sănătos ca un zeu nou, și scuipă pe ea, pe fiecare la rând. Calcă pe ele dumnezeiește. A obosit, a mers destul, câmpul se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289796_a_291125]
-
și, din când în când, câte o carte. Vine unul, gâfâind de mușchi, sănătos ca un zeu nou, și scuipă pe ea, pe fiecare la rând. Calcă pe ele dumnezeiește. A obosit, a mers destul, câmpul se întinde înainte pustiu, bătătorit ca un drum. Alergătorul cade jos, moare, devine carte fundamentală”. Acum un accent hotărâtor se plasează asupra datului culturii. În celelalte drame era prezentă numai ca sugestie colaterală omologia între insul comun și Creatorul divin, obsesia demiurgiei creatoare fiind proprie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289796_a_291125]
-
surse" de inspirație, unele presupuse, altele cu totul incerte, au descurajat cercetătorii în a înainta prea mult pe această cale spinoasă, așa încât mai toți exegeții lui Eminescu au preferat să rămână la nivelul prim de afirmare a locurilor comune cărări bătătorite ale căror certitudini nu puteau fi contestate ( Fiind băiet, păduri cutreieram, Lacul, Sara pe deal, Copii eram noi amândoi etc.). Neîndoielnic, mult mai complicat apare mecanismul de devoalare a alchimiei poetice eminesciene și a legăturilor subtile și rafinate, constituite într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
nu și-l putea explica, de nemărginită panică. Nu, hotărât! Nu era bine să intre în jocul de-a trecutul. Mintea ei riguroasă și înțeleaptă o povățuia să nu-și tulbure drumul și norocul, să meargă înainte pe calea ei bătătorită, lipsită de obstacole. Clara adormi cu greu în acea noapte, foindu-se întruna în așternut. I se părea, în mod cu totul ciudat, că între ea și pernă se intercalase o altă pernă grea, nevăzută, ca de piatră, care o
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
depărtat mult de corp ca și cum ar fi dus un șoarece mort ținându-l de coadă. Dispăru pe ușă undeva în spate, nimeni din încăperea ceea joasă nu mai scotea o vorbă, vinul se încălzea în paharele strânse în palmele mari, bătătorite. Din nou după un timp se auzi „șoapta” tunătoare a lui Megieșu: „Ar trebui anunțat jandarmul de la post, că Doamne ferește vine noaptea și eu nu am chef să mă trezesc așa cu un cuțit la gât. Doamne păzește, mai repetă
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
tot așa, până ni s-a făcut foame. Deși ne puseserăm pălăria și mantaua dublă, ploaia începuse să ne pătrundă prin haine. Drumul devenea tot mai anevoios. Acolo unde poteca ni se încrucișa cu o cărare mai lată și mai bătătorită, Bovo a observat urme recente de cal și de roți în noroi. A încremenit în loc, uitându-se de jur împrejur. Ne-a zis să stăm pitiți după un tufiș cât timp el avea să controleze. După câteva clipe ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cu repeziciune, s-a ivit un bărbat din pădurea din spatele nostru fără ca noi să fi auzit nici măcar un foșnet. Era îmbrăcat ca un fierar, și chiar asta trebuia să fie, fiind el bine croit în umeri și având mâini mari, bătătorite și puternice. Vorbea iute, și privirea îi era fioroasă. Ne-a întrebat câte roți avea carul pe care-l comandaserăm și câți pari trebuia să aducă. Nu s-a arătat încântat de răspunsul meu, și, când l-am întrebat unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ochii mă dor, abia cobor pe pantele abrupte, atent să reconstitui drumul de întoarcere, curățit de tartrul depus pe mintea mea de lecturile înșelătoare, luminat pe dinlăuntru de adevărul uluitor de simplu pe care l-am descoperit, Cărarea tot mai bătătorită, încrucișarea de drumuri, fânăreața pentru sălbăticiuni, drumul de căruțe ce duce până în curtea mănăstirii, mi-au trebuit câteva ceasuri ca să cobor, aud clopotele de vecernie, pădurea dimprejurul mănăstirii, casa pădurarului, greutatea rucsacului meu aproape gol, Izvorul, apa ce vine, clocotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
răspândirea ceții peste anumite detalii neconvenabile, presărând, în confesiunile din volumul Cu soțul meu (1963), multe inadvertențe. Puia Florica Rebreanu a intervenit, aducând, pe lângă pioșenia firească, alte aproximații și lirism evocator în volumele Zilele care au plecat (1969) și Pământul bătătorit de părintele meu (1980). În replică, Ilderim Rebreanu a publicat nu de multă vreme un fel de răspuns pentru Fanny în volumul Minciuna și impostura, Editura Gramar, 2000, unde primul capitol se intitulează Erori, mistificări, denaturări, confuzii în volumul memorialistic
Capcanele rebrenologiei by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9005_a_10330]
-
vom sărbători plecarea În lume. Rase partea din față a capului lui Hiyoshi. Apoi, Înmuie În apă câteva paie noi și Îi legă părul la spate cu ele. Hiyoshi n-avea să uite niciodată acel moment. Și, cu toate că asprimea mâinilor bătătorite ale mamei sale care-i atingeau obrajii și urechile Îl Întrista, mai era conștient și de un alt sentiment. „Acum, sunt ca toată lumea,“ Își spuse el. „Adult.“ Auzi un câine vagabond lătrând. În Întunecimea unei țări aflate În război cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
acei oameni pe cărarea secretă care ducea În spatele castelului foștilor săi stăpâni. Hideyoshi Înțelesese și Îi spusese intenționat să se Întoarcă Înainte de a ajunge la destinație. Două leghe nu erau o distanță prea mare, dar nu exista aproape nici o cale bătătorită. În timp ce urcau, Hideyoshi consulta mereu harta, căutând poteca ascunsă. Însă harta și terenul real al muntelui nu se corespundeau, oricât de mult le compara. Nu găsea pârâul de munte care ar fi trebuit să le servească drept semn de reper
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
ani. Pentru moment, Își vedea, În liniște, de bătrânețele sale, locuind Împreună cu nora ei, Nene, În casa lor din cartierul samurailor din Kiyosu. Dar, până În urmă cu doi-trei ani, fusese țărancă, iar Încheieturile mâinilor ei, murdare de pământ, erau Încă bătătorite. Născând patru copii, Îi lipseau mulți dinți. Părul, Însă, nu-i albise complet. O scrisoare pe care Hideyoshi i-o trimise din campanie era exact ca toate celelalte pe care i le scria: Ce-ți mai face șoldul? Mai folosești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]