KorAP: Find »[drukola/base=batjocoritor & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...11 12 13 ...29 >

723 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

mea o să fie fericită cu bărbatul ăla? — Fericită? Femeile nu încearcă decât să se ferească de ce e mai rău. Răspunsul mi s-a părut prea general și vag. — Vobește-mi despre Zeruali ăsta! Era o poruncă bărbătească. Făcu o strâmbătură destul de batjocoritoare, dar răspunse: — Nu se bucură de o bună reputație. Viclean, fără scrupule. Putred de bogat... — Se spune că a jecmănit ținutul Rif. — Principii au jecmănit mereu provinciile și nimeni nu le-a refuzat vreodată din pricina asta mâna fiicei sau surorii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
venit să-ți aducă o veste bună, urmarea intervențiilor făcute de el la palat. S-a potolit pe dată la aceste vorbe și mi-a ascultat explicațiile fără a mă mai hărțui cu vorbe în doi peri și cu strâmbături batjocoritoare. Când trebuie să mă examineze? — Foarte curând. Fii mereu gata. — Sunt sănătoasă. Nu vor găsi nici urmă de pată. — Nu mă îndoiesc că așa este. Totul va fi bine! Părăsind acel loc blestemat, i-am aruncat lui Harun o privire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
și am închis ochii. S-a aplecat peste mine și a îngăimat cu voce bâiguită, șovăielnică, abia auzită: — Nu vrei s-o vizitezi pe surioara mea? Am tresărit, crezând că n-am auzit bine. Hiba îmi vorbise pe un ton batjocoritor despre expresia asta folosită de anumite femei din acea țară pentru a se referi la propria lor intimitate. Dar cum mă puteam aștepta la așa ceva din gura Fatimei care, nu mai departe decât ieri, leșinase doar văzându-și odaia nupțială

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
se aciuase acolo. În afară de neîmblânzita mea Hiba, care se comporta tot mai ciudat, îngrămădind pietre pentru a îngusta intrarea, curățind cu grijă locul, înfășurând burduful și curmalele în lână spre a le feri de ger, în vreme ce eu însumi, trândav și batjocoritor, îi tot trânteam sarcasme și dojeni, fără să izbutesc s-o descrețesc, s-o enervez și încă și mai puțin s-o îndepărtez de la febrila ei activitate de furnică. Am tăcut în cele din urmă. Nu că aș fi obosit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

cine câștigă zece jocuri. Vitellius aruncă zarurile. Pe două dintre ele ieși Venus. — Am câștigat, râse Vitellius. Câștigă de nouă ori. Când vru să ia din nou zarurile, băiatul îl opri: Stai! Nu le arunca încă! Cercetă zarurile, sub privirea batjocoritoare a lui Vitellius. Le lăsă să cadă de mai multe ori pe masă. — Sunt măsluite. Fața opusă lui Venus e mai grea. De aceea Venus e atât de binevoitoare cu tine. — Și ce dacă? - Vitellius râgâi de câteva ori, mulțumit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
din apă și că picioarele-i ude călcau pe pământul tare, acoperit de zăpadă. — Unde e Listarius? Nu reușea să vadă chipul creaturii. Distinse cu greutate părul lung, blond, și brațele goale. — De asta ai venit aici? Glasul femeii era batjocoritor. Nu! strigă Vitellius. Se sperie de corbul care venise să se așeze în fața vrăjitoarei, negru pe zăpada imaculată, și începu s-o roage să-i spună care avea să fie destinul lui acum, când soldații îl aleseseră imperator. Găsi de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
E hrăpăreț, dar dacă îi oferi mulți bani... — Nu-ți face iluzii. Manteus nu va renunța la Salix tocmai acum. Va câștiga o grămadă de sesterți de pe urma luptei de mâine. Numai Vitellius are suficienți bani să-l cumpere, adăugă Antonius batjocoritor. — Atunci mituiește-i pe paznici... Ajută-l să fugă... — Să-i mituiesc pe paznici? - glasul lui Antonius deveni dur. Corupția nu se numără printre obiceiurile mele. Dar trebuie să-l salvăm pe Salix! — Dintr-o faptă nedemnă nu poate ieși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ce-aș face-o? întrebă Vitellius disprețuitor. Zeii înșiși i se vor împotrivi. A plecat de la Roma când salienii încă nu duseseră ancylae în templul lui Marte, iar în religia noastră așa ceva este interzis. Nu știu cum e în religia ta, adăugă batjocoritor. Antonius strânse pumnii. — Religia mea - îl fixă furios pe Vitellius... Nu despre asta am venit să vorbesc. Cât despre ancylae, Marte nu ține seama de tradițiile religioase, când pacea Imperiului e amenințată. Dar știi poate că, la plecarea lui Otho

