1,019 matches
-
altora ca noi/ pentru ca să nu recunoască/ situația reală în care se află// calcă rar pe deasupra pămîntului/ numai dumnezeu/ un pas al său din veac în veac/ mai salvează pe cîte unul dintre noi” (groapa comună). Nu ne dăm seama dacă bardul e totuși credincios, cînd ne anunță că dimineața „cu pași mari/ va trece pe deasupra/ un zeu”, sau e doar agnostic, servindu-se de un simplu ornament de natura unei fantezii persiflatoare. Nu o dată e afectată insciența, perplexitatea ca spre a
O speță de avangardă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5042_a_6367]
-
acum cu spațiul mioritic, cu „veșnicia” de sorginte scandalos rurală, cu folclorul decît să le găsim rapid un loc mai puțin frecventat în incinta unui muzeu? Dar creația populară încă se îndărătnicește a supraviețui și chiar a insufla stihurile unor barzi. Cîteva cincinale cu trăsături secular-globalizante se pare că nu pot stîrpi o vegetație fie și „buruienoasă”, cum se exprima cineva, cu vechimi imemoriale. Dau acum drept exemplu producția unui poet ardelean, pe care îl cunosc încă din perioada incipientei „Familii
Un poet naivist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4786_a_6111]
-
flori, din iarbă/ te cuprinde, te îneacă./ Paradiziac și nimicitor” (ibidem). Pe neașteptate se ivesc jerbele unor reverii în măsură a modifica energic realul decepționant ori a-l înlocui prin ficțiuni cu sens contrar, avînd rolul unor fabuloase expieri. Remontat, bardul visează un trecut contrafactual, exprimîndu-și dorința ca „filmul acesta să fie cu scene în reluare”, să se întoarcă în zilele pe care le-a pierdut „din nesăbuință”, aspirînd spre o tihnă contemplativă, în adăstarea unui înger aducător al cîtorva „picături
Aventura inadaptării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4971_a_6296]
-
sînt martori la tragedia biblică. Dar realul nu poate fi abordat cu ușurință printr-o percepție i-mediată. Peste înfățișările sale se suprapun codurile raționalizării reduc- ționiste, geometriile unei viziuni care alungă feeria materiei egale cu sine, mitologia ei spontană. Bardul e nevoit să facă un efort de expurgare a conștiinței culturale, pentru a se putea regă si în hedonismul contempla- ției: „Aș putea căuta, desigur, triunghiuri sparte,/ cuburi și romburi de sare-n muzica apei, -/ mă mulțumesc doar cu albastru
Poet pur și simplu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4438_a_5763]
-
Petrescu, ci al vajnicului patron al Cenaclului Flacăra. Nu unul al lui M. Ivănescu sau Leonid Dimov, ci al trubadurului la balcoanele lui Nicolae și ale Elenei Ceaușescu. Nu unul al lui N. Steinhardt sau Petru Creția, ci al unui bard al comunismului crepuscular, căruia se străduia a-i insufla ca nimeni altul energia propagandistică. Adrian Păunescu! Nu i-aș putea contesta talentul pe care l-a terfelit, o istețime a verbului pe care l-a maculat, o carismă pe care
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4444_a_5769]
-
învestit cu încrederea stăpânului abuziv din care-și făcuse icoană.” Diatriba necruțătoare a lui Gheorghe Grigurcu este cu atât mai convingătoare cu cât reprezintă reacția unui om care s-a situat mereu, ca atitudine civică și literară, la antipod în raport cu bardul de la Bârca. Proceduri în repetiție În ISTORIE ȘI CIVILIZAȚIE (nr. 34, din iulie) citim cu interes destăinuirile colonelului Anton Dumitrescu, participant la întâmplările din 23-24 august 1944 de la Palatul Regal. Anton Dumitrescu, cel care avea să ajungă omul de încredere
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4444_a_5769]
-
