467 matches
-
Deasupra lor, sufletul meu se golește într-un dans al liniștii și epuizării... Mi-e atât de aproape ziua aceea, încât dacă aș întinde mâna, aș atinge-o. Din clipa aceea, pentru mine viața și moartea sau legănat în același balansoar. Îmi privesc mâinile și-mi vine să-mi strig: -Ești o ticăloasă! Ai împins cu mâinile tale moartea! Ce mai vrei de la viață? Privesc mâinile și parcă aș vedea niște ramuri împodobite cu aripi de molii uscate. Mi le apropii
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
opt de secunde (sau care vor fi fost cifrele exacte). Acesta era adevărul lumii, i-a spus ea tatălui la micul dejun în dimineața aceea și, pentru a pătrunde mai bine acest adevăr, decisese să își petreacă ziua stând în balansoarul din camera ei, strigând cuvintele „bucurați-vă“ o dată la patruzeci și una de secunde și „jeliți“ o dată la cincizeci și opt de secunde, însemnând trecerea celor zece suflete plecate pe lumea cealaltă și sărbătorind nașterea celorlalte zece. Harry își simțise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
multe ori, dar acum nu mai era decât o grămăjoară de cenușă care îi astupa o gaură din piept. În ultima sa zi de libertate, și-a petrecut douăsprezece ceasuri așezat pe patul copilei, privind-o cum se leagănă în balansoar și ascultând-o cum striga alternativ „bucurați-vă“ și „jeliți“ în timp ce urmărea limba mică a ceasului deșteptător de pe noptieră în rotirea ei lentă. „Bucurați-vă! striga ea. Bucurați-vă pentru cei zece care se nasc, care se vor naște, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
opriți. Bucurați-vă neîncetat, căci atâta lucru e cert, căci atâta lucru e adevărat și atâta lucru e dincolo de orice îndoială: acum sunt vii zece oameni care nu au fost vii până acum. Bucurați-vă!“ Și apoi, strângând tare brațele balansoarului în timp ce accelera ritmul legănării, își privea tatăl în ochi și striga: „Jeliți! Jeliți pentru cei zece care au pierit. Jeliți pentru cei zece ale căror vieți s-au dus, care își încep călătoria în marele necunoscut. Jeliți neîncetat pentru cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
pentru o fetiță de nouă ani, dar cine sunt eu să obiectez? Copilului îi place să citească, îmi spun, ceea ce e un lucru pozitiv, dovadă că mica noastră fugară nu e deloc înceată la minte. În timp ce Lucy se întinde în balansoar, cu romanul western, Tom se instalează pe scaunul de lângă mine. Își aprinde țigara de după micul dejun și întreabă: Crezi că Al junior o să-i dea vreodată de cap mașinii? Probabil, îi răspund. Dar eu nu mă grăbesc să plec de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
valiză, răspund supărată. — Ei, În cazul lui Connor cred că nu aveai nici cel mai mic motiv de Îngrijorare. Clatină din cap. Ești nebună. — Tu zici la fel, că sunt nebună ? spun, Întorcându-mă către Lissy, care stă pe fotoliul balansoar cu genunchii la piept și mănâncă o felie de pâine prăjită cu stafide. Fii sinceră. — Ăă... nu, spune Lissy pe un ton total neconvingător. Sigur că nu ! — Ba da, și tu crezi la fel ! Eu nu vreau să zic decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
pe loc. — Nu ți-am dat voie să te miști, preciză. Și trebuie să te obișnuiești cu ideea că în Adoras, până când nu vor trimite alt ofițer, nimic nu se mișcă fără permisiunea mea. Străbătu încăperea, se așeză în vechiul balansoar în care răposatul Kaleb-el Fasi își petrecea orele citind și legănându-se și se balansă ușor, fără să-și ia privirea de la fată. — Ești foarte frumoasă, spuse în cele din urmă cu o voce puțin răgușită. Cea mai frumoasă tuaregă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ușoară licărire de teamă străluci în străfundul imenșilor săi ochi negri, în timp ce degetele i se crispau ușor pe pânza aspră și murdară a saltelei de paie. Malik-el-Haideri așteptă câteva clipe, își termină țigara, o puse cu grijă pe podea sub balansoar și lăsă ca acesta s-o strivească în legănatul său. își ridică ochii și-o privi fix. — Ascultă! spuse. Există decât două feluri în care se poate rezolva această problemă: cu binele sau cu răul. Eu, personal, îl prefer pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ornamente, dar nici nu era excesiv de sobru. Nu avea nimic special, și totuși îmi plăcea, pentru că mă simțeam relaxat, ca și înainte, când am stat de vorbă cu Reiko. În camera de zi era o canapea, o masă și un balansoar. În bucătărie era o alt\ masă. Pe ambele mese se aflau scrumiere mari. Dormitorul avea două paturi, două birouri și un dulap în perete. Între cele două paturi se afla o noptieră mică, cu o veioză deasupra și o carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