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
te uiți? izbucni celălalt. — Nu te-am mai văzut pe-aici. — Sunt Flamma, retiarius. Tocmai am venit din Lusitania. Fă-mi loc să trec. — Iar eu sunt Valerius... secutor. Trec eu mai întâi. — Ai grijă, Valerius, se auzi un glas batjocoritor. Cu Flamma nu-i de glumit. Înainte să ajungă gladiator a fost un centurion curajos. — L-a ucis pe amantul soției lui, când i-a găsit împreună, adăugă altul, printre strigătele entuziaste ale celorlalți. I-a tăiat gâtul... Păcat că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ales dacă respectivul îți era concetățean. Făcea aluzie la adepții lui Otho, fiindcă împăratul învins fusese îngropat. Bău și puse să li se dea vin și celorlalți. Se opri în fața unei lespezi pe care scria În memoria lui Otho. Observă batjocoritor că era foarte modestă. Ceru să vadă pumnalul cu care se sinucisese Otho și porunci să fie dus la Colonia Agrippinensium, unde avea să fie așezat în templul lui Marte și închinat zeului. Pe înserat intră în oraș, unde fu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
că nu se mai sfârșește. Se opri în fața unui zid și dispăru, de parcă ar fi intrat în pământ. Valerius se aplecă și îl văzu coborând pe o scară abruptă ce ducea sub pământ. — E drumul fără întoarcere, se auzi glasul batjocoritor al lui Flamma. Pe aici intră gladiatorii, dar nici unul nu urcă treptele acelea la întoarcerea din arenă. Cei morți ies pe porta libitinaria, iar cei vii - pe poarta principală. Pe poarta aceea voi ieși după ce voi vărsa sângele tău în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
pe sine. Erau singuri în centrul arenei ce se întindea în jurul lor asemenea unui deșert populat de fantome. — O să te înving din patru mișcări, șuieră Flamma făcând un pas spre el. Ticălosule! — Fecior de târfă! Violator de femei! răspunse Valerius batjocoritor. O să te trimit pe plajele morților cu un șut în fund. Își puse coiful. Nici un servitor nu veni să-l ajute. Arbitrul privi spre pulvinar. Vitellius se sprijini de balustradă și, după o clipă, batista din mâna lui unduia în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
pe umăr. Ridică sica spre cer. Flamma întinse brațul drept în față, cu pollex versus. Își cerea moartea. Publicul se ridică în picioare, cuprins de admirație. Toți începură să strige: Missus, missus! — Am scăpat, murmură Flamma, aruncându-i o privire batjocoritoare lui Valerius. Idiotule, am scăpat, vezi? Valerius nu răspunse. Se întoarse spre pulvinar. Prin fantele coifului îl văzu pe Vitellius aplecându-se peste balustradă și întinzând mâna, cu degetul mare îndreptat în față. Moartea. Vitellius cerea moartea lui Flamma. Voia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
în cazul în care pătrundem în Italia, să ne oprim la Aquileia... Vespasianus vrea să-l facă pe Vitellius să se predea lăsându-l să sufere de foame prin oprirea proviziilor care vin din Aegyptus. — Să sufere de foame... Glasul batjocoritor al lui Cornelius Fuscus îl făcu pe legatul din Pannonia să amuțească. — Vespasianus știe prea bine că, dacă mai întârziem, Vitellius va devora întreaga Italie! Soldații izbucniră în râs, fiindcă se știa că Vitellius cheltuia milioane de sesterți pentru banchete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
monede de aur. Multe... Sunt ale tale. Cumpără pentru oamenii tăi cele mai bune arme și cei mai buni cai. Antonius sorbi în tăcere, privind-o gânditor. — Crezi că-ți dau asta pentru că aștept ceva de la tine? îl întrebă ea batjocoritor. Te întrebi ce vreau în schimb? - arătă spre sac. Ei bine, știu că sunt unul dintre puținii oameni bogați care, atunci când oferă bani, nu cer nimic în schimb. Aș mai adăuga și că, uneori, sufletul femeii are o noblețe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ar trebui să se predea Vitellius, dacă nu nouă, care am ajuns învingători la porțile Romei? Lui Mucianus poate, care, din câte știu, stă pe loc în Illiria? Dar poate că spionii tăi sunt mai bine informați decât mine, încheie batjocoritor. Arrius Varus interveni pe un ton sec: — Dintotdeauna, curajul celor puțini a trezit invidia celor mulți. Dar tu, Allius Cerpicus, și tu, Vinicius Crulpus, știți că noi nu depindem de nimeni. A noastră e victoria, a noastră responsabilitatea ce decurge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
care ai cerut-o e pregătită. Bucătarii tăi pot veni cu tine oricând dorești. Vitellius intră clătinându-se în templu, unde îl întâmpinară liniștea adâncă și lumina slabă a câtorva lămpi. Jură în fața zeului, care i se păru uriaș și batjocoritor așa cum stătea, având cununa de laur pe cap. — Uită-te la mine, îl imploră, ridicând mâinile pline de grăsime. Totul e pierdut... Plec. Auzi un foșnet în stânga lui. Îl văzu pe Ausper ivindu-se din întuneric și întinzându-i o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
zori, și în câteva ore vom fi la porțile orașului. — Te avertizez că vitellienii sunt mulți și că toată plebea și toți sclavii din Roma, inclusiv gladiatorii, li se vor alătura soldaților și vor învinge armata ta. — Gladiatorii? întrebă Antonius batjocoritor. Din câte știu, Orpheus nu a fost ucis de Skorpius, ci, dimpotrivă, l-a învins. Nu așteptați oare ca el să moară, pentru ca voi să fiți invincibili? Și apoi, nu-mi vorbi mie de gladiatori! Se întoarse spre Errius Sartorius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201