zăriți aripile/ frînte zbătînduse sub piele ca amintirea/ pe cerul frunții. Vă vorbesc prin supraviețuitorii/ dezastrelor interioare,/ vă vorbesc prin îndrăgostiții care au greșit cerul” (Îngerul căzut). Dar autorul local îi acordă venerabilului personaj o costumație adusă la zi, plebeiană. Bardul își altoiește rădăcina luciferică cu o mlădiță a revoltei sociale: „E adevărat, am spus eu, poezia e luxul săracilor” ( Poetul bătrîn își declamă faima, 2). Nu fără a adăuga un sarcasm specific: „Dumnezeu face toate lucrurile frumoase, poeții vin doar
Un manifest by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4589_a_5914]
-
toate lucrurile frumoase, poeții vin doar și pun hoțește semnătura” (ibidem). Spre a notifica în alt loc că se formează cozi la Apocalipsă, pîinea ca și poezia revenindu-le doar celor sătui. Să fie aici o aluzie la gloria unor barzi cărora li se recunoaște meritul în exces? Cu alibiul unui „complex”, autorul se refuză unor preciziuni: „mă văd nevoit să dau afară un bîlbîit de complex care îmi interzice să-i strig pe oameni pe numele lor prenatale” (Antiteze). Un
Un manifest by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4589_a_5914]
-
printr-o gamă largă de reacții, printr-o diversitate de tonalități, de la invocația sau imprecația patetică la dantelăria unor declarații galante. Nu acceptă a se limita printr-o poetică ce i-ar trăda temperamentul tumultuos ori măcar dificil. La antipodul barzilor ce-și trasează granițe stricte de inspirație, se livrează unei perspective sans rivages: „Mîinile ni se acordă în aer cu sunetul grav/ ce acoperă lumea” (Acum). Nesățios de toate cele ce sînt ori ar putea fi, își mărturisește, transportat, „o
Un spectru amplu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4631_a_5956]
-
agapele angelice, ajungînd la o performanță de fachir, cea de a-și ține respirația nu doar ani întregi ci și secole și eoni. Dar o astfel de penitență de suflet nu întîrzie a se răzbuna. Sastisit de „hrana asta extralumească”, bardul cedează unei senzualități sui generis, care e atracția spre decorativul bogat, spre o imagistică încărcată, sublimare a simțurilor supuse restricției: „în el în adîncuri se-ntruchipa/ ca în rana de aur a scoicii/ cuvîntul mărgăritar” (un banchet de lumină & glorii
Într-o interfață by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4675_a_6000]
-
de lumină & glorii). Verbul liric luxos, e menit a răscumpăra renunțările insului claustrat între rafturile încărcate de tomuri (e amintită biblioteca lui Borges), ca într-o mînăstire profană, care uneori i se năzare a fi o veritabilă anticameră a Domnului. Bardul „se strecoară se furișează/ păduche de aur/ între penele Îngerului ascuns/ și adăpostit/ la umbra aripilor Lui!” (relativ la Real). Ajuns la interfața dintre Carte și Real, se dedă unui devergondaj de asociații meșteșugite, în care se amestecă severitatea șirurilor nesfîrșite
Într-o interfață by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4675_a_6000]
-
pelerină roșie de ne-a pufnit râsul. Ar mai fi apoi și simțul profund al respectului pentru viață, oameni, greșeli și sentimente umane, comun amândurora. Ne-am văzut de multe ori, i-am fost de două ori chiar oaspete la Bard College; de asemenea, am râs mult împreună, un râs având totuși conștiința tragediei. Îi sunt foarte apropiat lui și soției sale, așa cum și el îmi este apropiat mie și celor dragi mie. Care sunt punctele de întâlnire cu Dieter Schlesak
Claudio Magris: „A călători este metafora vieții“ () [Corola-journal/Journalistic/5847_a_7172]
-
au lăsat singur cu negrul cățel într-o cutie de carton”. E caracteristică acestor versuri o teroare bacoviană, adică una răsfrîntă în resturile umile ale vieții, în banalități, în senzații rebarbative (O pînză roasă). Singurătatea e „mai pustie fără scris”, bardul își propune a privi pur și simplu cum cad frunzele, nădăjduind că „și cu lingoare voi vedea cum cad”. Pentru un supliment de autenticitate stilistică, se adaugă și o fărîmă de Caragiale: actantul „iese și repetă într-una vițăvercea vițăvercea