capătul lumii. Umbrele nemișcate aruncate de lumina astrului nopții și cele unduitoare ale lumânării se reflectau, ca prinse în mreje, pe pereții albi ai camerei. Eu și Naoko stăteam pe canapea, unul lângă altul, iar Reiko s-a așezat pe balansoar, în fața noastră. — Ai vrea niște vin? m-a întrebat Reiko. Se poate bea aici? am întrebat eu, surprins. — Ei, nu chiar, spuse Reiko, ușor jenată, frecându-și lobul urechii. Sunt totuși destul de îngăduitori dacă e vorba de vin sau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
n-are de gînd să-și piardă timpul cu niște oameni care au destui bani ca să poată pleca-n vacanță oriunde-n toată țara și aleg să meargă la un hotel care n-are bar și-și petrec timpul legănÎndu-se-n balansoare pe verandă. Îi numea „salvatori“ pe oaspeții hotelului și rîdea de ei cînd era cu doamna Packard, Însă ea-l iubea și nu se supăra: Nu mă supăr că le zici „salvatori“, i-a spus Într-o seară cînd stăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
ți și tu seama. Ești un detectiv, doar. Acum era mulțumit. El fusese cel care atacase și se simțea așa cum se simțea În zilele bune, Înainte să-și cîștige pîinea din hrănitul și culcatul unor turiști care se leagănĂ În balansoare pe verandă În timp ce se uită la lac. — Auzi, băi, Platfus, acum mi-am dat seama de unde te știu. Tu nu mă mai ții minte, Platfusică? PĂdurarul Îl privi atent. Dar nu-l ținea minte. — Te știu din Cheyenne, din ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
amândoi în scaune, ca teleghidați, către colțul de la apus al sufrageriei, acolo unde se găsește o colivie gigantică, din aluminiu de aviație, pe rotile, înțesată cu tăvi, tăvițe, castronașe și jucărioare (întregi ori dezmembrate) și prevăzută și cu un mic balansoar aninat, ca un trapez. Pe podilă, un țintar de rahați choux à la crème, devoalează buna-creștere a păsării cazate între gratii, care evitase și ea, pe cât îi fusese cu putință, ca să se găinățeze de mai multe ori, în același loc.
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
să fie frumos și la noi... De la o etică („tradițională”) a îndestulării care impunea țăranului să aibă destul pentru propria sa gospodărie, de la vacă la acareturi, se trece astfel la o estetică („modernă”) a bunăstării, care expune frumusețea gratuită a balansoarului și alte însemne de emancipare. Dar termenul care le înglobează pe toate este cel de rustic, acesta rezumînd totodată cel mai bine efortul actual de modernizare a ruralului. Produs al unei nostalgii urbane proiectate în spațiul rural, acesta este preluat
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
verii găsiserăm scorbura asta plină de ascuțitori de plastic, chinezești, de-o bogăție de culori pastelate care ne-a tăiat respirația. Erau peste cincizeci, reprezentând tot felul de animale blânde, veverițe cu cozi groase și răsucite, iepurași albi, cai cu balansoar, căprioare din Disney, broscuțe cu ochi albaștri. Se mai aflau rachete roșii și verzi, butoiașe roz-transparente, broaște țestoase și girafe cu gâtul lung și coada mobile. Cu o seară în urmă nu fusese acolo nimic, iar noi veniserăm de dimineață
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Parcă le văd verzi, roșii, portocalii, tari ca piatra și cu zahărul pudră de deasupra întărit și el... Evident, erau ținute anume pentru musafiri... De mult ținute... Și numai acest mic efort a istovit-o ! S-a întins, sfârșită, pe balansoarul care nici nu s-a clătinat sub greutatea ei... Și pe urmă m-a rugat pe mine să scot din bufet paharele și să iau apă rece din răcitor. Avem apă rece, Riri cumpără gheață la două zile, mi-a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
blocul lui. SÎnt În bocancii Depeche Mode, În blugi și În geaca neagră cu mîneci maro și mi se pare că nimic nu s-a schimbat, parcă nici nu am fost plecat. Trecem prin curtea plină de leagăne și de balansoare ruginite, ca să-i salutăm pe băieții din cartier. E frig (și ceață, un pic) și miroase a pește prăjit, a ceapă prăjită, a improvizații culinare nefericite, de la ferestrele blocurilor vine o lumină caldă, domestică. Băieții din cartier stau pe masa