ceilalți, și ca tine însuți, o văzusem de multe ori pe Caduta pe marele ecran în melodrame, filme muzicale, comedii sexy italiene, în westernuri mexicane. O văzusem pe Caduta umilindu-se și făcând pe grozava și îmbufnându-se și zâmbind batjocoritor. Când eram puști, noaptea obișnuiam să fac laba cu gândul la ea - ca mai toți, de altfel. Și cu cât mă gândeam mai mult la ea, cu atât îmi venea să mi-o iau la labă acum. În tinerețe avusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
pe pat, ca pentru un consult medical. Da, exact cu așa ceva semăna: cu o teribil de îngrozitoare, mult amânată și sinistru de elegantă vizită la un ginecolog. De ce nu te faci mai comod? spuse ea, cu o nuanță de indignare batjocoritoare în glas. M-am afundat ascultător, încă un centimetru sau doi, în perna densă și pufoasă. — Nu, scoate-ți halatul! Într-un minut vom fi iar împreună. Așa că am rămas gol, în umezeala sufocantă a camerei, așteptând-o pe She-She

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
eleganță imposibilă a tăiat-o în camera mea ținând în mână câteva pungi de plastic. — Pe pat, domnule? m-a întrebat el. — Da. Nu, făcui eu. Nu le mai vreau. M-am răzgândit. Ia-le înapoi. Îmi aruncă o privire batjocoritoare și își ridică bărbia nobilă. — Condițiile de cumpărare sunt trecute pe chitanța dumneavoastră, domnule. — Bine. Aruncă-le acolo. Glumeam. I-am dat o hârtie de zece și a plecat. O hârtie de zece... În următoarea oră am intrat în posesia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
îmi aruncă o privire în care se citea ceva teribil și, pe când taxiul ei se punea iar în mișcare, fața îi căzu, în timp ce limba ei curată i se strecură din gură, atârnându-i cu un aer tâmp sau de nebunie batjocoritoare, sau care își recunoștea apartenența la o ereditate cu grave probleme mentale. Am simțit cum mi se strânge inima și cum îmi bâzâie scalpul. De ce? Doar renunțasem la alcool de trei zile. Nu-i nimic rău să te lași de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311

fii călăuză. DOUĂZECI Prepelicarul spuse, agitând amenințător un os: — Uite, frățioare. Uite. Uite un os pentru tine. Cuțu, cuțu. E un os foarte special. Osul din K. Ia-l. Vino și îngroapă-l. Prepelicarule, rosti încet Vultur-în-Zbor. Tu ești? Stătea batjocoritoare pe o stâncă și bătea în pământ cu talpa piciorului drept în timp ce se învârtea încet în cerc. Aruncă osul spre el. îi căzu drept în mână. Dintr-o crăpătura a lui creștea un trandafir. Vultur-în-Zbor și-l îndesă în pantaloni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
îi spuse acela. Vino. în mâna dreaptă creatura ținea un topor ușor sau un tomahawk. în mâna stângă avea o pușcă. Vultur-în-Zbor n-avea nici o îndoială că era încărcată. Mai știa și că el era complet neînarmat. — Vino, Născut-din-Moarte, spunea batjocoritor vocea Axonei. Nu vrei să-l înfrunți pe apărătorul meu? Se spune că ești un mare războinic. Vino. Vultur-în-Zbor a oftat și a înaintat încet. Miza pe faptul că sosia lui se va comporta așa cum s-ar fi comportat și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
un altar potrivit? își duse brusc mâinile spre ceafă, unde acestea desfăcură o închizătoare. Rochia ei neagră căzu pe podea. Stătea goală înaintea lui, cu fața încă ascunsă de vălul negru, privindu-l pe sub el cu ochi pătrunzători, poate chiar batjocoritori, iar lumânările își aruncau în sus lumina lor galbenă, strălucitoare. — Privește-mi trupul, Umbră, repetă Liv, iar Vultur-în-Zbor îl privi. Liv, culmea înghețată a perfecțiunii. Virgil nu exagerase cu nimic. Ochii lui o descriau minții, ce refuza să creadă. Labele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]