Nevoia unei consubstanțieri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5859_a_7184]
-
colimator delirul însuși care e o formă de ingenuitate. E un suprarealism nemijlocit al conștiinței ce se desface de crustele formale, însă păstrează visul intens romantic al voluptăților (Întoarcerea fiului risipitor). Astfel se reface relația cu universul poeziei. Nu o dată bardul montează acest sentimentalism rusesc, această suferință eretică a paharului, care, în pofida opiniei publice moralizatoare, poartă într- însa o lumină cerească. În vîrtejul demoniei bahice se află un nucleu purificator. Un barman vorbește în felul următor: „Domnule, am fi onorați să
O fenomenologie a alcoolului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5543_a_6868]
-
Landgraful Herrmann, o apariție ștearsă, fără a fi impunător și puternic ca intenție. Ne punem chiar întrebarea cum e posibil la Covent Garden să se comită asemenea greșeli în distribuirile artiștilor într-o producție de mare cotă. În rest, ceilalți barzi au fost corecți și doar atât. Corul a răspuns impecabil partiturii, răsunând nuanțat în toate pasajele. Trecând la cel de-al doilea palier al analizei noastre privind concepția regizorală, putem face câteva aprecieri care se vor integra în contextul general
La Covent Garden by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/5687_a_7012]
-
istoria-i personală, diferențiind-o de istoria exterioară a temelor. E o experiență neagră a unei ființe ce ia cunoștință de sine printr-un simțămînt al unicității. Damnarea constă tocmai în această desprindere, în virtutea individuației, din comun, din media pasabilă. Bardul stigmatizat trăiește altfel decît insul curent, simțind nevoia de a lua totul de la capăt, de a-și asuma poverile absolute ale unei conștiințe relative: „Preocupat să înțeleg cărările filosoficești ale trupului / și delicatele sale contorsiuni, / nu te poți scufunda de
Din stirpea damnaților by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5798_a_7123]
-
să-l așezi în tiparul clasic al profesorilor universitari, genul de figuri scorțoase și severe care își convertesc histrionismul în predică aulică. Vasile Morar nu e histrion și nici sever, ci mai curînd din încrengătura liricilor cu tumult ascuns. Un bard încropind în minte stanțe fierbinți sau un adolescent visînd la năluca iubitei sunt ipostaze mult mai apropiate de fermentul său interior. Amenințat de surpări timide, Vasile Morar pare un intrus cu reacții angelice, adică o natură reticentă măcinată de o
Epoca postmorală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5809_a_7134]
-
apă dansează sub sînii de țiței ai lunii, risipiți pe stînci aidoma caprelor sălbatice, copacii de sare dansează și ei despletiți asemenea ielelor, apoi se limpezesc în cristale pure, se primenesc asemenea apelor iazului. Abstracțiunea nu-l ispitește pe acest bard clădit pe exaltarea senzoriului. Zborul, despicarea, lumina sunt percepțiile d-sale favorite, în timp ce ideea se consumă în fatala-i combustie: „ideea sfîrîie ca o lumînare” (Între două lumi). Harul însuși e transpus în materie primitivă: „ochi lățos plecînd de la sine
Valențe etnice by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5579_a_6904]
-
Adversar hotărît al regimului comunist, s-a apropiat o vreme de Adrian Păunescu, care l-a îmbiat cu viclenie vorbindu-i despre pușcăria politică îndurată de propriul său tată, pentru a ajunge la o decepție crudă față de impudoarea oportunistă a bardului de la Bârca. După 1989, Zubașcu s-a lansat într-o gazetărie febrilă care consemna fără cruțare feluritele ipocrizii, minciuni și fărădelegi ale oamenilor ajunși pe val, ale instituțiilor, ale unui stat profund dezamăgitor pentru cei aprinși de idealul unei reale