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cu rădăcinile îmi impune respect. Lumina amurgului îi face mai puțin sticloși, le dă ceva feciorelnic. Și, ascunși pe jumătate de un zid vechi, capătă un mister care îndeamnă subconștientul meu să se legene pe ramurile lor ca într-un balansoar. E un ceas care-ți cere să iei viața așa cum e, cu recunoștință. Un tunet sfâșie liniștea, cum ai sfâșia o draperie. E primul tunet pe care-l aud în acest an. 17. Două zile, am fost din nou la
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ridice În picioare ca să-i spună: acum destul, Flora, dar nu se simți În stare, de parcă o apăsa pieptul enorm, rotund și provocator al metisei, simți că totul era comic și absurd, dar că ea rămăsese pentru totdeauna instalată În balansoarul alb cu pernuță verde. Era singură pe mica terasă a noului palat, În dimineața asta umedă și cafeaua fierbinte pe care o ceruse nu mai venea odată, de parcă o băuse Țanțoșa nu altceva. Au mai venit trei fete În dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
liber Între ei doi, de parcă ar fi ghicit cu exactitate ce urma să se Întîmple: Boby dădu buzna, Îi văzu și imediat țipetele lui Își pierdură pe drum cîteva silabe pînă se transformară Într-un plîns curat, se repezi spre balansoar, Încrustîndu-se În spațiul pe care-l lăsaseră liber, voia să-și Înăbușe plînsul, să nu se mai audă așa de tare, În curînd Împlinea șaptesprezece ani și uite că nu se putea stăpîni. Daniel, Celso, Țanțoșa, Julius și Universo, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
te ții când faci dragoste“. Fără intimitate reală, atât femeia cât și bărbatul sunt literalmente asta: un fel de mânere la care performezi un număr de gimnastică. Poate fi uneori dis tractiv (mai ales pentru bărbat), ca legănatul pe un balansoar, dar, din punctul meu de vedere, e un mod primitiv, puștesc, nesa tisfă cător de a face sex. De fapt, ajungi cu adevărat la maturitate sexuală doar atunci când începi să tră iești un ciudat solipsism în doi care te face
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
stătea de vorbă În pridvor În noaptea de vară, iar vecinii Îl ascultau Într-o tăcere neclintită. Acum, cînd tata vorbea, se auzea cum cei din pridvor Îl ascultă la fel, se auzea cînd și cînd scîrțîitul furișat al unui balansoar, cîte un cuvînt rostit În șoaptă, cîte o Întrebare, o vorbă de protest sau de aprobare și apoi tăcerea lor flămîndă, atentă, vie, În timp ce tata vorbea. Povestea despre toate războaiele și necazurile pe care le cunoscuse, povestea cum stătuse - „copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Îi răsuna În noapte ca un clopot. Ei, Doamne! i-am cunoscut pe toți Încă de pe vremea lui James Buchanan, căci eram copil de șase ani cînd a ajuns președinte! Aici se opri o clipă, se aplecă brusc Înainte cu balansoarul și scuipă o șuviță groasă de salivă Încărcată de tutun peste balustrada verandei, drept În mijlocul straturilor parfumate de mușcate, pe pămîntul gras. — Da, da! rosti el grav, lăsîndu-se din nou pe spate, În timp ce vecinii stăteau neclintiți, așteptînd flămînzi și atenți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cîte unul de-o parte și de alta cînd vorbea... că, de nu, se ducea cu capu-n jos În mocirlă! Aici se opri, Își umezi În grabă degetul mare, tuși cu mare satisfacție, se aplecă brusc În față cu balansoarul și scuipă o șuviță de salivă Încărcată de tutun În stratul Întunecat și parfumat de mușcate. — Prima oară cînd am votat pentru președinte, continuă tata imediat, lăsîndu-se din nou pe spate, a fost În l872 În Baltimore, pentru acel bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ținea pumnul mâinii drepte lipit de genunchiul drept și numai cu un deget, cu arătătorul, desena pe furiș un cerc neîntrerupt peste abaua pantalonilor. (Adaug că semnul acela îl mai văzusem cândva la un poet bătrân care zăcea pe un balansoar, l-aș fi luat în brațe să-l legăn ca pe un copil, dar lângă mine stătea ea, aceea care pe vremuri, ehei, îi fusese iubită și muză. Ea tocmai se întorsese de la o înmormântare, ne povestea de pe acolo, poetul
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]