Noapte bună, Ion Zubașcu! by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5506_a_6831]
-
din ce în ce mai absconsă, fie o înclinație șugubeață cu îmbelșugate și nu totdeauna suficient de exigente prestații. Optzeciștii au impus o dispoziție stradală, o familiaritate de „oraș mare” ce întrerupea tăios ruralismul încă prezent la predecesorii lor (îi avem în vedere pe barzii așazicînd consacrați din ambele serii). Douămiiștii au dus mai departe fanionul poeziei de urbe, pînă unde tupeul se întîlnește cu licențiosul, socotind de a lor datorie a face uz și de dulceața termenilor porno. Nicolae Coande pe care ne propunem
Un absolut al ființei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4508_a_5833]
-
al doilea interpret este tânărul bas Iustinian Zetea, cu o voce frumoasă, cantabilă, având acea noblețe pe care o impune rolul. Mărturisesc că am avut o reală surpriză în a-l asculta în seara a doua. Walther von der Vogelweide, bardul cel cuminte și întelept, a fost Liviu Indricău, un tânăr tenor care se ridică spectaculos printr- o voce puternică și bine condusă, în cea de-a doua seară l-am ascultat pe Lucian Corchiș, un tenor de o rară sensibilitate
Tannhäuser de Richard Wagner, în concert la Opera Națională din București by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/3300_a_4625]
-
pe Lucian Corchiș, un tenor de o rară sensibilitate și muzicalitate, care știe să-și dozeze glasul, fără a forța acutul, are o eleganță specială în interpretare, dovedind, de fiecare dată, o subtilitate aparte în tehnica frazării. Celelalte roluri de barzi au fost executate cu multă onestitate de tineri interpreți foarte bine aleși: Vasile Chișiu dublat de Dan Indricău, Daniel Madia și colegul său Andrei Lazăr, basul Filip Panait. Toți au creat cu omogenitate și simț al muzicalității scene de ansamblu
Tannhäuser de Richard Wagner, în concert la Opera Națională din București by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/3300_a_4625]
-
mă lăuda). E drept, s-ar putea vorbi la Alexandru Petria de-o abordare sexuală care îl introduce în catalogul producției poeticești în vogă, dar care, în fapt, acoperă ingenuități ce nu tocmai ușor s-ar putea constata la alți barzi ai momentului. Sexualitatea devine un instrument al fantazării adolescentine (poetul pare un adolescent perpetuu): „cerul e o oglindă de feromoni/ îngeri fac sex de-și rup aripile” (burlescă). Sub ostentația porno se întrevede livrescul: „și spune-le că și mîine
Procesarea lirică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3326_a_4651]
-
jucat totul pe o carte/ zicea eu nu mai scriu cu cuvinte/ scriu numai cu alfabetul ăsta/ e mai sigur așa”. O confesiune motănească e astfel adusă din condei încît să fie congruentă cu una pe care ar puteao face bardul însuși: „«știi - eu nu am avut adulteță/ am avut numai pubertate și senectute/ alfabetul e o aventură/ nu merită să faci profeții»”. În continuare, felina se umanizează recurgînd la gesturi omenești preaomenești: „Nu sună nu anunță/ deschide ușa cu capul
Un motan poetic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3550_a_4875]
-
Pe toți vrea să-i canonizeze în calendarul unui imens altar al poeziei. Am selectat trei strofe din poeziile, Să bată, clopotele, toate și Chemarea mea: Să bată clopo tele, toate! / Acum, aicea, la Florești! / Spre marea lui eternitate! / A Bardului din Ipotești! / Să bată clopotele vieții! / Pe munți, în văi și pe câmpii / În primăvara frumuseții / Prin glasul Marei Românii. (...) Veniți la Mine, în cetate / Unde-i dreptate, ade văr, / Unde sunt mii de diamante / Ce strălucesc în flori de
Un poet total, cu operă de Altar. In: ANUL 5, NR. 28-29, MARTIE-APRILIE 2012 by Ion Anton Datcu () [Corola-journal/Memoirs/93_a_115]